Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 18935/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

Dosar nr._

INCHEIEREA CIVILĂ NR._/2014

Sedinta Camerei de Consiliu din data de 17.11.2014

Instanta constituita din:

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . in contradictoriu cu paratii M. G. M. INTREPRINDERE INDIVIDUALA si M. M., având ca obiect pretentii de valoare redusa.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de este legal îndeplinită, soluționarea cererii făcându-se în Camera de Consiliu.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

În temeiul disp. art.131 alin.1/NCPC, verificandu-si din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere cu valoare redusă.

Instanța, nefiind excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 260/NCPC încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar. Declară închisă faza probatorie.

Instanța, în temeiul disp. art. 394 alin.1/NCPC, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Constata ca:

Prin cererea cu valoare redusa inregistrata pe rolul instantei sub nr. de mai sus, reclamanta . a chemat in judecata pe paratii M. G. M. Intreprindere Individuala, in calitate de debitor al obligatiei principale si M. M., in calitate de fidejusor al debitorului, solicitand sa fie obligati paratii, in solidar, sa-i achite suma de 556,23 lei reprezentand contravaloarea facturilor fiscale anexate actiunii si respectiv suma de 235,73 lei reprezentand penalitatile de intarziere aferente debitului sus-mentionat, calculate de la data scadentei si pana la pana la data de 28.08.2014, precum si in continuare penalitati contractuale de 0,5 % pe zi de intarziere, pana la achitarea integrala a debitului, cu cheltuieli de judecata constand din 50 lei taxa judiciara de timbru.

In fapt, reclamanta a aratat in esenta ca in baza contractului cadru de distributie pentru comercializarea de produse electronice inregistrat sub nr. 1422/23.04.2013 pe care l-a incheiat cu parata M. G. M. Intreprindere Individuala, a livrat acesteia cartele valorice electronice de reincarcare generate de sistemul informatic Brodos, prin punerea la dispozitia sa de terminale EFT–POS care fac aceasta reincarcare electronica, insa beneficiara acestora nu si-a indeplinit in mod corespunzator obligatia corelativa de a plati contravaloarea produselor achizitionate.

A mai aratat reclamanta ca in baza tranzactiilor inregistrate in sistemul informatic “Brodos” Cashup TM System a emis facturile anexate actiunii si respectiv ca prin contractul semnat, parata debitoare a aratat in mod expres ca recunoaste si-si insuseste citirile din acest sistem, obligandu-se totodata ca, in caz de neplata la termen, sa achite penalitati contractuale de 0,5 % pentru fiecare zi de intarziere, astfel ca atat debitul, cat si penalitatile in litigiu constituie creanta certa si exigibila.

Referitor la paratul M. M., reclamanta ca aratat ca acesta a semnat contractul sus-mentionat in calitate de fidejusor, angajandu-se astfel sa garanteze indeplinirea obligatiilor contractuale asumate de parata debitoare, prin efectuarea platilor restante ale paratei debitoare, daca aceasta ar inregistra astfel de creante.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 1025 si urm./NCPC.

Paratii, desi li s-a comunicat actiunea introductiva, nu au depus intampinare in termenul de 30 de zile instituit de art.1029 alin.4 NCPC.

In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri.

Deliberand, instanta retine urmatoarele:

In fapt, la data de 18.04.2013 reclamanta a incheiat un contract cadru cu parata M. G. M. Intreprindere Individuala, prin care reclamanta s-a obligat sa vanda sus-numitei cartele valorice electronice de reincarcare generate de sistemul informatic Brodos, prin punerea la dispozitia sa a unor terminale EFT-POS, iar parata s-a obligat sa achite facturile emise de reclamanta pentru cartelele electronice livrate la termenul stipulat in cuprinsul facturilor si sa achite penalitati de 0,5 % pe zi de intarziere in caz de neplata la scadenta, art. 4.12 din contract stipuland in mod expres fapul ca parata declara ca accepta si recunoaste ca inregistrarile din sistemul informatic prezentate de catre reclamanta, precum si facturile emise in baza acestor inregistrari ii sunt opozabile, le recunoaste si le accepta (f. 22-29).

Contractul sus-mentionat a fost semnat si de catre paratul M. M., in calitate de fidejusor, acesta obligandu-se la executarea intocmai a tuturor obligatiilor asumate de catre debitorul principal, inclusiv in ceea ce priveste plata penalitatilor de intarziere, fara posibilitatea de a invoca beneficiul de discutiune si diviziune (capitolul VII din contract).

Din procesul verbal de predare terminale depus la (f. 30) si respectiv din facturile fiscale depuse la (f. 13-20) reiese ca reclamanta si-a indeplinit obligatiile asumate contractual, livrand paratei M. G. M. Intreprindere Individuala cartele electronice de reincarcare in valoare de 561,42 lei conform facturilor fiscale nr._/19.05.2014 in valoare de 103,56 lei scadenta la data de 26.05.2014, nr._/19.05.2014 in valoare de 178,36 lei scadenta la data de 26.05.2014, nr._/26.05.2014 in valoare de 115,07 lei scadenta la data de 2.06.2014, nr._/26.05.2014 in valoare de 120,83 lei scadenta la data de 2.06.2014 si nr._/31.07.2014 in valoare de 43,6 lei scadenta la data de 14.08.2014.

Din lista facturilor neincasate anexata cererii de chemare in judecata rezulta ca parata a achitat doar suma de 5,19 lei din contravaloarea facturii fiscale nr._/19.05.2014, din care a ramas un rest de plata de 173,17 lei, in vreme ce restul facturilor sus-mentionate au ramas integral neachitate, inregistrand astfel debitul restant de 556,23 lei in litigiu, la care se adauga penalitatile de intarziere prevazute in contract, al caror cuantum la data de 28.08.2014 era de 235,73 lei (f. 12).

In drept, instanta retine ca potrivit disp. art. 1270 alin. (1)/NCC contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante, iar potrivit disp. art. 1516 alin. (1)/NCC creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei.

In materie de fidejusiune, art. 2280/NCC dispune ca cel ce garanteaza o obligatie se leaga catre creditor de a indeplini insusi obligatia pe care debitorul nu o indeplineste, iar art. 1446/NCC prevede ca, daca prin lege nu se dispune altfel, intre debitorii unei obligatii contractate in exercitiul activitatii unei intreprinderi, solidaritatea se prezuma.

Sub aspect procedural, art. 1025 alin. 1/NCPC dispune ca procedura cu privire la cererile de valoare redusa se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei, iar art. 1026 alin. 1 din acelasi act normativ dispune ca reclamantul are alegerea intre procedura speciala reglementata de prezentul titlu si procedura de drept comun.

In speta, prin raportare la cuantumul creantei in litigiu, instanta apreciaza ca sunt indeplinite cerintele prevazute de lege pentru solutionarea cererii in procedura prevazuta de art. art. 1025 si urm./NCPC

Referitor la temeinicia pretentiilor in litigiu, instanta retine ca prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta a dovedit atat existenta unui raport contractual cu paratii, cat si faptul ca si-a indeplinit obligatiile asumate contractual fata de paratul debitor, astfel ca revenea paratilor sarcina dovedirii indeplinirii obligatiilor proprii, ceea ce in speta nu s-a intamplat.

Asa fiind, instanta retine ca debitul principal constituie creanta certa, lichida si exigibila, in sensul art. 662/NCPC, deoarece existenta sa rezulta din contractul incheiat intre parti, iar cuantumul si exigibilitatea sa rezulta din facturile fiscale emise de reclamanta in temeiul acestui contract.

In ceea ce priveste penalitatile de intarziere in litigiu, instanta retine ca acestea constituie la randul lor creanta certa, lichida si exigibila, deoarece dreptul reclamantei de a percepe penalitati in caz de neplata la termen a fost recunoscut prin clauza penala inserata in contractul incheiat de parti, iar cuantumul penalitatilor este determinabil prin aplicarea la debitul principal in litigiu a procentului de penalizare convenit contractual, de 0,5 % pe zi de intarziere, incepand cu data scadentei, care in speta s-a implinit.

F. de considerentele de fapt si de drept mai-sus expuse, instanta apreciaza ca prezenta cerere este intemeiata si in consecinta va dispune admiterea acesteia, conform dispozitivului prezentei hotarari, iar in temeiul disp. art. 1031 alin. 1/NCPC instanta va obliga paratii sa achite reclamantei cheltuielile de judecata ocazionate de promovarea prezentului demers judiciar, in masura in care au fost solicitate, respectiv suma de 50 lei reprezentand taxa judiciara de timbru (f. 5).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea formulata de reclamanta ., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu paratii M. G. M. INTREPRINDERE INDIVIDUALA, cu sediul in Municipiul G., .. 39, jud. G. si M. M., domiciliat în Municipiul G., .. 39, jud. G..

Obliga paratii, in solidar, sa platească reclamantei suma de 556,23 lei reprezentand contravaloarea facturilor fiscale nr._/19.05.2014, nr._/19.05.2014 (rest de plata 173,17 lei), nr._/26.05.2014, nr._/26.05.2014 si nr._/31.07.2014 emise de reclamanta in temeiul contractului incheiat intre parti la data de 18.04.2013 si respectiv suma de 235,73 lei reprezentand penalitatile de intarziere aferente debitului sus-mentionat, calculate de la data scadentei fiecarei facturi si pana la pana la data de 28.08.2014, precum si in continuare penalitati contractuale de 0,5 % pe zi de intarziere, pana la achitarea integrala a debitului.

Obliga paratii sa achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Executorie de drept.

Cu drept de apel la Tribunalul Specializat Cluj, in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronuntata in sedinta publica din data de 17.11.2014.

JUDECATORGREFIER

M. LAZARCARMEN S.

Red. LM/Tehnored. LM/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA