Suspendare provizorie. Sentința nr. 6386/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6386/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 25671/211/2013

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6386/2014

Ședința publică din data de 19.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: A. JOSZA

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul R. D. in contradictoriu cu intimatul S.C.A. R. ȘI A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatului, av. I. M., lipsă fiind contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 713 raportat la art. 650 din N.C.P.C.

Se constată că la data de 14.11.2013, prin serviciul registratură, s-a depus din partea contestatorului cerere de renunțare la judecată.

Instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțarea la judecată formulată de către contestator.

Reprezentanta intimatului solicită să se ia act de cererea de renunțare formulată.

Instanța, in baza art. 406 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 04.11.2013, de contestatorul R. D., are ca obiect contestație la executare.

Intimatul, legal citat a depus întâmpinare (f. 40) prin care a solicitat ca instanța să ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de contestator.

Prin serviciul Registratură, contestatorul a depus la dosar, la data de 14.11.2013, cerere prin care învederează instanței că renunță la judecarea prezentei cauze (f. 12).

Având în vedere cererea de renunțare formulată de către contestator, prin care arată că înțelege să renunțe la judecarea cererii, văzând și dispozițiile art. 406 alin (1) N.C.P.C. potrivit cărora Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă,rap. la art. 9 alin. (3) N.C.P.C. care statuează că În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată, precum și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, urmează a se lua act de renunțarea contestatorului la judecată.

Instanța constată de asemenea că cererea de renunțare la judecată a fost formulată înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 406 N.C.P.C., ia act de declarația contestatorului R. D. cu domiciliul procesual ales la C.. av. P. I. în Cluj-N., ., jud. Cluj, de renunțare la judecarea cererii în contradictoriu cu intimatul S.C.A. R. ȘI A., cu sediul în Cluj-N., .. 1, ., având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită.

Cu drept de recurs la Tribunalul Cluj în termen de 30 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. A. Josza

Red./Dact./A.P./4 ex./20.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Sentința nr. 6386/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA