Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1972/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1972/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 21179/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal -3185

SENTINTA CIVILA Nr. 1972/2014

Ședința Camerei de consiliu din data de 27 februarie 2014

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: B. T. G.

Grefier: M. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. C. I. S.A. SOCIETATE DE asigurare REASIGURARE, in contradictoriu cu parata S.C. M. B. DE ASIGURARE S.R.L., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constata lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită, judecarea cauzei făcându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arata ca in data de 27.02.2014, s-au depus de catre creditoare cele trei politie de asigurare solicitate de instanta (fl. 110-113).

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 1027 N.C.P.C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, prin raportare la prevederile art. 94 pct. 1 lit. j, art. 107 alin.1 C.P.C..

În temeiul art. 258 alin. (1) N.C.P.C. încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 N.C.P.C.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța acorda cuvantul pe fond si în temeiul art. 394 alin. (1) N.C.P.C. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 10.09.2013, reclamantul S.C. C. I. SA Societate de Asigurare-Reasigurare a chemat în judecată pe pârâtul . Asigurare SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 9.322,03 lei reprezentând contravaloare prime de asigurare, plus penalități de întârziere aferente de la data scadentă până la 26.08.2013 și la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că, în temeiul contractului nr. 09/10.02.2011, pârâtul trebuia să depună la caseria reclamantului sau să vireze prin virament bancar în primele 2 zile ale săptămânii ulterioare celei în care s-au emis polițele de asigurare primele încasate conform art. 4 din contract.

Reclamantul a precizat că pârâtul, deși a încasat primele de asigurare pentru un număr de 49 polițe de asigurare în valoare de 9.322,03 lei, a refuzat să vireze aceste sume. Totodată acesta arată că au fost calculate și penalități de întârziere, conform art. 6.5 din contract și art. 7.3 din Anexa 2.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1270 N.C.C., art. 1025-1032 N.C.P.C., art. 1350 C.civ., art. 1535 C.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxa judiciara de timbru (f.30).

În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 7-22, 37-88).

Instanța reține că în cauză procedura de citare cu pârâtul este legal îndeplinită în baza art. 155 alin. (1) pct. 3 C.p.c., art. 21 si 22 din Legea nr. 26/1990, art. 229 C.civ., anlizând înscrisul emis de ORC de la filele 100, citația de la filele 107, iar pârâtul nu a formulat răspuns, conform art. 1029 alin. (4) N.C.P.C.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantul S.C. C. I. SA Societate de Asigurare-Reasigurare și pârâtul . Asigurare SRL, s-a încheiat contractul de broker de asigurare nr. 09/10.02.2011 (f. 8).

În temeiul contractului mai sus-indicat, reclamantul urma să plătească comisioanele cuvenite pârâtului conform anexei 1, comisioane aplicate exclusiv la primele de asigurare efectiv încasate de reclamant, urmând ca pârâtul să depună la caseria reclamantului sau să vireze prin virament bancar în primele 2 zile ale săptămânii ulterioare celei în care s-au emis polițele de asigurare primele încasate conform art. 4 din contract. Pârâtul a încheiat 49 de polițe de asigurare enumerate în tabelul de la filele 7 și depuse la dosar la filele 37-84, 111-113 și a încasat suma de 9.322,03 lei, aferentă asigurărilor încheiate, dar a refuzat să vireze aceste sume către reclamant.

Fața de cele de mai sus, instanța urmează a reține că, în speță, sunt incidente dispoz. Titlului X - N.C.P.C. relativ la procedura cu privire la cererile de valoare redusă.

Astfel potrivit art. 1025 alin. (1) N.C.P.C. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar conform art. 1026 alin. (1) N.C.P.C., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.

Având în vedere dispozițiile art. 6 din Noul cod civil instanța reține raportat la data încheierii contractului respectiv 10.02.2011, că în cauză sunt incidente dispozițiile Vechiului Cod Civil (în continuare C.civ.)

În drept, instanța constată că, potrivit art. 969 C.Civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Cu privire la primul capăt de cerere al reclamantului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1541 C.civ., mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot ceea ce a primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.

„Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”, conform art. 1073 C.civ.

Instanța apreciază că obligația pârâtului de a depune la caseria reclamantului sau să vireze prin virament bancar în primele 2 zile ale săptămânii ulterioare celei în care s-au emis polițele de asigurare primele încasate este o obligație contractuală asumată de către pârât prin semnarea contractului de broker de asigurare nr. 09/10.02.2011 (f. 8), că existența creanței a fost dovedită potrivit înscrisurilor de la dosar, că neexecutarea obligației de plată a pârâtului se prezumă în mod relativ, aceasta nefăcând dovada faptului contrar potrivit art. 249 N.C.P.C., respectiv că a executat propriile obligații. Așa cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, singurul care a înțeles să administreze dovezi în acest sens este reclamantul, iar analiza acestora confirmă cele arătate mai sus în sensul lipsei stingerii totale a debitului pe care pârâtul o avea față de reclamant.

Instanța apreciază că obligația este exigibilă începând cu data scadenței astfel cum este menționată în tabelul de la fila 7 pentru fiecare poliță încheiată.

Astfel, în temeiul art. 969, art. 1073, art. 1541 C.civ., instanța urmează a admite cererea reclamantului și să oblige pârâtul la plata în favoarea ei a sumei de 9.322,03 lei reprezentând contravaloare prime asigurare.

Cu privire la al doilea capăt de cerere al reclamantei instanța reține că în materia răspunderii civile contractuale, condițiile pentru obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligației (lato sensu) sunt următoarele: existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită, precum și punerea în întârziere.

Instanța reține că potrivit art. 1087 C.civ. când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune interese, nu se pot acorda celeilalte părți o sumă mai mare nici mai mică.

Părțile au stabilit prin voința comună ca în cazul neîndeplinirii la scadență a obligației prevăzută la art. 4.2 din contract se vor percepe penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere (f.15) (art.6 pct. 5 din contract).

Potrivt art. 1069 alin. 1 C.civ. clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale.

În temeiul art. 969 C.civ., art. 1079 alin. (2) punctul 2 C.civ. și art. 1088, art. 1544 C.civ., instanța, apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, urmează să admită capătul de cerere accesoriu și să oblige pe pârât să achite în favoarea reclamantului penalități de întârziere în valoare de 0,5% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței până la 26.08.2013.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 1031 N.C.P.C., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, prin cererea de chemare în judecată.

Reclamantul a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, respectiv 200 lei, reprezentând taxă de timbru (f.30) și 2.600 lei reprezentând onorar avocat (f.23).

Având în vedere cele de mai sus, precum și principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C.p.c., instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pe pârât la plata către reclamant a sumei de 2800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul S.C. C. I. SA Societate de Asigurare-Reasigurare cu sediul în București, .. 5-7, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul . Asigurare SRL cu sediul în Cluj-N., .. 37, ., ., jud. Cluj.

Obligă pârâtul la plata sumei de 9.322,03 lei reprezentând contravaloare prime asigurare, plus penalități de întârziere în valoare de 0,5% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței până la 26.08.2013, plus suma de 2.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.

Executorie de drept.

Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2014.

.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1972/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA