Contestaţie la executare. Sentința nr. 5951/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5951/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 2697/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.5951/2014

Ședința publică din 06. 06 .2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. G. D.

GREFIER: A. P.

S-a luat spre examinarepronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de contestatorul P. M. în contradictoriu cu intimatul M. C. N., DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE, SERVICIUL executare SILITĂ, în litigiul având ca obiect contestație la executare.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de părți au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 28.05.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect contestație la executare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2014 pe rolul acestei instanțe, sub nr._, contestatorul P. M., a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., Direcția Impozite și taxe locale, Seviciul Executare Silită, anularea actului de executare silită intitulat înștiințare Poprire nr.

_/14.12.2013 emis de către M. C.-N., comunicat la data de 28.01.2014; anularea tuturor titlurilor executorii emise în cadrul dosarului de executare silită, precum și a tuturor actelor de executare silită; anularea executării silite înseși, restituirea sumelor de bani din reținerile prin poprire, dacă va fi cazul, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepție, contestatorul a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită.

În motivare, contestatorul a arătat că niciodată nu i s-a comunicat nici un act de executare silită, nici un act care să reprezinte titlu executoriu si nici un act administrativ-fiscal în baza căruia să i se fi calculat si comunicat că ar datora vreo sumă de bani cu titlu de amendă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 41,45 și 48 C.pr.fisc.

A mai arătat că amenzile se stabilesc printr-un proces-verbal care constituie titlu de creanță, iar la expirarea termenului de plată, titlul de creanță devine titlu executoriu în baza căruia poate fi pornită executarea silită. Or, necomunicarea procesului-verbal, urmată de necomunicarea titlului executoriu și a somației lipsește de efecte juridice toate operațiunile organului fiscal de stabilire, colectare și executare a obligațiilor fiscale.

În legătură cu excepția prescripției invocată contestatorul a arătat că sunt incidente prevederile OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, art. 14 alin 1 prevăzând că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Așa cum a mai arătat, organul competent care a întocmit procesele-verbale nu i le-a comunicat în termenul prevăzut de acest articol, de fapt nu i le-a comunicat nici până în prezent. Este motivul pentru care a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale pentru necomunicarea proceselor-verbale.

În al doilea rând, sunt incidente și dispozițiile art. 131 Cod.pr.fisc, care prevăd că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Termenul de prescripție prevăzut la alin. 1 se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale. Se poate observa, că procesele verbale au fost întocmite în anii 2004, 2005 și 2006, astfel încât dreptul de a cere executarea silită s-a prescris.

În drept, au fost invocate prevederile art. 23, 41, 43, 44, 45, 48 indice 1, 85, 86, 87, 88, 110, 111, 141, 145, 148, 149, 172, 173, 174 din Codul de procedură fiscală, a Normele Metodologice de aplicare a C.pr.fis., precum și art. 44.1 din aceste norme, prevederile Codului Fiscal, prevederile OG nr. 2/2001, prevederile codului de procedură civilă.

În probațiune au fost depuse o . înscrisuri (f.8-9).

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in valoare de 38 lei potrivit chitanței aflată la fila 7 din dosar.

Prin întâmpinarea depusă în data de 25.03.2014 (f.12-15) intimatul a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat contravențional de către IPJ C. și IPJ București prin procesul-verbal de contravenție nr._/11.11.2004, cu amendă contravențională în cuantum de 70 lei (comunicat prin poștă cu confirmare de primire la data de 29.11.2004), prin procesul verbal de contravenție nr._/13.04.2004 cu amendă în cuantum de 60 lei, (comunicat prin înmânare sub semnătură la data întocmirii, 13,04.2004), prin procesul verbal de contravenție nr._/07.08.2006 cu amendă în cuantum de 100 lei, (comunicat prin înmânare sub semnătură la data întocmirii, 07.08.2006), prin procesul verbal de contravenție nr._/17.07.2006 cu amendă în cuantum de 60 lei, (comunicat prin poștă cu confirmare de primire la data de 26.07,2006), prin procesul verbal de contravenție nr._/14.06.2005 cu amendă în cuantum de 50 lei, (comunicat prin înmânare sub semnătură la data întocmirii, 14,06.2005)

Cu privire la procesele verbale de constatare a contravenției nr._/26.03.2006 și nr._/05.04.2006, aferent debitului de 120 de lei, a arătat că ulterior primirii contestației la executare din prezentul dosar, și reverificării situației debitelor înregistrate de contestator, s-a constatat faptul că acestea aparțin unui alt debitor, și că dintr-o eroare generată de sistemul informatic de emitere a celor 20.000 de adrese de înființare a popririi emise de M. C.-N. în luna decembrie 2013, acestea au fost incluse ca debit restant în adresa de înființare a popririi comunicată contestatorului.

Celelalte procese verbale de contravenție au fost comunicate contestatorului prin poștă cu confirmare de primire sau prin înmânare sub semnătură la data întocmirii, potrivit art. 26 alin. 1 și 3 din OG. nr. 2/2001 în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din OG. nr.2/2001, și nu au fost contestate pe calea plângerii contravenționale. Prin urmare susținerile contestatorului, referitoare la faptul că nu are cunoștință despre aceste amenzi contravenționale, sunt nereale.

În temeiul prevederilor art. 39 din OG. nr. 2/2001, organele emitente a proceselor verbale au trimis spre executare silită debitul de 340 lei către organul fiscal din raza teritorială a sediului debitorului, respectiv Direcția de Taxe și Impozite Locale a Municipiului C.-N.. Potrivit art. 37 din Ordonanța 2 din 12 iulie 2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, respectiv hotărârea instanței de soluționare a plângerii contravenționale, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Întrucât procesele-verbale de contravenție menționate nu au fost anulate de vreo instanță de judecată, s-a demarat conform art. 145 Cod de procedură fiscală procedura de executare silită împotriva contestatorului, prin emiterea somației de executare nr._/18.04.2005, nr._/18.07.2004, nr._/10.05.2007, nr._/24.09,2006, nr._/16.09.2005 - comunicate prin publicitate pe site-ul Primăriei municipiului C.-N. www.primariaclujnapoca.ro conform art. 44 alin, 3 din OG. nr. 92/2003 la data de 03.11.2008, respectiv 12.12.2008, ulterior returnării corespondenței neridicată de contestator.

Conform prevederilor art. 131 (1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. (2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale și art.133 Cod de procedură fiscală - Termenul de prescripție prevăzut la art. 131 se întrerupe: a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune; b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei; c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită… Odată cu emiterea și comunicarea somațiilor de executare silită ( noiembrie-decembrie 2008) în termenul de prescripție de 5 ani de zile de la data la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a celor 5 procese verbale de constatare a contravenției, a fost întrerupt termenul de prescripție, începând cu data de 01.01.2009 începând să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani de zile, termen care nu era împlinit la data emiterii noului act de executare silită reprezentat de adresa de înființare a popririi, nr._/495/14.12.2013.

Ulterior, în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 131 Cod de procedură fiscală, organul de executare a procedat la continuarea formelor de executare silită prin emiterea conform dispozițiilor art. 149 Cod de procedură fiscală a adresei de înființare a popririi nr._/495/14.12.2013.

In condițiile în care procesele verbale de constatare a contravenției au fost comunicate cu respectarea prevederilor art. 26 alin, 1 și 3, din OG nr. 2/2001, adică în termen de cel mult o lună de la data încheierii lor, iar procedura de executare silită a fost demarată în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001 și de dispozițiile art. 39 alin. 3 din același act normativ, coroborate cu prevederile art. 131 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, adică în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept în consecință și executarea silită pornită împotriva acestuia în baza prevederilor Codului de procedură fiscală, este în conformitate cu norma legală imperativă.

În probațiune intimatul a depus o . înscrisuri (f.16-37).

Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 17.04.2014 (f.42-43) contestatorul a arătat că, deși intimata invocă aspectul potrivit căruia termenul de prescripție s-a întrerupt odată cu emiterea somațiilor, în lumina prevederilor art. 133 alin. 1 lit. c) Cod procedură fiscală, termenul de prescripție se întrerupe pe data îndeplinirii în cursul executării silite, a unui act de executare silită, urmând ca de la această dată să curgă un nou termen de prescripție. Este adevărat că la data emiterii Somațiilor anexate de către intimată, termenul de prescripție s-a întrerupt, dar de la data emiterii somațiilor a început să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani, care în speță s-a împlinit. Aptitudinea unui act de a întrerupe prescripția este dată de dispozițiile art. 133 alin. 1 lit. c), respectiv doar un act de executare silită are puterea întreruperii prescripției și nu orice act care emană de la organul de executare silită. Astfel, intimata de la data emiterii somațiilor nu a mai efectuat niciun alt act de executare silită, motiv pentru care doar somațiile au avut aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripție. Tot astfel, de la data emiterii somațiilor a început să curgă un nou termen de prescripție care și acesta s-a împlinit, motiv pentru care dreptul de a cere executarea silită s-a prescris.

În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin adresa de înființare a popririi nr._/14.12.2013 intimatul M. C. N. a demarat procedura de executare silită împotriva contestatorului pentru recuperarea sumei de 460 lei reprezentând amendă contravențională aplicată acestuia prin următoarele acte sancționatorii: procesul-verbal de contravenție nr._/11.11.2004, pentru suma de 70 lei, procesul verbal de contravenție nr._/13.04.2004 pentru suma de 60 lei, procesul verbal de contravenție nr._/07.08.2006 pentru suma de 100 lei, procesul verbal de contravenție nr._/17.07.2006 pentru suma de 60 lei, procesul verbal de contravenție nr._/14.06.2005 pentru suma de 50 lei, procesul verbal de constatare a contravenției nr._/26.03.2006 pentru suma de 60 lei și procesul verbal de constatare a contravenției nr._/05.04.2006 pentru suma de 60 lei.

În drept, instanța reține că potrivit art. 37 OG nr. 2/2001, procesul verbal neatacat în termenul prevăzut de art. 31, respectiv hotârârea instanței de soluționare a plângerii contravenționale, constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate.

În ceea ce privește procesele verbale de constatare a contravenției nr._/26.03.2006 și nr._/05.04.2006, aferente debitului de 120 de lei intimatul a arătat că debitul astfel executat nu aparține contestatorului, fiind vorba de o eroare a sistemului informatic.

Prin urmare, față de cele învederate de intimat, instanța apreciază că întreaga executare silită demarată împotriva contestatorului în baza celor două acte sancționatorii a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art. 632 C.pr.civ. potrivit cărora executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, fiind așadar lipsită de suport legal.

În consecință, având în vedere caracterul nelegal al executării silite demarate împotriva sa în baza proceselor verbale de constatare a contravenției nr._/26.03.2006 și nr._/05.04.2006, instanța va anula toate formele de executare silita pornite impotriva contestatorului și executarea silită însăși în limita debitului de 120 lei urmărit în baza celor două procese verbale mai sus menționate.

În ceea ce privește celelalte procese verbale de constatare a contravenției în baza cărora a fost demarată executarea silită contestată în prezenta cauză instanța reține că aceste acte, contrar susținerilor contestatorului i-au fost comunicate acestuia după cum urmează: procesul-verbal de contravenție nr._/11.11.2004 prin poștă cu confirmare de primire la data de 29.11.2004 (f.21), procesul verbal de contravenție nr._/13.04.2004 prin înmânare sub semnătură la data întocmirii, 13.04.2004 (f.25), procesul verbal de contravenție nr._/07.08.2006 prin înmânare sub semnătură la data întocmirii 07.08.2006 (f.26), procesul verbal de contravenție nr._/17.07.2006 comunicat prin poștă cu confirmare de primire la data de 26.07.2006 (f.33), procesul verbal de contravenție nr._/14.06.2005 comunicat prin înmânare sub semnătură la data întocmirii 14.06.2005 (f.34). Prin urmare, susținerile conetstatorului privind prescripția executării amenzii ca urmare a necomunicării proceselor verbale în termen de o lună de la întocmre sunt neîntemeiate și vor fi înlăturate ca atare.

Pe de altă parte instanța reține că față de prevederile art. 37 OG nr.2/2001, întrucât aceste acte nu au fost contestate în instanță, ele au dobândit calitatea de titluri executorii la expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ pentru punerea lor în executare nemaifiind nevoie de nici o altă formalitate, textul legal menționat prevăzând în mod expres o derogare de la regulile instituite în cuprinsul art. 145 C.pr.fisc. privind începerea executării prin comunicarea unei somații, în acest sens fiind și dispozițiile generale ale art. 666 alin. 2 C.pr.civ.

În ceea ce privește susținerile contestatorului privind prescripția dreptului de a cere executarea silită instanța reține următoarele:

În drept, potrivit art. 705 alin. 1 C.pr.civ. Dreptul a de obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel (...), iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Având în vedere natura titlului executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită, respectiv natura creanței astfel executate și față de prevederile legale menționate, instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile speciale în materia executării prevăzute de OG nr. 92/2003, care prevede în art. 131” (1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.

  (2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.”

La împlinirea termenului de prescripție prevăzut de lege, obligația contravenientului de achita amenda aplicată se transformă într-o obligație imperfectă naturală, care nu mai poate fi executată prin forța de constrângere a statului.

Prescripția dreptului de a cere executarea silită este așadar acea sancțiune care intervine pentru culpa titularului dreptului la acțiune, care din neglijență sau din pasivitate, după obținerea titlului executoriu nu-și exercită dreptul de a-l pune în executare in termenul prevăzut de lege.

Fiind astfel un drept prescriptibil, instanța trebuie să cerceteze care este momentul începerii curgerii termenului de prescripție și cel al împlinirii acestuia.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus amintite termenul de prescripție se naște din momentul în care titularul dreptului subiectiv civil poate exercita acea prerogativă a dreptului care-i conferă posibilitatea de a uza de forța de constrângere a statului.

Față de procesele verbale mai sus menționate, instanța apreciază că termenul de prescriptie pentru a cere executarea silita a început să curgă pentru procesul-verbal de contravenție nr._/11.11.2004 la data de 01.01.2005 urmând a se împlini la data de 01.01.2010, pentru procesul verbal de contravenție nr._/13.04.2004 la data de 01.01.2005 urmând a se împlini la data de 01.01.2010, pentru procesul verbal de contravenție nr._/07.08.2006 la data de 01.01.2007 urmând a se împlini la data de 01.10.2012, pentru procesul verbal de contravenție nr._/17.07.2006 la data de 01.01.2007 urmând a se împlini la data de 01.01.2012,pentru procesul verbal de contravenție nr._/14.06.2005 la data de 01.01.2006 urmând a se împlini la data de 01.01.2011.

Raportat la aceste termene de prescripție intimatul a susținut că ar fi intervenit întreruperea prescripției în condițiile art. 129 OG nr. 92/2003 prin comunicarea somațiilor de executare nr._/18.04.2005, nr._/18.07.2004, nr._/10.05.2007, nr._/24.09,2006, nr._/16.09.2005 - comunicate prin publicitate pe site-ul Primăriei municipiului C.-N. www.primariaclujnapoca.ro conform art. 44 alin, 3 din OG. nr. 92/2003 la data de 03.11.2008, respectiv 12.12.2008, ulterior returnării corespondenței neridicată de contestator.

Pentru ca aceste acte de executare să aibă caracter întrerupător al termenului de prescripție este necesar să fie îndeplinite în condițiile prevăzute de lege, respectiv în condițiile art. 44 din același act normativ.

Sub acest aspect deși intimatul a fost citat cu mențiunea de a face dovada comunicării somațiilor menționate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire anterior comunicării prin publicitate, nu a depus această dovadă decât cu privire la somația nr._/10.05.2007 (f. 48)menționând că raportat la celelalte somații nu a putut identifica în arhiva sa documente astfel de vechi.

Prin urmare, apreciind că față de somațiile de executare nr._/18.04.2005, nr._/18.07.2004, nr._/24.09,2006, nr._/16.09.2005 intimatul nu a făcut dovada comunicării în condițiile art. 44 din OG nr. 92/2003, deși lui în revenea această sarcină potrivit art. 129 C.pr.civ., instanța apreciază că aceste acte de executare nu pot avea caracter întrerupător de executare, astfel că termenul de prescripție de 5 ani era deja împlinit la data emiterii înștiințării de poprire nr._/14.12.2013.

În consecință, cu luarea în considerare și a disp. art. 706 alin.2 C. proc. civ, potrivit cărora “Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie”, executarea silită demarată în baza titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale nr._/11.11.2004, nr._/13.04.2004, nr._/17.07.2006 ,nr._/14.06.2005 apare ca fiind demarata în lipsa unui titlu executoriu, fiind, prin urmare, nelegală.

Cât privește însă procesul verbal de contravenție nr._/07.08.2006, contrar susținerilor contestatorului termenul de prescripție s-a întrerupt nu la data emiterii somației nr._/10.05.2007 ci la data comunicării efective a acestui act prin publicitate la data de 09.12.2008 potrivit dovezilor aflate la filele 27-28 din dosar, un nou termen de prescripție începând să curgă de la data de 01.01.2009. Raportat la acest aspect actele de executare contestate în prezenta cauză fiind emise la data de 14.12.2013 au fost întocmite în termenul de 5 ani, motiv pentru care instanța va respinge susținerile contestorului cu privire la prescripția executării silite față de acest titlu executoriu ca neîntemeiate.

Pentru considerentele mai sus expuse instanța va admite în parte contestația la executare și va anula in parte toate formele de executare silita pornite impotriva contestatorului, respectiv titlul executoriu nr. 3428/14.12.2013 emis de către intimat, adresa de infiintare a popririi nr._/495/14.12.2013, înștiințarea de poprire nr._/495/14.12.2013 pana la concurenta sumei de 360 lei, reprezentand amendă contravențională potrivit proceselor verbale . nr._/14.06.2005, . nr._/17.07.2006, . nr._/05.04.2006, . nr._/11.11.2004, . nr._/13.04.2004, . nr._/26.03.2006, ca efect al prescripției dreptului intimatului creditor de a cerere executarea silită, urmând a mentine, adresa de infiintare a popririi nr._/495/14.12.2013 dispusă de intimat pana la concurenta sumei de 100 lei reprezentând amendă contravențională aplicată contestatorului prin procesul verbal de contravenție nr._/07.08.2006.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului de restituire a sumelor reținute prin poprire instanța reține că potrivit art. 722 alin. 1 C.pr.civ. în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Cu toate acestea contestatorul nu a făcut dovada că efectiv i-ar fi fost reținute sumele în urma popririi instituite, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiate aceste pretenții.

În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, aceasta din urmă trebuind să facă dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului (art. 452 C.pr.civ.)

Deși reține culpa procesuală a intimatului în declanșarea prezentului litigiu, în limita pretențiilor admise, instanța va respinge aceste pretenții ale contestatorului ca neîntemeiate, reținând că, în ceea ce privește taxa judiciară de timbru achitată în sumă de 28,8 lei aferentă pretențiilor admise, contestatorul are dreptul în virtutea dispozițiilor art. 45 alin. 1 lit. f OUG nr. 80/2013 să solicite la data ramanerii definitive a prezentei hotărâri restituirea taxei judiciare de timbru astfel achitată, legea impunând astfel o procedură specială pentru recuperarea acestor cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte contestatia la executare formulata de catre contestatorul P. M., CNP:_, cu domiciliul in C.-N., ., . in contradictoriu cu intimatul M. C. N., Direcția Impozite și taxe locale, Serviciul Executare silită, cu sediul in C. N., Piața Unirii, nr. 1, jud. C..

Anuleaza in parte toate formele de executare silita pornite impotriva contestatorului, respectiv titlul executoriu nr. 3428/14.12.2013 emis de către intimat, adresa de infiintare a popririi nr._/495/14.12.2013, înștiințarea de poprire nr._/495/14.12.2013 pana la concurenta sumei de 360 lei, reprezentand amendă contravențională potrivit proceselor verbale . nr._/14.06.2005, . nr._/17.07.2006, . nr._/05.04.2006, . nr._/11.11.2004, . nr._/13.04.2004, . nr._/26.03.2006.

Mentine adresa de infiintare a popririi nr._/495/14.12.2013 dispusă intimat pana la concurenta sumei de 100 lei reprezentând amendă contravențională aplicată contestatorului prin procesul verbal de contravenție nr._/07.08.2006.

Respinge, ca neintemeiata, cererea contestatorului privind intoarcerea executarii silite si restituirea sumelor reținute prin poprire.

Respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. Apelul și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședința publică de la 06.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. D. A. P.

Red. I.G.D./tehnored. I.G.D./07.05.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5951/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA