Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7873/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7873/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-07-2014 în dosarul nr. 7790/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ- N.
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SENTINTA CIVILA Nr. 7873/2014
Ședința publică din 16 Iulie 2014
Instanta constituita din:
JUDECATOR: F. M.
GREFIER: M. M.
Ministerul Public reprezentat prin Procuror L. A. din cadrul
Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj- N.
Pe rol fiind solutionarea cererii formulate de petentul O. A. in contradictoriu cu intimatul V. G., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care:
Instanta pune in discutie perimarea cererii.
Reprezentanta Ministerului Public solicita a se constata ca in prezenta cauza a intervenit perimarea cererii.
Instanta ramane in pronuntare asupra perimarii cererii
INSTANȚA
Prin încheierea pronunțata in ședința publica din 10.10.2012 s-a dispus suspendarea judecații în temeiul art. 1551 din Codul de procedura civilă, având in vedere ca petentul nu a îndeplinit obligațiile stabilite de instanța in sarcina sa.
Văzând ca in conformitate cu dispozitiile art. 248 C. proc. civ, orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si in contra incapabililor, daca a rămas in nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C. proc. civ. perimarea se poate constata si din oficiu, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune in discuția parților perimarea cererii.
Așa cum rezulta din cele mai sus expuse, condiția rămânerii pricinii in nelucrare mai mult de un an a fost îndeplinită, de la data suspendării – 10.10.2012, petentul neîndeplinind nici un act de procedura.
Pentru aceste considerente, făcând aplicarea prevederilor mai sus citate, instanța urmează a constata perimata cererea de chemare in judecata ce formează obiectul prezentului dosar.
Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Constata perimarea cererii de chemare in judecata formulata de petentul O. A., cu sediul in A., ., jud. Bihor in contradictoriu cu intimatul V. G., domiciliat in A., ., jud. Bihor.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica din data de 16 iulie 2014.
JUDECATOR GREFIER
F. M. M. M.
Red. MF – 2 ex.
21.07.2014
| ← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 3707/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5951/2014. Judecătoria... → |
|---|








