Contestaţie la executare. Sentința nr. 8968/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8968/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 8723/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8968/2014

Ședința publică din. 10.09 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. G. D.

GREFIER: A. P.

S-a luat spre examinare pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de contestatoarea M. A. B. în contradictoriu cu intimatul B. G., în litigiul având ca obiect contestație la executare.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 03.09.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect contestație la executare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.04.2014 pe rolul acestei instanțe, sub nr._, contestatoarea M. A. B. a solicitat în contradictoriu cu intimatul B. G., admiterea contestației și anularea tuturor formelor de executare, suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență că, prin somația emisă în data de 15.04.2014 și formulatî în dosarul execuțional nr. 228/2014 i-a fost pus în vedere să achite creditorului suma de 463 lei și cheltuielile de executare silite aferente, obligație stabilită în baza titlui executoriu reprezentat de încheierea pronunțată în data de 09.06.2014 în dosarul nr. 6180/2006 al Judecătoriei Cluj N..

Or, potrivit art. 705 C.pr.civ. dreptul creditorului de a cere executarea silită este prescris încă din anul 2009.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 148, 705, 711 și urm. C.pr.civ., Decretul nr. 167/1958, art. 201 Legea nr. 71/2011.

În probațiune, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscisuri, sens în care a depus în copie, următoarele: Sentința Civilă nr. 5815/14.07.2006 pronunțată în dosarul nr. 6180/2006 al Judecătoriei Cluj N. (f. 5-7), Încheierea civilă din data de 24.07.2007 pronunțată de Judecătoria Cluj N. în dosarul civil nr. 2348/2007 (f.8), încheierea civilă din data de 09.06.2006 pronunțată în dosarul nr. 6180/2006 al Judecătoriei Cluj N. (f. 9), somație (f.10), încheierea civilă nr. 3054/2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N. (f. 11), copie carte identitate (f.13).

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in valoare de 37,04 lei potrivit chitanței aflată la fila 17 din dosar.

Intimatul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.

În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Totodată a fost acvirat dosarul execuțional 228/2014 al B. S. R. M. (f. 23-33).

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin încheierea civilă din data de 09.06.2006 pronunțată în dosarul nr. 6180/2006 al Judecătoriei Cluj N. (f. 25) instanța a încuviințat onorariul total stabilit de către expert – intimatul din prezenta cauză, în sumă de 570 lei și a pus în vedere reprezentantului reclamantei – contestatoarea din prezenta cauză să facă dovada achitării diferenței în cuantum de 270 lei.

Întrucât contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile astfel stabilite în sarcina sa, intimatul a declanșat procedura de executare silită prin cererea înregistrată la B. S. R. M. sub nr. 228/11.03.2014 prin care a solicitat executarea silită în baza încheieirii civile mai sus arătată pentru recuperarea sumei de 270 lei (f.24).

Prin încheierea civilă nr. 3054/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj N. în dosarul nr._ instanța a încuviințat executarea silită pentru recuperarea sumei de 270 lei reprezentând debit principal (f. 29).

Ulterior la data de 15.04.2014 contestatoarea a fost somată să achite în termen de 1 zi suma de 463 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare, fiindu-i comunicată o copie de pe titlul executoriu, încheierea de încuviințare a executării silite și procesul verbal de cheltuieli.

Împotriva acestei executări silite a fost formulată prezenta contestație la executare de către contestatoarea M. A. B..

În drept instanța reține că potrivit art. 705 alin. 1 C.pr.civ. Dreptul a de obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel (...), iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Prescripția dreptului de a cere executarea silită este acea sancțiune care intervine pentru culpa titularului dreptului la acțiune, care din neglijență sau din pasivitate, după obținerea titlului executoriu nu-și exercită dreptul de a-l pune în executare in termenul prevăzut de lege.

Fiind astfel un drept prescriptibil, instanța trebuie să cerceteze care este momentul începerii curgerii termenului de prescripție și cel al împlinirii acestuia.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus amintite termenul de prescripție se naște din momentul în care titularul dreptului subiectiv civil poate exercita acea prerogativă a dreptului care-i conferă posibilitatea de a uza de forța de constrângere a statului.

Față de natura titlului executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită instanța reține că potrivit art. 213 alin. 2 C.pr.civ. încheierea civilă prin care se stabilește onorariul expertului are caracter executoriu și poate fi pusă în executare de îndată.

Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, instanța apreciază că intimatul era îndreptățit să pretindă executarea întocmai a obligației de plată a diferenței de onorariu cel mai târziu la împlinirea unui termen de 3 ani de la data pronunțării instanțe prin încheierea civilă din data de 09.06.2006, or, cum până la momentul introducerii cererii ( 18.02.2014) au trecut mai mult de 3 ani, iar din înscrisurile depuse la dosar nu reiese existența vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive dintre cele reglementate în mod expres în cuprinsul art. 707și respectiv art. 708 C. proc. civ., instanța apreciază că termenul de prescripție s-a împlinit.

Pe cale de consecință, cu luarea în considerare și a disp. art. 706 alin.2 C. proc. civ, potrivit cărora “Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie”, executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr.228/2014 al B.E.J. S. R. M. apare ca fiind demarata în lipsa unui titlu executoriu, fiind, prin urmare, nelegală.

Ca atare, constatând incidența acestei cauze de ineficacitate a executării silite pornită împotriva contestatoarei, instanța apreciază că prezenta contestație la executare este pe deplin întemeiată, iar, pe cale de consecință, o va admite, urmând a anula toate actele de executare silită, precum și executarea silită însăși, efectuate împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr. 228/2014 al B.E.J. S. R. M., ca efect al prescripției dreptului intimatului creditor de a cerere executarea silită.

În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, cauțiuni, etc instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, aceasta din urmă trebuind să facă dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului (art. 452 C.pr.civ.)

Deși culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu îi aparține intimatului, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei, reținând, pe de o parte că, în ceea ce privește taxa judiciară de timbru achitată, contestatoarea are dreptul în virtutea dispozițiilor art. 45 alin. 1 lit. f OUG nr. 80/2013 să solicite la data ramanerii definitive a prezentei hotărâri restituirea taxei judiciare de timbru, legea impunând astfel o procedură specială pentru recuperarea acestor cheltuieli de judecată, iar pe de altă parte, în ceea ce privește alte cheltuieli efectuate, contestatoarea nu a depus nici un înscris justificativ în dovedirea pretențiilor sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea M. A. B., cu domiciliul procesual ales în Cluj N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul B. G., cu domiciliul în Cluj N., ., ..

Constată prescris dreptul intimatului de a cere executarea silită a obligației derivând din titlul executoriu reprezentat de încheierea civilă din data de 09.06.2006, pronunțată în dosarul civil nr. 6180/2006.

Anulează executarea silită pornită împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr. 228/2014 al B. S. R. M., precum și toate actele de executare silită întocmite în dosarul mai sus menționat.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică, azi 10.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. D. A. P.

Red. I.G.D./tehnored. I.G.D./28.11.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8968/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA