Plângere contravenţională. Sentința nr. 5203/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5203/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 27571/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5203/2014
Ședința publică din data de 20 mai 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.
GREFIER: C. O.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul P. R. G. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției PA nr._ încheiat la data de 08.11.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 13.05.2014, fiind consemnate încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 20.05.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 25.11.2013, sub nr. de mai sus, formulată de petentul P. R. G. în contradictoriu în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor PA nr._ încheiat la data de 08.11.2013, iar în subsidiar înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, starea de fapt nu corespunde adevărului, întrucât scopul întâlnirii la domiciliul numitului P. P. A. nu a fost de a organiza o petrecere și nici nu s-au produs zgomote de intensitate mare care să deranjeze vecinii, fiindcă în aceea seară nu s-a ascultat muzica, împrejurare constatată și de agenții intimatului.
S-a mai invocat faptul că, fapta este descrisă greșit, inexact și imprecis și că unul din cei prezenți a fost sancționat cu avertisment.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În probațiune, petentul a depus copie a procesului verbal contestat (f. 8).
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind legal timbrată (f. 6).
Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus la data de 09.01.2014 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului. Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205, 206 C.pr.civ. Legea nr. 61/1991, O.G. nr. 2/2001.
În probațiune a depus copii după următoarele înscrisuri: raportul agentului constatator (f. 15, 16), procesul verbal de contravenție (f. 17).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 24.01.2014 petentul a reiterat în esență cele arătate în plângere.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal PA nr._ încheiat la data de 08.11.2013 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 500 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute și sancționate de art. 3 pct. 26 și art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, o ordinii și liniștii publice, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 08.11.2013, ora 00:05, în timp ce se afla pe .. 22, .-N. a tulburat fără drept liniștea locatarilor prin producerea de zgomot și larmă producând dezordine socială.
Petentul a semnat procesul verbal, formulând în același timp și obiecțiuni.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.
Astfel, instanța apreciază ca nefondate susținerile petentului privind insuficienta descriere a faptei contravenționale, prin prisma elementelor reținute de agentul constatator, care sunt de natură să surprindă suficiente aspecte ale laturii obiective și subiective ale contravenției, respectiv aspectele esențiale, pentru a permite instanței să constate existența faptei și să statueze asupra gravității ei.
Mai trebuie subliniat faptul că, agentul constatator nu a reținut organizarea unui petreceri, ci doar producerea de zgomot și larmă, acțiuni ce pot fi realizate și în lipsa unei petreceri.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Astfel, cu toate că petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, prin formularea de obiecțiuni, instanța arată că aceasta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Dimpotrivă, intervenția agentului constatator, la solicitarea unui locatar, respectiv al numitului S. C. (f. 25) și aplicarea sancțiunii avertismentului unuia dintre cei aflați alături de petent, R. A. (f. 9), care nu a formulat obiecțiuni la semnarea actului de sancționare și nu a contestat procesul verbal de contravenție (f. 9), potrivit verificărilor de pe pagina de internet a instanței (f. 37), confirmă obiectivitatea agentului constatator și realitatea celor descrise în procesul verbal, care a acționat la solicitarea unui persoane și a constatat cele sesizate, și în același timp a apreciat de la caz la caz, aplicarea sancțiunii ce se impune pentru fiecare din cei prezenți în apartamentul nr. 13 de pe .. 22, din Cluj-N..
Astfel, instanța consideră că, declarațiile martorilor audiați în dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj-N. (f. 34, 35) au un caracter subiectiv, luând în considerare faptul că, aceștia au fost la rândul lor sancționați cu amendă contravențională, motiv pentru care, acestea nu sunt de natură să înlăture prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, procesul verbal contestat fiind legal și temeinic încheiat.
Instanța va avea în vedere, însă, dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și faptul că, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea propusă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Sancțiunea avertismentului se aplică, potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este gravitate redusă, iar conform art. 7 alin. 3 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Față de aceste dispoziții legale, raportat la faptul că, din verificările efectuate de instanță pe pagina de internet a instanței (f. 38) coroborat cu aceea că, nici intimatul nu a comunicat instanței vreun istoric contravențional, petentul se află la prima abatere de acest gen, instanța apreciază că aplicarea unei sancțiuni pecuniare nu se impune în cauză.
Pe baza criteriilor menționate anterior instanța apreciază că sancțiunea avertismentului prevăzută de art. 5, 6, 7 din O.G. nr. 2/2001 este suficientă pentru a atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și pentru a preveni săvârșirea în viitor a unor fapte de același gen.
Prin urmare, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge cererea petentului privind anularea procesului verbal și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei cu sancțiunea avertismentului.
În temeiul art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța va atrage atenția petentului că în cazul săvârșirii unei fapte contravenționale de același gen i se va aplica o sancțiune mai aspră, recomandându-i ca pentru viitor să aibă un comportament ireproșabil în societate.
Având în vedere că, instanța a reținut vinovăția petentului raportat la faptele constatate în procesul verbal, se va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P. R. G. cu domiciliul procesual ales la avocat Ț. O. G. în Cluj-N., .. 4, . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, și în consecință:
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 500 lei aplicată petentului prin procesul verbal contravențional procesul verbal . nr._ încheiat la data de 08.11.2013, cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2014.
JUDECĂTOR,GREFIER,
ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.
Red.Dact./S.B.T./C.O./4 ex/20.06.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3867/2014. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8472/2014.... → |
|---|








