Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 12982/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică din 10 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: R. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ și pe intimatul M. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 09.10.2014, în copie certificată dosarul execuțional nr. 232/2014 al S.C.P.E.J. S. R. M. și S. O..

Având în vedere prevederile art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că potrivit art. 94 pct.4 din codul de procedură civilă este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Instanța analizând actele dosarului constată că sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin contestația la executarea înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ contestatoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj (AJFPCJ), cu sediul in Cluj N., P-ta A. I., nr.19, județul Cluj, în contradictoriu cu intimatul M. M., cnp.:_, cu domiciliul ales in Cluj N., ., . a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

• anularea executării silite

• anularea Somației emisa la data de 29.05.2014 si comunicata AFP Cluj la data de 30.05.2014

• anularea încheierii de cheltuieli nr. 232/2014/2 din data de 08.05.2014 întocmita B. S. R. M. in dosarul execuțional nr.232/2014.

• Să se constate că procedura de executare silita inițiata de B. S. R. M. la solicitarea creditorului este suspendata de drept in temeiul dispozițiilor art. XV alin. (4) al OUG nr. 8/2014.

În motivarea contestației formulate petenta a arătat că, prin Somația emisa la data de 29.05.2014 si comunicata la data de 30.05.2014 se dispune în sarcina sa plata către creditorul M. M. in termen de o zi a sumei de 7.310 lei reprezentând debit, dobânda legala si cheltuieli de executare silita .

Or, menționează contestatoarea, executarea silită a fost demarată cu încălcarea dispoz. legale art. XV din Ordonanța de Urgență nr. 8 din 26 februarie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, conform cărora‘’Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata transelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu.’’

Pe de altă parte, meționează contestatoarea, titlul constând in Sentința Civila nr. 1119/2014 pronunțata de Tribunalul Cluj, avea si anterior intrării in vigoare a OUG nr. 8/2014, o alta cale de executare, respectiv o cale administrativa asa cum rezulta din dispozițiile OUG nr. 9/2013 respectiv ale Ordinului comun nr.490/407/29.03.2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art.7,9 si 12 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum si a sumelor stabilite de instanțele de judecata prin hotărâri definitive si irevocabile, prin formularea unei cereri model al organul fiscal. Or, arată petenta, ignorând prevederile legale mai sus redate și principiul executării voluntare prevăzut de art. 622, alin.1 NCPC, creditorul nu a făcut uz de aceasta procedura administrativa si a trecut fara temei la executarea silita creând cheltuieli suplimentare in sarcina bugetului de stat. Procedura de restituire a sumelor de la bugetul de stat și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor este reglementată astfel cum se prevede la punctul 5.2 mai sus redat, prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 (Monitorul Oficial nr. 13/2005), pe care creditorul urmăritor avea obligația să o urmeze.

Mai mult, concluzionează petenta, în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, acesta este nelegal având in vedere dispozițiile articolului unic al O.U.G. nr. 144/2007 prin care a fost modificat art. 39 alin (1) lit.a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești si care arata ca plafonul cheltuielilor de executare care este prevăzut in actul normativ mai sus invocat, este de maxim 10 % din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării, plafon, la care nu se mai poate aplica procentul de TVA intrucat in acest mod se depășește plafonul maximal stabilit prin prevederile legale .

In drept, petenta și-a întemeiat cererea pe actele normative precizate in cuprinsul contestației, articolul unic din O.U.G. nr. 144/2007 privind art. 37 alin (1) lit.a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești și art.711 NCPC.

În probațiune, a anexat înscrisuri: copia Sentinței Civile nr. 1119/2014, copia Somației comunicata la data de 30.05.2014, C. încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisa de Biroul executorului judecătoresc S. R. M. și încheierea civila nr. 3263/2014 prin care a fost încuviințata executarea silita.

Analizând ansamblul materialului probator de la dosarul cauzei instanța reține că, prin Sentința civilă nr. 1119/03 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, contestatoarea a fost obligată să restituie în favoarea intimatului suma de 4191 lei actualizată, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data de 26.02.2009 și până la data plății și să plătească în favoarea aceluiași intimat suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f 6-7).

În temeiul hotărârii judecătorești anterior menționate, la data de 14.03.2014, intimatul a înregistrat cerere de executare silită împotriva contestatoarei sub nr. 232/2014 al B. S. R. M..

La data de 29.05.2014, au fost emise în dosarul execuțional anterior menționat, Încheiere nr. 232/2014/2 din data de 08.05.2014 din același dosar execuțional și Somația emisă la data de 29.05.2014, comunicată la data de 30.05.2014 petentei.

Cercetând motivele invocate de contestatoare în lumina dispozițiilor legale în vigoare, instanța le apreciază ca întemeiate pentru următoarele considerente.

Astfel, instanța reține că potrivit dispoz. art. XV din Ordonanța de Urgență nr. 8 din 26 februarie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, în vigoare la data formulării cererii de executare silită ‘’Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata transelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu.’’

Mai mult, potrivit dispozițiilor alin. 4 ale aceluiași articol ’’În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.’’

Având în vederea starea de fapt reținute și în temeiul dispozițiilor legale invocate, instanța, apreciind că executarea silită a fost inițiată cu încălcarea dispozițiilor legale, va admite ca întemeiată contestația la executare formulată, și în consecință:

Va dispune anularea executării silite înseși și a tuturor actele de executare silită emise B. S. R. M. in dosarul execuțional nr. 232/2014.

Va constata că, procedura de executare silita inițiata de B. S. R. M. în dosarul execuțional nr. 232/2014 la solicitarea creditorului este suspendata de drept.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., Piața A. I., nr.19, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul M. M., cnp.:_, cu domiciliul ales in Cluj N., ., ., și în consecință:

Dispune anularea executării silite înseși și a tuturor actele de executare silită emise B. S. R. M. in dosarul execuțional nr. 232/2014.

Constată că procedura de executare silita inițiata de B. S. R. M. în dosarul execuțional nr. 232/2014 la solicitarea creditorului este suspendata de drept.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.

JUDECĂTOR GREFIER

A. MoșRaluca L.

Dact./Red. Am.M.

4 ex./28.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA