Contestaţie la executare. Sentința nr. 1347/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1347/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 10541/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ- N.
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SENTINTA CIVILA Nr. 1347/2014
Ședința publică din 12 Februarie 2014
Instanta constituita din:
JUDECATOR: F. M.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind solutionarea actiunii civile formulate de contestatorea . SRL in contradictoriu cu intimatul M. I. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei se prezinta reprezentantul contestatoarei av. M. T. in substituirea av. Laposi R., lipsa fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează instantei ca inainte de luarea cauzei s- a depus la dosar, din partea reprezentantei intimatului, prin fax, o cerere de strigare a cauzei dupa ora 10.00.
Instanta pune in discutie cererea formulata de reprezentanta intimatului.
Reprezentantul contestatoarei arata ca nu se opune admiterii acestei cereri.
Instanta apreciaza ca cererea formulata de intimat este intemeiata motiv pentru care o admite si lasa cauza dupa ora 10.00.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta reprezentantul contestatoarei av. M. T. in substituirea av. Laposi R. si reprezentanta intimatului av. B. L. I..
Reprezentantul contestatoarei invedereaza instantei ca din punctul de vedere al acesteia expertiza nu ii este opozabila atata timp cat nu a fost citata la efectuarea ei. Exista o chitanta privind trimiterea unei citatii contestatoarei insa la dosar nu exista confirmarea de primire si contestatoarea nu a primit nici un plic in acest sens, doar expertul s- a prezentat la sediul societatii pe care o reprezinta pentru a intra in posesia unor inscrisuri. Apreciaza ca in cazul in care ar fi fost citati si ar fi fost prezenti ar fi putut oferi explicatiile necesare.
La intrebarea instantei, reprezentantul contestatoarei arata ca nu intelege sa invoce exceptia nulitatii raportului de expertiza ci solicita sa se revina cu o noua adresa la expert cu mentiunea de a depune la dosar confirmarea de primire, care nu a fost depusa la dosar.
Reprezentanta intimatului invedereaza instantei ca in opinia sa ar fi vorba despre o eroare materiala avand in vedere ca in cuprinsul raportului de expertiza se face referire la faptul ca au fost convocate partile. De asemenea, din cuprinsul raportului de expertiza se poate constata ca documentele au fost puse la dispozitia expertului de catre contestatoare. Ori in conditiile in care contestatoarea pune la dispozitie contractul individual de munca, state de plata pentru perioada martie- iunie 2011, raport salarial din registrul de evidenta al salariatilor, decizie de desfacere a contractului individual de munca, regulament intern si decizie colectiva de majorare este clar ca aceasta a avut cunostiinta si a participat in mod direct la efectuarea raportului de expertiza.
Reprezentantul contestatoarei invedereaza instantei ca raportat la faptul ca din 3 parti 2 au fost citate si exista aceasta confirmare de primire iar confirmarea de primire a contestatoarei nu a fost depsa, expertul ar trebui sa elucideze acest aspect.
La intrebarea instantei, reprezentantul contestatoarei invedereaza instantei ca dupa numire expertul s- a prezentat la sediul societatii data la care i- au fost inmanate anumite inscrisuri.
Deliberand asupra cererii contestatoarei, fata de continutul raportului de expertiza, prin care expertul arata ca s- a prezentat la punctul de lucru al societatii contestatoare si i s- au pus la dispozitie documentele necesare intocmirii raportului de expertiza, fapt necontestat, instanța apreciaza ca cererea formulata de contestatoare este fara relevanta pentru soluționarea cauzei, motiv pentru care o respinge.
Reprezentantul contestatoarei arata ca sustine obiectiunile astfel cum acestea au fost formulate si in scris considerand ca acestea sunt intemeiate.
Reprezentanta intimatei solicita respingerea obiectiunilor formulate de contestatoare ca fiind nefondate si neintemeiate. In opinia sa in cuprinsul acestor obiectiuni exista o contradictie intre sustinerile contestatoarei care continua sa dea dovada de rea credinta. Pe de- o parte arata ca nu s- a prezentat nimeni si nu s- au pus la dispozitie diagramele tahograf iar pe de alta parte avea cunostiinta ca intimatul nu se putea prezenta. Atata timp cat avea cunostiinta ca acesta nu se putea prezenta fiind in coma, spitalizat mai mult de o luna de zile, este evident ca nu putea sa puna la dispozitie diagramele tahograf care dealtfel se aflau in bordul autovehiculului si al doilea sofer a incasat suma compensatoare. In ceea ce priveste obiectiunile propriu- zise instanta a dispus calcularea sumelor cu titlu de drepturi salariale, ori contestatoarea depune la dosar un contract de transport incheiat intre societatea contestatoare si o alta societate straina in baza caruia respectiva societate ar fi facut aparent plati catre angajatul societatii contestatoare. La art. 3 se arata ca societatea straina va achita companiei de transport o remuneratie ce este in conformitate cu tariful convenit intre parti, iar platile se vor regulariza intre societati si nicidecum intre societate si intre sofer. Pe de alta parte, facturile trebuie sa poarte numarul de referinta iar plata se va efectua in termen de 30 de zile dupa primirea acestora. Astfel, in conditiile in care aceste inscrisuri nu poarta nici o semnatura nu pot fi considerate ca reprezentand drepturi salariale, diurne sau altceva acordate de societatea straina in contul contractului pe care il are cu contestatoarea urmand ca ulterior sa opereze o acea compensare. Daca . fi operat aceste sume partile au o alta cale la dispozitie printr- o actiune separata nu in cadrul prezentei actiuni. Ce alte plati pretinse ar fi fost facute intre o societate straina externa si societatea contestatoare in conditiile in care se arata in acest contract ca platile se regularizeaza intre societati nu pot arata ca acestea reprezinta drepturi salariale sau diurna. Astfel aceste inscrisuri nu sunt justificate si nu pot fi veni in sustinerea celor mentionate de catre contestatoare motiv pentru care solicita respingerea obiectiunilor formulate de contestatoare. Expertul a aratat, in baza evidentelor contabile, ce plati au fost efectuate de catre contestatoare intimatului. Ca a fost efectuata o plata catre mama intimatului poate fi o plata cu titlu de un bonus avand in vedere ca acesta a fost spitalizat si nu a avut platita nici asigurare medicala intrucat nu a existat formularul A010, familia fiind nevoita sa suporte toate cheltuielile cu spitalizarea intimatului intrucat nu a gasit asigurarea medicala a intimatului. De asemenea, punctul de vedere al expertului pe care si- l insuseste intimatul, si care oarecum excede hotararii Tribunalului Sibiu, este clar ca nici pe intervalul martie- aprilie 2011 nu s- au achitat aceste drepturi salariale in conditiile in care hotararea prevedea acordarea acestor drepturi salariale de la data desfacerii contractului individual de munca.
Reprezentantul contestatoarei invedereaza instantei ca din punctul sau de vedere expertul nu a raspuns obiectivului nr. 2 respectiv ce sume de bani a primit intimatul fiind subiectiv oferind un raspuns de o anumita maniera. Aceea diurna si acele sume de bani constatate de acesta au fost sume de bani cu titlu fie de recompensa pentru munca efectuata sau diurna pe care intimatul nu a reusit sa le justifice.
Reprezentanta intimatului invedereaza instantei ca in acest caz se pune problema autenticitatii acelor inscrisuri intrucat expertul in cuprinsul raportului de expertiza arata ca inscrisul care nu ar fi o chitanta si care ar atesta o presupusa plata poarta inscrisuri diferite si mentiuni diferite incat se pun semne de intrebare. Nu se poate crede ca o terta societate plateste o diurna in avans unui sofer care ar apartine unei alte societatii, pana la urma acea diurna este oferita unui sofer angajat in cadrul respectivei societati comerciale nu anterior cu titlu de bonus.
Reprezentantul contestatoarei solicita respingerea obiectiunilor formulate de intimat intrucat daca expertul raspunde la obiectivul nr. 2 ar rezulta clar ca pentru lunile martie- aprilie 2011 intimatul ar fi incasat suma de bani cu titlu de drepturi salariale, cauza urmeaza a se solutiona de la sine.
Asupra obiectiunilor formulate de parti, instanta apreciaza ca raportul de expertiza este lamuritor pentru solutionarea cauzei si obiectiunile formulate de parti sunt neintemeiate, motiv pentru care le respinge.
Reprezentantii partilor arata ca nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta declara inchisa faza probatorie si acorda cuvantul partilor asupra fondului cauzei.
Reprezentantul contestatoarei solicita admiterea contestatiei la executare, cu cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru si onorariu expert. Prin inscrisurile depuse s- a aratat ca societatea contestatoare a achitat contravaloarea sumei pe care executorul judecatoresc T. M. considera ca ar trebui achitata intimatului. Mai mult exista inregistrari in contabilitatile celor 2 societati comerciale, aspect care este recunoscut si de mama intimatului. Intimatul nu a putut recunoaste acest aspect avand in vedere starea sa de sanatate la acel moment fiind spitalizat. In plus considera ca a operat si compensatia legala apreciind ca aceasta executare silita este abuziva.
Reprezentanta intimatului solicita respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind neintemeiata, cu cheltuieli de judecata constand in onorariu avocatial conform chitantei pe care o depune la dosar. S-a aratat in cuprinsul intampinarii depuse la dosar considerentele pentru care prezenta contestatie la executare este neintemeiata si modalitatea de calcul stabilita de B. T. M. a drepturilor salariale care i s- ar fi cuvenit intimatului. In cauza s- a dispus efectuarea unui raport de expertiza care arata in mod clar ca pentru perioada respectiva suma de bani care i s- a platit intimatului este de 530 lei iar totalitatea drepturilor salariale este 5934 lei, suma de 364, 35 lei actualizare drepturi salariale iar restul diferentei pana la suma calculata de executorul judecatoresc reprezinta cheltuieli de judecata din recurs si ulterior cheltuielile de executare. Referitor la raportul de expertiza solicita validarea acestuia si sa se insuseasca concluziile acestuia potrivit motivelor pentru care se opune obiectiunilor formulate de contestatoare. A veni in fata instantei cu un contract perfectat intre 2 societati comerciale in conditiile in care se arata ca plata se face intre societati depunandu- se niste inscrisuri care nu i- au fost comunicate in copie tradusa si legalizata si care ar justifica plata unor sume de bani catre soferul angajat la aceea data, intimat in prezenta cauza, nu sunt in masura sa inlature concluziile raportului de expertiza. Daca aceasta suma de bani a fost . cale de actiune separata contestatoarea poate sa arate ca au fost platite acele sume de bani. Contractul individual de munca prevede in mod concret cine face plata diurnei respective.
Instanta retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberând constata ca prin contestatia la executare înregistrata sub nr. de mai sus pe rolul Judecatoriei Cluj-N., contestatoarea S.C. C. S. SPED S.R.L. in contradictoriu cu intimatul M. I. A. a solicitat instanței sa se dispuna suspendarea executarii silite din dosarul execuțional nr. 73/2013 al B. T. M. pana la soluționarea contestației la executare din prezentul dosar, anularea actelor de executare întreprinse împotriva sa in dosarul execuțional nr. 73/2013 al B. T. M., anularea popririi instituita asupra conturilor sale si obligarea intimatei la ridicarea popririi instituita pe conturile sale, anularea Incheierii nr. 1572/22.03.2013 emisa de B. T. M. de stabilire a cheltuielilor de executare, lămurirea întinderii si aplicării titlului executoriu ce face obiectul dosarului de executare nr. 73/2013, respectiv Sentinta civila nr. 5 pronunțata de Tribunalul Sibiu la data de 17.01.2012 in dos. nr._, cu cheltuieli de judecata.
In fapt, contestatoarea arata, in ce privește cererea de suspendare a executarii silite, ca având in vedere ca prin Sentinta nr. 5 pronunțata de Tribunalul Sibiu nu se stabilește suma ce o are de achitat, raportat la faptul ca si-a îndeplinit obligațiile prin achitarea tuturor drepturilor salariale cuvenite intimatului, considera ca se impune suspendarea executarii pana la lămurirea drepturilor si obligațiilor parților litigante. Pe fondul cauzei, contestatoare arata ca intimatul a fost angajatul sau cu contract individual de munca din 02.03.2011, pe post de conducător auto, si la data de 10.01.2011, in timp ce isi efectua repausul saptamanal pe teritoriul statului german, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a dezechilibrat si a căzut in cap din cabina, fapt stabilit prin raportul de cercetare la fata locului întocmit de politia din Germania. In luna mai, mama intimatului a trimis prin posta fisa de externare din 19.04.2011, perioada in care a lipsit nemotivat de la locul de munca, a fost convocat la cercetarea prealabila si nu s-a prezentat si nu si-a ridicat corespondenta. Deoarece Decizia de concediere nu a cuprins cerințele obligatorii impuse de Codul muncii, instanța a admis cererea de anulare a acesteia formulata de intimat si s-a dispus reîncadrarea intimatului in funcția avuta anterior accidentului si plata către acesta a drepturilor salariale cuvenite începând cu data încetării raporturilor de munca, respectiv 06.06.2011 si pana la reintegrarea respectiva, adică pana la 17.01.2012, hotărâre ce a rămas irevocabila prin respingerea recursului. Cu toate ca intimatul a fost convocat in repetate rânduri sa se prezinte la locul de munca, acesta nu s-a prezentat si nu a prezentat actele solicitate, acesta nefiind apt pentru a fi angajat din nou in funcția de conducător auto, insa a primit din partea intimatului, anterior începerii executarii silite, o notificare, prin care i se solicita plata drepturilor bănești ce i se cuveneau, fara precizarea sumei. A răspuns si a solicitat intimatului ca pentru calcularea si ridicarea drepturilor salariale sa ii prezinte foile de parcurs si diagramele tahograf pe lunile martie si aprilie 2011 si orice alt document care sa ateste perioada lucrata, ceea ce nu s-a intamplat, insa la data de 22.04.2013 a primit somația de la executorul judecătoresc, prin care i se pretinde plata sumei de 9382,65 lei, din care suma de 8360 lei reprezentand drepturi salariale si cheltuieli de judecata si suma de 1022,65 lei reprezentand cheltuieli de executare silita, fara a cunoaște perioada si modalitatea de calcul, in condițiile in care a achitat intimatului toate drepturile salariale cuvenite, inclusiv cheltuielile de judecata, din care 1000 lei pentru judecata in fond si 1200 lei pentru judecata in recurs. Astfel, in cursul lunii martie 2011, intimatul a primit personal suma de 1133 euro, conform statului de plata semnat de acesta, iar la 18 ianuarie 2013, ca urmare a convocării sale, in calitate de mandatar cu procura speciala, mama intimatului a semnat o declaratie prin care a recunoscut ca a achitat suma de 900 euro, respectiv de 2 ori cate 200 euro a primit personal intimatul si 500 euro a fost ridicata de fratele intimatului, M. P.. Prin urmare, după calculele sale, la data prezentării mandatarului intimatului, mai avea de plata suma de 532,22 lei, ce a fost achitata prin virament bancar la data de 25.01.2013, in contul indicat de intimat prin adresele trimise. Conform contractului individual de munca, salariul intimatului era de 604 lei, așa incat se poate observa din fisa de calcul a drepturilor salariale ca a calculat si dobânda legala la suma ce o avea de achitat si la cheltuielile de judecata, inclusiv a calculat si achitat asigurări de sănătate de 222 lei. Așa fiind, apreciază ca si-a îndeplinit obligațiile stabilite in sarcina sa prin titlurile executorii, motiv pentru care nu datoreaza nici cheltuielile de executare stabilite prin Încheierea nr. 1572/22.03.2013 emisa de executorul judecătoresc, care se impune a fi anulate. In ce privește cererea de lămurire a întinderii si aplicării titlului executoriu, contestatoarea arata ca este necesar ca instanța sa stabilească daca mai are de achitat intimatului drepturi salariale, deoarece apreciază ca nu mai are nici o obligație fata de acesta.
In drept au fost invocate art. 711, 717, 718 si urm. C. proc. civ.
In probațiune au fost anexate înscrisuri.
Prin intampinare, intimatul solicita respingerea contestației la executare formulata de contestatoare, învederând ca in condițiile in care de la data de 22.11.2012, data la care a fost soluționat recursul formulat de contestatoare la Curtea de Apel Alba Iulia, si pana la data notificării adresata acesteia, societatea nu a inteles sa achite de buna voie drepturile salariale restante, așa cum au fost acordate de instanța, a fost nevoit sa inițieze executarea silita deoarece nu a primit niciodată suma de 1133 euro, mentionata . plata deținuta in copie de contestatoare, si chiar daca aceasta s-ar fi achitat, plata este anterioara datei de 10.04.2011 si nu exista nici o mențiune conform căreia reprezintă o plata in avans, putând reprezenta diurna la care era indreptatit. Nici susținerea contestatoarei ca ar avea obligația de a prezenta foile de parcurs aferente lunii martie si aprilie 2011, diagramele tahograf sau orice alte înscrisuri din care sa rezulte perioada efectiv lucrata nu are vreo incidenta asupra dispozițiilor hotararii de vreme ce contestatoarea are obligația de plata a drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse intre data încetării raportului de munca – 06.06.2011, si data efectiva a reintegrării, actualizate la data plații. Astfel, suma de 6160 lei reprezintă drepturi salariale restante si 2200 lei cheltuieli de judecata, iar suma de 1022,65 lei reprezintă cheltuieli de executare, in condițiile in care, conform contractului individual de munca, salariul de încadrare era de 770 lei, iar din 06.06.2011 si pana la 06.12.2012, data la care a intrat in pensie pentru incapacitate de munca, potrivit deciziei_, sunt 8 luni. Așadar este evident ca întinderea titlului executoriu al Tribunalului Sibiu este perfect lămurita si contestația la executare este neîntemeiata.
In drept au fost invocate art. 205 si urm. C. proc. civ.
In probațiune s-a solicitat dovada cu înscrisuri.
Prin răspuns la intampinare, contestatoarea solicita respingerea apararilor intimatului, învederând ca acesta este de rea credința cata vreme nu recunoaște primirea sumei de 1133 euro, iar originalul statului de plata trebuie sa fie la intimat, deoarece originalul se inmaneaza celui care primește suma de bani. Cat privește salariul intimatului, acesta era de 770 lei brut, astfel ca din acesta se scad taxele bugetare. Apoi, contestatoarea reia apararile sale din acțiunea introductiva.
Ulterior, contestatoarea si-a completat contestația la executare formulata, solicitând si anularea proceselor verbale de sechestru instituite de executorul judecătoresc împotriva sa la data de 18.07.2013 in dosarul execuțional in cauza, asupra bunurilor proprietatea sa, respectiv Toyota Rav 4 cu nr. de înmatriculare_, Toyota Land Cruser cu nr. de înmatriculare_, Autotractor M. cu nr. de înmatriculare_ si Autotractor M. cu nr. de înmatriculare_, in condițiile in care a comunicat verbal executorului judecătoresc, deoarece Încheierea de suspendare provizorie a executarii silite nr. 4835/2013 pronunțata de Judecătoria Cluj-N. in dos. nr._/211/2013 se comunica din oficiu, faptul ca executarea silita era suspendata.
Prin Încheierea pronunțata in ședința publica din data de 25.09.2013, instanța a admis cererea de suspendare a executarii silite pana la soluționarea contestației la executare ce formează obiectul prezentului dosar, pentru motivele acolo reținute.
In temeiul art. 250 si urm. si art. 716 C. proc. civ., instanța a încuviințat dovada cu înscrisuri si expertiza contabila si a solicitat dosarul execuțional, in copie certificata.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin Sentinta civila nr. 5/17.01.2012 pronunțata de Tribunalul Sibiu in dos. nr._ a fost admisa contestația formulata de contestatorul in prezent intimat in prezentul dosar împotriva . SRL si in consecința s-a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 779/06.06.2011 emisa de intimata, s-a dispus reintegrarea contestatorului in funcția avuta anterior si a fost obligata intimata sa-i plateasca contestatorului drepturile salariale cuvenite începând cu data încetării raporturilor de munca si pana la reintegrarea efectiva, actualizate la data plații, precum si la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata – f. 123, 124 dos.
Hotărârea judecătoreasca mai înainte amintita a rămas irevocabila urmare respingerii recursului declarat de intimata, prin Decizia civila nr. 4603/22.11.2012 pronunțata de Curtea de Apel Alba Iulia in dos. nr._, prin care recurenta intimata a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1200 lei – f. 125-127 dos.
Apreciind neîndeplinita obligația de plata a drepturilor banesti stabilite in sarcina debitoarei prin titlurile executorii sus identificate, prin cererea de executare silita din 28.02.2013, ce formează obiectul Dosarului executional nr. 73/2013 al Biroului executorului judecatoresc T. M. (f. 128 dos.), intimatul creditor a solicitat executarea silita impotriva contestatoarei debitoare, pentru realizarea creantei sale in suma de 8360 lei, reprezentand drepturi salariale pe 8 luni si cheltuieli de judecata, solicitând si recuperarea cheltuielilor de executare silita, anexând titlurile executorii si contractul sau individual de munca si Decizia din 07.03.2012 a Casei județeana de pensii Sibiu, prin care i s-a stabilit acordarea pensiei de invaliditate – f. 129 si 133 dos.
După ce a solicitat si dobândit incuviintarea executarii silite, executorul judecătoresc a solicitat contestatoarei sa plateasca de buna voie suma de 9382,65 lei, din care suma de 8360 lei reprezintă drepturi salariale si cheltuieli de judecata cuvenite intimatului creditor, iar suma de 1022,65 lei reprezintă cheltuieli de executare, comunicându-i somația, instiintarea privind începerea urmăririi silite si Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 22.03.2013, la care a anexat titlurile executorii in copie certificata – f. 9 si urm. dos.
Ulterior, la data de 10.04.2013, executorul judecătoresc a procedat la infiintarea popririi împotriva contestatoarei, pentru realizarea creanței intimatului, despre care a instiintat si pe contestatoare – f. 151 si urm. dos., iar la data de 18.07.2013 a aplicat măsura sechestrului asupra bunurilor contestatoarei, constând in autovehiculele Toyota Rav 4 cu nr. de înmatriculare_, Toyota Land Cruser cu nr. de înmatriculare_, Autotractor M. cu nr. de înmatriculare_ si Autotractor M. cu nr. de înmatriculare_, potrivit proceselor verbale de la filele 87 si urm. dos., aceasta din urma măsura fiind suspendata de executorul judecătoresc pana la soluționarea contestației la executare prin Procesul-verbal din data de 24.07.2013 – f. 72 dos.
Potrivit Raportului de expertiza contabila administrat in cauza, întocmit de expert contabil L. V. (f. 239-253 dos.), din evidenta contabila a contestatoarei rezulta ca pentru perioada mentionata in 07.06.2011 – 17.01.2012, intimatului i se cuvenea suma de 6298,35 lei reprezentand drepturi salariale, actualizata, din care contestatoarea a plătit intimatului suma de 532,22 lei, rezultând așadar o diferența de plata de 5766,13 lei, iar nu 6160 cum pretinde intimatul.
Apoi, a mai constatat expertul ca suma de 1133 euro relevata de contestatoare este mentionata pe o copie a unui document înregistrat in evidenta contabila a contestatoarei, cu nr._/27.03.2011, pe care s-a menționat ca scop al plații „avans salariu luna martie 2011”, care nu se corelează cu salariul net de 555 lei din statul de plata aferent lunii martie 2011.
In acelasi timp, pe copia documentului depus la dosar de contestatoare de la fila 31, care menționează aceeași suma de 1133 euro, apare scris diurna 03/2011 si numele intimatului.
Așa fiind, urmează ca si in situația in care aceasta suma de bani a fost plătita intimatului, indiferent cu ce titlu din cele doua sus reținute, in nici un caz nu reprezintă plata drepturilor salariale cuvenite intimatului după data de 06.06.2011, context in care apărarea contestatoarei in sensul ca aceasta suma de bani a fost plătita intimatului cu titlu de drepturi salariale cuvenite începând cu data de 06.06.2011 nu poate fi primita de instanța.
De asemenea, contestatoarea nu justifica in nici un mod faptul ca deși a fost chemata in judecata de intimat pentru anularea deciziei de desfacere a contractului individual de munca si obligarea sa la plata drepturilor salariale cuvenite după data de 06.06.2011, nu a instiintat instanța care a soluționat cauza in fond asupra plații ce susține in prezent ca a fost făcuta in considerarea drepturilor salariale cuvenite intimatului după data de 06.06.2011, ceea ce dovedește inca o data ca respectiva plata, chiar reala de ar fi, nu stinge obligația sa stabilita prin Sentinta civila nr. 5/17.01.2012 pronunțata de Tribunalul Sibiu in dos. nr._ .
Cat privește susținerea contestatoarei potrivit căreia a mai plătit intimatului de doua ori cate 200 euro si fratelui acestuia suma de 500 euro, fapt atestat de mama intimatului prin declarația de la fila 29 dos., instanța retine ca aceste sume de bani nu pot fi imputate asupra obligației contestatoarei stabilita prin cele doua titluri executorii in cauza cata vreme si aceste plați sunt anterioare si din aceeași declaratie rezulta ca au fost plătite cu titlu de diurna, iar nu de drepturi salariale pe o perioada următoare de peste doua luni.
In acelasi sens, din raportul de expertiza contabila administrat in cauza rezulta ca in evidenta contabila nu au fost înregistrate platile însumând 900 euro, iar declarația mamei intimatului nu poate reprezenta document justificativ de inregistrare in contabilitate, potrivit Legii nr. 82/1991 si OMFP nr. 3512/2008, drept care instanța va inlatura apărarea contestatoarei si in aceasta limita.
Prin urmare, instanța constata ca acțiunea formulata de contestatoare este întemeiata numai in limita sumei de 393,87 lei reprezentand drepturi salariale pretinse de intimat si care exced sumei datorata de contestatoare si corelativ a sumei de 39 lei constând in onorariul executorului judecătoresc aferent sumei pretinsa de intimat in plus fata de cat i se cuvine.
Pentru aceste considerente, cum alte motive de nulitate a actelor de executare nu exista, in temeiul art. 719 C. proc. civ. instanta urmeaza a admite in parte prezenta contestatie la executare si pe cale de consecinta va dispune anularea partiala a actelor de executare silita efectuate in dosarul execuțional nr. 73/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc T. M., respectiv in ce privește suma de 393,87 lei pretinsa de intimat cu titlu de drepturi salariale si suma de 39 lei, cu titlu de cheltuieli de executare silita constând in onorariul executorului judecătoresc.
F. de limitele in care contestatia la executare formulata de contestatoare urmeaza a fi admisa, in temeiul art. 453 si urm. C. proc. civ., instanta va obliga pe contestatoare la plata către intimat a sumei de 1754 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata parțiale constând in onorariu avocațial – f. 282, diferența compensându-se cu cheltuielile de judecata efectuate de contestatoare in limita pretențiilor ce s-au dovedit întemeiate.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte contestația la executare formulata de contestatoarea S.C. C. S. SPED S.R.L., cu sediul in Cluj-N., ., ., înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de inregistrare RO24923607, cu sediul procesual ales in Cluj-N., .. 8, ., jud. Cluj, in contradictoriu cu intimatul M. I. A., CNP_, domiciliat in Sibiu, ., jud. Sibiu si in consecința:
Anulează in parte actele de executare silita efectuate in dosarul execuțional nr. 73/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc T. M., respectiv in ce privește suma de 393,87 lei pretinsa de intimat cu titlu de drepturi salariale si suma de 39 lei, cu titlu de cheltuieli de executare silita constând in onorariul executorului judecătoresc.
Obliga pe contestatoare la plata către intimat a sumei de 1754 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica din data de 12 februarie 2014.
JUDECATOR GREFIER
F. M. M. M.
Red. FM – 5 ex.
20.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 4178/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








