Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 18609/211/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din 26 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C.-M. D.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta M.-P. L. împotriva procesului-verbal de contraventie . nr._ intocmit in data de 18.07.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ.

La apelul nominal se constată lipsa petentei și a reprezentantului intimatului. Este prezenta la dezbateri martora M. LIDIE, propusa spre audiere din oficiu, care este legitimata în baza actului de identitate, lipsa fiind martora B. A., propusa spre audiere de către petenta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei, după care:

În temeiul art. 43 NCPC, în urma verificărilor făcute pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 NCPC.

În temeiul disp. art. 131 alin 1 NCPC, instanta isi verifica din oficiu competenta, iar in baza disp. art. 94 NCPC coroborat cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, constata ca este competenta general, material si teritorial in a solutiona prezenta cauza.

Instanța constată că se prezintă la dezbateri doar martora citată din oficiu și că a fost citată pentru acest termen de judecată și martora propusa spre audiere de către petenta, sub rezerva discutarii la primul termen de judecată. Față de contravenția retinuta în sarcina petentei, instanța apreciază că nu se impune audierea în calitate de martor a numitei B. A., propusa spre audiere de către petenta.

Instanța, in temeiul art. 255 si art. 258 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și trece la audierea martorei M. LIDIE, propusa spre audiere din oficiu, aceasta fiind persoana care a solicitat în noaptea respectiva intervenția organelor de politie. Instanța procedează la audierea martoriei, sub prestare de jurământ, a carei declarație se consemnează și se atașează la f. 38 din dosar. Cu aceasta ocazie martora înțelege să depună la dosar un set de înscrisuri (f.39-50).

Raportat la prevederile art. 238 alin. (1) NCPC, instanța constată că prezenta cauză poate fi judecata la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța încheie faza cercetării judecătorești și, în temeiul art. 394 și art. 395 NCPC, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberand, retine ca prin plangera formulata petenta M.-P. L. a solicitata se dispune anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ intocmit in data de 18.07.2014 de intimatul IPJ CLUJ si a amenzii aplicate.

In motivarea plangerii se arata ca in data de 18.07.2014 petenta se afla in vizita la niste prieteni ce detin in proprietate apartamentul nr.39 din Cluj-N., .. In jurul orei 00:00 s-au prezentat doi agenti de politie care au reclamant o sesizare a unei vecine de . presupusa tulburare a linistii publice. Proprietarul apartamentului a adus la cunostinta agentilor de politie ca acea persoana este o reclamanta prin definitie si a avut numeroase divergente atat cu dansul, cat si cu alt locatari din imobil, insa, cu toate acestea a fost intocmit un proces-verbal de contraventie pe numele proprietarului apartamentului si un proces-verbal de contraventie pe numele petentei pentru savarsirea contraventiei de tulburare a linistii publice prin ascultarea muzicii la o intensitate ridicata. Petenta arata ca muzica bu era ascultata la un volum mare, astfel incat nu era deranjanta, iar dansa nu poate fi sanctionata pentru o astfel de contraventie. Petenta era o simpla invitata la adresa respectiva si nu avea nici un drept de dispozitie asupra instrumentelor muzicale ale proprietarului. Daca se impune sanctionarea contraventionala a unei persoane acesta nu poate fi decat proprietarul apartamentului si nu a persoanelor aflate intamplator in zona. Se mai arata ca procesul-verbal de contraventie a fost intocmit in lipsa, fara a se da posibilitatea contravenientului de a formula obiectiuni, ceea ce denota rea-credinta din partea agentului constatator (f.1-4).

Prin intampinarea depusa la fila 20 din dosar intimatul a solicitat respingerea plangerii formulate si mentinerea in totalitate a procesului-verbal de contraventie. In sustinerea pozitiei procesuale exprimate a fost depus raportul intocmit de agentul constatator in care se arata ca in data de 18.07.2013 se afla in exercitarea atributiilor de serciciu si echipajul din care facea parte a fost directionat pe . din Cluj-N. deoarece numita M. Lidie reclama ca este deranjata ordinea si linistea publica. La fata locului, s-a constatat ca din apartamentul nr.39 se auzea muzica, la intensitate mare, se auzeau strigate, rasete, larma. Dupa ce s-a discutat verbal cu d-na M. Lidie, care a informat cu privire la deranjarea linistii dansilor de catre proprietarul apartamentului nr.39 ce are loc foarte des, agentii de politie au sunat la apartamentul respectiv si li s-a deschis doar dupa indelungi insistente. Usa a fost deschisa de o persoana de sex feminin, careia i s-a solicitat sa se legitimeze, constantandu-se ca este vorba despre petenta M. P. L.. La solicitarea expresa a agentului constatator celelalte persoane aflate in apartament au refuzat sa se legitimeze, astfel incat sanctionarea contraventionala a proprietarului apartamentului a avut loc dupa identificarea sa in baza de date. De asemenea, a fost sanctionata contraventional si petenta, care se legitimase la solicitarea agentului constatator (f.21).

Intampinarea a fost comunicata petentei in procedura prealabila judecatii, iar, in raspunsul la intampinare depus la filele 28-30 din dosar aceasta a reiterat sustinerile cuprinse in motivarea plangerii contraventionale.

Din analiza inscrisurilor depuse la dosar, rezulta ca petentei i-a fost aplicata amenda in cuantum de 500 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.2 pct.26 din Legea nr.61/1991. Potrivit starii de fapt retinute, in data de 18.07.2014, ora 0:15, petenta, aflandu-se pe ., .-N., a deranjat ordinea si linistea locatarilor prin producere de zgomote si larma, precum si prin faptul ca a ascultat muzica la intensitate mare. Se mai mentioneaza ca petenta se afla in locuinta impreuna cu mai multe persoane ce au refuzat sa se legitimeze. Procesul-verbal de contraventie a fost intocmit la aceeasi data, in lipsa petentei sau a vreunui martor semnatar, agentul constatator mentionand ca ora tarzie este motivul lipsei unui martor semnatar (f.5).

In termenul prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, termen calculat de la data comunicarii procesului-verbal de contraventie, petenta a inregistrata plangerea contraventionala ce formeaza obiectul prezentului dosar.

Analizand legalitatea si temeinicia actului constatator si sanctionator, instanta constata ca la momentul intocmirii procesului-verbal de contraventie . nr._/18.07.2014 au fost respectate dispozitiile art.16 alin.1 din OG nr.2/2001.

In ceea ce priveste fapta retinuta in sarcina petentei, instanta apreciaza ca aceasta nu se poate face vinovata de savarsirea contraventiei prevazute de art.2 pct.26 din Legea nr.61/1991 in contextul spetei deduse judecatii. Astfel, asa cum s-a sustinut in motivarea plangerii contraventionale si a fost confirmat de martora M. Lidie, audiata in cauza (f.38), proprietar al apartamentului nr.39 din Cluj-N., . este dl.Szolosi R. A.. Petenta se afla, in data de 18.07.2014, in vizita in acest apartament, alaturi de alte persoane. Martora M. Lidie, proprietara apartamentului nr.36 nu cunoaste petenta si nu a mai vazut-o cu alte ocazii in imobilul respectiv.

Este adevarat ca vecinii de la apartamentul nr.36 au fost deranjati in seara/noaptea de 17/18.07.2014 de galagia din apartamentul nr.39 si au solicitat interventia organelor de politie, insa petenta nu poate fi facuta responsabila de aceasta situatie deoarece, asa cum a mentionat si dansa in motivarea plangerii contraventionale, nu avea nici un drept in casa unei alte persoane sa hotarasca volumul la care se asculta muzica. In definitiv, petenta este singura care a dat curs solicitarii agentului de politie si s-a legitimat si dansa a fost cea sanctionata contraventional.

Potrivit art.2 pct.26 din Legea nr.61/1991 constituie contraventie tulburarea linistii locatarilor, intre orele 22:00-8:00 si 13:00-14:00 de catre orice persoana, prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect sau intrument muzical la intensitate mare in locuintele persoanelor fizice. Or, in speta de fata agentul de politie a identificat proprietarul apartamentului, care este dl.Szolosi R. A. si nu petenta, iar larma, strigatele si rasetele care se auzeau din afara apartamentului nu se poate stabili careia dintre persoanele aflate in apartament le apartineau. Ca urmare, sanctionarea petentei in acest context, in care este posibil ca dansa sa nu fi facut, in mod efectiv, zgomot, apare ca fiind neintemeiata.

F. de cele prezentate, instanta, in temeiul art.34 din OG nr.2/2001, va admite plangerea formulata si va dispune anularea procesului-verbal de contraventie . nr._/18.07.2014 si a amenzii aplicate.

Cheltuieli de judecata nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite plangerea formulata de petenta M.-P. L., domiciliata in Cluj-N., ., . impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._ intocmit in data de 18.07.2014 de intimatul IPJ CLUJ, cu sediul in ., jud.Cluj si in consecinta:

-dispune anularea procesului-verbal de contraventie . nr._/18.07.2014 si a amenzii aplicate.

Cheltuieli de judecata nu au fost solicitate.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Calea de atac exercitata si motivele invocate se inregistreaza la Judecatoria Cluj-N..

Pronuntata in sedinta publica din 26 noiembrie 2014.

JUDECATOR GREFIER

A. N. C.-M. D.

RED./DACT.-A.N/A.N

09.12.2014- 4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA