Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 9894/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator Date cu Caracter Personal 3185
SENTINTA CIVILA NR._/2014
Ședința publică din data de 16 octombrie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: V. I. V.
GREFIER: P. A. G.
Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale înaintate de petentul S. P. V. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ privind procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._ din data de 29.04.2014.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.05.2014 sub nr._, petentul S. P. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj-N., anularea procesului-verbal . nr._ încheiat de către intimat la data de 29.04.2014 și în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 29.04.2014, în timp ce efectua servicii de taximetrie a oprit, la solicitarea clientului, în stația de la magazinul S.. Deoarece nu avea loc pe dreapta străzii, petentul a oprit după coloana de taximetre din standul din fața magazinului S.. Petentul a mai arătat că după coborârea clientului a semnalizat, manifestându-și intenția de a ieși din locul unde staționase, moment în care a fost oprit de un agent de poliție.
În drept, cererea nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din înscrisul depus la dosar. (fila 3)
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal fiindu-i înmânat petentului la momentul întocmirii sale, respectiv de 29.04.2014.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: copie act identitate petent (fila 4) și copie de pe procesul verbal contestat. (fila 5)
Prin întâmpinarea depusă la data de 11.06.2014, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
Sub aspectul legalității, s-a arătat că procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute de art. 16 și 17 OG nr. 2/2001. În ceea ce privește temeinicia, s-a arătat că sancțiunea a fost aplicată cu respectarea limitelor legale și că procesul-verbal se bucură de o prezumție de temeinicie, făcând dovada celor reținute până la proba contrară. Fapta a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul de poliție.
La întâmpinare a fost depus istoricul contravențional al petentului (filele 10-11), raportul agentului constatator (fila 13) și o copie lizibilă de pe procesul-verbal contestat.(fila 12)
La termenul din ședința publică din data de 09.10.2014, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 29.04.2014 (fila 20), petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. b OUG nr. 195/2002, respectiv staționare neregulamentară.
În fapt, s-a reținut, la data de 29.04.2014, în calitate de conducător auto al autoturismului marca Renault cu nr._ a oprit voluntar neregulamentar pe . din Cluj N. în stația de transport în comun din dreptul imobilului cu nr. 9.
Potrivit art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni, fapta de a staționa neregulamentar.
Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Mai mult, instanța reține că petentul nu contestă întocmirea valabilă a procesului-verbal contestat, susținând doar că fapta reținută în sarcina sa nu constituie contravenție.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
Totodată, instanța reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au stabilit criteriile ce se impun a fi aplicate în vederea determinării dacă o procedură judiciară se încadrează în noțiunea de acuzație în materie penală, în sensul art. 6 Conv. EDO. În lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg (spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007), faptele imputate petentului cu titlu de contravenții se încadrează în noțiunea de acuzație în materie penală, având în vedere aplicabilitatea generală a textului legal ce sancționează contravenția precum și faptul că norma legală impune un anumit comportament și însoțește această cerință cu o sancțiune care încearcă în același timp să descurajeze și să pedepsească
În consecință, în prezenta cauză devin aplicabile toate garanțiile instituie de art. 6 Conv. EDO, inclusiv obligația statului de a proba acuzația adusă contravenientului.
Cu toate acestea, nu s-ar putea reține că prezumția relativă instituită de art. 34 OG nr. 2/2001 contravine prezumției de nevinovăție a petentului sau atinge în substanța sa dreptul la apărare. În decizia H. și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi anumite încălcări ale legislației în materia contravențională. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.
Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N. G. împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, prezumția de conformitate cu realitatea a celor reținute în cuprinsul procesului-verbal nu este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului însă sarcina instanței este de a asigura un echilibru între interesul statului de a sancționa acțiuni antisociale și dreptul celui sancționat contravențional de a beneficia de un proces echitabil în care să beneficieze de garanții apte de a contrabalansa prezumția de veridicitate a celor consemnate în procesul verbal
Petentului i s-a oferit ocazia, în prezenta cauză, de a propune și de a administra orice mijloc de probă pentru a răsturna prezumția relativă că cele constatate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sunt conforme cu realitatea. Petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, singurul înscris depus fiind procesul-verbal contestat.
Petentul susține că a oprit în dreptul magazinului S. pentru a permite debarcarea unui client.
Instanța constată că potrivit art. 20 alin. 4 Legea 38/2003 pentru îmbarcarea sau debarcarea unui client, taxiurile pot opri și pe drumurile publice cu restricții privind oprirea, cu excepția locurilor periculoase, cu condiția să nu fie perturbată circulația prin această manevră.
Se reține că pentru a fi incidentă cauza de ce înlătură caracterul contravențional al faptei reglementată de art. 20 alin. 4 Legea nr. 265/2007, trebuie întrunite o . condiții respectiv oprirea să fie pe drumurile publice cu restricții privind oprirea, oprirea să aibă drept scop îmbarcarea sau debarcarea unui client și ca prin acea manevră să nu fie perturbată circulația.
Instanța reține că petentul nu și-a probat în nici un fel alegația potrivit căreia ar fi oprit pentru a permite debarcarea unui client. În procesul-verbal, agentul constatator nu a reținut ca la momentul constatării contravenției a coborât un client din autoturismul condus de către petent iar în raportul agentului constatator se menționează expres că din autoturismul la volanul căruia se afla petentul nu a coborât nici un client.
Prin urmare, instanța reține că petentul nu a reușit să probeze îndeplinirea condiției esențiale ce permite reținerea cauzei care înlătură caracterul contravențional reglementată de art. 20 alin. 4 Legea nr. 38/2003 respectiv ca oprirea să aibă drept scop îmbarcarea sau debarcarea unui client.
Singura apărare a petentului a fost cea conform căreia staționarea neregulamentară a fost justificată prin scopul opririi, respectiv debarcarea unui client, apărare nesusținută însă de nici un mijloc de probă. În consecință, instanța reține că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal și nu a probat incidența cauzei care înlătură caracterul contravențional reglementat de art. 20 alin. 4 Legea nr. 38/2003.
Prin urmare, având în vedere că agentul constatator a constatat săvârșirea contravenției cu propriile simțuri iar petentul nu a făcut proba contrară celor reținute de acesta, instanța apreciază că starea de fapt reținută în actul de constatare corespunde celei reale, fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevǎzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 OUG nr. 195/2002.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă, mai întâi, că amenda stabilită de către agentul constatator a fost determinată prin raportare la minimul punctelor amendă stabilit de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 raportat la art. 98 alin. 4 lit. a din O. U. G. nr. 195/2002, din această perspectivă realizându-se o adecvată individualizare a sancțiunii contravenționale.
În fine, cum petentul a mai săvârșit în trecut și alte contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, după cum rezultă din istoricul său contravențional (f. 17-18), instanța apreciază că ansamblul circumstanțelor sale personale nu este de natură a contura posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul S. P. V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 29.02.2014 încheiat de către organul constatator I.P.J. Cluj pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunile aplicate prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca fiind nefondată plângerea formulată de petentul S. P. V., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., nr. 7, jud. Cluj împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 29.04.2014 încheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, CUI_, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în sedință publică, azi, 16.10.2014.
JUDECATOR, GREFIER,
I. V. V. P. A. G.
Red. I.V.V. 2 ex/03.11.2014
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 07-07-2014, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5490/2014.... → |
|---|
