Contestaţie la executare. Sentința nr. 6938/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6938/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 13301/302/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6938/2014
Ședința publică de la 30 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier E. N. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator C. R. și pe intimata M. F. AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA DGFP JUDET CLUJ-ADMINISTRATIA F. PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ N., terț poprit M. A. INTERNE M. ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, a amânat pronunțarea pentru 30 iunie 2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.06.2013 sub nr._ a Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatorul C. R. (C.N.P. -_), cu domiciliul în localitatea Chinteni, G.Chinteni, nr. 358, județul Cluj și cu domiciliul procesual ales la SCA V. G. si Asociatii, cu sediul profesional în București, ., ., în contradictoriu cu intimata - creditoare ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ A F. PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj N., Piața A. I. nr. 19, județul Cluj, și cu intimatul - terț poprit M. A. INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sectorul 1, a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise de către intimata - creditoare în dosarul de executare nr._ din 3.06.2013, respectiv a adresei de înființare a popririi înregistrată la intimatul - terț poprit sub nr._ din 14.06.2013, solicitând instanței să dispună anularea ca nelegală a executării silite însăși, desființarea adresei de înființare a popririi, precum și restituirea sumelor poprite în situația în care intimatul - terț poprit a efectuat plata sumei reținute către intimata – creditoare.
În motivarea cererii, contestatorul arată, în esență, că, din cuprinsul adresei de înființare a popririi, rezultă că executarea silită a fost pornită împotriva sa în baza titlurilor executorii din 24.03.2010, nr._ din 22.10.2009 și nr._ din 30.01.2013, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, în cuantum de 5.428 lei, or, contestatorul este angajatul intimatului - terț poprit, care-i reține contribuțiile de asigurări de sănătate.
În drept, invocă dispozițiile art. 711 și următoarele Cod procedură civilă, art. 174 alin. 3, art. 172 alin. 1 și 4 Cod fiscal, iar în dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul cărei a depus adresa de înființare a popririi înregistrată la intimatul - terț poprit sub nr._ din 14.06.2013.
Contestația a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194lei și a timbrului judiciar în cuantum de 5 lei, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestație ca neîntemeiată.
La solicitarea instanței, au fost atașate la dosar, in copii certificate, toate actele de executare întocmite în dosarul nr._ al intimatei – creditoare, potrivit art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă
La termenul de judecată de astăzi, 10.04.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Prin sentința civilă nr. 2318/10.04.2014 a fost admisă excepția de necompetență teritorială, declinându-se cauza în favoarea Judecătoriei Cluj-N., unde a fost înregistrată la data de 13.05.2014 (f. 4).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din probatoriul administrat, instanța reține:
La data de 3.06.2013, în dosarul de executare nr._, intimata – creditoare a dispus înființarea popririi prin adresa nr._ din 3.06.2013 (f. 32 dos. JS5), prin care a solicitat intimatului - terț poprit să rețină și să vireze în conturile deschise la unitatea de trezorerie a statului sumele pe care acesta le datorează contestatorului, până la concurența sumei de 5.428 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de contestator, în calitate de persoană care realizează venituri din activități independente.
Intimata a comunicat contestatorului, la data de 03.06.2013 înștiințarea de poprire (f. 30 dos JS5), iar terțului poprit, la data de 14.06.2013 (f. 31).
Titlul executoriu cu nr._ a fost comunicat contestatorului prin anunț colectiv la data de 29.04.2013 (f. 38, 39 dos JS5) deoarece la 04.02.2013 somația nu a putut fi comunicată prin scrisoare recomandată, fiind restituită după expirarea termenului de păstrare (f. 40-43 dos. JS5). Așadar, îndeplinită fiind cerința legală a comunicării somației, contestația la executare nu poate fi admisă pentru acest considerent.
Prin acest titlu executoriu, având nr._/30.01.2013 (f. 43 dos. JS5), comunicat odată cu somația, se execută silit creanța în cuantum de 1.182 lei reprezentând Decizie calcul accesorii_/31.05.2012 în sumă de 942 lei și Decizie calcul accesorii_/31.05.2012 în sumă de 240 lei.
În schimb, înființarea popririi a avut loc pentru o creanță de 5428 lei, în baza titlurilor executorii din 24.03.2010, reprezentând contribuții CASS în sumă de 196 lei, Decizia nr._/22.10.2009, reprezentând contribuții CASS în sumă de 4050 și Decizia nr._/30.01.2013 pentru suma de 1182 lei.
Din înscrisurile de la dosarul de executare, contestatorului i s-a comunicat doar somația și titlul executor cu nr._ cu privire la creanța de 1.182 lei, nefiindu-i comunicată somația și titlul executoriu pentru suma de 4050 lei și cea de 196 lei.
Pentru neîndeplinirea acestei formalități cu privire la creanța bugetară reprezentând contribuții CASS în sumă de 4050 și actul din 24.03.2010, reprezentând contribuții CASS în sumă de 196 lei, obligatorii potrivit art. 145 C.pr.civ., se impune anularea formelor de executare silită, somația, adresa de înființare a popririi efectuate în dosarul de executare nr._/03.06.2013.
Contestatorul mai invocă faptul că nici titlul de creanță nu i s-a comunicat vreodată.
Față de această susținere instanța constată că prin titlul executoriu nr._/30.01.2013 (f. 43 dos. JS5), comunicat odată cu somația, se execută silit creanța în cuantum de 1.182 lei reprezentând Decizie calcul accesorii_/31.05.2012 în sumă de 942 lei și Decizie calcul accesorii_/31.05.2012 în sumă de 240 lei. Aceste acte nu au fost niciodată comunicate contestatorului.
În dosarul de executare există dovezi de comunicare ale altor titluri executorii decât cele executate silit în prezentul dosar și la o adresă din municipiul Oradea, jud. Bihor. Este vorba despre Decizia nr._/22.10.2009, reprezentând contribuții CASS în sumă de 4050.
În schimb, actele de stabilire a creanței bugetare din 24.03.2010, reprezentând contribuții CASS în sumă de 196 lei și, așa cum a reținut mai sus, Decizie calcul accesorii_/31.05.2012 în sumă de 942 lei și Decizie calcul accesorii_/31.05.2012 în sumă de 240 lei ele niciodată nu au fost comunicate contestatorului
Instanța constată, așadar, că titlul executoriu a fost emis fără a fi respectate dispozițiile art. 211 alin.1, art.215 alin.2 și 3, art. 257, art 259 din Legea 95/2006 și art 110 ,art 141 din OG 92/2003, urmând a se dispune anularea ca nelegală a executării silite însăși în dosarul de executare nr._/03.06.2013.
Întrucât sumele au fost nelegal reținute de către terțul poprit, în temeiul art. 174 alin. 4 C.pr.fiscală instanța va dispune restituirea sumelor poprite în situația în care intimatul - terț poprit a efectuat plata sumei reținute către intimata – creditoare.
Calea de atac și motivele se introduc la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. R. (C.N.P. -_), cu domiciliul în localitatea Chinteni, G.Chinteni, nr. 358, județul Cluj și cu domiciliul procesual ales la SCA V. G. si Asociatii, cu sediul profesional în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata - creditoare ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ A F. PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj N., Piața A. I. nr. 19, județul Cluj, și cu intimatul - terț poprit M. A. INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sectorul 1 împotriva actelor de executare emise de către intimata - creditoare în dosarul de executare nr._ din 3.06.2013, respectiv a adresei de înființare a popririi înregistrată la intimatul - terț poprit sub nr._ din 14.06.2013.
Dispune anularea ca nelegală a executării silite însăși, desființarea adresei de înființare a popririi, precum și restituirea sumelor poprite în situația în care intimatul - terț poprit a efectuat plata sumei reținute către intimata – creditoare.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2014.
JUDECĂTOR, GREFIER
C. M. C. N. E. N.
Red. C.M.C./C.M.C., 6 ex., 2014-07-10
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6557/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








