Fond funciar. Sentința nr. 1651/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1651/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 28151/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1651/2014
Ședința publică din: 20.02.2014
Completul format din:
PREȘEDINTE: V. C. I. C.
GREFIER: C. L. P.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ N. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENUTILOR CLUJ, în litigiul având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor precum și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.01.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 20.02.2014.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2012 sub nr._, reclamantul Balasz M. a chemat în judecată pe pârâtele C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtelor sus menționate la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în Cartea funciară nr. 206/Someșeni, nr. topo 498, situat în locul numit „Pata Rât", în suprafață de 0,87 ha - teren ce formează obiectul cererii nr. 6-1772/304 din data de 16.09.2005, obligarea pârâtelor sus menționate la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în Cartea funciară nr. 125/Someșeni, nr. topo 543, situat în locul numit „Mărătoare", în suprafață de 0,58 ha - teren ce formează obiectul cererii nr._/304 din data de 16.09.2005, obligarea pârâtelor la eliberarea titlului/titlurilor de proprietate pentru terenurile înscrise în Cartea funciară nr. 206/ Someșeni, nr. topo 498, situat în locul numit „Pata Rât", în suprafață de 0,87 ha și în Cartea funciară nr. 125/Someșeni, nr. topo 543, situat în locul numit „Mărătoare", în suprafață de 0,58 ha - terenuri ce formează obiectul cererii nr._/304 din data de 16.09.2005.
În motivare, a arătat că la data de 16 septembrie 2005, reclamantul a formulat o Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului conform Legii nr. 247/2005, pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000, înregistrată de către pârâta de rând 1 sub nr._/304. Cererea înregistrată viza o suprafață totală de 2,03 ha, care se compune inclusiv din terenul înscris în Cartea funciară nr. 125/Someșeni, nr. topo 543, situat în locul numit „Mărătoare", în suprafață de 0,58 ha și terenul înscris în Cartea funciară nr. 206/Someșeni, nr. topo 498, situat în locul numit „Pata Rât", în suprafață de 0,87 ha.Terenurile cu privire la care s-a solicitat instanței de judecată să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să oblige pârâtele la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlului de proprietate au făcut obiectul unei cereri pe care reclamantul a formulat-o în baza Legii nr. 18/1991, în termenul legal. Urmare a acestei cereri și a documentelor anexate ei, pârâta de rând 1 a eliberat Adeverința nr. 6011/07.04.1992 prin care se atestă calitatea reclamantului de moștenitor al defunctului B. M. și, de asemenea, că s-a stabilit dreptul de proprietate al acestuia în baza Hotărârii comisiei județene nr. 80/29.10.1991 pentru suprafața de 2,03 ha, prevăzută în tabelul anexă nr. 4 la poziția B-14.
Cu toate că adeverința amintită și emisă în cursul anului 1992, constituie dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate, nici până în prezent pârâtele nu au reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului și nu au emis titlul de proprietate.
Mai mult decât atât, pârâtele nu au dat curs nici cererii depuse în temeiul prevederilor Legii nr. 247/2005, în termenul legal stabilit. Raportat la această situație, la data de 01.08.2012, prin cererea înregistrată sub nr._/2012, reclamanții s-au adresat pârâtei de rând 1 pentru a li se comunica stadiul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate și dacă soluționarea cererii este întârziată de lipsa vreunor documente, primind însă un răspuns stereotip, prin care li s-a solicitat depunerea unor documente care erau depuse deja.
În drept au fost invocate prevederile cuprinse în Legea nr. 18/1991, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000; art. 112 și urm., art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, la dosar fiind depuse: relații din partea municipiului Cluj N., SAFFRA (f. 7), relații din partea municipiului Cluj N., CLSDPPAT (f. 169, 182, 187, 195, 201 ), cerere (f. 8), acte de stare civilă (f. 10-13, 25-28), cerere de reconstituire (f. 14-15), extras CF (f. 16-19), adeverința din 07.04 1992 (f. 19), acte din dosarul de fond funciar privind pe reclamant (f. 20-24, 45-48), CF 206 Someșeni (f. 29-44), CF 125 Someșeni (f. 49-60), procesul verbal de punere în posesie nr._/304/19.10.2004 (f. 170), schița cadastrală (f. 171), anexa 34 la hot. Nr. 270/13.11.2003 (f. 172-174), anexa nr. 40 (f. 183-184), hot. Nr. 111/2003 (f. 196), hot. Nr. 474/2005(f. 197), hot. Nr. 90/1991 (f. 198), cererea depusă in temeiul Legii 18/1991 de către numitul Balasz M. (f. 75-77), fila din registrul agricol a numitului Balasz M., vol.I, poz.100 (f. 78), anexa de validare 4 de Someseni, poziția 14 B (f. 79), dosarul de fond funciar format in baza cererii inregistrate sub nr._/304/2005 (f. 80-153).
Pârâtele, legal citate nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamantul are calitatea de moștenitor al defunctului B. M., conform actelor de stare civilă depuse la dosar.
La data de 16 septembrie 2005, reclamantul a formulat o Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului conform Legii nr. 247/2005, pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000, înregistrată de către pârâta de rând 1 sub nr._/304.
Cererea înregistrată viza o suprafață totală de 2,03 ha, care, conform susținerilor reclamantului, se compune inclusiv din terenul înscris în Cartea funciară nr. 125/Someșeni, nr. topo 543, situat în locul numit „Mărătoare", în suprafață de 0,58 ha și terenul înscris în Cartea funciară nr. 206/Someșeni, nr. topo 498, situat în locul numit „Pata Rât", în suprafață de 0,87 ha.
Aceste terenuri au făcut obiectul unei cereri pe care reclamantul a formulat-o în baza Legii nr. 18/1991, cerere în temeiul căreia pârâta de rând 1 a eliberat Adeverința nr. 6011/07.04.1992 prin care reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctului B. M., i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,03 ha, prevăzută în tabelul anexă nr. 4 la poziția B-14 a Hotărârii comisiei județene nr. 80/29.10.1991.
Conform adresei de la f. 169 dosar, la baza validarii reclamantului Balasz M. in anexa 4 Someseni, poziția 14 cu suprafața de 2,92 ha in calitate de moștenitor ai def. Balasz M. si M., a stat registrul agricol din perioada anilor 1959-1963 a numitului Balasz M. (antecesorul reclamantului). Acesta avea declarate terenuri cu urmatoarele denumiri toponimice: Borzas 1,74 ha, In Roata 0,43 ha, In gradina 1 ha si curți clădiri 0,08 ha. In registrele agricole din perioada anilor 1959-1963 apar declarate terenuri cu denumirile toponimice Pata R. respectiv Maratoare in zone apropiate terenurilor identificate sub nr. topo 498 si 543.
Exista posibilitatea ca terenurile ce fac obiectul acestei acțiuni, sa fie cuprinse in anexa de validare (anexa 4, poziția 14) si sa se identifice cu suprafața cu denumirea toponimica Borzas suprafața declarata in registrul agricol . Pârâtele nu au verificat, întrucât la cererea depusa in temeiul Legii 18/1991 nu au fost anexate cărțile funciare (f. 187).
Nu a fost eliberat titlu de proprietate in favoarea numitului Balasz G. (nici nu există cerere de revendicare—f. 201)—acesta gospodarea impreuna cu numiții Balasz M. si M. -soție-( antecesorii reclamantului).
Conform bazei de date a OCPI Cluj, pe nr. topo 543 nu este eliberat titlu de proprietate. In ceea ce privește nr. topo 498 sunt eliberate urmatoarele titluri de proprietate: pe nr. topo 498/6/2 este eliberat TP nr._ in favoarea numitului V. Mihaly pentru suprafața de 0,86 ha, pe nr. topo 498/2 este eliberat TP nr._ in favoarea numitului J. I. pentru suprafața de 0,87 ha, pe nr. topo 498/3 este eliberat TP nr. 3215/4584 in favoarea numitei G. A. pentru suprafața de 0,29 ha.
Cu toate că Adeverința nr. 6011/07.04.1992, emisă în cursul anului 1992, constituie dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate, în ciuda tuturor demersurilor reclamantului, nici până în prezent pârâtele nu au reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului și nu au emis titlul de proprietate.
Conform relațiilor depuse la dosar din partea Comisiei Locale, instanța reține că: singurul titlu de proprietate eliberat in favoarea numitului Balasz M. este TP nr._, pt. Suprafața de 0.4063 mp (f. 82).
Reclamantul Balasz M. mai este validat in anexa 40 la poziția 2 cu suprafața de 8647 mp, suprafața aferenta nr. topo 498 si la poziția 13 cu suprafața de_ mp validat impreuna cu numiții V. A., L. G., Siotean I., V. F., L. M. si Manasturean I. ,suprafața aferenta nr. topo 550 si 551.
C. Locală a arătat că reclamantul nu a fost pus in posesie respectiv nu i s-a eliberat titlul de proprietate pentru terenurile in suprafața de 0,87 ha Pata R. CF 206 Someseni nr topo 498 si pentru suprafața de 0,58 ha nr. topo 543, deoarece numitul Balasz M. este validat in anexa 40, prin Hotararea Comisiei Județene nr. 111/2003, modificata prin Hotararea Comisiei Județene nr. 474/2005 (f. 74), iar, potrivit inscrierilor din CF 125 Someseni identificat sub nr.top. 543 si CF 206 Someseni identificat sub nr.top.498 reclamantului îi revine suprafața de 0,297 ha (f. 150).
Susținerile pârâtei nu pot fi reținute întrucât, studiind Cartea funciară nr. 125/Someșeni, nr. topo 543, instanța constată că sub B 10-19 este înscris dreptul de proprietate al numiților B. I., B. Kata, B. G., B. Mihaly, B. S., B. Marton, B. M., B. F., B. I., B. K. pentru suprafața totală de 2 jugăre și 323 stânjeni pătrați (cca 1.3 ha, respectiv mai mult decât 0,58 ha cât solictă reclamantul în prezenta cauză.
Similar, în Cartea funciară nr. 206/Someșeni, nr. topo 498, sub B 31-40 este înscris dreptul de proprietate al numiților B. I., B. Kata, B. G., B. Mihaly, B. S., B. Marton, B. M., B. F., B. I., B. K. pentru suprafața totală de 1/6 din 17 jugăre și 1499 stânjeni pătrați (cca 1.7 ha, respectiv mai mult decât 0,87 ha cât solictă reclamantul în prezenta cauză.
În ambele cărți funciare, dreptul proprietarilor tabulari B. I., B. Kata, B. G., B. Mihaly, B. S., B. Marton, B. M., B. F., B. I., B. K. este înscris în cote nedeterminate baza deciziei de predare a moștenirii nr. PK_/1942—prin urmare, nu este stabilită întinderea exactă a dreptului fiecăruia dintre acești proprietari tabulari.
Fără nici un temei juridic, pârâta C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N., a efectuat un „partaj” între acești proprietari tabulari, împărțind dreptul de proprietate în zece părți egale și stabilind astfel că antecesorul reclamantului avea doar suprafața de 0.297 ha.
De asemenea, instanța reține că numitul Balasz M. este validat in anexa 40, la Hotararea Comisiei Județene nr. 111/2003, modificata prin Hotararea Comisiei Județene nr. 474/2005, la poziția 13, dar această validare este împreună cu alte persoane, pentru alte numere topo (550, 551) și pentru o altă suprafață de teren (mai mare decât cea cuprinsă în Adeverința nr. 6011/07.04.1992).
În drept, potrivit art. 8, al. 1 din Legea nr.18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept, iar conform al. 2 al aceluiași articol din Legea nr.18/1991, de prevederile legii fondului funciar beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora. În temeiul art.11, al.1 din aceeași lege, suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.
În speță, raportând starea de fapt la aceste norme legale, instanța reține că îndreptățirea reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, dincolo de faptul că nu a fost contestată de pârâți (nu s-a depus întâmpinare), a fost dovedită prin Cartea funciară nr. 125/Someșeni, nr. topo 543 (Arabil la B.) și Cartea funciară nr. 206/Someșeni, nr. topo 498 (Arabil la B.) în care este înscris dreptul de proprietate al antecesorului reclamantului, după cum s-a reținut mai sus, registrul agricol în care antecesorul reclamantului figura cu terenuri cu următoarele denumiri toponimice: Borzas 1,74 ha, In Roata 0,43 ha, In gradina 1 ha si curți clădiri 0,08 ha.
Mai mult, în speță s-a eliberat Adeverința nr. 6011/07.04.1992 prin care reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctului B. M., i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,03 ha.
Odată emisă această adeverință, dreptul de proprietate al reclamantului a fost recunoscut, astfel încât reclamantul era îndreptățit să fie pus în posesie și să i se emită titlu de proprietate pentru acest teren.
Din aceste considerente, instanța va admite acțiunea așa cum a fost formulată și va obliga pârâtele la punere în posesie a reclamantului și la eliberarea titlului de proprietate pe seama reclamantului pentru terenurile înscrise în Cartea funciară nr. 206/ Someșeni, nr. topo 498, în suprafață de 0,87 ha și în Cartea funciară nr. 125/Someșeni, nr. topo 543, în suprafață de 0,58 ha.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Balasz M., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales în mun. Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N., cu sediul în mun. Cluj-N., .- 3, jud. Cluj și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, cu sediul în mun. Cluj-N., ., nr. 58, jud. Cluj.
Obliga pârâta C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N. la punere în posesie a reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctului Balasz M., cu terenurile înscrise în Cartea funciară nr. 206/ Someșeni, nr. topo 498, în suprafață de 0,87 ha și în Cartea funciară nr. 125/Someșeni, nr. topo 543, în suprafață de 0,58 ha.
Obliga pârâta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ la eliberarea titlului de proprietate pe seama reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctului Balasz M., pentru terenurile înscrise în Cartea funciară nr. 206/ Someșeni, nr. topo 498, în suprafață de 0,87 ha și în Cartea funciară nr. 125/Someșeni, nr. topo 543, în suprafață de 0,58 ha.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 02 2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. C. C. L. P.
Red. ICCV/5ex./21.02.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5428/2014.... → |
|---|








