Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 8997/211/2008*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr._/2014
Ședința Publică din 11 noiembrie 2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta M. E., in contradictoriu cu paratii L. S., R. A., C. L. DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 CLUJ-N., C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, S.C. B. I. EXPORT S.R.L., S.C. R. & O. I. EXPORT S.R.L., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 21 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru 28 octombrie 2014, 4 noiembrie 2014 și apoi pentru astăzi, 11 noiembrie 2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 27.06.2008 in dosar nr._, reclamanta M. E. a solicitat, in contradictoriu cu paratii L. S., R. A., C. L. DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 CLUJ-N., C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, S.C. R. SI O. I. EXPORT S.R.L. si S.C. BUVALDUANDRA I. EXPORT S.R.L. pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna:
- constatarea nulitatii absolute partiale a Titlului de proprietate nr. 332/5166 din 14.07.2006 eliberat de C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Cluj pentru suprafata de 760 mp;
- constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentic incheiat intre paratii L. S. si R. A. cu parata . I. EXPORT SRL, respectiv intre . I. EXPORT SRL si parata ., ca fiind incheiate in frauda legii si in baza principiului quod nullum est nullum producit effectum, anularea titlului de proprietate atragand anularea actelor incheiate in baza acestui titlu de proprietate;
- rectificarea cartii funciare nr._ Cluj-N., nr. cadastral_ de la suprafata de 6200 mp la suprafata de 5340 mp;
- obligarea paratei C. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. sa o puna in posesie pe reclamanta cu suprafata de 1045 mp corespunzatoare parcelei cu nr. topo._/1 C.F. 6025 Cluj-N., sa intocmeasca actele necesare si sa propuna Comisiei Judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Cluj reconstituirea dreptului de proprietate in ceea ce o priveste pe reclamanta pentru suprafata de 1045 mp si eliberarea titlului de proprietate pentru aceasta suprafata cu destinatia de Gradina in Becas identificata topografic prin nr. topo._/1 din C.F. 6025 Cluj-N.;
- cu cheltuieli de judecata in caz de opunere.
Motivele cererii de chemare in judecata, in fapt si in drept, se afla expuse la filele 4-5 din dosar nr._ - acvirat.
In probatiune, reclamanta a anexat cererii de chemare in judecata un set de inscrisuri (fl. 7-21 dosar nr._ - acvirat).
Parata C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr._, nr._/1564/1995 si nr._ (fl. 27-42 dosar nr._ - acvirat).
In data de 29.09.2008 parata C. L. DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 CLUJ-N. a depus intampinare, prin care a solicitat admiterea in parte a actiunii reclamantei M. E., doar in ceea ce priveste stabilirea amplasamentului terenului cuprins in T.P. nr. 332/5166/14.07.2006. La finalul intampinarii parata a solicitat respingerea actiunii reclamantei, ca neintemeiata.
Motivele intampinarii, in fapt si in drept, se afla expuse la filele 55-57 din dosarul nr._ - acvirat.
Prin intampinare paratul L. S. a solicitat respingerea actiunii introductive ca fiind nefondata. Totodata, paratul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei de a solicita anularea titlului de proprietate (fl. 64 dosar nr._ - acvirat).
Motivele intampinarii se afla expuse la fila 64 din dosar.
Prin precizarea de actiune depusa la dosar la data de 13.10.2008, reclamanta M. E. a solicitat, in contradictoriu cu paratii L. S., R. A., . I. EXPORT SRL, . SRL, C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ si C. L. DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 CLUJ-N.:
1. Sa se constate nulitatea absoluta partiala a Titlului de proprietate nr. 332/5166 eliberat de C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ la data de 14.07.2006 in masura in care terenul pentru care a fost eliberat acest titlu de proprietate se suprapune peste nr. top._/1 din CF 6025 Cluj-N., pentru suprafata de teren ce va fi determinata cu exactitate prin raportul de expertiza topografica ca se suprapune in regim de carte funciara peste nr. top._/1.
2. Sa se constate nulitatea absoluta partiala a contractelor de vanzare-cumparare incheiate in forma autentica intre paratii L. S. si R. A. cu parata . I. EXPORT SRL, respectiv intre . I. EXPORT SRL si parata ., in masura in care terenul ce face obiectul contractelor de vanzare-cumparare anterior mentionate se suprapun peste nr. top._/1 din CF 6025 Cluj-N., proprietatea reclamantei, cu titlu de mostenire dupa proprietarii tabulari.
3. Sa se dispuna rectificarea cartii funciare nr._ Cluj-N., nr. cadastral_, prin diminuarea suprafetei inscrise de 6200 mp cu suprafata ce va fi determinata cu exactitate prin raportul de expertiza topografica ce se va efectua in cauza si care se suprapune peste nr. top._/1 din CF 6025 Cluj-N..
4. Sa se dispuna obligarea paratei C. L. DE FOND FUNCIAR CLUJ-N. la punerea in posesie a reclamantei cu suprafata de 1045 mp corespunzatoare parcelei cu nr. top._/1 din CF 6025 Cluj-N., sa intocmeasca documentatia necesara privind propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 1045 mp si sa se dispuna obligarea inaintarii acestei documentatii catre C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, reprezentata prin Prefect, presedinte al Comisiei.
5. Sa se dispuna obligarea paratei C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, reprezentata prin Prefect, presedinte al Comisiei, la eliberarea titlului de proprietate in favoarea reclamantei pentru suprafata de 1045 mp, avand categoria de folosinta Gradina in Becas, ce se identifica in regim de carte funciara cu nr. top._/1 din CF 6025 Cluj-N..
6. Sa se dispuna stabilirea liniei de hotar intre terenul ce se identifica in regim de carte funciara cu nr. top._/1 din CF 6025 Cluj-N. si terenul invecinat, proprietatea paratilor de rand 1-4.
7. Sa se dispuna rectificarea nr. cadastral_ Cluj-N., sub aspectul formei si intinderii, pentru a nu exista suprapunere intre acesta si nr. top._/1 din CF 6025 Cluj-N..
8. Sa fie obligati paratii sa se abtina de la orice acte de folosinta asupra terenului pe care acestia il ocupa fara drept, situat in intravilanul localitatii Cluj-N., inscris in CF 6025 Cluj-N., sub nr. top._/1.
Cu cheltuieli de judecata in caz de opunere.
Motivele precizarii de actiune se afla expuse la filele 68-70 din dosarul nr._ - acvirat.
In probatiune, reclamanta a anexat precizarii de actiune un set de inscrisuri si fotografii (f. 72-88 din dosarul nr._ - acvirat).
Prin intampinare, parata S.C. BUVALDUANDRA I. EXPORT S.R.L. a invocat exceptia netimbrarii actiunii introductive si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei in formularea actiunii, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecata.
Motivele intampinarii se afla expuse la filele 117-119 din dosarul nr._ – acvirat.
Prin intampinare, parata S.C. R. SI O. I. EXPORT S.R.L. a invocat exceptia lipsei de interes a reclamantei raportat la petitele nr. 1, 2 si 3 din actiune, asa cum a fost aceasta precizata in luna octombrie 2008, a invocat exceptia inadmisibilitatii petitelor nr. 6, 7 si 8 din precizarea de actiune, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Motivele intampinarii se afla expuse la filele 121-123 din dosarul nr._ - acvirat.
Parata C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr._/1564/1995, nr._ (fl. 130-141 dosar nr._ - acvirat).
Prin precizarea de actiune depusa la dosar la data de 16.02.2009, reclamanta M. E. a solicitat sa se rectifice, in sensul radierii, inscrierile facute in CF nr._, nr. cadastral_ Cluj-N. in favoarea . I. EXPORT SRL sub B5, precum si cea facuta in favoarea . SRL sub B7.
Motivele precizarii de actiune, in fapt si in drept, se afla expuse la filele nr. 153-154 din dosar nr._ - acvirat.
La data de 16.02.2009 reclamanta M. E. a depus la dosar raspuns la intampinarile formulate de catre parati (fl. 158-160 dosar nr._ - acvirat). Prin raspunsul la intampinari reclamanta a aratat ca nu mai sustine capetele de cerere nr. 2, 6, 7 si 8 din precizarea de actiune (fl. 160 dosar nr._ - acvirat).
La termenul de judecata din data de 27.03.2009 (fl. 173-174 dosar nr._ acvirat) instanta a admis exceptia netimbrarii capetelor de cerere nr. 2 si 7 din precizarea de actiune, a luat act de renuntarea reclamantei la capetele de cerere nr. 3, 6 si 8 din precizarea de actiune, a considerat drept aparare de fond exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, exceptie invocata de catre parata . SRL, a unit cu fondul cauzei exceptia lipsei de interes a reclamantei, exceptie invocata de catre parata . I. EXPORT SRL si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, exceptie invocata de catre paratul L. S., a admis exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere avand ca obiect radierea inscrierilor din CF nr._ Cluj-N. in favoarea paratelor persoane juridice si a constatat ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratelor . SRL si . I. EXPORT SRL a ramas fara obiect. Instanta a dispus ca paratele . I. EXPERT SRL si . SRL sa nu mai fie citate, ca urmare a admiterii exceptiei inadmisibilitatii unicului capat de cerere formulat impotriva acestor parate, avand ca obiect radierea inscrierilor din CF nr._ Cluj-N..
La termenul de judecata din 27.03.2009 parata S.C. Buvalduandra I. Export S.R.L. a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii in rectificare (fl. 173 dos. acv.)
In cauza s-a efectuat o expertiza tehnica judiciara topografica, raportul de expertiza fiind intocmit de catre dl. expert B. I. (fl. 244-256 dosar nr._ ). Dl. expert B. I. a efectuat si doua suplimente la raportul de expertiza tehnica judiciara topografica (fl. 281-283, 326-330 dosar nr._ acvirat).
La termenul de judecata din data de 27.02.2012 din dosarul nr._ reclamanta M. E., prin reprezentant, a aratat ca reclamanta isi mentine petitul de rectificare de carte funciara, reclamanta nu a renuntat la acest petit, iar la termenul de judecata din data de 27.03.2009 reclamanta a aratat ca isi sustine petitul de rectificare a cartii funciare nr._ Cluj-N..
Prin decizia civila nr. 1234/R/2012 pronuntata de Tribunalul Cluj Sectia Civila (fl. 66-71 dos. acv.) s-a admis recursul formulat impotriva sentintei civile nr. 4721 pronunata in data de 05.03.2012 in dosarul nr._ al Judecatoriei Cluj-N., care a fost casata in intregime si s-a dispus trimiterea cauzei in rejudecare.
In rejudecare cauza a fost inregistrata sub dosar nr._, in cadrul caruia au fost administrate proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica judiciara specializatea topografie, raportul de expertiza efectuat de expert G. T. aflandu-se la filele 119-138 din dosar.
La termenul de judecata din data de 21.10.2014 reclamanta si-a precizat cererea, solicitand constatarea nulitatii partiale a titlului de proprietate nr. 3332/5166/14.07.2006 cu suprafata de 586, cererea fiind precizata in scris in cuprinsul concluziilor scrise inregistrate la dosar in data de 27.10.2014 (fl. 169-172).
Analizand cu prioritate exceptia lipsei de interes a reclamantei cu privire la petitele unu, doi si trei ale cererii de chemare in judecata, asa cum a fost precizata la data de 13.10.2008, exceptie invocata de catre parata . EXPORT SRL prin intampinare (fl. 121-122 dos. acv.), instanta retine urmatoarele:
Cu privire la petitul nr. 1 al cererii precizate, instanta constata ca reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a Titlului de Proprietate nr. 3332/5166/14.07.2006 eliberat de catre C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj in favoarea paratilor L. S. si R. A. in temeiul art. III, alin. 1, lit. a, ii din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, care se refera la nulitatea actelor de reconstituire in favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale fostilor proprietari, solicitate de catre acestia, in termen legal, libere la data solicitarii.
Aceasta nulitate poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifica un interes legitim, conform art. III, alin. 2 din legea nr. 169/1997.
In esenta, reclamanta a sustinut ca titlul de proprietate al paratilor L. S. si R. A. ar fi lovit de nulitate absoluta partiala deoarece o parte din terenul din titlul de proprietate s-ar suprapune peste terenul inscris in C.F. nr. 6025 Cluj-N., nr. top._/1 in favoarea antecesorilor reclamantei, teren pe care reclamanta l-a solicitat in termenul legal in baza legilor fondului funciar.
Astfel, nu se poate sustine ca reclamanta nu ar avea interes legitim sa solicite constatarea nulitatii absolute partiale a Titlului de Proprietate nr. 3332/5166/14.07.2006 eliberat de catre C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj in favoarea paratilor L. S. si R. A., avand in vedere ca reclamanta urmareste prin actiunea formulata si precizata sa i se elibereze titlu de proprietate cu privire la terenul corespunzator parcelei cu nr. top._/1 din C.F. nr. 6025 Cluj-N..
Cu privire la petitul nr. 2 al cererii precizate, instanta a admis exceptia netimbrarii acestui petit la termenul de judecata din data de 27.03.2009 (fl. 173-174 dos. acv.), motiv pentru care exceptia invocata a ramas fara obiect, iar in privinta petitului nr. 3 al cererii precizate, de rectificare a C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_, acest petit este un petit accesoriu primului petit, astfel incat instanta apreciaza ca reclamanta are interes si in formularea acestui capat de cerere.
F. de considerentele retinute instanta va respinge exceptia lipsei de interes a reclamantei cu privire la petitele unu, doi si trei ale cererii de chemare in judecata, asa cum a fost precizata la data de 13.10.2008, exceptie invocata de catre parata . I. EXPORT SRL prin intampinare.
Analizand cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, exceptie invocata de catre paratul L. S. prin intampinare, instanta o va respinge, apreciind ca este neintemeiata.
In acest sens raportat la prevederile art. III, alin. 1, lit. a, ii si alin. 2 din Legea nr. 169/1997, dar si ca orice persoana care justifica un interes are calitate procesuala activa sa solicite constatarea nulitatii absolute a unui titlu de proprietate, dar si ca reclamanta are interes sa solicite constatarea nulitatii absolute partiale a Titlului de Proprietate nr. 3332/5166/14.07.2006 eliberat de catre C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj in favoarea paratilor L. S. si R. A., astfel cum s-a indicat mai sus, instanta apreciaza ca reclamanta are si calitate procesuala activa in cauza, motive pentru care va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, exceptie invocata de catre paratul L. S. prin intampinare, ca neintemeiata.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, in data de 11.05.1990 reclamanta M. E. a formulat cerere in baza Legii nr. 18/1991 (fl. 14 dos. acv.), solicitand reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetei de teren inscrise in C.F. nr. 6025 Cluj-N., nr. top._.
In favoarea reclamantei s-a eliberat Titlul de proprietate nr._/1564/11.12.1995 pentru suprafata de 9.895 mp (fl. 72 dos. acv.).
La data de 03.12.1997 reclamanta M. E. a formulat o noua cerere la C. L. de fond funciar Cluj-N. prin care, in temeiul Legii nr. 18/1991, a solicitat si diferenta de teren de 3.732 mp din terenul inscris in CF nr. 6025 Cluj-N. nr. topo._ (fl. 132 dos. acv.).
Ulterior, in favoarea reclamantei s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 1568/3142/14.03.2001 pentru suprafata de teren de 2.644 mp (fl. 73 dos. acv.).
Prin cererea inregistrata sub nr._/304/05.03.2008 la Primaria Mun. Cluj-N. reclamanta M. E. a solicitat restituirea diferentei de 1048 mp ramasa din terenul inscris in CF nr. 6025, nr. top._ (fl. 83 dos. acv.), iar prin adresa nr._/304/11.03.2008 emisa de Consiliul Local al Mun. Cluj-N. – Serviciul de Administrare Fond Funciar si RA s-a constatat ca dl. Lenghyel S. a fost pus in posesie in baza Deciziei Civ. nr. 404/2006 a Curtii de Apel Cluj, din suprafata de 3732 mp solicitata de reclamanta, libera fiind doar 2644 mp (fl. 84 dos. acv.).
F. de imprejurarea ca C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. nu a solutionat cererea de reconstituire formulata de catre reclamanta in data de 05.03.2008 in nicio modalitate, ca nesolutionarea cererii echivaleaza cu un refuz de restituire a imobilului solicitat, care este suspus cenzurii in conditiile legii speciale, fapt care indreptateste instanta de judecata sa se substituie entitatii competente sa solutioneze cererea si sa raspunda ea insasi acesteia stabilind cu plenitudine de competenta masurile care se impun, fara a se invoca tardivitatea cererii reclamantei, in mod evident ca reclamanta are calitate procesuala activa si interes pentru formularea cererii de chemare in judecata.
Rezulta ca a ramas o diferenta din terenul inscris in CF nr. 6025 Cluj-N. nr. topo._ cu privire la care reclamanta nu a obtinut titlu de proprietate.
Din analiza actelor de stare civila aflate in copie la dosar, a deciziunei pronuntata la data de 22.09.1949 de catre Judecatoria Populara Urbana Cluj in dosarul nr. C.3344/1949, aflata in copie la fila 108 din dosar si a C.F. nr. 6025 Cluj-N. (copie, filele 7-9) instanta apreciaza ca, in principiu, reclamanta M. E. este persoana indreptatita, in calitate de mostenitoare a defunctelor S. R. maritata P. si S. P., la reconstituirea dreptului de proprietate si asupra terenului cu nr. top._/1, inscris in C.F. nr. 6025 Cluj-N. sub A+5, in suprafata de 1048 mp. Aceasta deoarece reclamanta este mostenitoare a proprietarilor tabulari si a formulat in termenul legal cereri de reconstituire a dreptului de proprietate in baza legilor fondului funciar cu privire la terenul in litigiu.
Avand in vedere principiul disponibilitatii procesului civil instanta constata ca reclamanta, prin reprezentant conventional, si-a precizat cererea oral, la termenul de judecata din data de 21.10.2014 si in scris, in cuprinsul concluziilor scrise inregistrate la dosar in data de 27.10.2014, in sensul ca solicita constatarea nulitatii absolute partiale a TP nr. 3332/5166/14.07.2006, rectificarea CF nr._ Cluj-N. cu nr. cad._ conform anexei nr. 4A din raportul de expertiza, obligarea paratei C. L. de Fond Funciar Cluj-N. la punerea in posesie a reclamantei cu suprafata de 586 mp (suprafata totala de suprapunere) si obligarea Comisiei Judetene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 586 mp.
Problema in speta este cat din acest teren (586 mp) este liber in prezent si poate fi restituit reclamantei, respectiv daca se poate reconstitui dreptul de proprietate pe intreaga suprafata de teren sau nu, in functie de solutia ce va fi data cu privire la primul capat de cerere, a constatarii nulitatii absolute partiale a Titlului de Proprietate nr. 3332/5166/14.07.2006 eliberat de catre C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj in favoarea paratilor L. S. si R. A..
In privinta Titlului de proprietate nr. 3332/5166/14.07.2006 eliberat in favoarea paratilor L. S. si R. A. (fl. 267 dos. acv.) si contestat in prezenta cauza, acest titlu de proprietate a fost emis in baza unei hotarari judecatoresti, si anume in baza deciziei civile nr. 404/R/15 februarie 2006 pronuntata de catre Curtea de Apel Cluj in dosarul civil nr. 127/2006 (fl. 28-31 dos. acv.). Prin decizia civila mentionata mai sus C. L. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Cluj-N. a fost obligata sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara in vederea emiterii titlului de proprietate de catre C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, iar aceasta din urma a fost obligata sa emita in favoarea d-lui L. S. titlul de proprietate in conformitate cu adeverinta de proprietate nr._/4 noiembrie 1991, pentru suprafata de 0,62 ha (fl. 31 verso dos. acv.), adica 6.200 mp.
Instanta observa ca prin aceasta hotarare judecatoreasca irevocabila paratul L. S. a dobandit un bun in sensul art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel incat nu se poate nega faptul ca paratul L. S. are dreptul la suprafata de teren de 6.200 mp.
Faptul ca reclamanta nu a fost parte in litigiul ce a format obiectul dosarului civil nr. 127/2006 nu prezinta relevanta sub acest aspect – al indreptatirii paratului L. S. la o suprafata de teren de 6.200 mp -, problema ce se impune a fi clarificata fiind aceea a faptului daca suprafata de teren de 6.200 mp i-a fost reconstituita paratului L. S. pe amplasamentul corect sau si pe un alt amplasament, cel ce se cuvenea reclamantei, si care sunt consecintele ce decurg de aici.
In considerentele deciziei civile nr. 404/R/2006 pronuntata in data de 15.02.2006 de Curtea de Apel Cluj – Sectia Civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familiei, in temeiul careia s-a emis in favoarea paratilor Lenghyel S. si Rancz A. nr. 3332/5166/14.07.2006, s-a retinut ca potrivit raportului de expertiza tehnica judiciara efectuat de expert tehnic judiciar Madaras M. T., terenul solicitat de reclamantul Lenghyel S. (in suprafata de 6200 mp) se regaseste in .._ „Gradina la Becas”, cu suprafata de 1 iug si 361 stjp, imobil inscris in CF nr. 8458 Cluj, sub nr. A+2 (fl. 29 verso dos. acv.).
Forma si pozitia terenului in suprafata de 6200 mp este materializata pe planul de situatie din expertiza intocmita de expert Madaras M. T., document care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._ (fl. 129) – conform concluziilor expertizei efectuata de expert G. T. – fl. 120, pct. 7).2. Doamna expert a mai precizat ca documentele cuprinse in documentatia ce a stat la baza scrierii T.P. nr._ sunt: planul de incadrare in zona scara 1:500, planul conform CF Cluj scara 1:2880 si planul de situatie scara 1:1000, aceste planuri fiind tocmai planurile din expertiza Madaras M. T., aflate la filele 129, 130 si 132 din dosar, deci, de fapt, planurile de punere in posesie anexa la procesul verbal de punere in posesie in baza caruia s-a scris TP nr._ . Astfel, planul de situatie de la fila 129 din dosar reprezinta planul de punere in posesie (solicitat de Tribunalul Cluj cu ocazia trimiterii cauzei spre rejudecare) anexa la procesul verbal de punere in posesie care a stat la baza emiterii TP nr._ .
Potrivit concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza dna expert G. T. a constatat ca terenul in suprafata de 6200 mp pentru care s-a emis TP nr._ in favoarea paratilor L. S. si Rancz A. depaseste perimetrul cu nr. topo._, iar suprafetele ce se suprapun peste nr. topo. vechi_, raportat la conturul terenului paratilor asa cum a fost stabilit prin expertiza Madaras M. T. in baza careia s-a eliberat TP nr._, sunt de 193 mp marcata pe plan anexa 4A prin hasura de linii culoare mov, intre punctele de contur f-F-G-E-J (fl. 136) si 340 mp marcata pe plan anexa 4A prin hasura de linii culoare mov, intre punctele de contur J-K-L-M-N-n-m-k (fl. 136) – conform pct. 7.2.4, 7.3, 7.3.1 si 7.3.2 din raportul de expertiza.
Astfel, suprafata totala de 533 mp, desi depaseste perimetrul nr. topo._, raportat la conturul terenului paratilor asa cum a fost stabilit prin expertiza Madaras M. T. in baza careia s-a eliberat TP nr._ si se suprapune peste nr. topo._ al reclamantei M. E., a fost atribuita in proprietate paratilor prin TP nr._ .
In consecinta, raportat la prevederile art. III al. 1 din Legea nr. 167/1997 in mod gresit s-a emis titlul de proprietate nr._ in favoarea paratilor Lenghyel S. si Rancz A., sens in care va constata nulitatea absoluta partiala a TP nr. nr._ eliberat in favoarea paratilor Lenghyel S. si Rancz A. cu privire la suprafata de 533 mp, marcata pe planul anexa nr. 4A al raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea topografie intocmit de expert judiciar G. T., prin hasura de linii culoare mov, intre punctele de contur f-F-G-E-J (suprafata de 193 mp) si intre punctele de contur J-K-L-M-N-n-m-k (suprafata de 340 mp).
In acest context este de mentionat imprejurarea ca prin contracte de vanzare cumparare succesive imobilul in suprafata de 6200 mp pentru care a fost emis TP nr._ a fost instrainat de paratii Lenghyel S. si Rancz A. catre parata S.C. R. & O. I. Export S.R.L. si ulterior de parata S.C. Buvalduandra I. Export S.R.L. (fl. 16-21 dos. acv. nr._ ).
Ori, potrivit prevederii art. 2^4 din Legea nr. 169/1997 in cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat sa remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.
Prin urmare, raportat la aceasta prevedere legala, intrucat suprafata de 533 mp inclusa in TP nr._ si cu privire la care se va constata nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate, a fost instrainata de catre paratii Lenghyel S. si Rancz A. in mod succesiv paratelor S.C. R. & O. I. Export S.R.L. si S.C. Buvalduandra I. Export S.R.L., nu se poate dispune obligarea paratelor la punerea in posesie a reclamantei si eliberarea titlului de proprietate cuprivire la suprafata de 533 mp (marcata pe planul anexa nr. 4A al raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea topografie intocmit de expert judiciar G. T., prin hasura de linii culoare mov, intre punctele de contur f-F-G-E-J si J-K-L-M-N-n-m-k), reclamanta fiind indreptatita la achitarea pretului actualizat, aferent suprafetei de 533 mp de catre paratii Lenghyel S. si Rancz A..
In ceea ce priveste portiunea dintre punctele F-f-e-g-F2-F1 in suprafata de 53 mp marcata pe plan anexa nr. 4A prin hasura cu linii negre, dna expert, a constatat ca depaseste conturul nr. top._, ca este folosita in prezent de catre parata S.C. Buvalduandra I. Export S.R.L., insa din punct de vedere al TP nr._ si expertizei Madaras M. T. nu a fost inclusa in proprietatea paratilor. Aceasta suprafata de 53 mp este ocupata faptic de catre parata conform documentatiei cadastrale intocmita de PFA G. V., care nu respecta forma imobilului conform expertizei Madaras M. T. si TP nr._, intrucat la intocmirea documentatiei cadastrale nu s-au verificat planurile din expertiza care a stat la baza eliberarii TP nr._ – conform pct. 7.3, pct. 7 din raportul de expertiza. In anul 2006 in baza TP nr._ si a documentatiei cadastrale intocmite de PFA G. V., suprafata totala de 6200 mp a primit nr. cadastral nr._, fiind inscrisa in CF nr._ Cluj-N. in favoarea paratilor Lenghyel S. si Rancz A. – conform pct. 7. 4) din raportul de expertiza.
Astfel, in ceea ce priveste suprafata de 53 mp, intrucat depaseste conturul nr. top._, insa nu a fost inclusa in proprietatea paratilor Lenghyel S. si Rancz A. prin TP nr._, instanta apreciaza ca fiind neintemeiata solicitarea reclamantei privind constatarea nulitatii absolute partiale a TP nr._ cu privire la suprafata de 53 mp.
Reclamanta este indreptatita la restituirea suprafetei de 53 mp, insa cu prioritate s-ar fi justificat repozitionarea limitelor terenului cu numar cadastral_ prin care sa se elibereze suprafata de 53 mp care depaseste conturul nr. top._ si recuperarea acestei suprafete din partea de sud (dinspre piriu) a nr. top._, asa cum a propus dna expert G. T. pe planul anexa 4A, cu linie punctata mov – fl. 136, insa instanta nu a fost investita cu un asemenea petit. Aceasta intrucat din interpretarea sistematica a prevederilor art. 11, alin. 3 si art. 35, alin. 1 din Legea nr. 18/1991 pot forma obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fostul amplasament doar terenurile care se afla la dipozitia comisiilor locale de fond funciar, ori, in speta, in prezent cu privire la suprafata de 53 mp in discutie este inscris dreptul de proprietate al S.C. Buvalduandra I. Export S.R.L. in CF nr._ Cluj-N., suprafata mentionata nefiind la dispozitia Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N..
Potrivit concluziilor dnei expert din nr. top._ este libera suprafata de 633 mp, situata intre suprafetele atribuite reclamantei prin TP nr._/1564 si TP nr. 1568/3142 si limita nr. top._ dinspre paraul Becas, astfel cum este marcata pe anexa nr. 4A a raportului de expertiza, cu privire la care reclmanta este indreptatita la reconstituire, insa a mentionat ca nu doreste reconstituirea cu privire la aceasta suprafata de teren intrucat s-au efectuat depozitari de material de constructie.
Pentru aceste motive instanta apreciaza ca fiind neintemeiata solicitarea reclamantei privind obligarea paratei C. L. de Fond Funciar Cluj-N. la punerea in posesie cu suprafata de 586 mp (suprafata totala de suprapunere) si obligarea Comisiei Judetene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 586 mp.
In privinta petitului trei al cererii de chemare in judecata, asa cum a fost precizata la datele de 13.10.2008, 16.02.2009 si 27.03.2009 privind rectificarea cartii funciare nr._ Cluj-N., nr. cad._, de sub B+5 si B+7, prin diminuarea suprafetei inscrise de 6.200 mp teren cu suprafata care se suprapune peste terenul cu nr. top._/1 din C.F. nr. 6025 Cluj-N., astfel cum a fost determinata prin raportul de expertiza tehnica judiciara topografica, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii invocata de catre parata . SRL la termenul de judecata din data de 27.03.2009 (dos. acv. fl. 173). Aceasta intrucat instanta nu a fost investita cu solicitari privind anularea partiala a contractelor de vanzare incheiate cu paratele . Export SRL si . SRL sau de repozitionare a limitelor terenului cu numar cadastral_ prin care sa se elibereze suprafata de 53 mp, care depaseste conturul nr. top._ si recuperarea acestei suprafete din partea de sud (dinspre piriu) a nr. top._., iar atata timp cat in cartea funciara este inscris in favoarea paratei . SRL dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 6200 mp se prezuma ca dreptul exista in folosul ei potrivit prevederilor Legii nr. 7/1996, nefiind indident asadar cazul de rectificare al cartii funciare prevazut de art. 908, pct. 4 C.Civ. 2009.
Pentru aceste motive instanta va respinge petitului trei al cererii de chemare in judecata privind rectificarea cartii funciare nr._ Cluj-N., nr. cad._, de sub B+5 si B+7, prin diminuarea suprafetei inscrise de 6.200 mp teren cu suprafata care se suprapune peste terenul cu nr. top._/1 din C.F. nr. 6025 Cluj-N., ca fiind inadmisibil.
In consecinta, avand in vedere considerentele de fapt si de drept retinute, instanta va admite in parte cererea formulata si precizata de catre reclamanta, conform dispozitivului prezentei hotarari.
In privinta cheltuielilor de judecata instanta constata ca reclamanta in vederea solutionarii cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata, in primul ciclu procesual, a achitat suma de 2320 lei onorariu expert judiciar B. I. (fl. 184-186, 236 dos. acv. nr._ ) si suma de 9996 lei onorariu de avocat (fl. 264 dos. acv. nr._ ) (exceptand taxa judiciara de timbru aferenta petitelor la care reclamanta a renuntat sau care au fost anulate ca fiind nelegal timbrate). Cu ocazia solutionarii recursului formulat impotriva sentintei civile nr. 4741/2012 pronuntata in primul ciclu procesual reclamanta a achitat suma de 3000 lei, reprezentand onorariu de avocat (fl. 58 dos. acv.), iar ca urmare a rejudecarii prezentei cauze a achitat suma de 2320 lei onorariu de expert (fl. 23, 43-44, 152). In primul ciclu procesual, la termenul de judecata din data de 27.03.2009, reprezentanta paratei S.C. R. & O. I. Export S.R.L. a depus la dosar chitanta nr._/19.12.2008 (fl. 171, 174 dos. acv. nr._ ), reprezentand cheltuieli de judecata.
Vazand prevederile art. 274 alin. 1, art. 276, art. 277 C.pr.civ. si art. 52, alin. 3 din Legea nr. 18/1991 instanta va obliga paratii Lenghyel S., Rancz A., C. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. si C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj sa plateasca reclamantei, in solidar, suma de 4409 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, proportional cu pretentiile admise, apreciind ca sunt in culpa procesuala si paratele C. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N., respectiv C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj, de vreme ce la emiterea titlului de proprietate in favoarea paratilor Lenghyel S. si Rancz A. s-au avut in vedere masuratorile efectuate de expert Madaras M. si s-a emis titlul de proprietate pe un amplasament gresit, desi C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj are obligatiile de a asigura îndrumarea și controlul comisiilor locale, respectiv de verificare a legalitatii propunerilor înaintate de acestea conform prev. art. 6, lit. b si c din HG nr. 890/2005.
Instanta apreciaza ca paratele S.C. Buvalduandra I. Export S.R.L. si S.C. R. & O. I. Export S.R.L. nu sunt in culpa procesuala, fiind respins petitul privind rectificarea cartii funciare nr._ Cluj-N., nr. cad._, astfel incat aceste parate nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecata.
Instanta nu va tine cont de chitanta nr._/19.12.2008 depusa la dosar de reprezentantul paratei S.C. R. & O. I. Export S.R.L., in suma de 833 lei, in primul ciclu procesual, intrucat a fost depusa in copie simpla si nu in original, din cuprinsul acesteia nu rezulta ca suma de 833 lei a fost determinata de prezenta cauza si nu a fost mentionata denumirea integrala a paratei, putand fi vorba de o alta societate.
Prin urmare, va respinge, ca fiind neintemeiate, solicitarile paratelor S.C. Buvalduandra I. Export S.R.L. si S.C. R. & O. I. Export S.R.L. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, nefiind depuse inscrisuri justificative cu privire la existenta si cuantumul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge exceptia lipsei de interes a reclamantei cu privire la petitele unu, doi si trei ale cererii de chemare in judecata, asa cum a fost precizata la data de 13.10.2008, exceptie invocata de catre parata S.C. R. & O. I. Export S.R.L. prin intampinare.
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, exceptie invocata de catre paratul Lenghyel S. prin intampinare.
Admite exceptia inadmisibilitatii petitului din cererea de chemare in judecata precizata privind rectificarea Cartii Funciare nr._ Cluj-N., nr. cad._, de sub B+5 si B+7, prin diminuarea suprafetei inscrise de 6.200 mp teren cu suprafata care se suprapune peste terenul cu nr. top._/1 din C.F. nr. 6025 Cluj-N., invocata de catre parata S.C. Buvalduandra I. Export S.R.L. la termenul de judecata din data de 27.03.2009.
Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata si precizata de catre reclamanta M. E., cu domiciliul in Mun. Cluj-N., .. 36, jud. Cluj si cu domiciliul procesual ales in Mun. Cluj-N., ., nr. 25, . – la Cabinet de Avocat C. A., in contradictoriu cu paratii L. S., cu domiciliul in G., ., nr. 8, jud. Cluj, R. A., cu domiciliul in G., ., nr. 8, jud. Cluj, S.C. R. & O. I. EXPORT S.R.L., cu sediul in Mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, S.C. BUVALDUANDRA I. EXPORT S.R.L., cu sediul in Mun. Cluj-N., Colonie Becas, nr. 24, jud. Cluj, C. L. DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 CLUJ-N., cu sediul in Mun. Cluj-N., .-3, jud. Cluj si C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, cu sediul in Mun. Cluj-N., ., nr. 58, jud. Cluj, avand ca obiect fond funciar.
Constata nulitatea absoluta partiala a T.P. nr._ eliberat in favoarea paratilor Lenghyel S. si R. A. cu privire la suprafata de 533 mp, marcata pe planul anexa nr. 4A al raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea topografie intocmit de expert judiciar G. T., prin hasura de linii culoare mov, intre punctele de contur f-F-G-E-J (suprafata de 193 mp) si intre punctele de contur J-K-L-M-N-n-m-k (suprafata de 340 mp).
Respinge in rest solicitarile reclamantei.
Obliga paratii Lenghyel S., R. A., C. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. si C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj sa plateasca reclamantei, in solidar, suma de 4409 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, proportional cu pretentiile admise reclamantei.
Respinge, ca fiind neintemeiate, solicitarile paratelor S.C. Buvalduandra I. Export S.R.L. si S.C. R. & O. I. Export S.R.L. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 noiembrie 2014,
JUDECĂTOR, GREFIER,
I. M. R. O. C. E.
Red. / Dact. / IMR / 9 ex. / 21.01.2015.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4810/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








