Plângere contravenţională. Sentința nr. 1056/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1056/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 24458/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 1056/2014

Ședința publică din data de 5 februarie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: N. F. B.

GREFIER: A. ȘEROMOV

Pe rol se afla cererea formulata de către petentul N. M. in contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 05.02.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 18.10.2013, sub nr._, formulată de petentul N. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 10.10.2013.

În motivarea plângerii, petentul susține ca nu a savarsit contravenția reținuta in sarcina sa deoarece in momentul trecerii sale nu se mai aflau pietoni pe trecere, pietonii la care crede ca se refera agentul constatator in procesul verbal se aflau pe trotuar angajându-se in traversare doar după ce autovehiculul se afla in mișcare, pe trecerea de pietoni, la o distanta de aproximativ 2 m de aceștia.

Plângerea a fost motivata in drept pe dispozițiile art. 100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002 si art. 31 din OG nr.2/2001 .

Petentul, în conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a anexat o copia de pe procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției (f. 5). Totodată, a depus dovada achitării jumătate din minimul amenzii.

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus la data de 06.11.2013, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului. Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007. Fapta petentului a fost constatata cu propriile simțuri de către agentul constatator.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 194 lit. e, 205-206, 249, 250, 223 alin.3 si 315 alin.1 C. pr. civ., OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002, Legea nr. 218/2002.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 26.11.2013 (f.19-20) s-au reiterat aceleași aspecte ca si in plângere.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 10.10.2013 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ-POLIȚIAMUNICIPIULUI CLUJ-N., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 320 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. B din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, reținându-se în sarcina acestuia că la de 10.10.2013, ora 18,24, a condus auto marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ prin P-ta L. B. si a efectuat viraj la dreapta pe . acorda prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar in traversarea străzii Republicii pe culoarea verde a semaforului electric pe sensul sau de deplasare.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G nr. 195/2002, republicată, cu modificările ulterioare, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului”.

Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat procesul verbal, rubrica obiecțiuni menționându-se susținerea petentului ca pietonii se aflau la 2 metri de mașina.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de către intimat la data de 10.10.2013, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Cu toate că petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța retine ca acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia. De altfel, chiar el arata in obiecțiunile din procesul verbal ca pietonii se aflau la 2 m de mașina rezultând astfel ca existau pietoni angajați in trecere, distanta de 2 m fiind foarte mica, or raportat la lățimea trecerii de pietoni de pe . benzile de circulație se afla pe același sens, reiese ca indiferent pe ce banda se afla pietonii, el avea obligația sa oprească pentru a permite traversarea acestora, textul legal făcând referire la sensul de mers si nicidecum la banda de circulație pe care se afla autoturismul respectiv pietonul.

Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul. Acțiunea petentului, constând în nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor angajați in traversare constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 320 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate și a art. 98 din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii și de faptul că nerespectarea obligațiilor legale rutiere poate pune în pericol atât pietonii cat si ceilalți participanți la trafic.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul N. M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 10.10.2013 de către organul constatator I.P.J. Cluj pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunea aplicată prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulata de petentul N. M., CNP_ domiciliat in sat Sic, . jud. Cluj împotriva procesului verbal contravențional . nr._ încheiat la data de 10.10.2013 de către IPJ CLUJ cu sediul in Cluj-N., ..

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din 05.02.2014.

JUDECATOR: GREFIER:

N.-F. B. A. S.

Red./dact:N.F.B.

26.03.2014 /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1056/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA