Grăniţuire. Încheierea nr. 3164/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 3164/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 9491/211/2008*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3185
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 3164/2014
Ședința publică de la 27.03.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. - C. V. C.
Grefier D. S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta C. T. și pe pârâții M. C.-N. PRIN PRIMAR, S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL C., I. M., I. A. F., C. A., G. M., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta as.av.C. C., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, în raport de art. 99 al. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. 387/2005, din oficiu, invocă excepția nelegalei compuneri a completului de judecată C15 și pune în discuția părții prezente excepția invocată.
Reprezentanta reclamantei arată că nu se opune admiterii excepției nelegalei compuneri a completului de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele
La termenul din 27.03.2014, instanța, din oficiu, a ridicat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, rămânând în pronunțare pe excepție.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, instanța reține următoarele:
În fapt, la termenul din data de 31.01.2013, C 15—constituit cu jud. M. G. M.— a dispus admiterea cererii de chemare în judecată iar Curtea de Apel C. prin Decizia nr. 101/R/2014 a admis în parte recursul declarat de pârâți, a desființat sentința pronunțată și a trimis cauza spre rejudecare.
În prezent, jud. M. G. M. nu mai funcționează în cadrul secției civile a acestei instanțe.
În conformitate cu art. 99 alin.6 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. 387/2005, „Cauzele trimise spre rejudecare după desființare/casare revin la completul inițial învestit.”
Această dispoziție legală a fost interpretată în sensul că în cazul cauzelor trimise spre rejudecare după desființare sau casare, revin la completul inițial investit, dacă judecătorul care a compus completul respectiv își desfășoară activitatea și la data apariției acestor situații în cadrul secției sau, după caz, al instanței. În caz contrar, cauzele se repartizează aleatoriu în sistemul informatic ECRIS (a se vedea HCC nr. 8/2014).
Pentru aceste motive, instanța urmează să admită excepția nelegalei compuneri a completului de judecată și să trimită dosarul spre repartizare aleatorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată de către instanță, din oficiu.
Trimite cauza compartimentului „Registratură” pentru repartizare aleatorie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.03.2014.
PREȘEDINTE
I. - C. V. C.
Grefier
D. S.
Dosar nr._
HOTĂRĂȘTE
27.03.2014
Admite excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată de către instanță, din oficiu.
Trimite cauza compartimentului „Registratură” pentru repartizare aleatorie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.03.2014.
PREȘEDINTE
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 6269/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3651/2014.... → |
|---|








