Plângere contravenţională. Sentința nr. 3651/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3651/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 26819/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA NR. 3651/2014

Sedinta publica din data de 07 aprilie 2014

Instanta constituita din:

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta . SRL in contradictoriu cu intimatul M. C. N. – DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plangere contraventionala.

La apelul nominal făcut în sedinta publică, se prezintă pentru petentă, av. H. C., lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.

Instanța, nefiind alte cereri de formulat sau probe de propus, în temeiul art. 258 alin.1/C. proc. civilă încuviințează pentru părți probele cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255/C. proc. civilă și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul petentei solicita instanței admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenție și restituirea sumei de 1.000 lei achitată, conform motivelor expuse în scris, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin.1 C. proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

I N S T A N T A

Constata ca:

Prin plangerea inregistrata pe rolul instante sub numarul de mai sus, petenta . SRL, in contradictoriu cu intimatul Municipul C. N. – Directia Politia Locala, a solicitat in principal anularea procesului verbal de contraventie . nr._ din 19.10.2013 incheiat de intimate si restituirea sumei de 1.000 lei, achitata in temeiul procesului-verbal mai sus mentionat, iar in subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea plangerii, petenta a aratat ca a fost sanctionata contraventional pentru ca in data de 17.10.2013, orele 01:00 ar fi tulburat linistea locatarilor din vecinatatea strazii V. Goldis, prin producerea de zgomote provenite de la aparate de muzica date la intensitate maxima, in localul N. C. Club, situat pe . la nr. 4, insa procesul verbal prin care i s-a aplicat aceasta sanctiune a fost incheiat cu incalcarea dispozitiilor art. 16 alin. (6) si (7), art. 17 si art. 19 din OG nr. 2/2001.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (6) din OG nr. 2/2011, in cazul in care contravenientul este persoana juridica, procesul - verbal trebuie sa cuprinda mentiuni cu privire la: denumirea, sediul, numarul de inmatriculare in registrul comertului si codul fiscal, precum si datele de identificare ale persoanei care o reprezinta. |Or, in speta, procesul - verbal contestat nu cuprinde mentiuni cu privire la numarul de inregistrare al petentei la registrul comertului, iar sediul social al societatii este gresit indicat.

Pe de alta parte, desi in procesul verbal este mentionata numita L. A. C. ca fiind reprezentanta societatii, agentul constatator incheie procesul verbal in lipsa. In aceste conditii, mentiunile din procesul verbal sunt contradictorii, fiind imposibil de stabilit daca era necesara incheierea sa in lipsa si daca reprezentanta societatii a refuzat sa semneze.

De asemenea, nu s-a respectat dreptul contravenientului de a formula obiectiuni, fapt care, in opinia petentei, raportat la prevederile art. 16 alin. (7) din OG, nr. 2/2001, atrage nulitatea absoluta a procesului verbal. Astfel, nu se mentioneaza faptul ca dreptul de a face obiectiuni a fost adus la cunostinta contravenientului, agentul constatator marginindu-se sa constate lipsa acestuia. Agentul constatator nu a intreprins niciun demers pentru a chema contravenientul la sediul Politiei Locale, la momentul intocmirii procesului verbal si nici nu i-a solicitat societatii vreun punct de vedere cu privire la fapta savarsita.

Se mai arata ca practica judiciara si doctrina au subliniat in dese randuri faptul ca descrierea faptei cuprinde si descrierea locului savarsirii acesteia, iar in situatia in care locul savarsirii faptei este astfel descris in cuprinsul procesului-verbal incat instanta este in imposibilitate de a analiza temeinicia acestuia, se impune anularea procesului verbal, in conditiile art. 17 din OG nr. 2/_. D. urmare, invedereaza petenta, faptul ca in cuprinsul procesului verbal se mentioneaza ca linistea locatarilor din vecinatatea strazii mai-sus mentionate a fost tulburata, fara niciun alt element suplimentar, in conditiile in care vecinatatea de care se face vorbire este o vasta suprafata, iar prin aceasta mentiune, instanta nu poate analiza temeinicia faptei retinute in cuprinsul procesului-verbal si nici nu poate stabili cu certitudine a cui liniste a fost tulburata, creeaza societatii o vatamare a dreptului la aparare.

In acest sens, petenta arata ca in practica judiciara s-au anulat procese-verbale pentru situatii de finete, in care era mentionat doar numarul casei in dreptul careia a stationat autovehiculul, iar ca urmare a faptului ca imobilul avea un front intins la . de metri), existand locuri in care parcarea este interzisa si concomitent locuri in care parcarea este permisa, s-a anulat procesul verbal deoarece ,,nu se poate stabili cu certitudine din cuprinsul procesului-verbal daca petentul a savarsit sau nu o fapta contraventionala.

Pe de alta art. 19 din O.G. nr. 2/2001, dispune ca “In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul verbal va cuprinde datele de identificare a martorului si semnatura acestuia ". De asemenea, potrivit alin. (3) al aceluiasi articol sus-mentionat ,,in lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului verbal in acest mod". Aceste formalitati substitutive sunt obligatorii pentru validitatea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, neindeplinirea lor atragand nulitatea procesului-verbal. Ratiunea inserarii acestor prevederi in OG 2/2001 o reprezinta garantiile oferite de legiuitor impotriva oricaror masuri potential abuzive sau disproportionate fata de particulari, iar incalcarea acestor formalitati obligatorii atrage de plano o incalcare a dreptului la aparare al contravenientului in fata procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, singurul remediu posibil existent fiind anularea procesului verbal.

Un alt argument invocat de petenta a fost cel referitor la prezumtia de nevinovatie de care beneficiaza, aratand ca potrivit disozitiilor C.E.D.O si practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, contraventia retinuta in sarcina sa constituie o masura cu caracter penal.

A mai aratat petenta ca procesul verbal de contraventie contestat este si netemeinic, deoarece petenta detine acord de functionare emis de autoritatile administratiei publice locale, iar orarul de functionare (zilnic intre orele 08:00 - 5:00) a fost avizat de reprezentantii Primariei C.-N..

Incinta localului din C.-N., .. 4, jud. C. este izolata fonic iar sunetele din interiorul localului nu ajung in afara. In aceste conditii, este imposibil ca locatarii din vecinatate sa fi fost deranjati de muzica din local. Mai mult, agentul constatator nu a intreprins niciun demers pentru a verifica si stabili nivelul decibelilor din incinta localului si in afara acestuia. Avand in vedere ca in cauza este vorba de probarea unui fapt negativ (societatea nu a tulburat linistea locatarilor din vecinatate), proba faptelor negative apartine intotdeauna celor in contra carora exista pretentie. Spre exemplu, in actiunea negatorie, paratul trebuie sa faca dovada ca are un drept real asupra fondului reclamantului; cand este vorba de o plata, solvens trebuie sa faca dovada ca a achitat-o, iar nu accipiens ca nu a primit-o etc. Ratiunea este simpla, caci este imposibil a proba un fapt negativ.

In drept, au fost invocate prevederile art. 16 alin. 7, art. 19 din O.G. nr. 2/2001, art. 411 alin.1 pct.2 C.pr.civ.

Intimatul M. C. N. – Directia Politia Locala, legal citat, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii formulate de petenta, pe cale de exceptie ca tardiv formulata, iar pe fond ca neintemeiata (f. 16-22).

In motivarea exceptiei invocate, s-a aratat ca plangerea a fost inregistata peste termenul de 15 zile de la data comunicarii procesului verbal, termen prevazut in mod imperativ de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, deoarece procesul verbal a fost comunicat petentei la data de 28.10.2013, asa cum rezulta din cuprinsul confirmarii de primire anexata intampinarii si din copia plicului depus de petenta in probatiune, iar plangerea a fost inregistrata la Judecatoria C.-N. in data de 14.11.2013, dupa expirarea termenului legal mai-sus mentionat.

Referitor la fondul cauzei, s-a aratat ca motivele invocate de petenta sunt nefondate si nu sunt de natura a inlatura raspunderea contraventionala retinuta in sarcina sa.

Astfel, potrivit disp. art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/ 1991 modificata si republicata, pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, constituie contraventie savarsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni (..,): ,,tulburarea linistii locatarilor intre orele 22,00-8,00 si 13,00-14,00 de catre orice persoana prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice, in locuintele persoanelor fizice sau in oricare alt fel din imobile cu destinatia de locuinte ori situate in imediata vecinatate a acestora".

Aplicand aceste dispozitiile legale la situatia de fapt existenta in speta rezulta ca, petenta a incalcat prevederile acestui act normativ, de vreme ce, la momentul controlului, linistea locatarilor din vecinatate era tulburata ca urmare a folosirii aparatelor de muzica la intensitate mare in localul apartinand petentei, situat pe .. 4 din M. C.-N.. Mai mult, contrar punctului de vedere exprimat de petenta, agentul constatator a mentionat suficiente elemente pentru identificarea precisa a faptei si a imprejurarilor in care aceasta a fost savarsita, inclusiv cu privire la indicarea exacta a locului savarsirii contraventiei. Sub acest aspect, descrierea faptei este cat se poate de clara si precisa prin raportare la prevederile Legii nr. 61/ 1991 in temeiul careia a fost aplicata sanctiunea, act normativ care interzice folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice in intervalul orar 22-08, astfel spus, petenta trebuia sa se conformeze prevederilor legale.

Pe de alta parte, prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, pronuntata in solutionarea recursului in interesul legii declarat de Procurorul General, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca situatiile in care nerespectarea anumitor cerinte atrage intotdeauna nulitatea actului intocmit de agentul constatator al contraventiei sunt strict determinate prin reglementarea data in cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Decizia mai-sus amintita este obligatorie in integralitatea sa, atat sub aspectul dispozitivului, cat si sub aspectul considerentelor care o fundamenteaza. Or, prin textul de lege sus-mentionat se prevede ca numai "Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu".

In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal incheiat de agentul constatator al contraventiei se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in celelalte cazuri de nerespectare a cerintelor pe care trebuie sa le intruneasca un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei sa nu poate fi invocata decat daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea acelui act. Analizand situatia de fapt expusa prin prisma dispozitiilor legale incidente in speta, rezulta ca lipsa, din cuprinsul procesului verbal, a unora dintre datele enumerate la art. 16 alin 6 din OG nr. 2/ 2001, nu este sanctionata in mod expres cu nulitatea procesului-verbal, in realitate fiind vorba despre o nulitate relativa, ceea ce inseamna ca nerespectarea dispozitiilor legale aratate, poate atrage anularea actului de constatare numai in masura dovedirii unei vatamari care sa decurga din viciul constatat si care sa nu poata fi inlaturata altfel decat prin anularea actului.

Or, din observarea procesului verbal contestat reiese ca agentul constatator a facut mentiunile cuvenite in sensul mai sus-aratat, astfel ca in cauza nu este incident niciunul din cazurile de nulitate absolute, iar petentul nu a facut dovada vreunei vatamari care sa rezulte din modul in care a fost redactat procesul verbal, pentru a se putea dispune cenzurarea acestuia, vatamare distincta de simplul fapt al aplicarii sanctiunii contraventionale.

In mod similar, sustine intimatul, lipsa, din cuprinsul procesului verbal, a mentiunilor referitoare la „nivelului acustic existent la momentul savarsirii faptei" este irelevanta, raportat la dispozitiile actului normativ in temeiul caruia a fost aplicata sanctiunea. Astfel, art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/ 1991 nu conditioneaza existenata sau inexistenta contraventiei de „nivelul acustic" la momentul constatarii faptei. In alta ordine de idei, in doctrina s-a subliniat faptul ca o descriere succinta a faptei este suficienta, cu conditia sa o poata identifica suficient de precis" (O. P., R. C. - O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, comentata si adnotata, ed. Sfera Juridica, C.-N., 2006, p. 125).

Referitor la pretinsa incalcare a dreptului de a formula obiectiuni, se impune distinctia intre cele doua situatii reglementate de OG nr. 2/2001 respectiv situatia prevazuta de art. 16 alin. 7, a incheierii procesului-verbal in prezenta persoanei sanctionate contraventional, cand agentul constatator are obligatia de a-i aduce la cunostinta dreptul de a formula obiectiuni si, in ipoteza in care acestea exista, de a le consemna si situatia cand persoana sanctionata contraventional nu se afla de fata la momentul intocmirii procesului verbal si, prin urmare, nu i se poate aduce la cunostinta dreptul de a formula obiectiuni.

In speta, sustine intimatul, petenta nu a fost de fata la momentul incheierii actului constatator, astfel ca agentul constator nu avea cum sa-i aduca la cunostinta dreptul de a formula obiectiuni si, mai mult, aceasta avea posibilitatea de a-si preciza pozitia cu privire la toate aspectele contestate in cuprinsul plangerii contraventionale pe care a formulat-o.

De asemenea, este nefondata si sustinerea referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 19 din OG nr. 2/2001, deoarece agentul constatator a precizat in procesul verbal ca petenta nu a fost de fata la momentul incheierii acestuia, motiv pentru care a retinut un martor asistent, aratand si datele de identitate ale acestuia: S. M., domiciliata in C.-N., .. 9, apt. 2, jud. C..

Cat priveste prezumtia de nevinovatie invocata de petenta, intimatul a aratat ca solutia justa este cea care a fost deja consacrata in jurisprudenta nationala, de coroborare a celor doua prezumtii: cea a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, profitabila autoritatii administrative emitente a acestuia, respectiv cea a nevinovatiei, care implica dreptul petentului de a dovedi, cu orice mijloc de proba, nerealitatea celor consemnate in procesul-verbal. Or, in speta, petenta nu a rasturnat prezumtia de adevar de care se bucura procesul verbal de contraventie, intrucat nu a dovedit o stare de fapt contrara celei atestate de agentul constatator in actul contraventiei.

Prin urmare, procesul verbal de contraventie face dovada deplina a situatiei de fapt retinute, intrucat imprejurarile comiterii faptei contraventionale reprezinta constatari personale (ex propriis sensibus) ale agentului constatator, pana la proba contrara, care incumba petentei, conform principiului statuat de art. 249 din noul C.pr.civ., care dispune ca cel ce face o propunere in fata instantei trebuie sa o dovedeasca. Nu se poate spune ca, in acest mod, s-ar incalca cerinta referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumtia de nevinovatie, pe motiv ca agentul constatator este cel care trebuie sa probeze contraventia retinuta. In realitate, fapta retinuta este probata cu ajutorul prezumtiei de legalitate a procesului verbal de constatare a contraventiei, actul a fost emis cu respectarea tuturor cerintlor de fond si de forma prevazute de lege si cu prezumtia de veridicitate, actul reflecta, in mod real, ceea ce a stabilit autoritatea emitenta, prezumtii care desi nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute, atat de doctrina, cat si de practica judiciara.

De altfel, cele mai-sus aratate sunt in acord cu cu art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si cu jurisprudenta Curtii de la Strassbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor in materie penala, instanta europeana considerand ca una din limitele pana la care poate sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent. Astfel, in situatia in care, cum este cazul si in speta, fapta a fost constatata nemijlocit de catre agentul constatator, procesul-verbal, daca este legal intocmit, se va bucura de prezumtia de temeinicie, revenind contravenientului sarcina de a proba netemeinicia procesului verbal.

Cat priveste sanctiunea amenzii contraventionale in valoare 1.000 de lei care a fost aplicata petentei, aceasta este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, fiind stabilita in limitele prevazute de lege pentru contraventia reinuta, motiv pentru care, in prezenta cauza, nu se justifica reindividualizarea sanctiunii aplicate. La individualizarea sanctiunii din procesul-verbal contestat s-a respectat principiul proportionalitatii, agentul constatator tinand cont de imprejurarile prevazute la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Se mai arata de catre intimat ca situatia putea fi usor evitata daca petenta ar fi dat dovada de mai multa atentie sau de mai putina nepasare fata de regulile stabilite prin dispozitiile Legii nr. 61/ 1991, care interzic tulburarea linistii locatarilor intre orele 22:00-8:00 si 13:00-14:00 de catre orice persoana prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice, astfel incat trebuia sa se conformeze prevederilor sale. Petenta cunostea aceste norme si, cu toate acestea, a preferat sa ignore prevederile legale, agentul constatator sanctionand tocmai aceasta stare de fapt. La stabilirea valorii amenzii s-a avut in vedere faptul ca petenta a mai fost sanctionata contraventional pentru fapte similare prin procesul verbal nr._/ 18.10.2013. Prin urmare, raportat la atitudinea petentei, savarsirea faptei nu poate fi interpretata ca fiind un fapt izolat, iar atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului nu va produce niciun efect in ceea ce priveste respectarea pe viitor a dipozitiilor legale.

In alta ordine de idei, in prezenta cauza, masura inlocuirii amenzii contraventionale cu avertisment nu este suficienta pentru a asigura restabilirea ordinii de drept incalcate prin comiterea contraventiei si nici pentru realizarea preventiunii speciale, respectiv, pentru atentionarea petentei cu privire la conduita sa viitoare, in imprejurari similare. De altfel, petenta sustine ca a achitat contravaloarea amenzii aplicate, astfel ca solicitarea de reindividualizare a sanctiunii apare ca fiind lipsita de obiect.

In drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001, art. 411 din NCPC.

In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri si proba testimoniala.

Deliberand, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie . nr._/19.10.2013 incheiat de intimat, s-a aplicat petentei sanctiunea amenzii in cuantum de 1.000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 3 pct. 26 din L. nr. 61/1991 si sanctionata de art. 4 alin. (1) lit. c) din acelasi act normativ, respectiv pentru faptul ca la controlul efectuat in data de 17.10.2013, orele 01:00 la localul din C.-N., .. 4, apartinand societatii petente, s-a constatat ca linistea locatarilor din vecinatatea strazii mai-sus mentionate a fost tulburata prin producerea de zgomote provenite de la aparate de muzica date la intensitate mare.

Plangerea formulata de petenta impotriva procesului verbal sus-mentionat a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei, conform disp. art. 19 din OUG nr. 80/2013 si a fost inregistrata in termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, acest din urma aspect fiind constatat in sedinta publica din data de 10.02.2014, cand instanta a respins exceptia tardivitatii invocata de intimat prin intampinare, pentru motivele expuse in incheierea de sedinta de la acea data.

Sub aspectul legalitatii procesului verbal contestat, instanta constata ca acesta cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute, iar motivele de nulitate relativa invocat de petenta, privind nerespectarea dispozitiilor art. 16 alin. 6 si 7 din OG nr. 2/2001 sunt nefondate, deoarece descrierea facuta de agentul constatator cuprinde toate elementele necesare pentru stabilirea starii de fapt si a exercitarii controlului judiciar, iar prevederile art. 16 alin. 7 din textul de lege mai-sus mentionat sunt incidente numai in situatia in care procesul verbal de contraventie se incheie in prezenta contravenientului, ceea ce nu a fost cazul in speta, unde procesul verbal s-a incheiat in lipsa petentei, posibilitatea agentului constatator de a incheia procesul verbal de contraventie in lipsa contravenientului fiind prevazuta in mod expres de art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Este adevarat ca in cuprinsul procesului verbal nu s-a indicat numarul de inregistrare al petentei la ORC si nici adresa sediului societatii petente, insa ratiunea pentru care legiuitorul a prevazut necesitatea inserarii acestor mentiuni in procesul verbal de contraventie a fost aceea de a se asigura posibilitatea identificarii corecte a contravenientului, iar in speta, au fost indicate suficiente date pentru identificarea petentei, fiind mentionate atat sediul si CUI al petentei, cat si datele de identificare ale persoanei care o reprezinta.

De asemenea, sunt nefondate si sustinerile referitoare la nerespectarea dispozitiilor art. 19 din OG nr. 2/2001, deoarece potrivit acestui text de lege, in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, agentul constatator va face mentiune despre aceasta imprejurare, care trebuie sa fie confirmata de cel putin un martor, iar procesul verbal trebuie sa cuprinda si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia. Or, in speta, agentul constatator a mentionat, atat faptul ca procesul verbal este incheiat in lipsa contravenientului, cat si numele si datele personale ale unui martor asistent (respectiv numita S. M.), astfel ca prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001 au fost respectate intocmai.

De altfel, instanta retine ca, asa cum in mod just a subliniat si intimatul, nerespectarea dispozitiilor art. 16 si art.19 din OG nr. 2/2001 este sanctionata cu nulitatea relativa, astfel ca si in ipoteza in care motivele de nulitate invocate de petenta ar fi fost intemeiate, acestea nu puteau duce la anularea procesului verbal contestat decat in masura in care petenta ar fi dovedit existenta unei vatamari ce nu ar putea fi inlaturata altfel decat prin anularea procesului verbal; or, in speta, petenta nu a dovedit existenta unei astfel de vatamari.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal instanta, din interpretarea coroborata a disp. art. 34 din OG. 2/2001 si a disp. art 6 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (incidente in materie contraventionala conform deciziilor nr. 183/2003, nr. 197/2003 si nr. 259/2003 ale Curtii Constitutionale), retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei care a fost incheiat ca urmare a constatarii faptei de catre agentul constatator, prin propriile simturi, se bucura de o prezumtie relativa de legalitate, in sensul ca face intotdeauna dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, care fata de disp. art. 249/NCPC, cade in sarcina contravenientului, acesta putand dovedi liber, cu orice mijloc de proba, caracterul nereal al mentiunilor inscrise in procesul verbal.

Asa fiind, instanta retine ca, atata vreme cat fapta retinuta in sarcina petentului prin procesul verbal contestat a fost constatata prin propriile simturi de catre agentul constatator, in calitatea sa de functionar public aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, acest proces verbal constituie, prin el insusi, un mijloc de proba, iar utilizarea sa nu echivaleaza cu aplicarea unei prezumtii de vinovatie in sarcina petentului, ci are semnificatia unei probe ca oricare alta, administrata ca atare si care poate fi combatuta de petent, fara a fi astfel incalcate disp. art. 6 paragraf 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In speta, petenta a contestat savarsirea faptei retinute in procesul verbal si, pentru a-si dovedi sustinerile, a depus la dosarul cauzei inscrisul de la (f. 7) si a solicitat audierea martorului ocular G. A..

Analizand inscrisul sus-mentionat, instanta retine ca acesta reprezinta un acord de functionare emis pentru societatea petenta, conform caruia localul unde s-a efectuat controlul are aprobare sa functioneze zilnic, intre orele 08:00 - 05:00, insa din precizarile anexa la acord (verso) rezulta ca activitatea din local trebuie desfasurata cu respectarea legislatiei incidente, inclusiv a dispozitiilor legale privind linistea si ordinea publica.

Audiat in sedinta publica din data de 10.03.2014, martorul sus-mentionat a aratat ca este prieten cu fosta administratoare a localului in discutie si respectiv ca la data la care s-a efectuat controlul s-a aflat in local, constatand personal ca nu era o galagie atat de mare incat sa deranjeze, galagia care se facea la societatea petenta nefiind mai mare decat cea care venea din celelalte localuri din Piata Muzeului (f. 48).

Totodata, martorul a apreciat ca daca ar fi locuit in apropierea localului, s-ar fi putut odihni fara ca galagia din local sa-l deranjeze.

A mai aratat martorul ca a auzit-o pe fosta administratoare a localului cand le spunea politistilor ca are autorizatie de functionare pana la ora 5 dimineata si aprobare pentru a se asculta muzica la un nivel de 100 de decibeli, precizand, totodata, ca in prezent are calitatea de angajat al societatii petente, dar nu lucreaza efectiv, deoarece localul se afla in renovare.

Pe de alta parte, martora semnatara a procesului verbal contestat, numita S. M., audiata de instanta, din oficiu, in conditiile art. 33 din OG nr. 2/2001, in sedinta publica din data de 10.03.2014, a aratat ca locuieste in vecinatatea clubului unde s-a efectuat controlul si respectiv ca acest control a fost efectuat ca urmare a uneia din numeroasele reclamatii pe care le-a facut, deoarece muzica din local se auzea atat de tare incat nu se putea odihni (f. 46).

Declaratia martorei S. se coroboreaza cu inscrisurile depuse la (f. 47, 25) din care rezulta ca societatea petenta a fost sanctionata contraventional si cu alta ocazie, pentru tulburarea linistii publice.

Coroborand probele administrate in cauza, instanta apreciaza ca acestea nu dovedesc existenta unei alte stari de fapt decat cea expusa in procesul verbal contestat.

Astfel, starea de fapt retinuta de agentul constatator a fost constatata personal de catre acesta, prin propriile simturi si a fost confirmata de martorul semnatar al procesului verbal contestat, iar martorul propus de petenta a recunoscut ca la momentul efectuarii controlului, in local era galagie. Cat priveste afirmatia martorului ca "daca ar fi locuit in apropierea localului, s-ar fi putut odihni fara ca galagia din local sa-l deranjeze", aceasta este una subiectiva, care trebuie apreciata si prin prisma calitatii pe care o are martorul, de angajat al societatii petente, iar afirmatia martorului ca "galagia care se facea la societatea petenta nefiind mai mare deact cea care venea din celelalte localuri din Piata Muzeului", este complet lipsita de relevanta in speta.

F. de considerentele de fapt si de drept mai-sus expuse, instanta apreciaza ca plangerea formulata de petenta impotriva procesului verbal contestat este nefondata si in consecinta va dispune respingerea acesteia, mentinand procesul verbal ca fiind legal si temeinic incheiat.

In temeiul disp. art. 453 alin. 1/NCPC, ia act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca fiind nefondata plangerea formulata de petenta . SRL, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat H. C., situat în C.-N., Piața M. V., nr.14-20, ., ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/19.10.2013 emis de intimatul M. C. N. – DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul în C.-N., .-3, jud. C..

Ia act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel la Tribunalul C. in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria C.-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronuntata in sedinta publica din data de 07.04.2014.

JUDECATORGREFIER

M. LAZARCARMEN S.

Red. L.M./Tehnored. L.M./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3651/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA