Obligaţie de a face. Sentința nr. 3437/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3437/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 30231/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 3437/2014
Ședința publică din data de 2 aprilie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. ȘEROMOV
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamantul F. S. C. in contradictoriu cu pârâta R. L., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 02.04.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.12.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamantul F. S. C. în contradictoriu cu pârâta R. L. a solicitat obligarea pârâtei la îndeplinirea formalităților de radiere din evidențele vehiculelor înregistrate a autovehiculului marca „Daewoo Matiz” cu nr. de identificare UU6MF48413D039729, cu număr de înmatriculare_ de pe numele reclamantului în sens contrar, hotărârea sa tina loc de act apt efectuării radierii.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că, la data de 06.11.2013 a înstrăinat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ către pârâta, care însă nu a efectuat formalitățile de transcriere a autoturismului de pe numele sau in termenul de 30 de zile . Totodată, reclamantul a arătat că, cu ocazia vânzării, acesta a scos din evidențele fiscale autoturismul înstrăinat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 11 O.U.G. nr. 195/2002, art.24 din Ordinul nr. 1501/2006, art. 1270 C.civ, 1528 C.civ..
În dovedirea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare (f. 9), acte de identitate (f. 5-6), certificat de atestare fiscală (f. 13), cartea de identitate și certificatul de înmatriculare a autovehiculului (f.7-8), fisa de înmatriculare auto (f.10), proces verbal de scoatere din evidenta fiscala a mijloacelor de transport (f.11), somație (f.12) .
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.
Pârâta nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru administrarea probei interogatoriului, deși a fost citata cu aceasta mențiune.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 06.11.2013, reclamantul a vândut pârâtei autoturismul marca „Daewoo Matiz” cu nr. de înmatriculare_, nr. de identificare UU6MF48413D039729, la prețul de 1300 lei.
Conform procesului verbal de scoatere din evidenta fiscala a mijloacelor de transport nr._, la aceeași dată, respectiv 06.11.2013, reclamantul a procedat la scoaterea din evidența fiscală a acestui bun mobil.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 11 alin. 4 O.U.G. nr. 195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar, iar pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale privind transcrierea autoturismului achiziționat de la reclamant pe numele său, iar reclamantul a procedat în mod legal la radierea acestui vehicul din evidențele fiscale, instanța apreciind întemeiată acțiunea, va obliga pârâta R. L. să îndeplinească formalitățile de radiere a autovehiculului marca „Daewoo Matiz” cu nr. de înmatriculare_, nr. de identificare UU6MF48413D039729de pe numele reclamantului și de transcriere a acestui autovehicul pe numele său.
In ceea ce privește solicitarea reclamantului ca hotărârea sa tina loc de act apt efectuării radierii instanța o apreciază ca neîntemeiata, întrucât nu exista nici un temei legal in baza căruia instanța sa pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act apt efectuării radierii. Totodată, instanța arata ca aceasta obligație este, potrivit dispozițiilor legale (art. 11 alin. 4 O.U.G. nr. 195/2002), o obligație personala a paratei-cumparatoare, ce poate fi adusa la îndeplinire potrivit art. 902 si urm. NCPC, in caz de refuz de executare benevola.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte acțiunea civila formulata de reclamantul F. S. C., CNP_ cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., . . R. L. domiciliata in . nr. 1222 jud. Cluj si in consecința:
- obliga parata la efectuarea demersurilor necesare in vederea radierii din evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări Autovehicule Cluj de pe numele reclamantului, a autoturismului marca Daewoo, tipul Matiz, număr de identificare UU6MF48413D039729, nr. de înmatriculare_ .
Respinge cererea privind pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act apt efectuării acestei radieri.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțata in ședința publica din 02.04.2014.
JUDECATOR: GREFIER:
N.-F. B. A. S.
Red./dact:N.F.B.
24.04.2014/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2493/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8979/2014.... → |
|---|








