Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 27-01-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 1174/211/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

ORDONANȚA PREȘEDINȚIALĂ Nr. 676/2014

Ședința Camerei de Consiliu din 27 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier I. M. S.

Pe rol este judecarea cauzei civil privind pe reclamantul P. S. M. în contradictoriu cu pârâții R. N. A PADURILOR ROMSILVA RA- DIRECTIA S. CLUJ -OCOLUL SILVIC SOMESUL R. și IPJ CLUJ,având ca obiect ordonanță președințială.

Soluționarea cererii a avut loc în ședința Camerei de Consiliu, fără citarea părților, conform art.998 alin.2 c.pr.civ.

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 94 pct. (1) lit. d) coroborat cu art. 997 Cod de procedură civilă.

Apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă în vederea justei soluționări a prezentei cauze, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța reține cauza spre soluționare în baza probelor de la dosar.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 22.01.2014 sub dosar nr._ ,reclamantul P. S. M. a solicitat instanței să dispună,în contradictoriu cu pârâții R. N. A PADURILOR ROMSILVA RA- DIRECTIA S. CLUJ -OCOLUL SILVIC SOMESUL R. și IPJ CLUJ,ca materialul lemnos,constând în grinzi de rășinoase și cherestea de rășinoase confiscat conform procesului verbal de dare în custodie a bunurilor reținute în vederea stabilirii provenienței din data de 15.01.2014 încheiat în baza procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/15.01.2014 de agent constatator din cadrul IPJ Cluj,sa fie preluat din custodia Ocolului Silvic Someșu R. în custodia S.C. Someșu Cald Producție SRL.

În expunerea de motive,în esență a precizat că în data de 15.01.2014,în jurul orei 19:00 a condus autospeciala marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe direcția G.-B. ,iar în localitatea Florești a fost oprit în trafic și sancționat contravențional pentru faptul că transporta cherestea având avizul de însoțire a cărui valabilitate a expirat din data de 24.12.2013 și s-a dispus confiscarea acestei cantități de material lemnos.

Referitor la condițiile de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanței președințiale prevăzute de art. 996 alin.1 din Codul de procedură civilă,reclamantul a învederat instanței că în favoarea sa există o aparență de drept,astfel cum rezultă din factura fiscală . nr.0156/21.12.2013 și din avizul de însoțire secundar nr._.

În continuare a precizat că,este îndeplinită și cea de-a doua condiție referitoare la existența necesității luării unor măsuri provizorii pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere,pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara,precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări,având în vedere faptul că măsura complementară este păgubitoare,în condițiile în care materialul lemnos se degradează în timp,pierzându-și calitățile esențiale.

A mai învederat instanței că sunt îndeplinite în cauză și condițiile de admisibilitate referitoare la urgenta,caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.

În drept a invocat dispozițiile art.996 și urm. din C.pr. civ.

În probațiune a depus,în copie,înscrisuri:plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N.,procesul verbal de constatare a contravenției . nr._,factura fiscală . nr.0156/21.12.2013,aviz de însoțire a mărfii nr.2028/15.01.2014,aviz de însoțire secundar nr._/21.12.2013 și nr._/18.12.2013, proces verbal de dare în custodie a bunurilor reținute din data de 15.12.2014.

Analizând probele administrate,prin prisma dispozițiilor legale incidente,instanța reține următoarele:

Potrivit art. 996 C.pr.civ.,instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Astfel cum rezultă din starea de fapt relatată de reclamant, dar și din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar,respectiv factura nr.0156/21.12.2013 și avizul de însoțire a mărfii nr.2028/15.01.2014 (f.8 din dosar ) materialul lemnos a fost achiziționat de S.C. Someșu Cald Producție SRL. De asemenea,nici din avizele de însoțire secundare nr._/21.12.2013 și nr._/18.12.2013,invocate de reclamant, nu rezultă că acesta ar avea un drept de proprietate,sau un alt drept cu privire la grinzile si cheresteaua de rășinoase pe care o transporta.

În acest context,chiar dacă reclamantul este angajatul acestei societăți,nu se poate stabili în favoarea sa nici măcar o aparență cu privire la dreptul de proprietate asupra cantității de material lemnos reținut conform procesului verbal de dare în custodie a bunurilor din data de 15.01.2014 (f.15) și implicit a unei pagube pe care ar suferi-o,astfel că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate instituită de normele de procedură anterior citate.

În consecință, instanța va respinge cererea reclamantului de emitere a ordonanței președințiale,conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul P. S.-M. cu domiciliul în satul Florești . . . jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA S.A.-DIRECȚIA SILVICĂ CLUJ-OCOLUL SILVIC SOMEȘU R. cu sediul în satul G. . .,cod fiscal_ și IPJ CLUJ,având ca obiect ordonanță președințială.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică,azi,27 Ianuarie 2014.

Președinte,

S. C.

Grefier,

I. M. S.

S.C. 27 Ianuarie 2014

Red./Tehnored. S.C.-jud.

5 ex.-3 ex. se .>Acest

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 27-01-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA