Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8437/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8437/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 16285/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 8437/2014
Ședința publică din 12 august 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: C.-M. D.
Pe rol fiind pronunțarea asupra actiunii civile formulate de reclamanta B.-L. C.-L. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect ordonanță preșidințială.
La apelul nominal se prezinta reprezentantul reclamantei, av. F. A. PATRIC, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că s-a depus la dosar la data de 07 august 2014, prin Serviciul Registratură, o adresă din partea Direcției de Evidență a Persoanelor – Serviciul Stare Civilă. La data de 08 august 2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare însoțită de cererea reclamantei de deconectare de la instalația de alimentare cu energie electrică. Un exemplar al întâmpinării și anexei se comunica reprezentantului reclamantei.
Reprezentantul reclamantei aduce la cunoștința instanței că, din motive necunoscute acestuia, reclamanta înțelege să renunțe la cererea formulată. În acest sens prezintă instanței originalul declarației de renunțare la judecată a clientei sale și depune la dosar o copie a acesteia. Instanța constată că declarația depusă în copie la dosar este conformă cu originalul.
Reprezentantul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând a se lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii, reține următoarele.
Prin cererea de emitere a unei ordonanțe presedințiale înregistrată la data de 22.07.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cluj N. reclamanta B. – L. C. - L. a chemat în judecată pe pârâta . prin AFEE CLUJ, solicitând instanței obligarea pârâtei, fara somație si fara termen, la reluarea furnizării energiei electrice la punctul de consum al reclamantei din Cluj N., ., et. 1, ., Jud. Cluj, cu cheltuieli de judecată.
La data de 12.08.2014 reclamanta, prin reprezentantul ales, a depus cerere de renunțare la judecată.
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta, instanța reținedispozițiile art. 406 C.proc.civ. potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, în ședință, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin 3, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare in judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Având în vedere manifestarea de voință exprimata de reclamantă prin cererea depusă la dosar, instanța va lua act de acesta, urmând a pronunța o hotărâre în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei B. L. C., cu domiciliul procesual ales in Cluj N., . – 64, ., ., la judecarea cererii formulate împotriva pârâtei . – prin AGENTIA CLUJ N., cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.08.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. P. C. M. D.
Red./tehn. PA/18.08.2014
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 2362/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








