Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 9000/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Sentința civilă nr._/2014
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Grefier F. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petentul M. L. C. în contradictoriu cu intimatul M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA-SERVICIUL CONTROL TRAFIC RUTIER, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 12.10.2012, conform art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Instanța reține cauza în pronunțarea asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
În baza art.248 și urm. C. pr. civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea civilă formulată de petentul M. L. C. în contradictoriu cu intimatul M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA-SERVICIUL CONTROL TRAFIC RUTIER, având ca obiect plângere contravenționala.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2014
Președinte, D. R. | ||
Grefier, F. C. |
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8671/2014. Judecătoria... → |
|---|








