Plângere contravenţională. Încheierea nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 18949/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
C.-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR._/2014
Ședința din camera de consiliu din 08.12.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: P. VICTORIȚA P.
GREFIER: A. M.
Pe rol se află solutionarea plangerii contraventionale formulată de către petentul CONSTANTEA O., în contradictoriu cu intimatul M. C. N. – Directia Politia Locala, privind procesul verbal de constatare a contraventiei nr._ din data de 25.06.2012, etapa regularizării cererii.
Procedura este legal îndeplinită, fără citare, în camera de consiliu.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța invocă din oficiu neregularitatea cererii de chemare în judecată.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 01.09.2014, sub numărul_, petentul CONSTANTEA O., în contradictoriu cu intimatul M. C. N. – Directia Politia Loca, s-a adresat instantei pentru a contesta procesul verbal de constatare a contraventiei nr._ din data de 25.06.2012.
Prin rezoluția de primire a dosarului din 08.10.2014, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza a dispus, în baza art. 194, art. 150, art. 149 din C.p.c., să se comunice către petent mențiunea: să precizeze denumirea intimatului (pârâtului), respectiv sediul/domiciliul acestuia; să indice obiectul plângerii contravenționale; să indice motivele de drept pe care se sprijină plângerea; să indice probele pe care propune în dovedirea celor susținute; să mai depună un exemplar al înscrisurilor atașate.
Lipsurile au fost comunicate la data de 24.10.2014 la domiciliul indicat de petent, prin scrisoare recomandată și confirmare de primire, iar termenul de complinire s-a împlinit la data de 03.11.2014, fără să se fi îndeplinit obligațiile stabilite.
Examinând, în etapa regularizării, cererea introductivă formulată de către reclamant, instanța reține următoarele:
Lipsa elementelor cererii de chemare în judecată stipulate la art. 194-197 din C.p.c. este sancționată de art. 200 alin. (3) din C.p.c. cu anularea cererii, în ipoteza în care lipsurile nu sunt complinite în termenul acordat de către instanță în acest scop (în cauză 10 zile de la comunicării).
Trebuie făcută precizarea că această procedură de verificare prealabilă a regularității cererii de chemare în judecată este în deplină compatibilitate cu art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului (dreptul la un proces echitabil, în special componenta liberului acces la justiție), aspect constatat recent de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014, din cauza L. împotriva României (cererea nr._/13).
În concluzie, pentru ca instanța să analizeze plângerea petentului, acesta ar fi trebuit să-și îndeplinească obligațiile comunicate de către instanță.
Întrucât nu au fot îndeplinite obligațiile învederate anterior, în termenul de 10 zile, conform art. 200 alin. (3) din C.p.c., instanța va dispune anularea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Anulează cauza civila avand ca obiect plangere contraventionala formulata de petentul CONSTANTEA O., cu domiciliul în C. N., .. 3, ..46, jud. C., pentru neîndeplinirea următoarelor obligații:
- să precizeze denumirea intimatului (pârâtului), respectiv sediul/domiciliul acestuia;
- să indice obiectul plângerii contravenționale;
- să indice motivele de drept pe care se sprijină plângerea;
- să indice probele pe care propune în dovedirea celor susținute;
- să mai depună un exemplar al înscrisurilor atașate;
Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria C.-N..
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, data de 08.12.2014.
JUDECĂTOR GREFIER,
P. Victorița P. A. M.
Red. și dact. PVP/A.M.
Nr. ex. 3/09.12.2014.
Dosar nr._
DISPUNE:
Anulează cauza civila avand ca obiect plangere contraventionala formulata de petentul CONSTANTEA O., cu domiciliul în C. N., .. 3, ..46, jud. C., pentru neîndeplinirea următoarelor obligații:
- să precizeze denumirea intimatului (pârâtului), respectiv sediul/domiciliul acestuia;
- să indice obiectul plângerii contravenționale;
- să indice motivele de drept pe care se sprijină plângerea;
- să indice probele pe care propune în dovedirea celor susținute;
- să mai depună un exemplar al înscrisurilor atașate;
Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria C.-N..
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, data de 08.12.2014.
Judecator,
P. V. P.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2223/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2692/2014.... → |
|---|








