Plângere contravenţională. Sentința nr. 1916/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1916/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 23474/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1916/2014
Ședința publică din data de 27.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: A. JOSZA
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S.C. M. M. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul A. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
Se constată că la data de 26.02.2014, prin serviciul registratură, s-a depus din partea intimatului adresă.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 08.10.2013, petentul S.C. M. M. S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună admiterea excepției prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, în raport de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/12.09.2013, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, petentul a arătat că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu nerespectarea disp. art. 13 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, cererea este întemeiată pe disp. O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie un set de înscrisuri (f. 5-8).
Plângerea a fost legal timbrată.
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare (f. 13) prin care a arătat că este de acord cu admiterea plângerii formulate.
A solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 454 N.C.P.C. cu privire la cheltuielile de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, intimatul a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._, la data de 12.09.2013, privind pe contestator (f. 6).
În cuprinsul procesului-verbal s-a reținut că fapta a fost săvârșită de contestator, la data de 27.11.2012.
În drept, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Față de împrejurarea că de la data săvârșirii contravenției – 27.11.2013 și până la data aplicării sancțiunii contravenționale – 12.09.2013, prin întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/12.09.2013, a trecut mai mult de 6 luni (ziua de 27.05.2013 fiind ultima în care intimatul ar fi putut aplica sancțiunea prin întocmirea procesului-verbal contestat), instanța, în aplicarea dispozițiilor art. 13 din O.G. nr. 2/2001, apreciază că s-a prescris dreptul de a cere executarea sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/12.09.2013, întocmit de intimat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, petentul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Petentul a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, respectiv 300 lei, reprezentând onorariu avocat (f. 5).
Cu toate acestea, în raport de dispoz. art. 454 N.C.P.C. care statuează că Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere, coroborat cu poziția intimatului exprimată în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei (f. 14), instanța va respinge capătul de cerere cu privire la obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de petentul S.C. M. M. S.R.L., cu sediul procesual ales la S.C.A. Gioarsă, Timonea, C.&Partners în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu intimatul A. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj-N., .. 19, jud. Cluj.
Constată prescris dreptul de a cere executarea sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/12.09.2013, întocmit de intimat.
Respinge capătul de cerere cu privire la obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiat.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. A. Josza
Red./Dact./A.P./4 ex./03.03.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 4272/2014.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 1441/2014.... → |
|---|








