Plângere contravenţională. Sentința nr. 2003/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2003/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 1269/251/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR.2003/2014
Ședința publică de la 27.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul S. I. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.04.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, personal, lipsă fiind intimatul și martorul petentului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Întrebat fiind de către instanță, cu privire la lipsa martorului propus spre audiere la termenul de astăzi, petentul arată că a aflat că acesta este plecat la muncă în străinătate, motiv pentru care solicită înlocuirea martorului P. N. M., cu soțul acesteia, care este prezent în instanță.
Instanța, după deliberare, respinge ac neîntemeiată cererea de înlocuire a martorului propus spre audiere pentru termenul de astăzi, formulată de către petent.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat, iar pe fondul cauzei solicită admiterea plângerii contravenționale și să se dispună anularea procesului verbal contestat.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:
Prin Sentința civilă nr. 665/2013 s-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
În urma declinării a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 octombrie 2013 plângerea formulată de către petentul S. I., în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚĂULUI Cluj solicitând instanței în principal, admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulata, anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/21.04.2013, exonerarea de la plata amenzii contravenționale constând in cele 9 puncte-amenda in cuantum de 675 lei, anularea măsurii tehnico-administrative constând in reținerea permisului de conducere cu consecința restituirii acestuia, obligarea intimatului sa depună la dosarul cauzei cu respectarea multiplului exemplar, certificatul de omologare a aparatului radar eliberat de către Biroul R. de Metrologie Legala, buletinul de verificare metrologica in termen de valabilitate, proba foto, autorizația de operator radar a agentului constatator, încuviințarea probei testimoniale cu martora P. N. M., în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu
avertismentul.
In motivarea plângerii s-a arătat că, în fapt, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/21.04.2013, întocmit de I.P.J. Cluj, in data de 21.04.2013 am condus autoturismul înmatriculat sub nr._, împrejurare in care ar fi fost înregistrat cu aparatul video radar ca a circulat cu viteza de 102 km/h, sens in care a fost sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 675 lei (9 puncte-amenda), precum si reținerea permisului de conducere, sens in care s-a emis de către intimat Dovada . nr._/21.04.2013 cu o valabilitate de 15 zile.
F. de cele reținute de agentul constatator in cuprinsul actului sancționator, consideră ca acestea sunt netemeinice si nelegale. Astfel, privitor la aspectele de nelegalitate ale procesului-verbal, menționează ca organul constatator nu a respectat dispozițiile legale incidente in materie referitor la procedura constatării si sancționării contravențiilor, acesta fiind întocmit cu încălcarea condițiilor de fond si de forma impuse de dispozițiile O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor. Așadar, un prim aspect de nelegalitate a actului sancționator contestat se datorează nerespectării dispozițiilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun in materie, in sensul neindicării tuturor împrejurărilor de natură de a servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea pagubelor. In acest sens, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din actul normativ invocat, "Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește si se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, in situația in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării in termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o astfel de posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea".
Relativ la starea faptica reținuta de organul constatator in cuprinsul actului sancționator supus criticii de fata in dosarul pendinte, arată faptul ca petentul nu a circulat sub nicio formă cu viteza înserată în procesul-verbal de contravenție in condițiile în care se deplasa pe timpul nopții (a se vedea că ora întocmirii actului sancționator este 02:36). Mai mult, organul constatator nu a fost in măsura sa indice in concret locul săvârșirii faptei, acesta limitându-se in mod pasager la a face trimitere sub aspectul locului săvârșirii faptei la "DN 1 E60 - G.". Ori, petentul nu recunoaște sub nicio forma faptul ca ar fi circulat cu viteza de 102 km/h, mai ales in condiții de noapte când vizibilitatea este destul de scăzuta, împrejurare in care pune la îndoiala rezultatul măsurătorilor efectuate de echipajul de politie care a procedat la întocmirea procesului - verbal de contravenție si, pe cale de consecința, la aplicarea sancțiunilor anterior indicate.
D. urmare, in speța dedusa judecații descrierea faptei contravenționale este mai mult decât lacunara, in condițiile in care, așa cum a arata mai sus, s-a indicat in mod generic ca si loc al săvârșirii presupusei contravenții "DN 1 E 60 - G.". De altfel, descrierea faptei, chiar succinta, trebuie sa permită identificarea acesteia . de precis. In speța, agentul constatator neprocedând la o descriere a faptei in sensul anterior indicat, relativ si la temeiul legal al sancționării care circumscrie existenta contravenției de săvârșirea faptei pe teritoriul unei localități, in speța nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției. Reiterează faptul ca pe fondul condițiilor de trafic existente (noapte, vizibilitate redusa etc.) nu a condus si nu a putut conduce autoturismul cu viteza de 102 km/h, astfel cum in mod eronat a reținut organul constatator in cuprinsul actului sancționator.
., Tribunalul București s-a pronunțat in sensul admiterii plângerii contravenționale si a anularii actului sancționator, urmarea neindicării in concret a locului săvârșirii contravenției (a se vedea în acest sens Tribunalul București, Secția a V - a civ. si de cont. adm., decizia nr. 555/R/2002). Pentru ca un proces-verbal sa se bucure de prezumția de veridicitate, trebuie sa fie încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale.
Pentru a întări cele anterior descrise, privitor si la dispozițiile art. 1169 cod civil potrivit cărora "Cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească", solicit Onoratei Instanțe de judecata sa dispună in sensul încuviințării probei testimoniale cu martora P. N. M., domiciliata in orașul Baia Sprie, ./72, jud. Maramureș, care are cunoștința despre modul in care s-a săvârșit presupusa fapta reținuta in sarcina petentului in condițiile in care era pasagera in autoturismul pe care-l conducea. Prin urmare, solicită in mod respectuos sa dispună in sensul încuviințării probei testimoniale cu martora indicata si care sa fie citata la adresa menționata.
Ar trebui reliefat aici si modul "original" in care agentul constatator a înțeles sa se comporte urmarea opririi lui cu ocazia întocmirii procesului-verbal de contravenție, comportament care lasă de dorit . a Uniunii Europene, comportament care a depășit orice limita a decentei in exercitare atribuțiilor de serviciu, aspect care poate fi confirmat si de către martorul propus.
De reținut faptul ca activitatea de constatare a contravențiilor reprezintă prima faza procedurala privind răspunderea contravenționala care se realizează si se materializează prin încheierea procesului-verbal.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției marchează existenta raportului juridic contravențional. Așadar, exprimarea legiuitorului cu privire la modul de întocmire a procesului-verbal determina caracterul imperativ al normei juridice care, ocrotind virtualii contravenienți de abuzurile agenților constatatori, nu face altceva decât sa creeze mediul propice de operare a prezumției de nevinovăție ca unul dintre principiile fundamentale care guvernează un proces penal, cu atât mai mult unul contravențional. Sancțiunea nerespectării normei juridice este nulitatea procesului-verbal de contravenție si, in consecința, aceasta nulitate poate fi invocata si din oficiu de către instanța de judecata.
Pe de alta parte, din simpla lecturare a actului sancționator rezulta fără putința de tăgada faptul ca la rubrica "MARTOR ASISTENT", agentul de politie era de drept obligat sa aibă in vedere dispozițiile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, care dispun in mod expres faptul ca "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz, procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătura acestuia". In același sens, alin. 3 al aceluiași art. 19 din actul normativ anterior indicat dispune ca "In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal in acest mod". D. urmare, întrucât nu a semnat actul sancționator, toate mențiunile anterior expuse trebuia sa fie avute in vedere întocmai de către agentul de politie ( a se vedea in acest sens Tribunalul Ialomița, secția civila - dec. nr. 537/R din 10.10.2005). Așadar, raportat la faptul ca dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor au caracter imperativ, actul sancționator supus criticii de fata este lovit de nulitate absoluta, aspect de care instanța de fond nu a binevoit sa-l aibă in vedere cu ocazia pronunțării soluției in cauza. Exprimarea legiuitorului determina caracterul imperativ al normei juridice care, ocrotind virtualii contravenienți de abuzurile agenților constatatori, nu face altceva decât sa creeze mediul propice de operare a prezumției de nevinovăție ca unul dintre principiile fundamentale care guvernează un proces penal, cu atât mai mult unul contravențional. In concluzie, sancțiunea nerespectării normei juridice este nulitatea absoluta a procesului-verbal de contravenție si, in consecința, aceasta nulitate poate fi invocata si din oficiu de către instanța de fond (a se vedea V. M., Considerații referitoare la cauzele de nulitate absoluta a procesului-verbal de contravenție, in "Dreptul" nr. 1/2000, pag. 128 ), aspecte pe care, așadar, instanța de fond nu a binevoit sa le aibă in vedere.
De asemenea, de reținut ca potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, "Legea apară valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala. Constituie contravenție fapta săvârșita cu vinovăție, stabilita si sancționată prin lege, ordonanța, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București". Insa, in speța dedusa judecații lipsește elementul principal al contravenției, respectiv vinovăția.
De altfel, la întocmirea actului sancționator agentul constatator avea obligația respectării întocmai a dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, care dispun în mod expres ca "Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal". Ori, după cum lesne se poate observa, toate aceste aspecte nu au fost luate în considerare, motiv pentru care se impune ca organele competente sa înțeleagă faptul ca orice sancțiune juridica, inclusiv cea contravenționala, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile sa se aplice sancțiunea amenzii (a se vedea în acest sens A. I., op. cit., pag. 270 ). Sancțiunea juridica constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate.
De reținut ca doar in principiu un proces-verbal de contravenție se bucura de prezumția de legalitate si veridicitate. In acest sens, conform jurisprudenței C.E.D.O. ( cauzele Ozturk contra Germaniei, Lauko contra Slovaciei, Salabiaku contra Franței, A. contra României etc. ) este imperios necesar sa fie avut in vedere faptul ca legislația contravenționala are un pronunțat caracter penal, drept pentru care petentul trebuie sa se bucure de prezumția de nevinovăție. In cazul A. contra României, C.E.D.O. a statuat ca procedura contravenționala este asimilata unei proceduri penale si, prin urmare, trebuiesc respectate intru-totul cerințele formale ale actului de acuzare si sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție. In aceasta situație este necesar ca prin luarea in considerare a prezumției de veridicitate a actului sancționator sa nu se încalce principiul prezumției de nevinovăție a petentului si dreptul acestuia la apărare. In consecința, in sprijinul prezumției de veridicitate a procesului-verbal trebuie aduse dovezi de către intimat care sa probeze vinovăția subsemnatului-petent, întrucât am contestat fapta reținuta si sancțiunile aplicate ( a se vedea in acest sens Sentința civila nr. 848/2008, pronunțata de către Judecătoria Târnăveni in dos. nr._ ).
F. de cele anterior menționate, opinează ca în cauza, daca . exista, era mai mult decât oportuna sancționarea lui cu sancțiunea principala a avertismentului, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, coroborate cu dispozițiile art. 7 din același act normativ. Arat faptul ca potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 lit. a) din O.G. nr. 2/2001, avertismentul este o sancțiune principala. Potrivit dispozițiilor art. 7 din actul normativ anterior indicat, avertismentul se poate aplica si in ipoteza in care actul normativ nu prevede aceasta sancțiune sub condiția ca din analiza stării de fapt sa reiasă gradul redus de pericol social al faptei săvârșite. Din acest motiv, consider ca si in situația in care fapta reținuta in actul sancționator atacat ar exista, sancțiunea aplicata prin acest proces-verbal este excesiv de injusta, întrucât intre fapta si pedeapsa aplicata exista o vădita disproporție, siguranța circulației rutiere nefiind pusa in pericol sub nici o forma.
D. urmare, opinează ca sancțiunea avertismentului ar constitui o sancțiune justificata pentru fapta reținuta si care ar avea menirea de a asigura funcția preventiva, educativa si reparatorie a oricărei pedepse. In alta ordine de idei, ar trebui avut in vedere faptul ca subsemnatul sunt la prima abatere de acest gen, motiv pentru care consider ca agentul constatator nu a realizat o corecta si completa analiza a situației de fapt. De altfel, lipsa de interes a organelor de control in ceea ce privește corecta stabilire a situației de fapt contravenționale in baza căreia sa se efectueze o încadrare juridica a contravenției s-a materializat printr-o nelegala încadrare si angajare a răspunderii contravenționale a subsemnatului, ceea ce atrage desigur sancțiunea nulității absolute a actului sancționator.
F. de cele arătate, solicită sa constate temeinicia si legalitatea susținerilor sale si sa dispună in sensul celor solicitate in petit.
In drept, își întemeiază plângerea contravenționala pe dispozițiile textelor de lege la care a făcut referire in cuprinsul prezentei.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea formulată intimata a invocat pe cale de excepție, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Luduș.
Conform prevederilor art. 32 al. 2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor competentă să soluționeze plângerea este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în acest caz Judecătoria Cluj-N..
Solicitând respectuos ca pe baza probelor ce vor fi administrate în cauză să respingă plângerea contravențională formulată de petiționar împotriva procesului verbal ._/21.04.2013 încheiat de IPJ Cluj – BRDNH, să mențină procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.
Apreciază că plângerea petiționarului este neîntemeiată din următoarele motive:
Sub aspectul legalității, procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din OG nr.2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute tic actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Arătă că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei eu martori cu vreuna dintre persoanele prevăzute de art. 189 C. pr. civ. care. potrivit dispozițiilor legale invocate, nu pot fi audiate ca martori.
Totodată, se opune administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acestea nu respecta principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil.
Ca urmare, având în vedere faptul că dispozițiile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aliate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, autoritățile stalului urmărind ca acțiunile antisociale să nu rămână nesancționate, totodată dreptul la apărare al persoanei sancționate contravențional nefiind limitat prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit (cauza Angliei contra României 04.10.2007), procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (in acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin Decizia 197/2003, Decizia 259/2007 ș.a), iar petiționarul, prin susținerile sale, nu face dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
Prin Ordinul nr. 187 din 14 iulie 2009 de modificare si completare a Normei de Metrologic Legala 021-05 privind "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobat prin Ordinul Biroului R. de Metrologic Legala nr. 301/2005, a fost abrogat pcl 4.2 din Ordinul Biroului R. de Metrologic Legala nr. 301/2005 care prevedea că „măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de către operatori calificați....".
Cu privire la ordinul de serviciu. agenții de poliție nu își desfășoară activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu ei în temeiul art.26 alin. 1 pct.10 și 18. art.28 alin. 1 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și în temeiul art.2 alin. 1 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului conform cărora:Art.26 alin. l ..Poliția R. are următoarele atribuții principale:10. constata contravenții și aplica sancțiuni contravenționale, potrivit legii: 18. supraveghează și controlează circulația pe drumurile publice. în afară cazurilor exceptate prin lege. și colaborează cu alte autorități publice, instituții, asociații și organizații neguvernamentale, pentru îmbunătățirea organizării și sistematizării circulației, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecționarea pregătirii conducătorilor auto și luarea unor măsuri de educație rutieră a participanților ia trafic: Art.28 alin. l „In îndeplinirea activităților specifice polițistul are competenta teritorială corespunzătoare unității de poliție din care face parte" Art.2 alin. l „Polițistul este investit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătura cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competentelor stabilite prin lege".
In ceea ce privește dovada funcției de autotestare a aparatului Autovision, comunică alăturat Anexa 1 la Certificatul aprobării de model nr. 012/13.03.2009. Aceasta funcție este activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului. având și posibilitatea de a li activata manual de către operator, ori de câte ori se considera necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea cinemometrului va fi blocata.
Există mai multe motive pentru care rezultatul autotestului nu este necesar a fi trecut pe procesul verbal:
1. După cum se vede mai sus la 3.5.1 liniuța a 4 - a: "- faptul ca a fost efectuata autotestarea (conform. 3.2.6), daca aparatul poate sa treacă in regim de măsurare fără sa efectueze autotestarea".
Astfel, după cum rezulta din manualul cinemometrului, paginile 7-8 din manualul de utilizare a cinemometrului, aparatul efectuează autotestarea la pornire si. in plus. o repeta in timpul funcționarii la fiecare minut. La semnalarea unei erori se oprește.
Rezulta ca in conformitate cu prevederile NML. rezultatul autotestului nu trebuie evidențiat in înregistrare.
2. Se confunda o înregistrare a blocului înregistrator cu fotografia. Daca asimilam "fotografia" cu "imaginea autovehiculului", atunci singura cerința este ca aceasta sa poată pune m evidenta numărul autovehiculului, conform ultimei liniuțe a punctului 3.5.1 din NML, respectiv "imaginea autovehiculului, din care sa poată fi pus în evidenta numărul de înmatriculare al acestuia."
In NML 021-05 la paragraful 3.6 - "Cerințe tehnice funcționale specifice blocului de prelucrare si afișare" - nu se cere ca rezultatul autotestului sa fie afișat in nici un fel.
4. Cerința menționării rezultatului autotestului in procesul verbal nu apare printre elementele obligatorii nici in art.180 din HG nr. 1391/2006 - Regulamentul de aplicare a OUG 165 2002, nici in modelul prezentat la anexa 1D a Regulamentului.
5. Conform art.17 din OG2/2001. lipsa mențiunilor privind autotestarea nu poate atrage nulitatea absoluta a procesului verbal.
In concluzie, trebuie menționat ca daca exista o singura eroare depistata in procesul de autotestare, cinemometrul se oprește si nu va mai putea intra in regim normal de lucru atâta timp cât autotestarea nu este trecuta cu succes. Acest aspect reiese si din Manualul de utilizare al cinemometrului, cap.4.
În drept, întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 194 lit. e). art. 205-206. art. 249. art. 250. art. 223 alin. (3) i 315 alin. (1) din Legea nr. 134 privind C. Pr. Civ., OG nr.2"2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și art. 12 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si funcționarea Politiei Romane.
Prin răspunsul la întâmpinare, petentul S. I. a solicitat instanței să observe faptul ca prin întâmpinarea depusa de intimat la dosarul cauzei acesta nu a fost in măsura sa răspundă criticilor pertinente aduse de subsemnatul actului sancționator.
Din lecturarea întâmpinării in speța intimatul s-a limitat la a face trimitere la textele de lege care reglementează modul de utilizare si instrucțiunile de lucru ale cinemometrului, ceea ce in opinia subsemnatului excede obiectului cauzei deduse judecații.
Mai mult, din cuprinsul Buletinului de verificare metrologica nr._/13.03.2013, eliberat de Biroul R. de Metrologie Legala, buletin depus de către intimatul I.P.J. Cluj la dosarul cauzei, rezulta fără echivoc ca durata valabilității aparatului radar a expirat.
Astfel, buletinul de verificare anterior indicat a fost eliberat la data de 13.03.2012, ora 11:20 cu o durata a valabilității de 1 an, iar procesul-verbal de contravenție . nr._ a fost întocmit în data de 21.04.2013, cu mult, așadar, peste termenul de valabilitate a aparatului radar.
In atare condiții se întreabă in mod firesc daca un astfel de aparat este in măsura sa redea cu precizie viteza cu care circula un autoturism in condițiile in care valabilitatea verificării acestuia a expirat cu mult peste termenul de 1 an stabilit in acest sens de către Biroul R. de Metrologie Legala.
D. urmare, data fiind situația prezentata, pune la îndoiala rezultatul măsurătorilor efectuate de agentul constatator prin intermediul aparatului radar cu ocazia încheierii actului sancționator supus criticii de fata.
Așadar, procesul - verbal de contravenție . nr._/21.04.2013 este lovit de nulitate absoluta, aceasta si prin prisma faptului ca intimatul nu poate dovedi sub nicio forma ca ar fi circulat cu viteza reținuta in cuprinsul actului sancționator.
Ori, atât timp cat prin cele mai sus redate, a răsturnat prezumția de legalitate a acestui proces - verbal, consideră ca actul sancționator criticat este lovit de nulitate absoluta.
În consecința, in sprijinul prezumției de veridicitate a procesului-verbal intimatul ar fi trebuit sa aducă dovezi care sa probeze vinovăția petentuluo, întrucât a contestat fapta reținuta si sancțiunile aplicate (a se vedea in acest sens Sentința civila nr. 848/2008, pronunțata de către Judecătoria T. in dos. nr._ ).
In același sens, consideră ca nici înscrisul intitulat Certificat de aprobare de model nr. 012/13.03.2009, emis de Biroul R. de Metrologie Legala, certificat depus de intimat la dosarul cauzei, nu are nicio valabilitate in condițiile in care buletinul de verificare metrologica a aparatului radar este cu termen de valabilitate de 1 an începând cu data de 13.03.2012 ora 11:20.
In alta ordine de idei, prin intermediul cererii introductive de instanța a solicitat intimatului sa facă dovada existentei autorizației de operator radar a agentului constatator care a întocmit actul sancționator, dovada pe care intimatul nu a fost in măsura sa o producă, acesta limitându-se a face trimitere in mod pasager la prevederile legale care reglementează atribuțiile polițistului si ale politiei in general, ceea ce nu are legătura cu solicitările subsemnatului petent.
El nu a circulat, așadar, sub nicio forma cu viteza inserata in procesul - verbal de contravenție in condițiile in care se deplasa pe timpul nopții ( a se vedea ca ora întocmirii actului sancționator este 02:36). Mai mult, organul constatator nu a fost in măsura sa indice in concret locul săvârșirii faptei, acesta limitându-se in mod pasager la a face trimitere sub aspectul locului săvârșirii faptei la "DN1 E60 - G.". Ori, astfel cum rezulta si din cererea introductiva de instanța, nu recunoaște sub nicio forma faptul ca ar fi circulat cu viteza de 102 km/h, mai ales in condiții de noapte când vizibilitatea este destul de scăzuta, împrejurare in care pune la îndoiala rezultatul măsurătorilor efectuate de echipajul de politie care a procedat la întocmirea procesului - verbal de contravenție si, pe cale de consecința, la aplicarea sancțiunilor in cauza.
F. de cele arătate, solicită sa constate temeinicia si legalitatea susținerilor subsemnatului petent si sa dispună:
In principal,- admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulata;- anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/21.04.2013;- exonerarea de la plata amenzii contravenționale constând in cele 9 puncte-amenda in cuantum de 675 lei;- anularea măsurii tehnico - administrative constând in reținerea permisului de conducere cu consecința restituirii acestuia;- încuviințarea probei testimoniale cu martora P. N. M., domiciliata in orașul Baia Sprie, ./72, jud. Maramureș;
In subsidiar,- înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.
In drept, prevederile art. 201 alin. 2 din Legea nr. 134/2010, privind Codul de procedura civila.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/21.04.2013, întocmit de I.P.J. Cluj, in data de 21.04.2013 s-a reținut că petentul a condus autoturismul înmatriculat sub nr._, împrejurare in care ar fi fost înregistrat cu aparatul video radar ca a circulat cu viteza de 102 km/h, sens in care a fost sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 675 lei (9 puncte-amenda), precum si reținerea permisului de conducere, sens in care s-a emis de către intimat Dovada . nr._/21.04.2013 cu o valabilitate de 15 zile.
Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001, alte critici neputând duce la anularea actului, prin raportare la Decizia nr. XXII/19.03.2007 a ÎCCJ.
Agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 al.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin plângerea formulată, petentul nu a dovedit inexactitatea acesteia sau o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, având în vedere că nu există niciun dubiu privind temeinicia sau exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator.
Petentul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal, s-a prezentat în instanță, a propus probe, dar nu a prezentat martorul încuviințat, solicitând neîntemeiat înlocuirea lui fără îndeplinirea cerințelor legale.
Starea de fapt reținută se regăsește ca atare în înregistrarea video a evenimentului în discuție cu mijloacele de probă tehnice de la dosar.
Deși, potrivit art.1169 C.civ, sarcina probei revine petentului, acesta nu a adus nici o dovadă solidă și veridică în sprijinul contestării stării de fapt reținute în procesul verbal. Procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, conform unei practici constante.
Poziția exprimatã în acest sens de cãtre Curtea Constituționalã în Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 a fost confirmatã constant prin: Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 407 din 4 noiembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 839 din 25 noiembrie 2003), Decizia nr. 270 din 22 iunie 2004 (publicatã în M.Of. nr. 722 din 10 august 2004), Decizia nr. 43 din 24 ianuarie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 175 din 23 februarie 2006), Decizia nr. 650 din 5 octombrie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 888 din 31 octombrie 2006), Decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 79 din 1 februarie 2007), Decizia nr. 259 din 20 martie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 279 din 26 aprilie 2007),
Curtea a statuat, prin Decizia nr. 380 din 14 octombrie 2003 (publicatã în Monitorul Oficial nr. 787 din 7 noiembrie 2003), cã “nici art. 33 alin. (1) și nici art. 34 alin. (1) din ordonanța dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecatã, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța investită prin plângere sã exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nici o dispoziție care sã evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.
Mai recent, această poziție a fost exprimată și prin deciziile nr.216/2008,490/2008 și 727/2008, Curtea statuând din nou că Hotărârea A. contra României nu are relevanță în spețe similare, OG nr.2/2001 respectând cu strictețe cerințele art, 6 din CEDO și garanțiile procesuale impuse de acesta.
La data de 3 aprilie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre în cauza N. G. împotriva României (cererea nr._/05), similară cauzei A. împotriva României, prin care Curtea a constatat că statul român a respectat exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, dar aplicabilă și în domeniul contravențional, în anumite condiții.
În cererea sa adresată Curții Europene la data de 8 iunie 2005, reclamanta a invocat, în esență, faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, întrucât a fost obligată de instanțele de judecată să facă proba contrară prezumției de legalitate și validitate de care beneficia un proces-verbal de contravenție, prin care îi fusese aplicată sancțiunea amenzii contravenționale.
Curtea a analizat aplicabilitatea art. 6 din Convenție în cadrul procedurii litigioase. Astfel, văzând dispozițiile din legislația națională, care nu oferă explicit caracter penal procedurii în discuție și care nu au decât o valoare relativă, fără rol decisiv, Curtea a reținut că regula de drept încălcată în cauză de reclamantă viza menținerea liniștii între vecini, adresându-se nu unei categorii speciale de persoane, ci tuturor cetățenilor. În plus, amenda aplicată reclamantei nu avea drept scop acoperirea unui prejudiciu material, ci împiedicarea comiterii unor fapte similare, ceea ce îi conferea un caracter punitiv, care caracterizează de obicei sancțiunile penale.
Curtea a considerat că imposibilitatea aplicării unei sancțiuni privative de libertate nu era în sine un element determinant cu privire la stabilirea aplicării art. 6 – latura penală, întrucât modicitatea unei sancțiuni nu ar putea să înlăture caracterul penal intrinsec al unei infracțiuni. Curtea a apreciat că, alături de caracterul general al dispoziției legale încălcate în cauză de reclamantă, scopul disuasiv și cel punitiv al sancțiunii aplicate erau suficiente pentru a demonstra că fapta în cauză avea un caracter penal în sensul art. 6 din Convenție, care era aplicabil.
Asemenea Guvernului, Curtea a reținut că nu exista niciun element care să dovedească faptul că instanțele naționale ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția reclamantei. Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării. Curtea a analizat în continuare dacă statul român a depășit aceste limite în defavoarea reclamantei, utilizând cele două criterii de referință indicate anterior.
Astfel, cu privire la miza speței, Curtea a reținut că reclamantei i-a fost aplicată o amendă, care nu ar fi putut fi transformată, în caz de neexecutare, într-o sancțiune privativă de libertate (per a contrario, a se vedea cauza A., citată anterior, par. 61). Referitor la drepturile apărării, Curtea a reținut că reclamanta s-a limitat să depună la dosar, drept probe, înscrisuri de unde rezulta de manieră generală că existau tensiuni în imobil între aceasta și vecinii săi. Curtea a observat că reclamanta nu a solicitat în niciun moment citarea, în vederea audierii, a persoanelor care ar fi fost martori la evenimentele din 1 mai 2004, sau a lucrătorului de poliție care ar fi întocmit procesul-verbal contestat. Or, această posibilitate îi era oferită de lege, astfel cum rezultă din cele două hotărâri pronunțate de instanțele naționale, în fața cărora reclamanta a declarat că nu avea probe de administrat. În plus, deși tribunalul i-a încuviințat reclamantei cererea de a depune la dosar declarații extrajudiciare ale unor martori, rezultă că abia după pronunțarea hotărârii reclamanta ar fi depus la dosar astfel de înscrisuri.
S-a arătat că nici interpretarea literală, nici cea teleologică a art. 6 din Convenție, nu conduc la ideea că acesta ar împiedica o persoană să renunțe, din proprie voință, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă un caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important. Arătând în ședință publică că nu dorea să fie administrate alte probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată.
Curtea a mai constatat că instanțele care au analizat contestația reclamantei erau instanțe de plină jurisdicție, care erau competente să anuleze actul contestat, în măsura în care ar fi reținut nulitatea sau netemeinicia acestuia. De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții, instanțele naționale sunt cele care au competența de a interpreta legislația internă. Curtea a reținut că nu are drept sarcină să stabilească erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanță națională sau de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au condus instanța națională la adoptarea unei decizii. În caz contrar, Curtea ar încălca limitele atribuțiilor sale (a se vedea cauza Kemmache c. Franței ( nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, par. 44).
În speță, Curtea nu a putut reține niciun indiciu de comportament arbitrar sau de lipsă de echitate a procedurii. Faptul că instanțele naționale, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de reclamantă și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de reclamantă, nu este suficient pentru a pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acesteia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, Curtea a concluzionat în sensul că art. 6 din Convenție a fost respectat.
În primul rând, este de reținut că, în prezenta cauză, Curtea europeană a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a face aplicarea noului criteriu de admisibilitate prevăzut de art. 35 par. 3 lit. b) din Convenție, deși, la prima vedere, problema ridicată de reclamantă nu sugera că aceasta ar fi suferit un prejudiciu important. Cu toate acestea, având în vedere importanța cauzei din perspectiva mai amplă a sferei de aplicare a garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție - componenta sa penală, în domeniul contravențiilor, Curtea a folosit această ocazie pentru a pronunța o hotărâre de principiu, care să ofere magistraților naționali liniile orientative necesare pentru a stabili întinderea acestor garanții.
De altfel, Curtea continuă demersul său în această direcție inițiat prin pronunțarea hotărârii de condamnare a României în cauza A. c. României, citată anterior. În același sens, nu trebuie omise argumentele Curții redate în hotărârea din cauza A. c. României și în deciziile din cauzele N. c. României și I. P. c. României.
De asemenea, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală-decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României. În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Revenind la analiza hotărârii din cauza N. G., aceasta nu aduce noutăți în ceea ce privește criteriile utilizate de Curte pentru a aprecia cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție în domeniul contravențiilor.
Plecând de la raționamentul Curții europene, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.
Față de cele ce preced,în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea dedusă judecății, cu consecința menținerii în totalitate a procesului-verbal contestat.
Avand in vedere dispozitiile art.453 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S. I. domiciliat în Oraș Iernut, .. 144, județul M. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDEȚEAN CLUJ - Serviciu Politie Rutiera Cluj cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal contestat- . nr._/21.04.2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică din 27.02.2014.
JUDECATOR GREFIER
S. M. E. M.
red SM/ dact SM/ 29.09.2014
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 22-10-2014, Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
