Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 14715/211/2014

Dosar nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Secția Civilă

Sentința civilă nr._/2014

Ședința publică din 12 decembrie 2014

Instanța constituită din:

Judecător: I. Păsculeț

Grefier: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind petentul H. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, iar la data de 12.12.2014 s-a depus la dosarul cauzei la filele 26-33 prin serviciul registratură al instanței de către intimat un set de înscrisuri în două exemplare.

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) C.proc.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 32 din OG nr. 2/2001.

Raportat la prevederile art. 238 alin. (1) C. proc. civ. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

Instanța, în baza art. 258 C. proc. civ. coroborat cu art. 255 C. proc. civ. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. (1) C. proc. civ. reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2 iulie 2014, sub nr. de mai sus, petentul HOPȘA M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, în principal anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 28.10.2013, încheiat de intimat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment, solicitând totodată să se constate că sancțiunea aplicată este prescrisă.

În motivarea plângerii s-a arătat că procesul-verbal nu a fost comunicat petentului în termenul legal.

În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe prevederile art. 14 din OG nr. 2/2001.

La plângerea contravențională au fost atașate următoarele înscrisuri: carte de identitate (f. 3), proces-verbal (f. 4).

Plângerea contravențională a fost legal timbrată.

La data de 8 octombrie 2014 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal atacat ca legal și temeinic.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că procesul-verbal este legal, conținând toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, și temeinic, sancțiunea contravențională fiind individualizată potrivit cu criteriile legale. De asemenea, se arată că petentul nu a răsturnat prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. (3), art. 315 alin. (1) C. proc. civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.

Pentru dovedirea întâmpinării s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: adresă (f. 16), filă registru (f. 17).

La data de 12 decembrie 2014 intimatul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adrese (f. 27-28), confirmare de primire (f. 29).

La termenul din 12 decembrie 2014 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 28.10.2013 (f. 4), petentul HOPȘA M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 480 de lei și cu avertisment. Petentul a refuzat să semneze acest proces-verbal.

Intimatul a depus la dosarul cauzei o confirmare de primire (f. 29), din care reiese că procesul-verbal a fost comunicat petentului prin scrisoare recomandată, care nu a fost ridicată, fiind înapoiată cu mențiunea "expirat termen păstrare". Intimatul a arătat că nu deține dovada comunicării prin afișare a procesului-verbal atacat.

În drept, potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, potrivit art. 14 alin. (1) din același act normativ executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.

În speță, instanța reține că intimatul nu a probat faptul că procesul-verbal ar fi fost comunicat petentului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, câtă vreme scrisoarea recomandată expediată acestuia nu a fost ridicată și nici nu există vreo dovadă a comunicării prin afișare a actului de sancționare. Prin urmare, executarea sancțiunii contravenționale este prescrisă, astfel că instanța va admite plângerea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul HOPȘA M., CNP_, cu domiciliul în Vatra Dornei, ., ., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Constată prescrise sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal . nr._ din 28.10.2013, încheiat de către intimat și, în consecință, îl exonerează pe petent de la executarea acestor sancțiuni.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 12 decembrie 2014.

Președinte Grefier

I. PĂSCULEȚ A. B.

Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./13 ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA