Somaţie de plată. Hotărâre din 07-07-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 3692/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ORDONANȚA CIVILĂ NR. 7262/2014

Ședința publică din: 07.07.2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: R. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . PRIN AGENȚIA CLUJ și pe debitorul G. L., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a depus la dosar de către creditoare, la data de 27 iunie 2014, prin serviciul registratură, dovada achitării onorariului curatorului special în cuantum de 100 lei și dovada citării prin publicitate a debitorului G. L..

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, instanța încuviințează creditoarei, în temeiul art. 1020 Cod procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată și față de lipsa părților, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ /2013 creditoarea .", cu sediul in București, ., nr. IA, parter parțial, ., CUI_, Reg ./201 l, prin Agenția Cluj cu sediul in Cluj N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu debitorul G. LODOVIC, cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, pe calea ordonanței de plată, să se dispună obligarea debitorului la plata sumei de 993,5 lei, ce reprezintă c/valoare serviciilor furnizate de creditoare in temeiul clauzelor contractului de furnizare a energiei electrice si are următoarea configurație: energie electrica: 880,63 lei, abonament: 7,1 lei, taxa radio: 5 lei, penalizare radio: 0,27 lei, taxa TV: 8 lei, penalizare TV: 0,43 lei și taxă servicii: 92,07, taxă de deconectare.

În motivarea cererii sale de emitere ordonanță de plată creditoarea a arătat că, debitul acumulat provine din derularea contractului de furnizare a energiei electrice nr._.3/17.01.2013, in perioada 18.01._13, pentru locul de consum situat in Cluj-N., ., jud. Cluj, NLC_. Arată că, în temeiul contractului ea a furnizat energie electrica debitoarei, care avea obligația contractuala corelativa de a achita integral si la termen facturile emise de furnizor – art. 7 lit. c din contractul de furnizare a energiei electrice.

In conformitate cu prevederile art. 11, alin 1 din contractul de furnizare a energiei electrice, factura emisa pentru plata c/valorii energie electrice va fi achitata in termenul de scadenta de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii si termenul de scadenta fiind inscrise pe factura.

Neachitarea facturii de către consumator in termen de 30 de zile de la data scadentei, atrage după sine penalități pentru fiecare zi de întârziere, după cum urmează – art. 11, alin. 2: -penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzilor datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementarilor legale in vigoare, -penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadentei, - valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.

În baza HG 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și HG 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, arată reclamant, ea urmărește și încasează debitele reprezentând taxele radio-tv

Conform art. 200 alin. 5 din HG 1007/2004-Regulamentul de furnizare a energiei electrice-cheltuielile ocazionate de conectarea si deconectarea la rețea a consumatorului vor fi suportate de consumator.

În consecință, concluzionează creditoarea, creanța sa este certa, lichida si exigibila, asumata prin contract insusit de parti.

În drept: creditoarea a invocat dispoz. art 1013 si urm Cod Procedura Civila, art 24, art 95 alin 1 art. 107 alin 1, art. 56 alin 2, art. 411, alin. 1 pct. 2, art. 453 alin 1, art. 662 alin. 2, 3, 4, art. 969, 1073, 1066 cod civil HG 977/2003, HG 978/2003, HG1007/2004, Legea 123/2012-Legea energiei electrice.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

În fapt, în temeiul Contractului de furnizare a energiei electrice nr._.3/17.01.2013, creditoarea a furnizat energie electrică in perioada 18.01._13, pentru locul de consum situat in Cluj-N., ., jud. Cluj, NLC_ debitorului, care avea obligația contractuala corelativa de a achita integral si la termen facturile emise de furnizor – art. 11 din contractul de furnizare a energiei electrice.

Potrivit art. 1013 c.pr.civ procedura specială a ordonanței de plata se aplică creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte civile.

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că acestea fac dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în sensul art. 662 N.C.P.C., certă existență neîndoielnică rezultând din însuși titlul executoriu care este recunoscut de către societatea debitoare, respectiv facturile fiscale acceptate la plată; lichidă, facturile fiscale acceptate la plată prevăzând în mod expres cuantumul sumelor de bani datorate și exigibilă, data scadentă a facturilor fiind prevăzută în contract, creanță de altfel necontestată de debitoare în condițiile art. 1018 alin. 3 c.pr.civ., împrejurare pe care instanța o va aprecia ca o recunoastre a pretentiilor formulate.

Sub aspectul dreptului material, instanța arată că, în speță sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil, raportat la data încheierii contractului de mai sus, în temeiul art. 6 alin. 1 și 2 Noul Cod civil și art. 3 Legea nr. 71/2011.

Pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata cu întarziere a sumelor datorate, conform art. 1538 N.C.C., raportat la preved. la 11 alin. 2 din contractul partilor – clauza penala deopotriva asumata de partile contractante se apreciază întrunirea cerinței de creanța certa, lichida si exigibila si pentru sumele solicitate cu titlu de penalitati de intarziere.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 1013 N.C.P.C. coroborat cu art. 1270 N.C.C, în temeiul art. 1021 N.C.P.C. instanța apreciază întemeiată cererea creditoarei și pe cale de consecință va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 993,5 lei, ce reprezintă c/valoare serviciilor furnizate de creditoare in temeiul clauzelor contractului de furnizare a energiei electrice, în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Reținând culpa procesuală a debitoarei în promovarea prezentei acțiuni, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 451 c. proc. civ. va obliga debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru.

Ordonanța va fi comunicată părților, de îndată, potrivit art. 1021 alin 5 c.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea .", cu sediul in București, ., nr. IA, parter parțial, ., CUI_, Reg ./201 l, prin Agenția Cluj cu sediul in Cluj N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu debitorul G. LODOVIC, cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Ordonă debitorului să plătească creditoarei suma de 993,5 lei, ce reprezintă c/valoare serviciilor furnizate de creditoare in temeiul clauzelor contractului de furnizare a energiei electrice, în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare.

Pronunțată în sedință publică, azi, 07.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. R. L. R. L.

Dact./Red. Am.M.

4 ex./31.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 07-07-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA