Plângere contravenţională. Sentința nr. 4030/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4030/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 5778/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. UNIC_
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4030/2014
Ședința publică din data de 14.04.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. C. R.
GREFIER: A. PĂTEANU
Pe rol se afla solutionarea plangerii contraventionale formulate de către petenta . SRL împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 24.02.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care
Instanta constata ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 07.04.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 14.04.2014.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin plângerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 04.03.2013 in dosarul civil nr._ petenta . SRL a contestat procesul-verbal de constatare a contravențiilor care sta la baza eliberarii DOVEZII ., nr._ din data de 24.02.2013, prin care au fost ridicate/retinute setul placutelor de inmatriculare ale autovehiculului cu nr. de inmatriculare_ si a DOVEZII ., nr._, din data de 24.02.2013, prin care a fost ridicat/retinut certificatul de inmatriculare al auto cu nr. de inmatriculare_, al carui utilizator este petenta.
Motivele plangerii contraventionale, in fapt, se afla expuse la fila 1 din dosar.
In probatiune, petenta a anexat plangerii contraventionale cate o copie a Dovezii . nr._ din data de 24.02.2013 si a Dovezii . nr._ din data de 24.02.2013 (f. 2).
Plangerea contraventionala a fost formulata in termenul legal si este scutita de la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
La data de 11.06.2013 petenta a indicat ca intimat in cauza este I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, a precizat motivele de drept ale plangerii contraventionale si a solicitat incuviintarea probei testimoniale cu martorul P. D. si a probei cu interogatoriul intimatului (f. 10).
Prin precizarea plangerii contraventionale depusa la dosar in data de 11.06.2013 (f. 11) petenta . SRL a solicitat:
- anularea DOVEZII ., nr._ din data de 24.02.2013 prin care au fost ridicate/retinute setul placutelor de inmatriculare ale autovehiculului cu nr. de inmatriculare_, si in consecinta restituirea placutelor de inmatriculare.
- anularea DOVEZII ., nr._ din data de 24.02.2013, prin care a fost ridicat/retinut certificatul de inmatriculare al auto cu nr. de inmatriculare_, al carui utilizator este petenta, si in consecinta restituirea certificatului de inmatriculare.
Motivele precizarii plangerii contraventionale, in fapt, se afla expuse la fila 11 din dosar.
In probatiune, petenta a anexat precizarii plangerii contraventionale copie a certificatului constatator privind pe societatea petenta, eliberat la data de 03.08.2009 de catre O.R.C. de pe langa Tribunalul Cluj si copie a certificatului de inregistrare al societatii petente eliberat la data de 03.08.2009 de catre O.R.C. de pe langa Tribunalul Cluj (f. 12, 13).
Prin intampinare (f. 16) intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a solicitat respingerea plangerii contraventionale si mentinerea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ca fiind temeinic si legal incheiat.
Motivele intampinarii, in fapt si in drept, se afla expuse la fila 16 in dosar.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
In probatiune, intimatul a anexat intampinarii un set de inscrisuri (f. 17-22).
In data de 18.09.2013 petenta . SRL a depus la dosar raspuns la intampinare si completare a plangerii contraventionale (f. 26), prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei ., nr._ incheiat la data de 24.02.2013, cu consecinta exonerarii numitului P. D. de la plata amenzii contraventionale in cuantum de 1.000 lei, si obligarea de indata a intimatului la predarea placutelor de inmatriculare si a restituirii certificatului de inmatriculare ale autoturismului cu nr. de inmatriculare_ .
Motivele raspunsului la intampinare si ale completarii plangerii contraventionale se afla expuse la fila 26 din dosar.
In probatiune, petenta a anexat raspunsului la intampinare si completarii plangerii contraventionale copie a unei declaratii extrajudiciare date de catre dl. P. D. (f. 27).
La termenul de judecata din data de 02.12.2013 instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale active a petentei cu privire la cererea petentei de exonerare a numitului P. D. de la plata amenzii contraventionale in suma de 1.000 lei si a admis aceasta exceptie pentru motivele aratate in incheierea de sedinta de la acea data. In consecinta, instanta a respins cererea petentei de exonerare a numitului P. D. de la plata amenzii contraventionale in suma de 1.000 lei aplicata prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/24.02.2013, ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa (f. 32).
In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar. Instanta a incuviintat din oficiu proba testimoniala cu martorul P. D., insa martorul nu s-a prezentat pentru a fi audiat, desi s-a emis pe numele acestuia si mandat de aducere, iar petenta, prin reprezentant, a aratat ca nu este in masura sa indice o adresa exacta a acestuia. In consecinta, la termenul de judecata din data de 07.04.2014 instanta a revenit asupra probei testimoniale cu martorul P. D..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 24.02.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ (f. 19, 20) dl. P. D. a fost sanctionat de intimat cu amenda contraventionala in suma de 1.000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 55 punctul 3 litera a din Legea nr. 38/2003 coroborat cu art. 20 alin. 7 din aceeasi lege, retinandu-se ca in data de 24.02.2013, ora 20.00, dl. P. D. a fost depistat stationand cu auto Dacia cu nr._ in loc. Floresti, in incinta parcarii Polus Center . si cupola taxi in pozitia LIBER, in vederea efectuarii transportului public de persoane, fara a detine autorizatie de transport eliberata de Primaria Floresti in scopul efectuarii transportului de persoane in regim de taxi.
Prin acelasi proces-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei a fost aplicata si sanctiunea contraventionala complementara a suspendării dreptului de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni, sens in care au fost retinute certificatul de înmatriculare al autovehicului și plăcuțele cu numărul de înmatriculare, conform art. 58¹ alin. 1 si 2 din Legea nr. 38/2003.
In speta, instanta observa ca petenta este utilizatorul autovehiculului cu nr. de inmatriculare_, prin urmare petenta are calitate procesuala activa sa conteste sanctiunea contraventionala complementara aplicata prin procesul-verbal de contraventie.
In schimb, petenta nu are calitate procesuala activa sa solicite exonerarea numitului P. D. de la plata amenzii contraventionale in suma de 1.000 lei, motiv pentru care la termenul de judecata din data de 02.12.2013 instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a petentei cu privire la aceasta cerere. Aceasta deoarece, fata de prevederile art. 31 alin. 2 din OG nr. 2/2001, doar dl. P. D., care a fost sanctionat cu amenda contraventionala, poate solicita exonerarea sa de la plata amenzii contraventionale aplicate. Instanta constata insa ca dl. P. D. nu a formulat plangere contraventionala impotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 24.02.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.
Sub aspectul legalitatii procesului-verbal atacat, instanta observa ca dispozițiile art. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 197/2003. In consecinta, instanta apreciaza că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă contravenientului, fapt ce implică dreptul contravenientului de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.
Analizand legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.02.2013 a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001, neexistand nici un motiv de nulitate a acestuia care sa poata fi invocata si din oficiu.
In privinta motivelor de nulitate a procesului-verbal invocate de catre petenta, instanta apreciaza ca acestea nu pot conduce la anularea procesului-verbal, deoarece petenta nu a facut dovada faptului ca i-ar fi fost cauzata vreo vatamare ce nu ar putea fi inlaturata altfel decat prin anularea procesului-verbal.
Analizand temeinicia procesului-verbal, instanta constata, pe baza probelor administrate, ca starea de fapt retinuta de intimat corespunde realitatii, in sensul ca in data de 24.02.2013, ora 20.00, dl. P. D. a fost depistat stationand cu auto Dacia cu nr._ in loc. Floresti, in incinta parcarii Polus Center . si cupola taxi in pozitia LIBER, in vederea efectuarii transportului public de persoane, fara a detine autorizatie de transport eliberata de Primaria Floresti in scopul efectuarii transportului de persoane in regim de taxi.
Aceasta stare de fapt rezulta din cuprinsul procesului-verbal de contraventie contestat de catre petenta.
De asemenea, instanta va avea in vedere faptul ca dl. P. D., persoana sanctionata contraventional prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu a formulat plangere contraventionala impotriva procesului-verbal mentionat mai sus, deci nu a contestat aspectele retinute prin procesul-verbal. Instanta nu poate lua in considerare declaratia extrajudiciara data de catre dl. P. D. in data de 25.02.2013 (f. 27), deoarece o declaratie de martor trebuie data in fata instantei pentru a avea valoare probatorie.
Instanta constata ca, potrivit art. 249 din Noul Cod de procedura civila, „Cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege”, or, petenta nu a facut, prin nici un mijloc de proba, dovada contrara starii de fapt retinute prin procesul-verbal de contraventie contestat, astfel incat nu a inlaturat prezumtia de legalitate de care se bucura procesul-verbal de contraventie.
F. de starea de fapt retinuta, instanta constata ca fapta savarsita de catre dl. P. D. intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute si sanctionate de art. 55 punctul 3 litera a din Legea nr. 38/2003 coroborat cu art. 20 alin. 7 din aceeasi lege.
Cat priveste individualizarea sanctiunilor aplicate prin procesul-verbal, instanta retine ca potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.
In prezenta cauza, instanta apreciaza ca agentul constatator a facut o justa individualizare a sanctiunilor aplicate prin procesul-verbal.
Instanta apreciaza ca nu se impune inlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment, deoarece fapta savarsita de catre dl. P. D. prezinta un grad de pericol social suficient de ridicat pentru a atrage aplicarea amenzii contraventionale, procesul-verbal fiind temeinic incheiat si sub acest aspect.
Avand in vedere ca s-a retinut in sarcina d-lui P. D. savarsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 55 punctul 3 litera a din Legea nr. 38/2003 coroborat cu art. 20 alin. 7 din aceeasi lege, instanta apreciaza ca nu se justifica inlaturarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendării dreptului de utilizare a autoturismului cu nr. de inmatriculare_ pentru 6 luni, sanctiune materializata prin retinerea certificatului de înmatriculare al autovehicului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. Ca atare, nu se justifica nici anularea dovezilor . nr._ din data de 24.02.2013 si . nr._ din data de 24.02.2013, ce atesta retinerea certificatului de inmatriculare al autovehiculului cu nr. de inmatriculare_ si a placutelor cu numarul de inmatriculare. Aceasta deoarece in cazul in care se mentine sanctiunea contraventionala principala (amenda contraventionala), nu poate fi inlaturata nici sanctiunea contraventionala complementara.
Nu prezinta relevanta faptul ca in procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nu s-a mentionat cine este utilizatorul autovehiculului, nici faptul ca nu i-a fost comunicat petentei un exemplar al procesului-verbal, deoarece petenta nu a suferit nici o vatamare, avand in vedere ca petenta a formulat plangerea contraventionala in termenul legal.
In consecinta, plangerea contraventionala, astfel cum a fost formulata, precizata si completata, este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa.
F. de considerentele de mai sus, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta va respinge ca fiind neîntemeiată plângerea contravențională formulată, precizată și completată de către petenta . SRL împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 24.02.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ si va menține procesul-verbal atacat, considerandu-l legal si temeinic.
Avand in vedere ca intimatul nu se afla in culpa procesuala, vazand prevederile art. 453 si urmatoarele din Noul Cod de procedura civila, instanta va respinge ca fiind neîntemeiată cererea petentei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea contravențională formulată, precizată și completată de către petenta . SRL, cu sediul în Cluj-N., ., ., cu sediul procesual ales la C.. Av. T. E. în Cluj-N., .. 1, ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 24.02.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Menține procesul-verbal atacat.
Respinge ca fiind neîntemeiată cererea petentei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
R. C. R. A. PĂTEANU
Red./Dact./R.C.R./6 ex./17.04.2015.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4032/2014.... → |
|---|








