Somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 15661/211/2014
Dosar nr._
ODCP nr. 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 24.10.2014
Completul format din:
PREȘEDINTE I. - C. V. C.
Grefier D. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea SMZIMPEX S.R.L. in contradictoriu cu debitoarea T. E. S.R.L., având ca obiect ordonanta de plata.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.09.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 14.07.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus creditoarea SMZIMPEX S.R.L., a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei T. E. S.R.L., având ca obiect obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei totale de_ lei reprezentând penalitati de intarziere datorate in temeiul contractului incheiat intre debitoare si societatea creditoare, in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere acumulate la creanța principala, cu cheltuieli de judecată.
In motivare s-a aratat ca la data de 30.05.2011 intre creditoare si parata debitoare s-a încheiat Contractul de ÎNCHIRIERE 144/2011, având ca obiect „ÎNCHIRIEREA Excavator Liebherr echipat cu cupa" cu mecanic deservent. Potrivit art. 4.1. din contract facturile trebuiau achitate de către parata in termen de 45 de zile de la emitere, în cazul in cazul întârzierilor la plata, in conformitate cu prevederile art 4.3 din contract, parata datoreaza creditoarei penalitati de intarziere de 1%/zi de intarziere din valoarea facturii. Astfel, pana la data de referința 30.04.2014, pârâta datoreaza creditoarei suma totală de 83.328 lei.
Deși a fost somată să efectueze plata, debitoarea nu s-a conformat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1013 si urm C.Pr.Civ., Contractul de ÎNCHIRIERE 144/2011.
Debitoarea T. E. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.
A invocat excepția inadmisibilitatii cererii, întrucat anterior sesizării instantei, reclamanta avea obligatia de a demara o procedura de informare privind medierea. Obligativitatea informării a fost instituită prin art. 2 din legea medierii rap. la art. 60 ind. 1 și 2 din aceeași lege. In temeiul art. 193 C.p.c., sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata. Deoarece nu s-a efectuat procedura informării privind avantajele medierii cererea poate fi respinsa ca si inadmisibila.
S-a invocat și excepția prescripției cererii, intrucat pretentiile aferente facturilor nr. 136 și nr.154 sunt prescrise raportat la prevederile contractuale prevăzute la art. 4.3 din contractul de închiriere incheiat intre parti.
Pe fond se arată că debitoarea nu a fost somata in mod legal despre plata acestui debit conform art. 1013-1014 C.p.c., pârâta nefiind notificata in prealabil de către creditoare, prin urmare creditoarea pretinde plata unui debit fara a indeplini o procedura prealabila.
Ordonanța este neîntemeiată. În temeiul facturilor depuse la dosar, creditorul a calculat penalitati, constatandu-se ca penalizarile de 1%/zi mentionate au natura unei plauze penale pentru intarziere la executare. Fiind o convenție, clauza penala trebuie sa indeplineasca condițiile de validitate ale oricărui contract printre care si consimțământul părților conform art. 1182 C.civ. Clauza penala care determina intinderea prejudiciului si cuantumul daunelor, trebuie stabilita prin acordul de voința al părtilor contractante. Or, partile nu au încheiat un acord expres al clauzei penale, facturile fiscale in litigiu fiind emise in mod unilateral de creditoare cu mențiunea penalizarii, semnarea de primire pentru facturi nu poate avea semnificatia acceptarii acestei clauze de către debitoare, cat timp aceasta societate comerciala poate sa-si exercite drepturile si sa-si asume obligații prin organele de conducere-reprezentantii legali, in speța nerezultand o atare împrejurare, respectiv a realizarii acordului de voința pentru penalitatile de intarziere.
Concluzionând, rezulta ca imputarea plații penalitatilor s-a făcut cu rea-credinta de către creditoare, intrucat debitoarea si-a executat de buna-voie obligațiile pecuniare asa cum rezulta din dovezile de plata ale ordinelor de plata, motiv pentru care solicitarea din partea reclamantei a unor asa-zise penalitati nu poate fi intemeiata.
În probațiune, la dosar s-au depus: somație și dovada comunicării (f. 5-8), contract (f. 9-12), convenție de securitate și sănătate în muncă și PSI (f. 13-15), fișa colectivă de instructaj (f. 16), facturi (f. 17-38), chitanțe (f. 39-47).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, instanța reține următoarele:
În fapt, creditoarea nu a făcut dovada ar fi uzat de procedura medierii anterior sesizării instanței cu privire la soluționarea acestui litigiu.
Acțiunea introductiva a fost înregistrata la data de 14.07.2014
În drept, conform art. 2 din Legea nr. 192/2006, „(1) Dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege. (1^1) Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părți refuză în scris participarea la ședința de informare, nu răspunde invitației prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, se întocmește un proces-verbal, care se depune la dosarul instanței.(1^2) Instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60^1 alin. (1) lit. a)-f)*).”
Potrivit Deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 266/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedura civila, precum si celor ale art. 2 alin. (1) si (1^2) si art. 60^1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator (decizia a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 464, din 25 iunie 2014), "prevederile art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt neconstitutionale."
În speță, debitoarea solicită respingerea cererii de chemare în judecată întrucât creditoarea nu a demarat procedura de informare privind medierea.
Câtă vreme prin decizia sus-citată Curtea Constituțională a constat ca obligatia instituita in sarcina partilor, persoane fizice sau persoane juridice, de a participa la sedinta de informare privind avantajele medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, este o masura neconstitutionala, fiind contrara dispozitiilor art. 21 din Constitutie, este evident că excepția invocată nu poate fi primită, urmând a fi respinsă ca atare.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 30.05.2011 intre creditoare si parata debitoare s-a încheiat Contractul de ÎNCHIRIERE 144/2011, având ca obiect „ÎNCHIRIEREA Excavator Liebherr echipat cu cupa" cu mecanic deservent.
Conform art. 4.1. din contract facturile trebuiau achitate de către parata in termen de 45 de zile de la emitere. Astfel, factura nr. 136/31.05.2011 a devenit exigibilă la 15.07.2011 (f. 35) iar factura nr. 154/30.06.2011 a devenit exigibilă la 14.08.2011 (f. 32).
Acțiunea introductiva a fost înregistrata la data de 14.07.2014
În drept, potrivit art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, " dreptul la acțiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege" iar, potrivit art. 3 din același act normativ "termenul prescripției este de 3 ani".
Conform art. 6 alin. (4) C.civ. si art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile extinctive incepute si neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi, sunt in intregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
În speță, conform mențiunilor de pe facturile în discuție, scadența acestora era la 15.07.2011 respectiv 14.08.2011. In consecința, termenele de prescripție pentru cele două facturi cu privire la care s-a invocat excepția au început sa curgă la 15.07.2011 și 14.08.2011 (înainte de . noului cod civil) si încă nu erau împlinite la data de 14.07.2014 când s-a formulat cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de către debitoare, prin întâmpinare.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 30.05.2011 intre creditoare si parata debitoare s-a încheiat Contractul de ÎNCHIRIERE 144/2011, având ca obiect „ÎNCHIRIEREA Excavator Liebherr echipat cu cupa" cu mecanic deservent. În temeiul acestui contract între părți s-au desfășurat relații comerciale, creditoarea emițând facturile depuse la f. 17-38 dosar. Debitoarea a achitat integral debitele, conform chitanțelor depuse la f. 39-47 dosar.
Potrivit art. 4.1. din contract facturile trebuiau achitate de către parata in termen de 45 de zile de la emitere, în cazul in cazul întârzierilor la plata, in conformitate cu prevederile art 4.3 din contract, parata datoreaza creditoarei penalitati de intarziere de 1%/zi de intarziere din valoarea facturii.
Debitoarea nu a făcut dovada faptului că a achitat debitul solicitat prin prezenta actiune (nu a achitat penalitățile de întârziere solicitate de către creditoare).
În drept, raportat la prevederile art. 102 din L 71/2011, instanța constată că relațiilor dintre părți le sunt aplicabile dispozițiile C.civ. de la 1864.
Potrivit art. 969 C. civil, Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În speță, debitoarea a fost somata in mod legal despre plata acestui debit conform art. 1013-1014 C.p.c., conform dovezilor depuse la 5-8 dosar, prin urmare susținerile debitoarei privind neîndeplinire procedurii prealabile obligatorii sunt neîntemeiate.
Instanța reține că, în ceea ce privește contractul și facturile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe-existența creantei rezultă nu doar din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei care sunt semnate de primire de catre debitoare, dar și din contractul incheiat intre parti și asumat valabil prin semnătură și ștampilă de catre societatea debitoare -, lichide- cuantumul ei este determinat prin facturile fiscale depuse la dosar -și exigibile-fiind împlinit termenul de plată al facturilor fiscale-împotriva pârâtei.
Totodată, pârâta a făcut proba plății debitului principal, dar nu a contestat că a plătit cu întârziere și nici nu a făcut proba faptului că ar fi plăti vreo sumă cu titlu de penalități de întârziere.
În ceea ce privește plata penalităților de 0,1 % pe zi de întârziere, instanța constată că părțile au stabilit prin contract, la art. 4.3 o clauză penală, potrivit căreia, în cazul depășirii termenelor de plată convenite, penalizările sunt de 0,1 % pe zi de întârziere și se calculează prin raportare la valoarea facturii, cererea reclamantei fiind întemeiată.
Nu poate fi reținută apărarea debitoarei conform căreia partile nu au încheiat un acord expres al clauzei penale, facturile fiscale in litigiu fiind emise in mod unilateral de creditoare cu mențiunea penalizarii. Astfel, susținerile debitoarei sunt infirmate de clauza penală de la art. 4.3 din contractul care face obiectul cauzei, clauză care a fost însușită de către debitoare cu respectarea tuturor prevederilor legale odată cu încheierea contractului. Din lecturarea cererii de chemare în judecată se poate observa că penalitățile au fost solicitate în raport de această clauză și nu în raport de mențiunile cuprinse în facturile fiscale emise de către creditoare (facturi fiscale care de altfel nu menționează nimic cu privire la penalitățile de întârziere).
Totuși, instanța constată că nici calculul penalităților efectuat de către creditoare nu este corect. Astfel, deși la art. 4.1. din contract se prevede că facturile trebuiau achitate de către parata in termen de 45 de zile de la emitere (prin urmare nu erau scadente la data emiterii, ci după 45 de zile de la emitere—cum însăși creditoarea a menționat în cuprinsul facturilor), în tabelul de la f. 2 dosar creditoarea (în mod eronat) calculat penalități de întârziere de la data emiterii facturilor și nu de la scadența acestora. În măsura în care în favoarea debitoarei s-a stipulat un termen de plată de 45 de zile de la data emiterii facturilor, este evident că aceasta nu poate fi obligată să plătească penalități de întârziere pentru această perioadă.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată doar în parte întemeiată cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, urmând să ordone debitoarei să plătească creditoarei penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi calculate asupra debitului restant cuprins în fiecare factură care face obiectul acțiunii de la data scadenței facturii și până la achitarea integrală a debitului aferent facturii respective.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Având în vedere acest temei juridic, precum și împrejurarea că partea reclamantă, pentru a promova prezenta cerere a cheltuit suma de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (și tot atât ar fi cheltuit și dacă ar fi calculat corect penalitățile de întârziere), instanța va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii, invocată de către debitoare, prin întâmpinare.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de către debitoare, prin întâmpinare.
Admite în parte cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea S. I. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., .. 70, ., înregistrată Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J_, C.U.I._, cu sediul procesual ales in Cluj N., . nr. 12, ., jud. Cluj, in contradictoriu cu debitoarea T. E. S.R.L. cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj, înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, avand domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., ..
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi calculate asupra debitului restant cuprins în fiecare factură care face obiectul acțiunii de la data scadenței facturii și până la achitarea integrală a debitului aferent facturii respective.
Obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea in anulare se depune la Judecatoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.10.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. C. D. S.
Red. ICCV/4ex./24.10.2014
Dosar nr._
HOT.
24.10.2014
Respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii, invocată de către debitoare, prin întâmpinare.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de către debitoare, prin întâmpinare.
Admite în parte cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea S. I. S.R.L., in contradictoriu cu debitoarea T. E. S.R.L.
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi calculate asupra debitului restant cuprins în fiecare factură care face obiectul acțiunii de la data scadenței facturii și până la achitarea integrală a debitului aferent facturii respective.
Obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea in anulare se depune la Judecatoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.10.2014.
JUDECĂTOR,
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4030/2014.... → |
|---|
