Plângere contravenţională. Sentința nr. 4032/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4032/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 12009/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. UNIC_

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4032/2014

Ședința publică din data de 14.04.2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: R. C. R.

GREFIER: A. PĂTEANU

Pe rol se afla solutionarea plangerii contraventionale formulate de către petentul STÎNA P.-G. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 03.05.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care

Instanta constata ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 07.04.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 14.04.2014.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 23.05.2013 in dosarul nr._ petentul STÎNA P.-G. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 03.05.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

Motivele plangerii contraventionale se afla expuse la filele 1-2 din dosar.

In probatiune, petentul a solicitat audierea martorilor Ocolisan A. si C. E. si a anexat plangerii contraventionale un set de inscrisuri (f. 3-5).

Plangerea contraventionala a fost introdusa in termenul legal de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, fiind scutita de la plata taxei de timbru potrivit art. 36 din acelasi act normativ.

Prin intampinare intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ a solicitat respingerea plangerii contraventionale si mentinerea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ca fiind temeinic si legal incheiat.

Motivele intampinarii se afla expuse la filele 9-10 din dosar.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

In probatiune, intimatul a anexat intampinarii un set de inscrisuri (f. 11-12).

In cauza au fost incuviintate si administrate urmatoarele probe: proba cu inscrisurile depuse la dosar si proba testimoniala, fiind audiata martora Ocolisan A. (f. 20), solicitata de catre petent. Instanta a incuviintat din oficiu si proba testimoniala cu martorul asistent S. S., insa acesta nu a putut fi audiat, deoarece a rezultat ca nu mai locuieste la domiciliul cu care figureaza la Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date (f. 24-25, 26).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ din data de 03.05.2013 incheiat de catre intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ (f. 3) petentul STÎNA P.-G. a fost sanctionat de intimat cu amenda contraventionala in suma de 1.000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 si sanctionate de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 61/1991, retinandu-se ca in data de 03.05.2013, ora 00.35, in Cluj-N., aflandu-se pe . fi deranjat ordinea si linistea publica prin producerea de zgomote si larma, turand in mod excesiv motocicleta_ Suzuki.

Sub aspectul legalității procesului-verbal atacat, instanța observă că dispozițiile art. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 197/2003; în consecință, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, ce trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentului, fapt ce implică dreptul contravenientului de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.

Analizand legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ din data de 03.05.2013 a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001, neexistand nici un motiv de nulitate a acestuia care sa poata fi invocata si din oficiu.

In privinta motivelor de nulitate a procesului-verbal invocate de catre petent, instanta apreciaza ca acestea nu pot conduce la anularea procesului-verbal, deoarece petentul nu a facut dovada ca i-ar fi fost cauzata vreo vatamare ce nu ar putea fi inlaturata altfel decat prin anularea procesului-verbal.

Analizand temeinicia procesului-verbal, instanta constata, pe baza probelor administrate, ca starea de fapt retinuta de intimat corespunde realitatii, in sensul ca in data de 03.05.2013, ora 00.35, aflandu-se pe .-N., petentul a deranjat ordinea si linistea publica prin producerea de zgomote si larma, turand in mod excesiv motocicleta cu numarul_, marca Suzuki.

Aceasta stare de fapt rezulta din procesul-verbal de contraventie contestat.

In privinta declaratiei martorei Ocolisan A. (f. 20), instanta apreciaza ca aceasta este subiectiva si neconforma realitatii, data fiind relatia de amicitie a martorei cu petentul, pe care il cunoaste de 8 ani, precum si faptul ca si martora se afla cu motocicleta la data incidentului.

Instanta constata ca, potrivit art. 249 din Noul Cod de procedura civila, „Cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege”, or, petentul nu a facut dovada contrara starii de fapt retinute prin procesul-verbal de contraventie contestat, astfel incat nu a inlaturat prezumtia de legalitate de care se bucura procesul-verbal de contraventie.

F. de starea de fapt retinuta, instanta constata ca fapta savarsita de catre petent intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 si sanctionate de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 61/1991.

Cat priveste individualizarea sanctiunii ce i-a fost aplicata petentului, instanta retine ca potrivit art. 21 din OG nr. 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.

In prezenta cauza, instanta va avea in vedere imprejurarea ca petentul se afla la prima abatere, nedovedindu-se ca ar mai fi fost sanctionat anterior.

Raportat la acest element de individualizare, instanta apreciaza ca sanctiunea aplicata de catre intimat, si anume amenda contraventionala in cuantumul mediu de 1.000 lei este prea severa, iar o amenda in cuantumul minim de 500 lei raspunde scopurilor Legii nr. 61/1991, fiind suficienta pentru realizarea preventiei speciale.

Instanta apreciaza ca nu se justifica inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment, deoarece fapta contraventionala savarsita de catre petent prezinta un grad de pericol social suficient de ridicat pentru a atrage aplicarea amenzii contraventionale.

In consecinta, plangerea contraventionala este intemeiata in parte si urmeaza a fi admisa in parte.

F. de considerentele de mai sus, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul STÎNA P.-G. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 03.05.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

In consecinta, instanta va anula în parte procesul-verbal atacat, în sensul că va reduce amenda contravențională aplicată petentului de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei.

Vazand prevederile art. 451 si urmatoarele din Noul Cod de procedura civila, instanta va lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul STÎNA P.-G., cu domiciliul în Cluj-N., .. 13-15, ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 03.05.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Anulează în parte procesul-verbal atacat, în sensul că:

Reduce amenda contravențională aplicată petentului de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei.

Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

R. C. R. A. PĂTEANU

Red./Dact./R.C.R./5 ex./21.01.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4032/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA