Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 6744/211/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică din data de 24 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. C. F.
GREFIER: M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul N. A. și pe pârâtul G. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, asistat de avocat V. A. M. în subst. Avocat C. Anelida L., martorii M. V. și T. V. lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta reclamantului precizează că își majorează pretențiile inițiale cu suma de 619 lei și depune la dosar o chitanța nr. AS_/22.10.2014 și un bilet de trimitere al reclamantului pentru servicii medicale.
Se procedează la audierea martorilor M. V. și T. V. sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Reprezentanta reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, arată că nu mai are alte cereri de probe de formulat și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Nefiind excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 258 alin.1 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale și materiale cauzate de pârât prin accident, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și onorariu avocațial, sens în care depune la dosar chitanța.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01 aprilie 2014 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamantul N. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. C., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 5000 de lei reprezentând daune morale si materiale cauzate ca urmare a evenimentului rutier a cărui victimă este, precum si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 16.01.2014, la ora 14:50, în mun. Cluj-N., ., în timp ce traversa . pietoni, a fost lovit de autoturismul la al cărui volan se afla pârâtul.
A menționat reclamantul că urmare a acestui accident rutier a suferit leziuni traumatice, care au necesitat 18 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 705/I/a/132 din data de 30.01.2014.
Reclamantul a arătat că pârâtul, nerespectând regulile impuse de legislația rutieră, trecând cu autoturismul peste marcajul de linie continuă si neacordând prioritate pietonilor pe trecerea de pietoni, a dat cu autoturismul peste el.
Reclamantul a susținut că suma pe care o solicită de la pârât reprezintă totalul cheltuielilor suferite de el în urma evenimentului rutier, si anume daune materiale si morale pricinuite de pârât.
În drept reclamantul a invocat prev. art. 192 Cod procedură civilă, art. 1349 alin. 1 si 2, art. 1357 Cod civil.
În dovedirea cererii, s-au depus următoarele înscrisuri: certificat medico legal nr. 705/I/a/132/30.01.2014 (f. 5-6), invitație la ședința de informare privind procedura medierii (f. 7), proces-verbal (f. 8).
La data de 17.04.2014 reclamantul si-a precizat cererea arătând că daunele materiale constau în suma de 500 lei, aferentă cheltuielilor făcute cu tratamentul medicamentos aplicat pentru leziunile suferite, iar suma de 4.500 lei reprezintă daune morale, constând în suferințele fizice si psihice suferite si de greutățile la care, împreună cu familia, a fost supus.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 355 lei taxă de timbru (fila 12).
Pârâtul a depus la data de 27.05.2014 întâmpinare (fil. 26) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare, pârâtul a arătat că daunele morale pe care reclamantul le solicită sunt nejustificate, raportat la faptul că leziunile traumatice pe care acesta pretinde că le-a suferit, conform certificatului medico-legal depus la dosar, au necesitat un număr redus de zile de îngrijiri medicale.
A mai arătat pârâtul că reclamantul i-a solicitat anterior promovării acțiunii o sumă cu mult mai mică decât cea pretinsă în cauză, nefiind de acord cu plata ei, iar cu prilejul fiecărei discuții avute cu reclamantul acesta i-a pretins alte sume, mărindu-si pretențiile de fiecare dată, astfel că apreciază că urmărește să se îmbogățească nejustificat, nefiind vorba de repararea vreunui prejudiciu moral.
La data de 16.06.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (f. 32).
În probațiune, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială, fiind audiați martorii M. V. si T. V., propuși de către reclamant.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, din declarația martorului M. V. și din certificatului medico-legal nr. 705/I/a/132 din data de 30.01.2014, rezultă că, în data de 16.01.2014, la ora 14:50, pârâtul a condus autovehiculul pe ., și la trecerea pentru pietoni semnalizată și marcată corespunzător nu a acordat prioritate de trecere reclamantului N. A., angajat regulamentar în traversarea străzii pe sensul său de deplasare, pe care l-a lovit, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale (f. 5).
Din coroborarea chitanțelor de la dosar se desprinde că, în vederea însănătoșirii, reclamantul a cumpărat medicamente, în valoare de 295, 03 lei (f. 17, 18, 19, 20, 21, 22, 37) și totodată a urmat tratament balnear pentru care a achitat suma de 619 lei conform chitanței nr. AS_/22.10.2014.
În drept, potrivit art. 1349 din Codul civil, Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Instanța reține că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu, existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
Instanța apreciază că, raportat la starea de fapt expusă anterior, în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1349 C.civ. pentru angajarea răspunderii pârâtului pentru fapta proprie, întrucât, pârâtul ca urmare a culpei sale exclusive, constând în neacordarea priorității de trecere reclamantului N. A., angajat în traversarea regulamentară a drumului public prin loc special amenajat și semnalizat, aflat pe sensul de deplasare a autovehiculului, l-a lovit și i-a provocat reclamantului leziuni traumatice care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, iar pentru vindecare reclamantul a achiziționat medicamente și a urmat tratament în valoare de 914, 03 lei, prejudiciu dovedit prin chitanțele de la dosar.
În ceea ce privește valoarea daunelor morale solicitate, instanța reține că valoarea compensației bănești se va stabili în funcție de gravitatea daunei morale sau prejudiciului nepatrimonial. Gravitatea unui asemenea prejudiciu se va aprecia în funcție de suferințele fizice și psihice, precum și de consecințele negative și implicațiile acestora pe toate planurile vieții personale, familiale și sociale a victimei.
Pornind de la acest important reper, doctrina de specialitate și practica judiciară au statuat în aprecierea gravității prejudiciului moral trebuie făcută in concreto, de la caz la caz, după următoarele criterii: importanța valorii morale lezate, durata menținerii consecințelor vătămării pe plan fizic și psihic, intensitatea durerilor fizice și psihice, repercusiunile prejudiciului pe plan social, profesional și personal al victimei.
Raportându-ne la suferința fizică și psihică încercată de către reclamant și având în vedere criteriile expuse anterior, instanța apreciază că suma de 4500 lei, solicitată de către reclamant, cu titlu de daune morale, reprezintă o reparație suficientă a prejudiciului produs. Instanța are în vedere că reclamantul a fost lovit cu autoturismul în timp ce traversa . amenajat (trecere pentru pietoni), ceea ce conferă o anumită siguranță, iar urmare a accidentului a avut contuzie la șold și a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Instanța mai arată că prin întâmpinarea formulată pârâtul nu a contestat producerea faptei și nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, limitându-se a preciza că reclamantul urmărește să se îmbogățească nejustificat.
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Reținând dispozițiile legale mai-sus enunțare și culpa procesuală a pârâtului, instanța va dispune obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 1855 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, formată din suma de 355 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 12) și suma de 1500 lei reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței nr. 12/02.09.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul N. A., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, cu sediul procesual ales la sediul cabinetului de avocat C. Anelida L. din Cluj-N., ., nr. 93, . în contradictoriu cu pârâtul G. C., cu domiciliul în Cluj-N., ., . si, în consecință:
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 914, 03 lei cu titlu de daune materiale si suma de 4.500 lei cu titlu de daune morale, urmare a accidentului produs la data de 16.01.2014.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 1.855 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac va fi introdusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțata in ședința publica din 24.11.2014.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCMARIA M.
Red.Dact/MCF/4 ex/07.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4032/2014.... | Succesiune. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








