Plângere contravenţională. Sentința nr. 4071/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4071/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 30216/211/2013

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3185

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.4071/2014

Ședința publică din 15 aprilie 2014

Instanța constituită din:

Judecător: C. R.

Grefier: A. R.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul V. G. I. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Cluj.

La apelul nominal facut în cauza se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanța constată că este competentă să soluționeze plângerea, raportat la disp. art. 32 din O.G. nr.2/2001. Plângerea este formulată în termenul prevăzut de lege.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza disp. art. 255 N.C.P.C. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și înregistrarea video și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberand constata:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 24.12.2013, petentul V. G. I., a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 10.12.2013, intrucat nu i s-a prezentat proba video.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata, depunand in probatiune inregistrarea video, buletin de verificare metrologică, raportul agentului constatator (f.13-18).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 10.12.2013 de agenți constatatori din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 720 lei.

Pentru a aplica această sancțiune, s-a reținut că petentul, in loc.Floresti, a circulat cu viteza de 105 km/h (f.6).

Analizând din oficiu legalitatea procesului-verbal atacat, instanța reține că acesta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute a actului atacat.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal atacat, instanța analizând probatoriul administrat, reține următoarele:

Petentul a circulat în data de 10.12.2013, in loc.Floresti, un sector de drum cu limita maximă admisă de 50 km/h, cu viteza de 105 km/h (f.4), conform inregistrarii video depuse in probatiune de intimat (f.14).

Având în vedere aceste aspecte, cat si faptul că aparatul radar amplasat pe Dacia L. nr.MAI_ este un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, conform art. 121 din ROUG 195/2002 (f.14), instanța reține că plângerea este neîntemeiată.

Față de cele expuse anterior și constatând faptul că procesul verbal este temeinic, instanța, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 va respinge plângerea formulată de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul V. G. I., domiciliat în Cluj-N. ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Cluj, cu sediul în Cluj-N. ., jud. Cluj, ca neintemeiata.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 15.04.2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

C. R. A. R.

Red.RC/Dact. RC/AR

4 ex./26.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4071/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA