Plângere contravenţională. Sentința nr. 4511/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4511/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 949/211/2014
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4511/2014
Ședința publică de la 30.04.2014
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul R. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. DIRECTIA POLITIA LOCALA -SERVICIUL CONTROL PROTECTIA MEDIULUI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința din 17.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată (f. 27), când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii în cauză pentru data de 30.04.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. N. la data de 20.01.2014 sub nr._, petentul R. C., cu dom. în C. N., ., ., ., CNP_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul M. C. N., Direcția Poliția locală, cu sediul în C. N., . - 3, jud. C., CUI_, să dispună anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 18.12.2013 de către intimat.
În motivarea plângerii sale, petentul a relevat că nu a fost anunțat despre necesitatea racordării la rețeaua de canalizare nou introdusă și, totodată, a precizat că nu mai locuiește la adresa menționată în procesul verbal, invocând și prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 din CEDO.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 32 din O. G. nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a anexat plângerii, în copie, procesul verbal contestat ( f. 3 ) și cartea sa de identitate ( f. 4 ).
Plângerea a fost legal timbratǎ, fiind achitatǎ taxa judiciarǎ de timbru în sumǎ de 20 lei ( f. 2 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimatul a formulat la 17.02.2014 întâmpinare ( f. 9 - 12 ), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate ca neîntemeiată.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a învederat, mai întâi, cǎ petentul a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 7 pct. 16 din H. C. L. nr. 191/2009, reținându-se că nu a efectuat lucrările de racordare a locuinței sale la rețeaua de canalizare nou introdusă. În al doilea rând, s-a apreciat că motivele invocate în cuprinsul plângerii nu pot fi de natură a înlătura răspunderea sa contravențională, câtă vreme acestuia i s-a adus la cunoștință necesitatea desființării amenajărilor de canalizare efectuate fără autorizație, prin somația din 29.09.2013. Totodată, s-a evidențiat că printr-o adresă s-a solicitat Companiei de apă S. SA să comunice lista locatarilor din imobilele aflate pe . care au început demersurile necesare pentru racordarea la rețeaua de canalizare, din cuprinsul răspunsului primit rezultând că petentul nu figura printre persoanele respective, așa încât s-a trecut la sancționarea sa. În aceste circumstanțe, intimatul a apreciat că procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, dată fiind constatarea personală a faptei de către agent, aceasta putând fi conciliată cu prezumția de nevinovăție.
În probațiune, intimatul a anexat un set de înscrisuri ( f. 13 - 18 ).
Deși petentului i-a fost comunicată întâmpinarea, împreună cu înscrisurile anexate ( f. 19 - 21 ), totuși acesta nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal . nr._, încheiat la data de 18.12.2013 de către intimat ( f. 3 și 13 ), petentul R. C. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de 7 pct. 16 din H. C. L. nr. 191/2009, fiind aplicată o amendă în cuantum de 1500 lei, reținându-se că, în ziua de 11.12.2013, ora 13.24, pe domeniul public al municipiului C. N., respectiv ., s-a constatat că nu au fost efectuate lucrări de racordare a apartamentului nr. 4, corp C, la rețeaua de canalizare nou introdusă. Conform adresei nr._/04.11.2013 de la Compania de apă S. SA, înregistrată cu nr._/22.11.2013, proprietarul ., nu a efectuat demersurile necesare pentru racordare la rețeaua publică de canalizare.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior evidențiate.
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că starea de fapt, astfel cum a fost consemnată în actul de constatare, este în deplină concordanță cu cea reală, fiind totodată întrunite și condițiile de tipicitate ale contravenției imputate petentului.
Din această perspectivă, trebuie reliefat, mai întâi, că potrivit art. 7 pct. 16 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. N. nr. 191/2009, Faptele săvârșite cu încălcarea normelor privind protejarea domeniului public sau privat al statului și al amenajărilor acestuia, de către persoane fizice sau juridice, constituie contravenții și se sancționează cu amendă, după cum urmează: ... 16. neluarea de către proprietari a măsurilor de racordare a imobilelor la rețeaua de canalizare stradală existentă sau la rețeaua nou introdusă pe străzile în curs de modernizare, cu amendă de la 1000 lei la 2000 lei.
În al doilea rând, instanța reține cǎ, fațǎ de proba cu înscrisuri administratǎ în cauzǎ, nu existǎ motive rezonabile care sǎ susținǎ ipoteza cǎ situația de fapt, astfel cum a fost consemnatǎ în procesul verbal atacat, ar fi diferitǎ de cea realǎ. Astfel, pe de o parte, instanța reține, cu titlu preliminar, că din cuprinsul adresei nr._/04.11.2013 a Companiei de apă S. SA ( f. 15 ), reiese împrejurarea că, raportat la imobilele situate pe . din C. N., corp A, B, C și D, s-au efectuat demersuri în vederea racordării la rețeaua publică de canalizare doar de către două persoane, care dețin apartamentele nr. 2 și 9, printre care nu figurează petentul R. C., ce are în proprietate apartamentul nr. 4, corp C, împrejurare care nu a fost contestată de acesta din urmă. Pe de altă parte, este de observat că, așa cum reiese din somația afișată la 29.09.2013 ( f. 16 ), petentului i-a fost adus la cunoștință aspectul că are obligația de a efectua lucrările necesare în scopul racordării imobilului la rețeaua de canalizare existentă, fiind acordat în acest sens un termen de 30 de zile, adresa transmisă de către Compania de apă S. SA fiind emisă ulterior expirării perioadei menționate, la 04.11.2013 ( f. 15 ). În aceste condiții, este așadar de reținut că petentului îi este imputabilă neîndeplinirea obligației de racordare la rețeaua de canalizare stradală existentă, putând fi identificată omisunea sa în acest sens, ce realizează tipicitatea contravenției reglementată de art. 7 pct. 17 din H. C. L. nr. 191/2009. În ce privește susținerile petentului, care în opinia sa justifică anularea procesului verbal, instanța apreciază că acestea nu pot fi reținute, nefiind în măsură a înlătura răspunderea sa contravențională. Astfel, mai întâi, raportat la elementul că petentul nu ar mai locui la adresa menționată în actul de constatare, instanța consideră că aspectul în discuție nu prezintă relevanță relativ la examinarea condițiilor de tipicitate ale faptei, atâta vreme cât obligația luării măsurilor necesare pentru racordarea la rețeaua de canalizare revine proprietarului, or această calitate a petentului nu a fost nicidecum contestată în cauza de față și, mai mult decât atât, acesta figurează ca având domiciliul pe ., după cum reiese din copia cărții sale de identitate ( f. 4 ). În al doilea rând, legat de împrejurarea că nu ar fi existat o încunoștiințare a petentului cu privire la necesitatea racordării, este de relevat că, așa cum s-a evidențiat și anterior, acesta a fost somat să treacă la îndeplinirea obligației sale ( f. 16 ), notificarea în discuție purtând mențiunea că a fost afișată, iar adresa indicată este cea a imobilului deținut de către petent ( f. 16 ), așa încât instanța apreciază că nu poate fi primită justificarea formulată, mai ales că din cuprinsul confirmării de primire a procesului verbal rezultă totuși că petentul a ridicat corespondența ce fusese transmisă tot în locația în raport de care a susținut că nu ar mai fi locuită de acesta ( f. 17 ). Nu mai puțin, instanța constată că, date fiind lucrările de amploare realizate în vederea racordării la rețeaua publică a . intervalul de timp mai îndelungat necesar pentru finalizarea lor, respectiv aducerea la cunoștința publicului larg a împrejurării că acestea urmau a fi efectuate, în urma aprobării de către Consiliul Local, chiar și prin mijloacele de difuzare în masă, nu s-ar putea aprecia că petentul s-ar fi aflat în necunoștință de cauză asupra elementului că s-au realizat lucrările și că există obligația racordării la rețeaua publică, atâta vreme cât anterior aceasta era inexistentă. În fine, instanța observă că, raportat la conținutul normei de incriminare, nu se stabilește vreo îndatorire în sarcina intimatului de a comunica, în prealabil, sub forma unei notificări, necesitatea realizării racordării la rețeaua de canalizare existentă sau nou introdusă și, pe de altă parte, că simpla împrejurare alegată de către petent, în sensul că nu ar fi avut cunoștință despre efectuarea lucrărilor de canalizare, nu poate avea valoarea unei erori de fapt, potrivit art. 11 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, câtă vreme nu prezintă un caracter invincibil, fiind în realitate imputabilă petentului, care în calitatea sa de proprietar trebuia să depună eforturile adecvate pentru a se informa asupra stadiului lucrărilor de canalizare și, pe de altă parte, obligația de racordare la rețeaua publică este una ce decurge din însuși textul ce incriminează contravenția, așa încât invocarea unei erori asupra îndatoririi petentului de racordare la canalizare ar semnifica recunoașterea erorii de drept ca și cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.
Independent de ansamblul aspectelor relevate în cele ce preced, este totuși de reținut că în cauza de față fapta reproșată petentului este susceptibilă de a primi calificarea de acuzație în materie penală, potrivit art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( CEDO ), în lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg ( spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, cererea nr._/03, par. 51 - 52 ). În consecință, toate garanțiile stabilite de art. 6 din Convenție ar urma sǎ primeascǎ aplicare și în prezentul litigiu, însă, cu toate acestea, nu s-ar putea considera că, față de modalitatea în care este reglementată de legiuitor procedura soluționării plângerii contravenționale sau raportat la recunoașterea calității de mijloc de probă procesului verbal s-ar prejudicia dreptul la apărare al petentului ori s-ar impieta asupra prezumției sale de nevinovăție, astfel cum este consacrată de art. 6 par. 2 din CEDO, câtǎ vreme instanța învestită cu rezolvarea plângerii este chematǎ a examina legalitatea și temeinicia actului contestat, urmând a hotǎrî și asupra sancțiunii, după cum se exprimă art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, având însă în vedere ansamblul mijloacelor de probă administrate nemijlocit în fața sa, în condiții de contradictorialitate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 11 ). În acest sens, Curtea de la Strasbourg a evidențiat cǎ aplicarea art. 6 par. 2 din Convenție, ce privește prezumția de nevinovǎție, nu poate fi consideratǎ cǎ ar interzice instituirea unui mecanism intern în baza cǎruia s-ar consacra o prezumție relativǎ de conformitate a celor consemnate în procesul verbal cu cele petrecute în realitate, câtǎ vreme în alte condiții s-ar ajunge la situația în care unele delicte nu ar mai putea fi, în mod efectiv, sancționate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 12 ). Pe de altǎ parte, nu poate fi negată împrejurarea că, odată declanșat controlul jurisdicțional, ca urmare a plângerii formulate, petentul a beneficiat de toate garanțiile procedurale inerente unui demers judiciar, chiar fațǎ de caracterul specific al procedurii contravenționale naționale, însă aceste garanții nu pot primi aplicare în etapa prealabilă sesizării instanței, la momentul încheierii procesului verbal de organul administrativ, învestit cu atribuții de sancționare a faptelor calificate de legiuitor ca atare. Mai mult decât atât, indiferent de împrejurarea cǎ actul de constatare servește drept mijloc de probǎ în prezenta cauzǎ, aceasta nu presupune cǎ, în mod iremediabil, ar fi prejudiciat dreptul la apǎrare al petentului ori cǎ acesta s-ar fi aflat în imposibilitatea efectivǎ de a face dovada unei stǎri de fapt diferitǎ fațǎ de cea reținutǎ în procesul verbal contestat, câtă vreme în fața instanței petentul a avut posibilitatea de a administra dovezi cu respectarea principiilor egalitǎții de arme, nemijlocirii și contradictorialitǎții, pentru a combate cele reținute în procesul verbal, or acesta nu a propus probe care să susțină alegațiile formulate în cuprinsul plângerii, deși avea o atare obligație, în baza art. 249 din C. proc. civ., în vreme ce intimatul a anexat înscrisurile pe care le-a apreciat ca utile pentru soluționarea cauzei ( f. 13 - 18 ). Așadar, instanța reține, față de considerațiile de mai sus, că sunt nejustificate susținerile petentului, legate de modalitatea de aplicare a prezumției de nevinovăție în litigiul contravențional.
În consecință, ținând seama de argumentele anterioare, este de reținut că fapta imputată petentului există, este tipică, antijuridică și comisă cu vinovăție.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenind instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă, mai întâi, că amenda aplicată de către agentul constatator pentru fapta prevăzută de art. 7 pct. 26 din H. C. L. nr. 191/2009 se situează între limitele speciale ale normei care sancționează contravenția. În al doilea rând, este de reținut că, deși amenda nu a fost individualizată prin raportare la minimul special, totuși nu au fost evidențiate, de către agentul constatator, împrejurările care au condus la individualizarea sancțiunii în modalitatea arătată, așa încât să poată fi realizat un control adecvat și de către instanță, care este ținută a hotărî asupra sancțiunii, după cum s-a relevat mai sus. În al treilea rând, instanța nu poate omite că, deși fapta comisă de către petent este una gravă, dat fiind pericolul ce poate să apară în contextul neracordării imobilului deținut în proprietate la rețeaua de canalizare existentă, prin consecințele profund negative asupra persoanelor și mediului, totuși amenda în cuantum de 1500 lei reprezintă o sancțiune disproporționată față de circumstanțele cauzei, având în vedere și împrejurările alegate de către petent în cuprinsul plângerii. În consecință, instanța urmează a reindividualiza amenda stabilită, pe care o va reduce de la suma de 1500 lei la minimul special, respectiv 1000 lei, apreciind că aceasta este suficientă pentru asigurarea dezideratului respectării normelor cuprinse în H. C. L. nr. 191/2009 și orientării petentului în sensul realizării lucrărilor de racordare a locuinței sale la rețeaua publică de canalizare. În acest context, instanța conchide totuși că, față de gradul ridicat de pericol pe care îl prezintă, în sine, fapta imputată, nu ar fi fost justificată înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În consecință, ținând seama de aspectele anterior redate, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulată urmează a fi admisă în parte, în sensul reindividualizării amenzii aplicate petentului prin procesul verbal contestat, ce va fi redusă de la suma de 1500 lei la suma de 1000 lei.
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, sens în care, având în vedere împrejurarea că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, după cum rezultă din textul legal anterior redat, instanța urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulatǎ de cǎtre petentul R. C., cu dom. în C. N., ., ., ., CNP_, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 18.12.2013 de către intimatul M. C. N., Direcția Poliția locală, cu sediul în C. N., . - 3, jud. C., CUI_.
Reindividualizeazǎ sancțiunea amenzii aplicatǎ petentului prin procesul verbal contestat, pe care o reduce de la suma de 1500 lei la suma de 1000 lei.
Menține în rest procesul verbal contestat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă la Judecătoria C. N..
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 30.04.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
05.05.2014 - 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9762/2014.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7200/2014.... → |
|---|
