Plângere contravenţională. Sentința nr. 6789/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6789/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 23336/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6789/2014
Ședința publică de la 27.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R.-M. P.
GREFIER: M. F.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petenta L. C. A. în contradictoriu cu intimatul REGIA M. C. N. DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 25.01.2013, de când a rămas în nelucrare din vina părților, motiv pentru care invocă din oficiu excepția perimării judecății cauzei și reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile privind pe de petenta L. C. A. în contradictoriu cu intimatul M. C. N. DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contraventionala, constată următoarele:
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 25.01.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct.2 C.pr.civ., iar de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților.
Potrivit disp. art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 din același act normativ, perimarea se poate constata și din oficiu.
Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a constata perimarea cauzei civile privind pe petenta L. C. A. în contradictoriu cu intimatul M. C. N. DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contraventionala și în consecință, va dispune în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia perimarii invocata de din oficiu de catre instanta.
Constata perimata cererea formulata de catre petenta L. C. A., cu domiciliul în C.-N., ., ., în contradictoriu cu intimatul M. C. N. DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul în C.-N., Calea Motilor, nr. 1-3, jud. C., având ca obiect plângere contraventionala.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata în sedinta publica azi, 27 iunie 2014
PREȘEDINTEGREFIER
R.-M. PAVELMELINDA F.
Red. R.M.P/ dact. M.F./ 4 ex/04.07.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1736/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 2014/2014.... → |
|---|








