Plângere contravenţională. Sentința nr. 6865/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6865/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 5294/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6865/2014
Ședința publica din data de 30 iunie 2014
Instanța compusa din:
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: C. S.
Pe rol se afla soluționarea cauzei civile privind pe petenta G. C. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ – SECTIA 6 P. RURALA FLORESTI, având ca obiect plangere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publica, se prezinta pentru petenta, av. K. I., lipsa fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu petenta, citativul intorcandu-se la instanta cu mentiunea „Adresă necunsocută”, insa lipsa de procedura se acopera prin prezența reprezentantului petentei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanta petentei arata ca sustine plangerea astfel cum a fost formulata, inclusiv exceptia prescriptiei executarii sanctiunii amenzii aplicate petentei, raportat la nelegala comunicare a procesului verbal contestat.
Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Reprezentanta petentei arata ca nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanta, in temeiul art. 258 alin.1/C. proc. civilă încuviințează pentru părți probele cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255/C. proc. civilă și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul pe fond, reprezentanta petentei solicita instanței admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecată constand in taxa judiciara de timbru si onorariu avocatial, conform chitantei pe care o depune la dosar.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. 1/C. proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
I N S T A N T A
Constata ca:
Prin plangerea inregistrata pe rolul instantei sub nr. de mai sus, petenta G. C., in contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, a solicitat in principal anularea procesului verbal de contraventie . nr._/28.01.2014 incheiat de intimat si a sanctiunii ce i-a fost aplicata in cuprinsul acestuia, iar in subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecata.
In fapt, petenta a aratat in esenta ca la data de 27/28.01.2014, la sediul secundar al . JOY SRL, situat in comuna Floresti, .. 65, jud. Cluj, s-a comis o infractiune de furt calificat, fiind sustrase niste bunuri personale ale petentei. Autorul infractiunii a sarit poarta de acces, care era asigurata cu cheie si are si tepusi montati in partea de sus a acestuia, dupa care a fortat cu un instrument usa de acces din spatele imobilului, care era inchisa si asigurata cu sistem de inchidere tip yala.
La data de 28.01.2014, petenta a anuntat politia despre acest eveniment, ocazie cu care a fost sanctionata contraventional pentru ca nu ar fi luat masuri de asigurare a cladirii cu sistem de alarma si nici cu alte mijloace de asigurare a pazei.
Referitor la procesul verbal contestat, petenta a aratat ca acesta i-a fost comunicat fara a se respecta dispozitiile legale incidente.
Astfel, procesul verbal contestat i-a fost lasat petentei in cutia postala de la sediul societatii, in data de 5.03.2014, fapt constatat cu ocazia verificarii zilnice a corespondentei, insa pe spatele procesului verbal apare mentiunea ca acesta a fost afisat in data de 25.02.2014 de catre agentul principal P. V., opinia petentei fiind aceea ca s-a procedat astfel pentru a se evita un motiv de nulitate, respectiv obligatia impusa de art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001, de a se comunica procesul verbal si instiintarea de plata de catre agentul constatator in termen de cel mult o luna de la data incheierii procesului verbal.
A mai aratat petenta ca, potrivit disp. art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului verbal si a instiintarii de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la sediul contravenientului.
Mai mult, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizie pronuntata in recurs in interesul legii, a stabilit ca modalitatea de comunicare a procesului verbal de contraventie si a instiintarii de plata, prin afisare la sediul/domiciliul contravenientului, este subsidiara comunicarii prin posta, cu aviz de primire. Or, avand in vedere faptul ca in prezenta situatie comunicarea procesului verbal s-a facut direct prin afisare, concluzia care se impune este aceea ca procesul verbal nu a fost comunicat regulamentar.
Referitor la netemeinicia si nelegalitatea aplicarii sanctiunii contraventionale, art. 3 alin. 3 din L. nr. 333/2003 prevede ca la unitatile unde nu este posibila realizarea unui sistem de paza organizat, conducatorii acestora sunt obligati sa execute imprejmuiri, grilaje, obloane, incuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarma sau alte asemenea mijloace necesare asigurarii pazei si integritatii bunurilor.
Aceasta enumerare este una exemplificativa, nu este limitativa si nu prevede realizarea pazei exclusiv doar prin montarea unui sistem de alarma, atat timp cat exista alte mijloace de paza a bunurilor dintre cele enumerate in art. 3 alin. 3 din L. nr. 333/2003.
Astfel, dispozitiile legii nr. 333/2003 nu prevad obligatia instalarii unui sistem de alarma, ci lasa la aprecierea conducatorilor unitatilor prevazute la art. 2 alin. 1 stabilirea unei modalitati concrete de organizare a pazei si, prin urmare, in mod gresit a retinut agentul constatator ca societatea pe care o reprezinta petenta nu a avut asigurata paza.
In realizate, paza acestei societati era asigurata prin incuietori de tip yala, poarta de acces din fier cu tepusi in partea superioara, geamuri de termopan inchise, usi de termopan asigurate cu incuietoare de tip yala cu inchidere in mai multe pozitii cu prindere sus-jos, stanga dreapta si iluminat cu senzor, aspecte care rezulta din fotografiile anexate in probatiune.
Cu privire la capatul de cerere formulat in subsidiar, petenta a aratat ca inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertismentului se impune tinand cont de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, gradul de pericol social si urmarea produsa, in contextul in care petenta a depus toate diligentele necesare in vederea asigurarii pazei la punctul de lucru al societatii.
Astfel, petenta a montat un sistem tehnic de alarmare si a incheiat un contract de prestari servicii cu o societate specializata in instalarea unui sistem de alarmare la efractie, aspecte ce rezulta din fotografiile si respectiv din inscrisurile anexate in probatiune.
In drept, au fost invocate dispozitiile L. nr. 333/2003, OG nr. 2/2001.
Prin intampinarea formulata in cauza, intimatul a solicitat respingerea plangerii ca fiind nefondata, aratand in esenta ca procesul verbal contestat a fost incheiat cu respectarea intocmai a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si face dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, deoarece fapta retinuta in sarcina petentei a fost constatata de agentul constatator prin propriile simturi, iar in speta petenta nu a dovedit existenta unei alte stari de fapt decat cea retinuta in sarcina sa, desi potrivit art. 249/NCPC sarcina probei ii revenea (f. 24).
Conform art. 2 alin. (1) din L. nr. 333/2002, Ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, regiile autonome, companiile si societatile nationale, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum si alte organizatii care detin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite in prezenta lege unitati, sunt obligate sa asigure paza acestora.
De asemenea, potrivit disp. art. 3 alin (3) din L. nr. 333/2003, la unitatile unde nu este posibila realizarea unui sistem de paza organizat, conducatorii acestora sunt obligati sa execute imprejmuiri, grilaje, obloane, incuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarma sau alte asemenea mijloace necesare asigurarii pazei si integritatii bunurilor. Avand in vedere faptul ca imobilul nu era asigurat conform prevederilor mentionate, singurele sisteme de paza fiind incuietorile de tip yala, masura sanctionarii contraventionale a petentei s-a considerat a fi justificata in conformitate cu prevederile L. nr. 333/2002.
A mai aratat intimatul ca in analiza principiului proportionalitatii dintre fapta comisa si sanctiunea aplicata trebuie observat ca dispozitiile L. nr. 333/2003 au drept scop asigurarea sigurantei obiectivelor, bunurilor si valorilor impotriva oricaror actiuni ilicite care lezeaza dreptul de proprietate, existenta materiala a acestora, precum si protejarea persoanelor impotriva oricaror acte ostile care le pot periclita viata, integritatea fizica sau sanatatea, iar conducatorii societatilor comerciale au obligatia de a stabili modalitati concrete de organizare si executare a pazei.
Ca urmare, intrucat procesul verbal de contraventie se bucura de o prezumtie de legalitate, in sensul ca face intotdeauna dovada pana la proba contrara (in acest sens Curtea Constitutionala pronuntandu-se prin Decizia nr. 197/2003, Decizia nr. 259/2007) s.a, iar petenta, prin sustinerile sale, nu face dovada contrara starii de fapt retinute prin actul de constatare si sanctionare a contraventiei, masura aplicata de agentul constatator apare ca fiind intemeiata si, pe cale de consecinta, procesul verbal contestat este legal si temeinic incheiat.
In drept, au fost invocate disp. art. 205-206/NCPC, OG nr. 2/2001, L. nr. 333/2003.
In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri.
Deliberand, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie . nr._/28.01.2014 s-a aplicat petentei o amenda contraventionala in cuantum de 2.000 lei pentru faptul ca, in calitate de administrator al clubului de joaca pentru copii situat in localitatea Floresti, .. 65, jud. Cluj, nu a luat masuri de asigurare a securitatii cladirii, conform dispozitiilor L. nr. 333/2003 (f. 9).
Referitor la exceptia prescriptiei executarii sanctiunii aplicate prin procesul verbal contestat, invocata de petenta, instanta retine ca din inscrisul depus la (f. 26) rezulta ca procesul verbal contestat a fost comunicat petentei prin afisare la adresa de domiciliu in data de 25.02.2014.
Potrivit disp. art. 14 din OG nr. 2/2001, executarea sanctiunilor contraventionale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contarventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii, iar potrivit dispozitiilor aliniatului 2 din acelasi text de lege, prescriptia executarii sanctiunilor contraventionale poate fi constatata si de catre instanta investita cu solutionarea plangerii contraventionale.
Analizand exceptia invocata de petenta, instanta retine ca potrivit mentiunilor inserate in cuprinsul procesului verbal contestat, acesta a fost incheiat in lipsa contravenientei, care a refuzat semnarea procesului verbal.
Conform disp. art. 26 alin. (3) din OG nr. 2/2001, in cazul in care contravenientul nu este prezent la incheierea procesului verbal, comunicarea acestuia se face de catre agentul constatator, in termen de cel mult o luna de la data incheierii, iar potrivit disp. art. 27 din acelasi act normativ, comunicarea procesului-verbal si a instiintarii de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operatiunea de afisare consemnandu-se într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor.
Prin decizia nr. 10/2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 450/23.07.2013, data in recursul in interesul legii promovat pentru interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 27 teza 1 din OG nr. 2/2001, raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 si art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, s-a statuat ca modalitatea de comunicare a procesului verbal de contraventie prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiara comunicarii prin posta, cu aviz de primire, de unde rezulta ca emitentul procesului verbal de contraventie are obligatia de a efectua comunicarea procesului verbal in primul rand prin posta, cu aviz de primire, putand proceda la comunicarea prin afisare numai in masura imposibilitatii indeplinirii procedurii de comunicare prin posta.
Or, in speta, intimatul nu a depus niciun inscris din care sa reiasa ca a facut demersuri pentru comunicarea procesului verbal contestat cu petenta prin posta, cu aviz de primire, procedand direct la comunicarea procesului verbal prin afisare.
Asa fiind, instanta retine ca intimata nu a dovedit faptul ca a efectuat comunicarea procesului verbal contestat in termen de o luna, cu respectarea dispozitiilor art. 27 din O. G. nr. 2/2001, deoarece in speta, comunicarea prin afisare a procesului verbal contestat nu s-a facut ca o modalitate subsidiara, procesul verbal contestat fiind comunicat petentei direct prin afisare.
Este adevarat ca petenta a formulat plangere contraventionala cu respectarea termenului prevazut de art. 31 din OG 2/2001 prin raportare la data mentionata in procesul verbal de comunicare prin afisare, insa in opinia instantei, aceasta imprejurare nu este de natura a acoperi neregularitatea procedurii de comunicare a procesului verbal.
Asa fiind, instanta apreciaza ca exceptia prescriptiei executarii sanctiunii, invocata de petenta, este intemeiata si in consecinta, in temeiul disp. art. 248 alin. 1/NCPC, va dispune admiterea acesteia, exonerand petenta de obligatia de a achita amenda in cuantum de 2.000 lei ce i-a fost aplicata prin procesul verbal contestat.
In temeiul disp. art. 453 alin. 1/NCPC, instanta va obliga intimatul sa achite petentei cheltuielile de judecata ocazionate de promovarea prezentei plangeri, respectiv suma de 520 lei, din care suma de 20 lei reprezinta taxa judiciara de timbru (f. 7), iar suma de 500 lei reprezinta onorariu avocatial (f. 8, 35).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plangerea formulata de petenta G. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat K. I., situat in Cluj-N., ., ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/28.01.2014 incheiat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ – SECTIA 6 P. RURALA FLORESTI, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Constata prescrisa executarea sanctiunii amenzii contraventionale in cuantum de 2.000 lei aplicata petentei prin procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/28.01.2014 incheiat de intimat si exonereaza petenta de obligatia de a mai achita aceasta amenda.
Obliga intimatul sa plateasca petentei suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica din data de 30.06.2014.
JUDECATORGREFIER
M. LAZARCARMEN S.
Red. L.M./Tehnored. L.M./4 ex.
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 28-05-2014, Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8335/2014.... → |
|---|








