Plângere contravenţională. Sentința nr. 8729/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8729/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 2625/198/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8729/2014

Ședința publică din 4 septembrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: B. S.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile inaintată de petenta . IMPEX SRL in contradictoriu cu intimatul I. – I. TERITORIAL 6 având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut in cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanta apreciaza ca la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru solutionare, motiv pentru care, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin plingerea inregistrata la data de 30 12 2013 prin declinare de la judecatoria B. ,petenta . IMPEX SRL,a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . nr_/21 11 2013 intocmit de intimata in subsidiar aplicarea avertismentului

In motivare, petenta a aratat ca procesul verbal sufera de vicii de forma, respectiv de fond

Prin intimpinarea formulata organul constatator s-a opus admiterii plingerii

Din probele dosarului instanta retine urmatoarele

Potrivit procesului verbal de contraventie . nr_/21 11 2013 intocmit de intimata petenta a fost sanctionata cu amenda de natura contraventionala pentru nerespectarea prevederilor HG69/2012 respectiv ,s-a constatat nerespectarea de catre operatorul de transport a obligatiei de transmitere ARR prin completarea formularului in format electronic a situatiei conducatorilor auto angajati in termen de 15 zile de la data aparitiei modificarii

Se stie ca procesul verbal se bucura de o prezumtie relativa de legalitate asa incit cele consemnate in acesta cu privire la fapta pot fi rasturnate de regula prin administrarea probei testimoniale, dar nu numai .

Astfel ,ambele parti respectiv atit petentul cit si organul constatator sint chemate sa dovedeasca ca cele retinute in procesul verbal sint sau nu reale, in functie de pozitia procesuala, acesta pentru a pastra un just echilibru in ceea ce priveste partile litigante

Instanta apreciaza ca petenta nu a facut dovada ca nu se face vinovata de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa

Astfel ,nu are relevanta faptul ca si-ar fi indeplinit obligatia ulterior sanctionarii sale,in conditiile in care aceasta nu era scutita potrivit legii de obligatia de mai sus, chiar daca conducatorul auto P. V. era angajatul societatii din 2005

De asemenea aspectele legate de lipsa martorului nu atrag nicidecum nulitatea absoluta a procesului verbal, acesta fiind intocmit potrivit legii, organul constatator consemnind motivele pentru care a fost incheiat in acest mod asa cum cere art 19 alin 3 din OG2/2001

De asemenea, obiectiunile nu puteau fi formulate, in conditiile in care reprezentantul petentei nu a fost de fata la incheierea procesului verbal asa cum cere art 16 alin 7 din OG2/2001

De altfel, lipsa posibilitatii de a formula obiectiuni este sanctionata cu nulitatea relativa, vatamarea in acest caz neexistind ,in conditiile in care petenta a avut posibilitatea prin intermediul plingerii formulate sa indice motive de nelegalitate a procesului verbal

De asemenea ,nu se impune aplicarea avertismentului, gradul de pericol social al faptei fiind ridicat, raportat la necesitatea existentei unei situatii complete a persoanelor angajate inclusiv pentru protejarea acestora

In consecinta ,in baza art 31 din OG2/2001 se va respinge plingerea

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plingerea formulată de petenta . IMPEX SRL, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj in contradictoriu cu intimatul I. – I. TERITORIAL 6, cu sediul în Bujoreni, nr. 111B, jud. V..

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica din 4 09 2014

JUDECATOR GREFIER

I. V. B. S.

Red dact IV/ 29 09 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8729/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA