Plângere contravenţională. Sentința nr. 930/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 930/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 26581/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 930/2014

Ședința publică din data de 03.02.2014

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: I. A. B.

GREFIER: Ș. N.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul V. I. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._/08.11.2013.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul personal, identificat cu CI . nr._, CNP_, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 529 alin. 1 din C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Instanța constată că, la data de 13.12.2013, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, iar, la data de 08.01.2014, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază durata cercetării procesului la 60 de zile.

La interpelarea instanței, petentul arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Petentul arată că nu mai are alte probe de propus și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale, respectiv anularea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autoturismul. Arată că amenda a achitat-o, însă lucrează ca șofer, iar fără permis, urmează să își piardă locul de muncă.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr._ în data de 12.11.2013, petentul V. I. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.11.2013.

În motivare, petentul a învederat, în esență, că nu a circulat în localitate cu viteza de 106 km/h întrucât se afla în coloană.

Plângerea nu este întemeiată în drept.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 3 - 4).

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 13.12.2013, întâmpinare (fila 4), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de către petent ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției menționat ca fiind legal și temeinic încheiat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 - 206, art 249, art. 315 alin. 1 C.pr.civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 12 - 17).

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 08.11.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ – fila 3, prin care i s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 1.200 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în data de 08.11.2013, în jurul orelor 16.33, a condus autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, pe . Cluj-N., fiind detectat și înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 106 km/h.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica obiecțiuni s-a consemnat că „nu sunt obiecții”.

Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că potrivit prevederilor art. 102 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…) e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Art. 6 punctul 20 din OUG nr.195/2002 definește mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic ca fiind „dispozitivul care stabilește concentrația de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei”.

Instanța reține că potrivit capitolului 1 punctul 4.3 din Norma de metrologie legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul nr. 301/23.11.2005 al Biroului Român de Metrologie „Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate”. Conform capitolului 1 punctul 4.4 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele 4.1…4.3 din prezenta normă”.

Astfel, având în vedere prevederile legale de mai sus, instanța apreciază că în cazul contravenției reținută în cuprinsul procesului verbal, constatarea se realizează prin mijloace tehnice, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției operează numai de la momentul și în măsura în care intimatul face dovada că cinemometrul prin care s-a constatat depășirea vitezei maxime admise îndeplinește condițiile cerute de lege, amintite mai sus.

Din analiza conținutului procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.11.2013 (fila 3), a buletinului de verificare metrologică (fila 12), precum și din cuprinsul înregistrării depuse la dosar – fila 14, instanța reține că fapta prezentată în procesul verbal contestat a fost constatată în conformitate cu prevederile legale, respectiv art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, art. 6 punctul 20, art. 102 alin. (2), art. 108 lit. d) OUG nr. 195/2002 și capitolul 1 punctele 4.3 - 4.4 din Norma de metrologie legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul nr. 301/23.11.2005, motiv pentru care procesul verbal atacat se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.

Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute de către art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele.

Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, se reține că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku vs. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic vs. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În consecință, instanța constată că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, deși acestuia îi incumba sarcina probei în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe rânduri, prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007.

În ceea ce privește susținerile petentului în sensul că nu putea să circule cu o viteză mai mare de 50 km/h în localitate, fiind în coloană, în opinia instanței, apar ca vădit neîntemeiate, câtă vreme fapta a fost constatată cu respectarea art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, art. 6 punctul 20, art. 102 alin. 2, art. 108 lit. d OUG nr. 195/2002 și capitolul 1 punctele 4.3 -4.4 din Norma de metrologie legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul nr. 301/23.11.2005, iar petentul nu a făcut dovada afirmațiilor sale.

Față de considerentele expuse, instanța apreciază că plângerea contravențională formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, cu consecința menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.11.2013 și a măsurilor dispuse prin acesta.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul V. I. M., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 03.02.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red./Dact. B.I.A./4 ex./06.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 930/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA