Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 706/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 706/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 21393/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 706/2014

Ședința publică din 28 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.

GREFIER: C. O.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul L. G. în contradictoriu cu intimații Ș. I., Ș. I., S.C. O. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 21.01.2014, fiind consemnate încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 28.01.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12.09.2013 pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul L. G. în contradictoriu cu intimații Ș. I., Ș. I., S.C. O. B. ROMÂNIA S.A. au solicitat instanței anularea Încheierii nr._/08.08.2013 pronunțată de O.C.P.I. CLUJ în soluționarea dosarului nr._/2013 și pe cale de consecință, admiterea cererii de notare în cartea funciară a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat de către SCN „N. Lex” prin B.N.P. S. T. D. sub nr. 9131/29.05.2009, cu actele adiționale aferente nr. 9824/11.06.2009 autentificat de către SCN „N. Lex”, prin B.N.P C. L. I. și nr._/15.07.200 autentificat de către SCN „N. Lex” prin B.N.P. C. G. M. în C.F. nr._ Cluj-N. având nr. cadastral_.

În motivarea cererii, s-a arătat în esență că, încheierea de respingere a notării este nelegală și netemeinică, întrucât petentul a urmat în mod corespunzător dispozițiile art. 45 Ordin nr. 633/2006, niciun text de lege nu prevede ca antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat înainte de modificarea Legii nr. 7/1996, să fie realizat în formă autentică.

Totodată, s-a invocat că, încheierea de respingere a notării nu este motivată în fapt și drept, și s-a subliniat că, notarea a fost solicitată a fi efectuată în cartea funciară nou creată și nu în cea sistată, potrivit petentului fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 Legea nr. 7/1996.

Petentul a mai precizat că, registratorul a trecut cu vederea faptul că, atât în antecontractul de vânzare-cumpărare, cât și în cartea funciară nou creată sunt menționați aceiași proprietari, intimații Ș. I., Ș. I., ceea ce ar întări, potrivit acestuia, ideea că există o legătură evidentă între actul depus și imobilul asupra căruia s-a solicitat notarea.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 31 alin. 2 Legea nr. 7/1996, art. 194 C.pr.civ.

În probațiune s-au depus copii după următoarele înscrisuri: Încheieri de carte funciară, extras C.F., cerere de reexaminare, antecontract de vânzare-cumpărare cu acte adiționale (f. 12-28).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei (f. 34).

În probațiune a fost înaintat dosarul de carte funciară în care a fost emisă Încheierea de respingere nr._/14.02.2013 emisă de O.C.P.I CLUJ cu actele depuse de petentă și extrasele de cartea funciară (f. 5-63).

Deși legal citați, intimați nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei și dosarul de carte funciară în care a fost emisă Încheierea de respingere nr._/08.08.2013 emisă de O.C.P.I CLUJ (f. 52-77).

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin Încheierea de carte funciară nr._ din data de 08.08.2013 emisă în dosarul cu același număr al O.C.P.I CLUJ s-a respins cererea de reexaminare a petentului împotriva Încheierii de carte funciară nr._/26.06.2013, prin care a fost respinsă solicitarea acestuia de notarea a antecontractului de vânzare-cumpărare în C.F. nr._ Cluj-N..

În motivarea respingerii, s-a arătat că, din toată cererea de înscriere s-a omis a se solicita notarea actului juridic principal, adică antecontractul de vânzare-cumpărare, fiind reținut că, înscrisurile depuse au ca obiect imobilul înscris în C.F. nr._ Cluj-N., imobil care a făcut obiectul alipirilor și care la data înregistrării solicitării petentului nu mai face obiect de publicitate imobiliară.

Totodată, registratorul de carte funciară a indicat că, antecontractul de vânzare-cumpărare are ca obiect un apartament în curs de edificare, acesta nefiind înscris în cartea funciară, motiv pentru care nu poate face obiect de publicitate imobiliară. În continuare au fost invocate prevederile art. 76 Ordin 633/2006, precizându-se că, litigiul nu este notat în cartea funciară, iar termenul stabilit prin înscris este data de 20.08.2009, adică cu mult peste 3 ani, la data solicitării notării în cartea funciară.

Soluția de respingere a avut la bază și faptul că, înscrisurile depuse nu sunt autentificate ci legalizate, cu indicarea art. 55 Ordin nr. 633/2006, și în principal a faptului că, imobilul inițial nu mai formează obiect de publicitate imobiliară, iar legătură cu imobilul cuprins în cartea funciară trebuie să reiasă din act și nu în urma unor deduceri.

Instanța reține că, potrivit art. 31 alin. 4 Legea nr. 7/1996, plângerea împotriva încheierii se poate depune de cei interesați sau notarul public și direct la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, situație în care instanța va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii și copia cărții funciare, precum și notarea plângerii în cartea funciară.

Mai înainte de toate, trebuie arătat faptul că, în speță, contrar celor expuse în Încheierea de carte funciară nr._ din data de 08.08.2013, petentul a solicitat în mod expres notarea în C.F. nr._ Cluj-N. a antecontractului de vânzare-cumpărare legalizat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. S. T. D. sub nr. 9131/29.05.2009, cu actele adiționale nr. 9824/11.06.2009 legalizat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. C. L. I. și nr._/15.07.2009 legalizat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. C. G. Maxililian, așa cum reiese chiar din Încheierea de carte funciară nr._/26.06.2013 coroborat cu cererea de notare de la fila 65 din prezentul dosar, cu atât mai mult cu cât, inițial soluția de respingere a notării a fost motivată de lipsa legăturii dintre actul depus și imobilul asupra căruia se solicita notarea.

De asemenea, instanța remarcă faptul că, petentul a solicitat notarea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu acte adiționale, înscrisuri legalizate și nu încheiate în forma autentică, însă forma autentică, nu reprezintă o condiție cerută de lege pentru validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare ori notarea lui în cartea funciară, prin prisma legii în vigoare la data încheierii antecontractului și actelor adiționale, condiția formei autentice fiind introdusă abia la data de 29.04.2013 prin Legea nr. 127/2013 și ulterior, abrogată prin Legea nr. 221/2013 la data de 17.07.2013.

Pe de altă parte, nici motivele legate de art. 76 din Ordin nr. 633/2006, invocate de registratorul de carte funciară, nu pot fi primite de instanță, de vreme ce, aceste dispoziții fac referire expresă la o altă situație, și anume, la posibilitatea radierii notării antecontractului din cartea funciară în anumite condiții. Ori, în speță este vorba de notarea antecontractului, iar prin analogie și interpretare a acestui text nu se poate extinde sfera sa de acțiune și în domeniul condițiilor de notare, dispoziția fiind aplicabilă expres doar în situația radierilor nu și a notărilor.

Astfel, se constată că, problema esențială în speță, așa cum transpare din soluția de respingere, o constituie lipsa legăturii dintre actul depus și imobilul asupra căruia se solicita notarea, respectiv că imobilul inițial nu mai formează obiect de publicitate imobiliară, iar legătura cu imobilul cuprins în cartea funciară trebuie să reiasă din act și nu în urma unor deduceri.

Sub acest aspect, instanța reține că obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare legalizat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. S. T. D. sub nr. 9131/29.05.2009 constă în obligația de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 7 situat în Cluj-N., .., jud. Cluj, ., în imobilul cu destinația de locuință construit pe terenul înscris în C.F. nr._ nr. cadastral_, cu dobândirea odată cu vânzarea și a cotelor indivize din construcție și teren aferente acestui apartament conform suprafeței lui.

Potrivit copiei de carte funciară nr._ Cluj-N., C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_ a fost sistată ca urmare a alipirii acestui imobil cu un alt imobil, ambele imobile fiind înscrise, în urma alipirii, în C.F. nou înființată, respectiv C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_.

Prin urmare, se poate observa cu ușurință că, imobilul în privința căruia petentul a dobândit un drept personal de creanță se identifică în prezent, în C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_, ca urmare a alipirii imobilului înscris în C.F. nr._ nr. cadastral_, fiindcă promitenții-vânzători și-au asumat obligația de a transmite petentului și cota-parte indiviză din teren conform suprafeței din apartamentul nr. 7.

Astfel, deși imobilul-construcție din care face parte apartamentul nr. 7, obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare, nu figurează înscris în cartea funciară, totuși, identificarea acestui apartament trebuie făcută conform antecontractului de vânzare-cumpărare legalizat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. S. T. D. sub nr. 9131/29.05.2009, prin raportare la imobilul-teren înscris inițial în C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_ și mai apoi în cartea funciară nou creată, C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_, în considerarea dreptului de creanță a petentului asupra unei cote-părți indivize din aceste teren, înscris în urma alipirii în această cartea funciară nouă.

Instanța consideră că, în speță sunt îndeplinite condițiile de notare în cartea funciară, invocate de registratorul de carte funciară, art. 20 Legea nr. 7/1996 și art. 42 Ordin nr. 633/2006, întrucât legătura dintre antecontractul de vânzare–cumpărare depus de petent și imobilul asupra căruia se solicita notarea, C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_, decurge din simpla constatare a faptului că, aceea cotă-parte indiviză din imobilul-teren înscris în C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_, menționată în antecontract, se regăsește acum în C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_ în urma alipirii. Aspect, care nu presupune deduceri, ci doar verificarea cărții funciare actuale în care se regăsește terenul înscris C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_, menționat expres în descrierea obiectului antecontractului de vânzare-cumpărare.

Față de cele expuse, deoarece singura identificare a apartamentului nr. 7 – obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare a cărui notare se solicită – a fost realizată de părți doar prin raportare la cota-parte indiviză din teren, iar acest teren, inițial trecut în C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_ se regăsește actualmente înscris în C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_, rezultând în acest mod legătura dintre imobilul asupra căruia se cere notarea și dreptul personal dobândit prin antecontractul a cărui notare se cere, instanța apreciind întemeiată plângerea petentului, va dispune anularea Încheierii de respingere nr._/08.08.2013 pronunțată de O.C.P.I. CLUJ în dosarul de carte funciară nr._/2013, și în consecință admiterea cererii petentului și notarea în cartea funciară a antecontractului de vânzare-cumpărare legalizat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. S. T. D. sub nr. 9131/29.05.2009, cu actele adiționale nr. 9824/11.06.2009 legalizat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. C. L. I. și nr._/15.07.2009 legalizat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. C. G. Maxililian asupra imobilului înscris în C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea împotriva încheierii de carte funciară formulată de petenul L. G. cu domiciliul procesual ales la S.C.P.A. „H. și Asocțiații” în Cluj-N., .. 7, .. Cluj în contradictoriu cu intimații Ș. I. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., Ș. I. cu domiciliul în Cluj-N., .. 69A, ., S.C. O. B. ROMÂNIA S.A. cu sediul în București, .-68, Sector 1.

Anulează Încheierea de respingere nr._/08.08.2013 pronunțată de O.C.P.I. CLUJ în dosarul de carte funciară nr._/2013, și în consecință:

Dispune admiterea cererii petentului și notarea în cartea funciară a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. S. T. D. sub nr. 9131/29.05.2009, cu actele adiționale nr. 9824/11.06.2009 autentificat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. C. L. I. și nr._/15.07.2009 autentificat de către S.C.N. „N. Lex”, prin B.N.P. C. G. Maxililian asupra imobilului înscris în C.F. nr._ Cluj-N., nr. cadastral_.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.

Red.Dact/S.B.T./6 ex/24.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 706/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA