Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 15371/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică din 22.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. Ș. G.
GREFIER: A. M.
MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN
PROCUROR: A. L.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii în dosarul civil nr._, având ca obiect cerere de reexaminare a sancțiunii contravenționale privind pe petenta G. DE J. MOBILĂ CLUJ-N. în contradictoriu cu intimata M. Z..
Procedura este legal îndeplinită.
Se constată că judecata a avut loc în ședința publică din 15.10.2014, când procurorul prezent a pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 09.07.2014, sub nr._, formulată de petenta G. DE J. MOBILĂ CLUJ-N. în contradictoriu cu intimata M. Z., s-a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună înlocuirea sancțiunilor cu amenda contravențională cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin procesele-verbale de contravenție . JR nr._/29.07.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., . nr._/23.08.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., . nr._/27.09.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., . nr._/08.02.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., . nr._/04.02.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., au fost aplicate mai multe amenzi intimatei care nu le-a achitat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii. Executarea silită a amenzilor neplătite nu poate fi realizată din lipsa bunurilor și veniturilor urmăribile.
În drept, au fost invocate prevederile art. 39 ind. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, au fost depuse la dosar: adresa nr. 416/17.01.2009, procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 415/17.01.2009, alte acte de executare și procesule-verbale de contravenție.
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Intimata legal citată nu a depus la dosar întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 (în forma în vigoare la data sesizării instanței), în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Pentru a putea dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții prevăzute de lege:
1. Să fi trecut minim 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor cu amenda contravențională. În cauză, această condiție este îndeplinită pentru fiecare proces-verbal de contravenție în parte, având în vedere că sancțiunile cu amenda contravențională aplicate au rămas definitive o dată cu procesele-verbale de contravenție, anume în termen de 15 zile de la data înmânării proceselor-verbale, iar termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a amenzilor contravenționale s-a împlinit pentru fiecare caz în parte.
2. Contravenientul să nu fi achitat amenda contravențională, condiție care reiese din actele atașate.
3. Să nu existe posibilitatea executării silite, fapt care reiese din adresa nr. 416/17.01.2009, procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 415/17.01.2009. Acestea atestă că intimata-contravenientă nu deține imobile sau mobile care să poată fi supuse executării silite și nici venituri urmăribile înregistrate la organul fiscal.
În vederea stabilirii duratei muncii în folosul comunității, instanța ține cont de cuantumul fiecărei amenzi contravenționale aplicate, respectiv de faptul că nicio amendă nu a fost achitată parțial, raportându-se, totodată, la prevederile 391 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 referitoare la durata maximă a prestării unei activități în folosul comunității în caz de înlocuire.
În consecință, instanța va admite cererea formulată de către petentul G. DE J. MOBILĂ CLUJ-N. împotriva intimatei M. Z., astfel că va dispune:
- înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/29.07.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității,
- înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/23.08.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității,
- înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.09.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității,
- înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/08.02.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității,
- înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/04.02.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității, sub coordonarea Primăriei Municipiului T., în funcție de aptitudinile fizice și psihice ale intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către petenta G. DE J. MOBILĂ CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, împotriva intimatei M. Z., CNP_, cu domiciliul în Mun. T., ., ..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr. _/29.07.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității, sub coordonarea Primăriei Municipiului T., în funcție de aptitudinile fizice și psihice ale intimatei.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr. _/23.08.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității, sub coordonarea Primăriei Municipiului T., în funcție de aptitudinile fizice și psihice ale intimatei.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr. _/27.09.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității, sub coordonarea Primăriei Municipiului T., în funcție de aptitudinile fizice și psihice ale intimatei.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr. _/08.02.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității, sub coordonarea Primăriei Municipiului T., în funcție de aptitudinile fizice și psihice ale intimatei.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr. _/04.02.2008 întocmit de U.M. 0827 Cluj-N., cu un număr de 5 de ore de muncă în folosul comunității, sub coordonarea Primăriei Municipiului T., în funcție de aptitudinile fizice și psihice ale intimatei.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 22.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. Ș. G. A. M.
Tehnoredactat M.Ș.G.
Nr. ex. 4/21.11.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7635/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2... → |
|---|








