Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 11076/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

O.D.C.P. 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din data de 22.12.2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: R. C. R.

GREFIER: A. PĂTEANU

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI DIN CLUJ-N., ., . contradictoriu cu paratii A. A. și P. M., avand ca obiect pretentii.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care

Instanta constata ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 15.12.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 22.12.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 26.05.2014 in dosarul civil nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI DIN CLUJ-N., ., . a solicitat în contradictoriu cu paratii A. A. și P. M.:

- obligarea paratilor in solidar la plata sumei de 1.820,25 lei reprezentand contravaloare restante cheltuieli comune/intretinere pe lunile martie 2013 – februarie 2014;

- obligarea paratilor in solidar la plata dobanzii legale de la data scadentei si pana la achitarea integrala a restantelor;

- obligarea paratilor in solidar la plata cheltuielilor de judecata.

Motivele cererii de chemare in judecata, in fapt si in drept, se afla expuse la filele 3-4 din dosar.

În probațiune, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, a probei cu interogatoriul paratilor si a anexat cererii de chemare in judecata un set de înscrisuri (f. 5-19, 21).

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

Cererea de chemare in judecata este scutita de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

Legal citati, paratii A. A. și P. M. nu au depus întâmpinare.

Paratul P. M. s-a prezentat la termenul de judecata din data de 15.12.2014, termen la care s-a administrat proba cu interogatoriul sau si a aratat ca nu a avut posibilitatea de a plati restanta, ca nu doar dumnealui este cel care ar trebui sa achite restanta fata de reclamanta, ca este de acord sa achite restantele, insa a solicitat ca si pârâtul A. A. sa se prezinte in fata instanței pentru a-si exprima pozitia procesuala.

In cauza au fost incuviintate si administrate urmatoarele probe: proba cu inscrisurile depuse la dosar si proba cu interogatoriul paratului P. M. (f. 34). Instanta a incuviintat si proba cu interogatoriul paratului A. A., insa paratul A. A. nu s-a prezentat la interogatoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Paratul A. A. are calitatea de nud proprietar al apartamentului nr. 45 situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, iar paratul P. M. are calitatea de uzufructuar al acestui apartament, asa cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 5006/08.10.2008 de catre N. Public G. Horacius Tony (f. 21).

Pârâtii nu au achitat contravaloarea cheltuielilor comune si de intretinere aferente apartamentului nr. 45 situat în Cluj-N., ., jud. Cluj aferente perioadei martie 2013 – februarie 2014.

Instanta retine ca ambii parati au obligatia de plata a acestor cheltuieli, paratul A. A. in calitate de proprietar al apartamentului, iar paratul P. M. in calitate de uzufructuar al apartamentului.

Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea, funcționarea asociațiilor de proprietari, „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari”, iar conform art. 49 alin. 2 „termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice“.

După o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plată, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru orice suma cu titlu de restanță, cu mențiunea că penalizările de întârziere nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica astfel încât suma penalizărilor să nu depășească suma la care s-au aplicat (art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007).

Potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007 „Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit “.

Aceste prevederi limitează doar dreptul asociației de proprietari de a solicita instanței de judecată obligarea debitorului la plata sumelor restante, mai vechi de 90 de zile, neavând nici un efect cu privire la existența obligațiilor debitorului din această perioadă.

Astfel, văzând listele de cheltuieli depuse de către reclamantă la dosar și data introducerii cererii (26 mai 2014), rezultă că dreptul de a solicita obligarea pârâților la plata sumei reprezentând debit neachitat se circumscrie prevederilor legale.

Având în vedere că, în speța de față, reclamanta a făcut dovada existenței debitului, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâți, instanța reține că pârâților le revenea sarcina de a dovedi potrivit art. 249 din Noul Cod de procedura civila că si-au executat propriile obligații, deci ca au plătit datoriile. Pârâții, cu toate că au avut posibilitatea, nu au solicitat instanței administrarea vreunor probe din care să rezulte că au achitat în întregime și în termen obligațiile de plata fata de reclamanta.

Prin urmare, instanța constată că pretențiile reclamantei referitoare la contravaloarea restantelor la cheltuielile comune și de intretinere aferente perioadei martie 2013 – februarie 2014 sunt întemeiate.

Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata dobanzii legale aferente sumei de 1.820,25 lei de la data scadentei si pana la data achitarii integrale a acestei sume, instanța apreciază că si aceasta cerere este întemeiata fata de prevederile art. 3 alin. 2 si 3 din OG nr. 13/2011.

Instanta va avea in vedere ca in raspunsurile la interogatoriu paratul P. M. a recunoscut ca are datorii fata de reclamanta reprezentand cheltuieli comune si a solicitat sa incheie un angajament de plata cu reclamanta, avand in vedere ca are o pensie mica (f. 34).

De asemenea, instanta apreciaza ca se impune obligarea paratilor in solidar la plata sumelor datorate reclamantei, deoarece paratul A. A., in calitate de proprietar al apartamentului, are obligatia de plata a cheltuielilor de intretinere in temeiul art. 46 din Legea 230/2007, iar paratul P. M. datoreaza cheltuielile de intretinere in calitate de uzufructuar, de persoana care foloseste efectiv imobilul.

Ca atare, cererea de chemare in judecata este intemeiata si urmeaza a fi admisa.

F. de considerentele de mai sus, instanta va admite cererea de chemare in judecata formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI DIN CLUJ-N., ., . în contradictoriu cu paratii A. A. și P. M., avand ca obiect pretentii.

In consecinta, instanta îi va obliga pe parati, in solidar, sa plateasca reclamantei suma de 1.820,25 lei reprezentand contravaloarea restantelor la cheltuielile comune și de intretinere aferente perioadei martie 2013 – februarie 2014.

De asemenea, instanta îi va obliga pe parati, in solidar, sa plateasca reclamantei dobanda legala aferenta sumei de 1.820,25 lei de la data scadentei si pana la data achitarii integrale a acestei sume.

Totodata, instanta va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare in judecata formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI DIN CLUJ-N., ., ., cu sediul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat E. P. în Cluj-N., .. 28, ., în contradictoriu cu paratii A. A., cu domiciliul în Cluj-N., ., . și P. M., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., avand ca obiect pretentii.

Obliga paratii, in solidar, sa plateasca reclamantei suma de 1.820,25 lei reprezentand contravaloarea restantelor la cheltuielile comune și de intretinere aferente perioadei martie 2013 – februarie 2014.

Obliga paratii, in solidar, sa plateasca reclamantei dobanda legala aferenta sumei de 1.820,25 lei de la data scadentei si pana la data achitarii integrale a acestei sume.

Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.12.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

R. C. R. A. PĂTEANU

Red./Dact./R.C.R./6 ex./14.07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA