Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9943/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9943/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 13813/211/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9943/2014
Ședința publică de la 02 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. C.
Grefier T. P.
Ministerul Public reprezentat prin procuror T. A. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol este soluționarea cererii formulata de petentul P. C. B. PRIN PRIMAR în contradictoriu cu intimata R. C., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
În temeiul art. 43 Cod procedură civilă în urma verificărilor făcute pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.
În baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 94 C.pr.civ. și art. 39^1 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, constată competența generală, materială și teritorială a prezentei instanțe să soluționeze cererea obiect al dosarului cu nr. de mai sus.
Instanta invoca din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei - P. comunei B..
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea exceptiei invocate.
Instanța retine cauza in pronuntare asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei.
INSTANȚA
Deliberand,asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 20.06.2014 sub dosar nr. de mai sus, reclamanta P. C. B. prin Primar a solicitat instanței inlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicata prin procesele verbale depuse la dosar cu sancțiunea prestarii unei activități in folosul comunității, conform art.9 alin.3 din OG nr.2/2001.
In probațiune a depus inscrisuri.
Intimata, legal citata nu a formulat întâmpinare față de cererea introductiva de instanță.
Analizând cu prioritate, excepția lipsa calitate procesual activă a reclamantei, instanța reține următoarele:
Calitatea procesual activa presupune existența unei identități între persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecății.
Conform dispozițiilor din art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,in forma în vigoare la data de formulării acțiunii introductive de instanță,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
În cauză, din cuprinsul proceselor verbale de constatare a contravenției aflate la dosarul cauzei, la f.30-112, f.114- 202,f. 204-291,f.292-381 și f.383-395, rezultă că organul constatator este Politia Municipiului Cluj-N.,Inspectoratul de Jandarmi al Județului Cluj, respectiv Gruparea Mobila de Jandarmi.
Este adevărat că, dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 au fost modificate prin art.I din OG nr.17/2001, in sensul ca, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, dar conform art. II, din acelasi act normativ, procesele și cererile privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe a Guvernului se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Astfel, in raport cu dispozițiile legale enunțate mai sus, instanța arata ca, petenta P. C. B. nu are calitate procesuală activă în a solicita înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea privind obligarea prestării la muncă în folosul comunității.
În consecință, în temeiul art. 9 alin. 3 din OG2/2001,astfel cum era in vigoare in data de 20.06.2014, va admite excepția invocată și va respinge cererea petentei pentru lipsa calității procesuale active a acesteia, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite exceptia lipsa calitate procesual activa a reclamantei P. C. B..
Respinge cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta P. C. B. cu sediul în loc. B. . jud.Cluj în contradictoriu cu intimata R. C., CNP_7 cu domiciliul în loc.B. nr. 621 F – în prezent . jud.Cluj,ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesual activa.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea si motivele de apel se depun la instanta a carei hotarâre se ataca.
Pronunțata în ședința publica, azi, 02 octombrie 2014.
Președinte, Grefier,
S. C. T. P.
Red./Tehnored. S.C.- jud./05.11.2014/4 ex
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 8971/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 547/2014.... → |
|---|








