Somaţie de plată. Sentința nr. 8971/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8971/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 9904/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._/211/2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8971/2014
Ședința Publică din 10.09.2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat în examinare pronunțarea hotărârii în cererea formulată de creditoarea AGENȚIA P. AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI în contradictoriu cu debitoarea . , în litigiul având ca obiect somație de plata de plată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 03.09.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.05.2014, sub nr._, creditoarea AGENȚIA P. AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI a chemat în judecată pe debitoarea . și a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe de plată, prin care să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 1785 lei reprezentând contravaloarea facturii nr._/03.08.2009 cu titlu de tarif acces în SEAP pentru semestrul II 2009 stabilit prin HG nr. 370/2009, precum și la plata majorărilor de întârziere în sumă de 2652,87 lei calculate conform art. 2 alin. 2 din decizia titlu de creanță nr. TC_/03.08.2009.
În motivare creditoarea a arătat debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a tarifului de acces în SEAP aferente semestrului II al anului 2009 astfel cum rezultă din factura nr._/03.08.2009, deși a fost înștiințată în data de 28.03.2014 cu privire la acest aspect.
Creditoarea a apreciat că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă potrivit prevederilor art. 1013 și urm. C.pr.civ.
În drept creditoarea a invocat dispozițiile art. 94, 111, 194, 1013 și urm. C.pr.civ., 120 )G nr. 92/2003, art. 1 HG nr. 1132/2013.
În probațiune creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând în copie: somație (f.6), factura nr._/03.08.2009 (f. 8), decizia nr. nr. TC_/03.08.2009 (f. 9), raport (f. 11-19).
Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 30 OUG nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă în data de 02.07.2014 debitoarea a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă în principal, iar în subsidiar ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat ca factura fiscală nr._/03.08.2009 nu a fost acceptată la plată, fiind restituită prin poștă, întrucât a beneficiat de certificatul digital SEAP pe o perioadă de 2 ani începând cu 22.03.2007, însă ulterior nu a fost reînnoit.
Mai mult dispozițiile legale de care creditoarea se prevalează nu mai erau în vigoarea la data emiterii facturii fiscale în cauză, fiind aplicabile numai autorităților contractante.
Debitoarea a mai arătat că suma solicitată nu reprezintă o creanță exigibilă, în condițiile în care cererea pentru recuperarea acestei sume nu a fost formulată în termenul de prescripție de 3 ani, apreciind că această creanță nu are un caracter fiscal, izvorând din raporturi de natură contractuală.
În drept debitoarea a invocat dispozițiile art. 1013 și urm. C.pr.civ., HG nr. 1160/2006.
Prin notele scrise depuse la data de 12.08.2014 debitoarea a solicitat respingerea excepției lipsei de interes invocată de către instanță din oficiu, arătând că decizia emisă de creditoare nu poate fi considerat un titlu de creanță de natură adiministrativ fiscală. Mai mult această decizie a fost contestată sub acest aspect.
Analizând actele și lucrările dosarului în ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția lipsei de interes este o excepție de fond întrucât se referă la condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, peremptorie deoarece admiterea excepției are drept rezultat respingerea cererii formulate și absolută pentru că poate fi invocată de către instanță din oficiu.
Instanța reține pentru început că una din condițiile exercitării oricărei acțiuni civile o reprezintă interesul, potrivit art. 32 C.pr.civ., prin interes înțelegându-se folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcarea acțiunea civilă.
In ceea ce privește cerințele legale ale condiției interesului de acționa, instanța reține că acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal și actual, trebuind să subziste la momentul formulării acțiunii.
În conformitate cu prevederile art. 1013 alin.1 din Noul Cod de procedura civila, procedura ordonanței de plată se aplică creantelor certe, lichide si exigibile constand in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege.
Raportat la aceste prevederi legale, rezultă că procedura specială a ordonanței de plată a fost instituită pentru a răspunde necesității executării cu celeritate a obligațiilor în vederea bunei desfășurări a activității creditorilor, persoane fizice sau juridice, în cadrul raporturilor civile, prin realizarea de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor, singurul mijloc de probă admisibil fiind înscrisurile.
În speță, creditoarea solicită emiterea unei ordonanțe prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei totale de 1785 lei reprezentând tariful de acces în SEAP aferent semestrului II al anului 2009.
Având în vedere dispozițiile enunțate anterior, instanța reține că interesul în promovarea procedurii sumare a ordonanței de plată constă în obținerea rapidă și eficientă a unui titlu executoriu împotriva debitorului.
Analizând înscrisurile depuse la dosar instanța constată că pentru factura fiscală nr._/03.08.2009 care atestă debitul imputat, a fost emisă decizia nr. TC_/03.08.2009, reprezentând titlu de creanță, care la data împlinirii termenului de scadență devine titlu executoriu în condițiile art. 141 OG nr. 92/2003.
Or, în condițiile în care, anterior introducerii cererii de emitere a ordonanței de plată, creditoarea a emis respectiva decizie, act juridic cu valoarea unui titlu executoriu, conform art. 141 alin. 1 din OG nr. 92/2003, iar această decizie poate fi pusă în executare silită, instanța apreciază că intentarea unei proceduri împotriva debitoarei prin care se urmărește obținerea unui nou titlu executoriu pentru aceiași sumă, dar și pentru penalități calculate în condițiile art. 120 OG nr. 92/2003, aspect prevăzut de asemenea în decizia amintită, este lipsită de interes.
Pe cale de consecință, întrucât în prezenta cauză creditoarea nu justifică un interes legitim, născut și actual pentru obținerea unui nou titlu executoriu, existând deja un titlu executoriu în favoarea creditoarei, titlu executoriu care face inutilă folosirea procedurii speciale a ordonanței de plată, din moment ce finalitatea acesteia este tocmai obținerea unui titlu executoriu printr-o procedură simplificată, instanța constatând că excepția lipsei de interes invocată din oficiu este întemeiată o va admite ca atare și va respinge cererea de emitere a unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei ca fiind lipsită de interes.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei de interes invocată din oficiu de către instanță.
Respinge cererea formulată de către creditoarea AGENȚIA P. AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în București, ., sector 2, CUI_, în contradictoriu cu debitoarea .., cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, având ca obiect ordonanță de plată, ca fiind lipsită de interes.
Cu drept de cerere în anulare pentru părți în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea și motivele de apel se depun la Judecătoroia Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/16.10.2014
Red.I.G.D.
Tehnored. I.G.D.
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8470/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9943/2014.... → |
|---|








