Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 16489/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 15 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier R.-I. P.
Ministerului Public reprezentat prin Procuror M. L. – din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, în contradictoriu cu intimatul M. I., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Instanța dispune luarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.
La a doua strigare făcută în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 131 C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
În temeiul art. 238 C. pr. Civ. apreciază durata procedurilor la un termene de judecată.
Reprezentanta Ministerului public solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 255 si art. 258 C.pr.civ, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile de formulat sau probe de administrat, declara închisa faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul reprezentantei Ministerului Public..
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii de chemare în judecată, raportat la înscrisurile depuse de reclamant, rezultă imposibilitatea acestuia de a executa debitul, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. de mai sus, petentul I. DE P. JUDETEAN CLUJ a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta si in contradictoriu cu intimatul M. I. sa dispuna inlocuirea sanctiunii contraventionale a amenzii in cuantum de 1.000 lei, aplicata prin procesul verbal de contraventie . nr._/23.04.2014 întocmit de I. DE P. JUDETEAN CLUJ, cu sanctiunea muncii in folosul comunitatii.
Legal citat, intimatul nu a depus intampinare la dosar si nici nu s-a prezentat in instanta pentru a-si formula poziția.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt ca prin procesul verbal de contraventie . nr._/23.04.2014 întocmit de I. DE P. JUDETEAN CLUJ atașate în copie la dosar a fost sanctionat contraventional intimatul cu amenda contraventionala in cuantum de 1.000 lei.
Actul de sanctionare a devenit definitiv prin neexercitarea cailor legale de atac, iar intimatul nu a achitat amenda contraventionala in termenul legal de 30 zile, prevazut de art. 9 din OG 2/2001.
Pe de alta parte, potrivit procesului verbal remis de Serviciul Executori Bugetari, Directia Venituri din cadrul Primariei de domiciliu s-a constatat starea de insolvabilitate a intimatului
In drept, instanta retine ca potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, in conditiile in care exista consimtamantul expres al celui sanctionat, instanta poate dispune inlocuirea sanctiunii amenzii cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii.
Ținând cont de aceste împrejurări instanța va admite cererea și va transforma amenda de 1.000 lei în muncă în folosul comunității constând în 100 de ore ce se vor executa în cadrul primăriei de domiciliu.
Calea de atac și motivele se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de reclamanta I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâtul M. I., CNP_, cu dom. în Sibiu, ., jud. Sibiu
Transformă amenda în cuantum de 1000 lei, aplicată prin procesul verbal de contraventie . nr._/23.04.2014 în 100 de ore de munca în folosul comunitatii.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2014.
JUDECĂTOR, GREFIER
C. M. C. R. I. P.
Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex., 2014-12-16
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 5831/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








