Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1992/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1992/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 26361/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1992/2014

Ședința Camerei de Consiliu de la 27 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. M.

Grefier E. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta M. D. SRL și pe pârâta B. C. E. INTREPRINDERE INDIVIDUALA, pârâta B. C. E., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Verificându-și competența, în temeiul art.131 N.c.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța constată că pârâta nu a depus la dosar formularul de răspuns completat corespunzător, conform art.1029 N.c.p.c., și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.

Instanța apreciază cauza în stare de soluționare și o reține în pronunțare asupra probelor de la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:

Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2013 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, reclamanta M. D. SRL în contradictoriu cu pârâții B. C. E. INTREPRINDERE INDIVIDUALA și B. C. E., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige paratele la plata sumei de 995,09 lei, la plata dobânzii contractuale de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, în fapt, a încheiat cu debitoarea B. C. E. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ si cu debitorul fideiusor B. C. E., Contractul de Furnizare Produse si Servicii - v6 înregistrat sub nr. 1900/03.07.2013, contract in temeiul căruia urmau a se desfășura relațiile contractuale.

Creditoare și-a îndeplinit obligațiile asumate potrivit Contractului mai sus menționat, respectiv acelea de vânzare către debitoare a cartelelor valorice electronice de reîncărcare generate de sistemul informatic, prin punerea la dispoziția sa de terminale EFT-POS, așa cum e menționat in contract la Obiectul acestuia, a pus la dispoziția B. C. E. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ 1 terminal de reîncărcare de tipul Ingenico_, seria_ asa cum rezulta din Procesul verbal de predare primire terminal nr._/05.07.2013, terminal cu ajutorul căruia este posibila realizarea actelor de reîncărcare electronica.

Potrivit prevederilor Contractului de furnizare produse si servicii înregistrat sub nr. 1900 din data de 03.07.2013 la capitolul IV Prețul produselor si/sau serviciilor inclusiv a echipamentelor livrate, art. 4.11 se prevede: „in cazul facturilor de Servicii încărcare Electronica: Sumele datorate de Beneficiar 6atre Furnizor se pot dovedi pe baza tranzacțiilor Înregistrate in Sistemul Informatic" Beneficiarul declarând ca aceste înregistrări îi sunt opozabile, le recunoaște si le accepta. Toate aceste înregistrări sunt anexate la dosar si sunt aferente fiecărei facturi corespunzătoare, in parte.

Debitoarea B. C. E. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ nu a achitat însă contravaloarea facturilor menționate în petitul cererii, aferente reîncărcărilor electronice. Facturile au fost emise în baza tranzacțiilor înregistrate în Sistemul Informatic, așa cum s-a stabilit in mod expres in cuprinsul contractului menționat, sistem ce îi este opozabil, debitoarea arătând in mod expres ca recunoaște aceste citiri si le însușește.

Îndeplinirea obligațiilor contractuale a fost garantata in solidar de către B. C. E. in calitate de fideiusor, având funcția de Asociat al debitoarei astfel încât acesta, prin semnarea Contractului mai sus amintit, se angaja sa garanteze executarea contractului, prin efectuarea plaților restante ale Beneficiarului, daca acesta înregistra astfel de creanțe.

Astfel, la cap. VII Garanții, art. 7.1, se prevede ca Beneficiarul in calitate de debitor al obligației principale, Furnizorul in calitate de creditor al obligației principale si Fideiusorul având funcția de administrator al Beneficiarului sau calitatea de asociat al Beneficiarului, sau de terța persoana mandatata in baza unei procuri speciale autentificate la notar, de comun cord au convenit garantarea obligației principale de prezentului Contract ce consta in executarea tuturor obligațiilor asumate de către Beneficiarul - Debitor prin prezentul contract către Furnizorul - Creditor al obligației principale.

În temeiul garantării obligațiilor, Fideiusorul în calitate de garant al executării contractului poate să fie urmărit de către creditor pentru realizarea creanțelor datorate de către debitor. La art. 7.5 al cap. VII se prevede că Fideiusorul are obligația să execute întocmai obligația asumată de către debitorul principal în cazul în care acesta nu își execută obligația asumată, renunțând la beneficiul de discuțiune și de diviziune.

În consecință, prin semnarea prezentului contract, debitoarea în solidar cu Fideiusorul și-au însușit citirile Sistemului Informatic, întocmirea facturilor în baza acestor citiri fiindu-le deopotrivă opozabilă.

Prin similitudine, înregistrările Sistemului Informatic sunt asemeni înregistrărilor contoarelor de curent/gaz, astfel încât după semnarea contractului, plata în baza acestor înregistrări este obligatorie, obligație de altfel asumată de debitoare în cuprinsul contractului încheiat cu aceasta.

Conform mențiunilor de pe facturile emise, debitoarea în solidar cu Fideiusorul datorează penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

În drept au fost invocate prevederile dispozițiilor art. 1025 și următoarele din noul Cod de Procedură Civilă.

In probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Acțiunea civilă de față a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.

Deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea dedusă judecății.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În fapt, petenta a încheiat cu debitoarea B. C. E. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ si cu debitorul fideiusor B. C. E., Contractul de Furnizare Produse si Servicii - v6 înregistrat sub nr. 1900/03.07.2013, contract in temeiul căruia urmau a se desfășura relațiile contractuale-vânzare către debitoare a cartelelor valorice electronice de reîncărcare generate de sistemul informatic, prin punerea la dispoziția sa de terminale EFT-POS, așa cum e menționat in contract la Obiectul acestuia.

Reclamanta a pus la dispoziția B. C. E. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ 1 terminal de reîncărcare de tipul Ingenico_, seria_ asa cum rezulta din Procesul verbal de predare primire terminal nr._/05.07.2013, terminal cu ajutorul căruia este posibila realizarea actelor de reîncărcare electronica.

Potrivit prevederilor Contractului de furnizare produse si servicii înregistrat sub nr. 1900 din data de 03.07.2013 la capitolul IV Prețul produselor si/sau serviciilor inclusiv a echipamentelor livrate, art. 4.11 se prevede: „in cazul facturilor de Servicii încărcare Electronica: Sumele datorate de Beneficiar 6atre Furnizor se pot dovedi pe baza tranzacțiilor Înregistrate in Sistemul Informatic" Beneficiarul declarând ca aceste înregistrări îi sunt opozabile, le recunoaște si le accepta. Toate aceste înregistrări sunt anexate la dosar si sunt aferente fiecărei facturi corespunzătoare, in parte.

Debitoarea B. C. E. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ nu a achitat însă contravaloarea facturilor menționate în petitul cererii, aferente reîncărcărilor electronice. Facturile au fost emise în baza tranzacțiilor înregistrate în Sistemul Informatic, așa cum s-a stabilit in mod expres in cuprinsul contractului menționat, sistem ce îi este opozabil, debitoarea arătând in mod expres ca recunoaște aceste citiri si le însușește.

Îndeplinirea obligațiilor contractuale a fost garantata in solidar de către B. C. E. in calitate de fideiusor, având funcția de Asociat al debitoarei astfel încât acesta, prin semnarea Contractului mai sus amintit, se angaja sa garanteze executarea contractului, prin efectuarea plaților restante ale Beneficiarului, daca acesta înregistra astfel de creanțe.

Astfel, la cap. VII Garanții, art. 7.1, se prevede ca Beneficiarul in calitate de debitor al obligației principale, Furnizorul in calitate de creditor al obligației principale si Fideiusorul având funcția de administrator al Beneficiarului sau calitatea de asociat al Beneficiarului, sau de terța persoana mandatata in baza unei procuri speciale autentificate la notar, de comun cord au convenit garantarea obligației principale de prezentului Contract ce consta in executarea tuturor obligațiilor asumate de către Beneficiarul - Debitor prin prezentul contract către Furnizorul - Creditor al obligației principale.

În temeiul garantării obligațiilor, Fideiusorul în calitate de garant al executării contractului poate să fie urmărit de către creditor pentru realizarea creanțelor datorate de către debitor. La art. 7.5 al cap. VII se prevede că Fideiusorul are obligația să execute întocmai obligația asumată de către debitorul principal în cazul în care acesta nu își execută obligația asumată, renunțând la beneficiul de discuțiune și de diviziune.

În consecință, prin semnarea prezentului contract, debitoarea în solidar cu Fideiusorul și-au însușit citirile Sistemului Informatic, întocmirea facturilor în baza acestor citiri fiindu-le deopotrivă opozabilă.

Prin similitudine, înregistrările Sistemului Informatic sunt asemeni înregistrărilor contoarelor de curent/gaz, astfel încât după semnarea contractului, plata în baza acestor înregistrări este obligatorie, obligație de altfel asumată de debitoare în cuprinsul contractului încheiat cu aceasta.

Conform mențiunilor de pe facturile emise, debitoarea în solidar cu Fideiusorul datorează penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

În drept, văzând prevederilor art. 1025 - art. 1032 Noul Cod procedura civila; Ordonanței Guvernului nr. 13/2011; art. 1270 Noul Cod Civil, actele dosarului, că pârâta nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător, conform art.1029 N.c.p.c. și nici nu a formulat întâmpinare în cauză, apreciază cererea întemeiată și o va admite în sensul celor solicitate.

Potrivit disp. art. 1025 si următoarele din noul Cod de Procedura Civila. (1) Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Conform prevedrilor art. 1.029 (4) În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Văzând prevederile mai sus redate, instanța apreciază că cererea este fondată, ea se circumscrie ipotezei legale în discuție.

În cuprinsul facturilor se prevede termenul de plată a mărfii livrate, pe care debitoarea nu a înțeles să îl respecte.

Prin urmare, instanța, în conformitate cu art. 1169 C. civ., constată că reclamanta a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile de 995,09 lei, la plata dobânzii contractuale de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

Întrucât pârâta nu a achitat prețul produselor livrate, în cauză devin incidente dispozițiile art. 43 din C. . datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânzi de drept din ziua când devin exigibile. În temeiul acestor dispoziții legale, în toate cazurile în care beneficiarul întârzie plata prețului, este sancționat de drept cu dobânzi, care se datorează de la data scadenței și până la plata prețului, chiar și în situația în care, între părțile raportului juridic, nu s-a încheiat un contract în formă scrisă, fără a fi necesară o punere în întârziere formală, în speță fiind vorba despre penalitățile contractuale convenite.

Deoarece atât factura de livrare servicii, cât și contractul aferent cuprind datele de identificare ale pârâtului, au fost însușite și semnate de acesta, in cauză sunt aplicabile disp. art. 969 C.civ.: conform cărora„ Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante”.

Pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile legale (art. 969 C.civ., art.1361 C.civ., art.1363 C.-civ., art.43 C.. îi reveneau, neachitând prețul serviciilor achiziționate și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.

Conform dispozițiilor art. 1.031 (1) partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată.

Văzând acest text legal, solicitarea petentei, dovada de la dosar, pârâții-debitori vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 Ron, reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă precizată formulată de reclamanta M. D. SRL cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare RO_ în contradictoriu cu pârâta B. C. E. INTREPRINDERE INDIVIDUALA cu sediul în ., nr. 12, județul Dâmbovița, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. F_, având cod unic de înregistrare_, B. C. E. cu domiciliul în ., nr. 12, județul Dâmbovița și în consecință:

Dispune obligarea pârâtei la suma de 995,09 lei, la plata dobânzii contractuale de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

Dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 Ron.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul specializat Cluj.

Pronunțată în ședința publică de la 27.02.2014.

P.,GREFIER,

S. MIHAIELENA M.

Red/dact SM/15.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1992/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA