Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6562/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6562/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 2685/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

Sentința civilă nr. 6562/2014

Ședința Publică din 23.06.2014

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: I. G. D.

GREFIER: A. P.

Reprezentanta Ministerului Public, d-na procuror L. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N..

S-a luat spre examinare pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de petenta C. DE T. PUBLIC CLUJ N. în contradictoriu cu intimata T. A., în litigiul având obiect reexaminare sancțiune contravențională.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 11.06.2014, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 19.06.2014 și ulterior pentru data de 23.06.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 07.02.2014, sub nr._, petenta C. de T. Public Cluj N. prin reprezentant legal a chemat în judecată pe intimata T. A. P. solicitând să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată intimatei prin procesul verbal nr._/07.10.2013 cu sancțiunea obligării intimatei la prestarea unei munci în folosul comunității.

În motivare, petenta a arătat că prin procesul verbal arătat intimata a fost sancționată pentru faptul că a călătorit cu mijloace de transport în comun fără a avea bilet sau legitimație de cășătorie valabilă și întrucât intimata nu a achitat amenda astfel stabilită și nu a contestat actul sancționator procesul verbal a fost trimis Direcției Locale de Taxe și Impozite de la domiciliul intimatei în vederea executării silite.

Ulterior prin adresa nr._/11.1.2013 s-a comunicat intimata nu poate fi executată silit, întrucât nu are venituri sau bunuri urmărilbile.

În drept, petenta a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

În probațiune petenta a depus următoarele înscrisuri: delegație (f.2), notă constatare (f.3), adresa nr._/7/2011 (f.4), procese verbale privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate (f. 5-6), înștiințare poprire (f. 8-10), adrese Primăria Cluj N. (f. 11-19), procesul verbal nr._/07.10.2013 (f. 3).

Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit dispozițiilor art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Deși legal citată, intimata nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând cererea de față prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Petenta solicită înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatei cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, iar din procesul-verbal de contravenție nr._/07.10.2013 se reține că s-a dispus sancționarea intimatei cu o amendă contravențională în cuantum de 50 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 din HCL nr. 767/2004.

Potrivit adresei nr._ întocmită de Primăria Cluj N. s-a precizat faptul că din verificările efectuate intimata nu deține bunuri și nici nu are venituri cu caracter permanent și prin urmare nu există posibilitatea executării silite (f.2).

Art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 stabilește sancțiunile contravenționale principale, printre care se găsește și prestarea unei activități în folosul comunității (lit. c). Natura acestei sancțiuni este reglementată prin intermediul art. 9 din O.G. nr. 2/2001: prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore, iar sancțiunea se stabilește alternativ cu amenda.

Conform art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Văzând totodată și dispozițiile art. 391 1 alin. 2) introdus prin Legea nr. 352/21 iulie 2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care reglementează: „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore” .

Prin urmare, în cazul intimatei T. A. P., instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Instanța va avea în vedere la individualizarea acestei sancțiuni disp. art. 391 din O.G. nr. 2/2001 și va admite cererea urmând a dispune înlocuirea amenzii aplicate în cuantum de 50 lei cu 5 ore de muncă în folosul comunității, numărul de ore fiind stabilit în raport cu valoarea amenzii aplicate și cu limitele prevăzute de art. 391 din O.G. nr. 2/2001.

Față de prevederile art. 453 C.pr.civ. și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va luat act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulata de petenta C. de T. Public Cluj N., cu sediul în Mun. Cluj-N., . 1989, nr. 128-130, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata T. A. Paricia, cu domiciliul in Sânicoara, ., jud. Cluj, având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.

Înlocuiește sancțiunea amenzii in cuantum de 50 lei, aplicata intimatei prin procesul verbal nr._/07.10.2013 incheiat de petentă, cu sanctiunea prestării unei activitati in folosul comunității, pe o durată de 5 ore, care urmeaza sa fie executata in localitatea de domiciliu sau de resedinta a intimatei, in conformitate cu programul si in conditiile stabilite de Primarul din aceasta localitate.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședința publică de la 23.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. D. A. P.

4 ex/29.08.2014

Red.I.G.D.

Tehnored.I.G.D

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6562/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA