Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 3296/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința Publică din 05.12.2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat în examinare pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanta B. F. V. în contradictoriu cu pârâta ., în litigiul având ca obiect rezoluțiune contract.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de părți au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 26.11.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregisrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.02.2014 sub nr._ reclamantul B. F.-V. solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. P. G. S.R.L., rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare puiet nr. 108/10.10.2012 privind cantitatea de 1.200 buc. arbust puiet P. Cotevisa 2 repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei să-i restituie suma de 2.500 euro, cu dobândă legală în materie civilă, de la data de 12 aprilie 2013 până la restituirea efectivă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivare, reclamantul a arătat că în baza Contractului de vânzare-cumpărare puiet nr. 108 din 10.10.2012, pârâta s-a obligat să-i livreze cantitatea de 1200 buc. „arbust - puiet P. Cotevisa 2 (înregistrați la BUNDESSORTENAMT Osterfelddamm 80, D_ Hannover sub nr. 2007/1679), în perioada 5 -12 aprilie 2013.
La termenul stipulat în Contract pârâta a întârziat livrarea, iar la insistențele reclamantului, s-a prezentat la sediul acesteia pe data de 30.04.2013 pentru preluarea mărfii, fiind însoțit de martorul I. S..
Întrucât pârâta nu a fost în măsură să-i pună la dispoziție documente privind proveniența și calitatea mărfii, precum și Certificat de garanție, iar pe de altă parte perioada optimă de plantare era depășită, a refuzat primirea, solicitând restituirea sumei de 2,500 de euro, achitată cu titlu de avans.
În ciuda notificărilor din data de 22.05.2013 și 05.06.2013, pârâta nu a restituit suma primită cu titlu de avans.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1.270 alin. (1), art. 1.350, art. 1.489 alin. (1), art. 1.516 alin. (2) pct. 2., art. 1.672 pct. 2., art. 1.686 alin. (2) din Noul Cod Civil, precum și art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.
În probațiune, reclamantul a depus o . înscrisuri (f.5-17) și a solicitat administrarea probei testimoniale cu audierea martorului I. S. și interogatoriul pârâtei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 664 lei astfel cum rezultă din chitanța aflată la fila 4 din dosar.
Prin precizarea de acțiune depusă în data de 10.03.2014 (f.23-24) reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2250 euro cu dobânda aferentă de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă.
Pârâta deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă prin notele scrise depus la termenul de judecată din data de 03.09.2014 (f.48-49) a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul in calitate de cumpărător, nu și-a respectat obligațiile asumate, neprezentându-se in intervalul stabilit pentru ridicarea produselor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Motivul invocat de către reclamant referitor la faptul ca nu i-ar fi pus la dispoziție documentele privind proveniența si calitatea mărfii nu are nicun suport real, la momentul întâlnirii cu reclamantul pârâta a furnizat acestuia declarația de garanție a producătorului, precum si certificatul cu privire la acordarea protecției comunitare pentru soiurile de plante, documente care atesta in mod corect proveniența si calitatea mărfii, precum si garanția oferita de către producător.
În cauză instanța a incuviințat și a anexat înscrisurile depus în probațiune, precum și proba testimonială cu audierea martorului I. S. (f.58-59) și interogatoriile părților (f.45-46, 60-61).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți a intervenit la data de 10.10.2012 contractul de vânzare-puiet nr. 108 în baza căruia pârâta s-a obligat să livreze reclamantului 1200 de puieți tip P. Cotevisa 2 (înregistrați la BUNDESSORTENAMT Osterfelddamm 80, D_ Hannover sub nr. 2007/1679) prețul contractului fiind stabilit la suma de 7440 euro, din care reclamantul se obliga să achite un avans de 2232 euro în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, iar diferența la momentul livrării arbuștilor.
Potrivit art. 3 din contract, în condițiile achitării avansului, vânzătorul se obliga să pună la dispoziția cumpărătorului puieții în perioada 05-12 aprilie la depozitul său din zona Cluj, cumpărătorul având obligația transportului, iar vânzătorul a plantării.
Totodată potrivit art. 4 lit. b și e din contract puieții trebuiau livrați însoțiți de certificate de origine, de calitate și factură, vânzătorul garantând pentru calitatea lor.
Deși reclamantul a achitat avansul în sumă de 2250 euro la data de 15.10.2012 astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 10-11, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile astfel cum au fost asumate prin contractul arătat.
Pentru început, instanța reține că rezoluțiunea este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor izvorâte dintr-un contract sinalagmatic cu executare uno iucto, constând în desființarea retroactivă a acestuia.
Potrivit art. 1550 C.civ. rezoluțiunea poate fi dispusă de către instanță, la cerere sau, după caz poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită, iar în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părțile au convenit astfel, rezoluțiunea poate opera de plin drept.
În prezenta cauză, instanța urmează a analiza, dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile rezoluțiunii judiciare a contractului de prestări servicii încheiat între părți la data de 10.10.2012, din culpa pârâtei – prestator al serviciilor contractate, așa cum rezultă acestea din prevederile art. 1549 și urm C.civ.
Raportat la aceste prevederi legale instanța reține că admiterea unei acțiuni în rezoluțiune presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către una dintre părți a obligațiilor ce-i revin în temeiul contractului încheiat; neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condițiile prevăzute de lege, precum si daca neexecutarea este semnificativa in cazul contractelor cu executare dintr-o data (uno ictu) sau daca neexecutarea este repetata in cazul contractelor cu executare succesiva (art. 1551).
Cu privire la prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, instanța constată că deși pârâta trebuia să pună la dispoziția cumpărătorului 1200 de puieți tip P. Cotevisa 2 înregistrați la BUNDESSORTENAMT Osterfelddamm 80, D_ Hannover sub nr. 2007/1679 în perioada 05-12 aprilie 2013, aceasta l-a chemat pe reclamant pentru ridicarea arbuștilor abia la sfârșitul lunii aprile 2013, astfel cum a arătat și martorul I. S. (f.58), aspect necontestat de altfel de către pârâtă.
Cât privește tipul arbuștilor oferiți, același martor a arătat că aceștia nu erau Cotevisa 2, ci de un alt tip, remarcând pe cutiile în care erau ambalați mențiunea in vitro 112, aceste plante fiind diferite de plantele tip cotevisa 2 pe care martorul le văzuse cu altă ocazie, chiar dacă acest aspect rezulta din simpla sa apreciere.
Tot astfel, deși potrivit prevederilor contractuale, puieții trebuiau să fie însoțiți de certificate de origine și calitate, singurul document prezentat de reprezentantul pârâtei, conform declarației martorului a fost o solicitare adresată Ministerului Agriculturii din Spania în sensul certificării faptului că respectivele plante modificate genetic nu făceau parte din categoria plantelor interzise și puteau fi comercializate pe teritoriul Spaniei, martorul arătând că înscrisurile depuse la filele 51-54 din dosar nu i-au fost prezentate reclamantului.
Cât privește aceste din urmă înscrisuri – un certificat de acordare a protecției comunitare pentru plata cotevisa 2, o declarație privind aceleași plante și un certificat de garanție și calitate, instanța reține pe de o parte că aceste înscrisuri nu poartă nici o dată, fiind simple copii conforme cu originalul, atestând în general calitățile plantei cotevisa 2, fără a emana însă de la instituții de specialitate, iar pe de altă parte nu există nici o informație care să lege aceste înscrisuri de puieții oferiți reclamantului, pârâta nereușind să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte că arbuștii oferiți reclamantului erau însoțiți de certificate de garanție și calitate sau că înscrisurile menționate s-ar fi referit la plantele livrate, deși a solicitat două termene pentru a face rost de aceste acte.
Prin urmare, față de ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține că pârâta, deși a susținut că plantele oferite reclamantului erau cele contractate fiind însoțite de certificate de garanție, nu a reușit să facă dovada susținerilor sale, reclamantul dovedind însă că marfa oferită nu era de același tip și calitate cu cea prevăzută în contract, pârâta încâlcând astfel obligația contractuală privind atât perioada de livrare, cât și calitatea mărfii, refuzul reclamantului cumpărător de a ridica plantele puse la dispoziție și de achita diferența de preț, fiind pe deplin justificată.
Față de cele arătate, instanța apreciază că pârâta în mod culpabil nu și-a executat în mod crespunzător obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 108/10.10.2012, obligația neexecutată fiind de o importanță semnificativă față de obiectul contractului.
În ceea ce privește a doua condiție, instanța reține că în materia răspunderii contractuale culpa debitorului este prezumată, izvorând din simpla neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contract.
Având în vedere că pârâta nu a probat nici o cauză de natură să excludă culpa sa și să 0 exonereze de răspundere potrivit art. art. 1351 – 1354 C.civ.,instanța apreciază că și această condiție a rezoluțiunii este îndeplinită în cauză.
Referitor la a treia condiție, instanța reține că pârâta a fost pusă în întârziere în condițiile art. 1522 C.civ. prin notificarea transmisă la data de 22.05.2013 (f.13).
Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța reține ca fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare nr. 108/10.10.2012 din culpa pârâtei și în consecință va dispune rezoluțiunea convenției încheiată între pârâtă în calitate de vânzător și reclamant în calitate de cumpărător la data de 10.10.2012.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2250 euro reprezentând avans achitat, instanța reține că potrivit art. 1554 alin. 1 C.civ. contractul desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ținută, în acest caz să restituie celeilalte părți prestațiile primite.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere argumentele menționate la punctul anterior, instanța va obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2250 euro echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând avans achitat în temeiul contractului mai sus arătat.
În privința capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumei de 2250 euro, instanța apreciază că este întemeiat, întrucât ca urmare a dispunerii rezoluțiunii convenției părților, s-a născut în sarcina pârâtei o obligație certă, lichidă și exigibilă privind restituirea sumei achitată de către reclamant cu titlu de avans, obligație purtătoare de dobânzi legale în condițiile art. 1535 cod civil potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul prevăzut de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.
Prin urmare, față de cele expuse și având în vedere și disp. art. 2 din OG nr. 13/2011 potrivit cărora în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legala aferentă fiecăreia dintre acestea instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale aferentă sumei de 2250 euro echivalent lei la cursul BNR din ziua plății de la data pronunțării prezentei sentințe civile, respectiv, 05.12.2014 și până la plata efectivă a întreg debitului datorat.
Raportat la cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 3314 lei, din care suma de 664 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, suma de 150 lei reprezentând onorariu mediator, suma de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat, suma de 800 lei reprezentând pretenții martor, iar suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de deplasare, instanța reține pentru început că potrivit dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, urmând ca aceasta din urmă să facă dovada cheltuielilor efectuate în condițiile art. 452 C.pr.civ.
Față de sumele solicitate cu titlu de taxă judiciară de timbru și contravaloare onorariu mediator, față de împrejurarea că acestea cheltuieli au fost impuse de desfășurarea procedurii în fața instanței, cu mențiunea că prevederile art. 2 alin. 1 ind. coroborat cu art. 60 ind. 1 lit. f Legea nr. 192/2006 în forma în vigoare la data sesizării instanței impuneau parcurgerea procedurii prealabile a medierii și având în vedere chitanțele aflate la filele 4, respectiv 45 din dosar, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 664 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru, precum și la plata sumei de 150 lei reprezentând onorariu mediator.
În ceea ce privește cererea reclamantalui de obligare a pârâtei la plata onorariului avocațial în sumă de 1500 lei, instanța urmează să o admită în parte pentru următoarele considerente:
Pentru început, instanța reține că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse si sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă potrivit art. 453 Cod procedură civilă, culpa procesuală a celeilalte părți, ceea ce înseamnă că acel contract, încheiat de partea care a câștigat procesul, cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul, în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.
Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv iar sancțiunea care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului abuzului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.
Reducerea cuantumului în care urmează a fi suportate, de către partea aflată în culpă procesuală, cheltuielile de judecată făcute de către partea adversă, constituie, în legătură cu onorariul avocațial, o formă de angajare indirectă a răspunderii civile delictuale a titularului cererii privind cheltuielile de judecată, sub aspectul exercițiului abuziv al dreptului acestuia de a solicita cheltuielile de judecată, față de prevederile art. 12 Cod procedură civilă.
În lumina dispozițiilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța beneficiază de prerogativa de a micșora onorariile avocaților, ori de câte ori va constata motivat că sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Această posibilitate acordată instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În prezenta cauză, instanța reține că reducerea onorariului avocațial în cuantum de 1500 de lei solicitat de către reclamant se impune în raport de următoarele elemente: obiectul și complexitatea cauzei, natura acesteia, conduita procesuală a părților, durata cazului, timpul si volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului primit.
Astfel, în privința complexității cauzei, instanța constată că aceasta este una simplă, care nu necesită utilizarea unor elemente deosebite de drept, durata procesului a fost de asemenea scurtă, cererea fiind soluționată la al treilea termen de judecată. Totodată, nu a fost necesară conlucrarea cu experți sau alți specialiști și nici efectuarea unor calcule astfel că un onorariu ridicat la suma solicitată nu este justificat.
În continuare, instanța reține că aplicarea art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă nu afectează în nici un fel contractul de asistență juridică care își produce pe deplin efectele între părți ci instanța doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea adversă. Această soluție este în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta considerând cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, că „ acestea urmează să fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil „, având în vedere rolul judecătorului în desfășurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și muncii depuse de avocat (cauza Nielsen si Johnsen împotriva Norvegiei, cauza S. si Pârcalab împotriva României, cauza Almeida, Garret si alții contra Portugaliei).
Având în vedere situația din prezenta cauză precum și motivele expuse mai sus, instanța reține că reclamanta și-a încălcat obligația de a-și exercita drepturile cu bună-credință astfel cum aceasta este impusă de art. 12 Cod procedură civilă, prin solicitarea unui onorariu avocațial disproporționat raportat la natura litigiului, această faptă atrăgând răspunderea civilă delictuală. Diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti pârâta reprezintă tocmai prejudiciul suferit de către pârâtă ca urmare a abuzului de drept săvârșit de reclamant.
Pentru aceste considerente instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1200 lei reprezentând onorariu avocațial.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de transport în sumă de 200 lei, instanța reține că, de principiu, partea care a câștigat procesul este îndreptățită la acordarea cheltuielilor efectuate pentru prezența în fața instanței, printre care și cheltuielile de transport, în acest sens fiind și dispozițiile art. 451 C.pr.civ.
Cu toate acestea, având în vedere cuantumul acestor cheltuieli pretinse de reclamant, precum și distanța dintre localitatea de domiciliu a reclamantului – Călinești, jud. Maramureș și localitatea în care se află instanța – Cluj N. de aproximativ 171 km, raportat și la prețul carburantului potrivit bonului fiscal aflat la fila 43 din dosar, instanța va admite în parte aceste pretenții și va obliga pârâta la plata sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli de transport, urmând a respinge pretențiile pentru diferența de 40 lei, cu mențiunea că acordarea acestor cheltuieli nu trebuie să fie perceput ca un mijloc de îmbogățire a părții îndreptățite, prin care să își acopere orice costuri de deplasare, aceasta având în vedere că bonul fiscal din data de 02.09.2009 face dovada alimentării într-o altă localitate decât cea din care se presupune că ar fi plecat reclamantul și care nu se află pe ruta de deplasare către localitatea Cluj N..
Raportat la suma de 800 lei solicitată de către reclamant cu titlu de pretenții martor, instanța reține că potrivit art. 451 C.pr.civ. în cadrul cheltuielilor de judecată intră și sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces.
Cu ocazia audierii sale la termenul de judecată din data de 03.09.2014 martorul I. S. a arătat că reclamantul i-a achitat transportul, astfel că nu mai are nici o pretenție, l depunând în acest sens două bonuri fiscale (f.53).
Din adresa depusă la fila 47 din dosar rezultă că martorul s-a deplasat la Judecătoria Cluj N. din localitatea Slănic, jud. Argeș, unde este delegat ca administrator al .. Raportat la distanța existentă între cele două localități de aproximativ 303 km, și față de prețul carburantului potrivit înscrisurilor depuse în probațiune, instanța va admite în parte aceste pretenții și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 290 lei cu titlu de cheltuieli deplasare martor, urmând a respinge pretențiile pentru diferența de 510 lei, cu mențiunea că acordarea acestor cheltuieli nu trebuie să fie perceput ca un mijloc de îmbogățire a persoanelor îndreptățite, prin care să își acopere orice costuri de deplasare, aceasta având în vedere că bonul fiscal din data de 02.09.2009 face dovada alimentării într-o altă localitate decât cea din care se presupune că ar fi plecat martorul și care nu se află pe ruta de deplsare către localitatea Cluj N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul B. F. V., CNP:_, cu domiciliul procesual ales la C.. Av. P. N., în Baia M., .. 2/15, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta ., C. RO_, J_, cu sediul în Cluj N., .. 44, jud. Cluj, astfel cum a fost precizată.
Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare puiet nr.108/10.10.2012.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2250 euro echivalent lei la cursul BNR din ziua plății reprezentând preț parțial al contractului mai sus arătat achitat de către reclamant la data de 15.10.2012.
Obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale aferentă sumei de 2250 euro calculată de la data pronunțării prezentei sentințe civile, respectiv 05.12.2014 și până la plata integrală a sumei datorate.
Admite în parte cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâta la plata către pârâta a sumei de 2464 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 664 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru, suma de 150 lei reprezentând onorariu mediator, suma de 1200 lei reprezentând onorariu avocațial, suma de 160 lei reprezentând cheltuieli de deplasare, iar suma de 290 lei reprezentând pretenții martor.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat, suma de 40 lei reprezentând cheltuieli de deplasare și suma de 510 lei reprezentând pretenții martor.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi 05.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/12.06.2015
Red.I.G.D.
Tehnored. I.G.D.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3197/2014.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8304/2014.... → |
|---|
