Somaţie de plată. Hotărâre din 19-05-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 4635/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

ORDONANȚĂ CIVILĂ Nr. 5130/2014

Ședința publică de la 19 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Grefier E. N. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor S.C. G. C. GWC S.R.L. și pe debitor S.C. P. M. S.R.L., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul creditoarei, av. I. Oliver și reprezentanta debitoarei, av. V. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Reprezentantul creditoarei depune la dosarul cauzei înscrisuri în probațiune, comunicând un exemplar cu partea adversă și dovada cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta debitoarei depune la dosarul cauzei chitanțele doveditoare pentru cheltuielile de judecată.

Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul creditoarei solicită admitere acțiunii astfel cum a fost formulată și susține verbal motivele arătate în cuprinsul acțiunii introductive. Apoi depune la dosarul cauzei concluzii scrise și practică judiciară și comunică un exemplar cu reprezentanta debitoarei.

Reprezentanta debitoarei solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării, motive pe care le susține verbal în ședința publică.

Instanța apreciază cauza în stare de soluționare, declară închisă faza dezbaterilor, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă și reține cauza pentru deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:

Prin cererea înregistrată la data de 4 martie 2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea ., a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe de plată prin care să oblige debitoarea la plata sumei de 29.410.87 lei reprezentând contravaloarea facturii cu . nr._ emisă în data de 17.05.2012 în baza contractului de colaborare nr. 240/0405.2010 precum și la suma de 12.131,98 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere calculate conform contractului. Penalitățile sunt cuprinse în factura . nr._ din data de 29.05.2013.

În motivarea cererii, s-a precizat că, în fapt, la data de 04.05.2010 societatea creditoare a încheiat cu pârâta, societatea debitoare, contractul de consultanță, în baza căruia Creditorul, în calitate de Prestator s-a obligat față de Beneficiar să ofere servicii de consultanță în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile. Potrivit contractului, prețul a fost stabilit la suma de 1200 euro plus TVA și un comision de succes care se acorda doar în situația în care proiectul ar fi fost declarat câștigător.

Creditoarea arată că în baza contractului menționat mai sus, a emis cele două facturi, în cuantum de 1016,8 lei fiecare.

Creditoarea mai arată că înainte de introducerea prezentei acțiuni a notificat pârâta să achite debitul însă aceasta a refuzat primirea somației.

In drept, reclamanta își fundamentează pretențiile pe art. 1013 și următ. din C.pr.civ. și art 451 C.pr.civ.

In probațiune, au fost depuse următoarele înscrisuri: contract, facturi, adresa, somație.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 10.03.2013, pârâta se opune admiterii cererii, invocând excepția de neexecutare a contractului. Arată că nu datorează comisionul de succes deoarece proiectul nu a primit finanțare, fiindcă a fost declarată necâștigătoare.

În continuare, pârâta a arătat că suma care face obiectul prezentei acțiuni nu este certă, lichidă și exigibilă, fiind încasată deja de creditoare.

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul a anexat întâmpinării mai multe înscrisuri.

Analizând excepția necompetentei teritoariale precum și cererea de chemare în judecată precum și înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța retine următoarele:

În ceea ce privește excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată de către debitoare prin întâmpinare, instanța constată că în contractul încheiat între cele două părți la cap.VIII punctul 6 există inserată o clauză atributivă de competentă, care conferă competență exclusivă, Judecătoriei de pe raza sediului social al Prestatorului, respectiv Judecătoriei Cluj-N.. Pentru acest motiv, instanța va respinge excepția invocată.

În ce privește fondul cauzei, reține că, la data de 9.07.2010 creditoarea a încheiat cu pârâta debitoare, contractul de consultanță, al cărui obiect principal potrivit cap.III constă consultanța specializată/generare de proiect/întocmire de cereri de finanțare într-un număr nelimitat iar prețul acestor servicii constând în 1200 euro plus TVA, plus comision de succes, acesta nefiind individualizat. La data de 17.05.2012, societatea creditoare a factură în cuantum de 29.410,87 lei reprezentând comision de succes.

Potrivit art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ., dispozițiile ce reglementează procedura specială a ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, prin alin. (2) din cadrul aceluiași articol legiuitorul stabilind creanțele care nu sunt incluse în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1013 și urm. din C. proc. civ., respectiv cele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență. Așadar, față de prevederile anterior redate, se poate lesne observa că trei sunt condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca procedura specială să își găsească aplicare: să existe o creanță constând într-o obligație de plată a unei sume de bani, creanța pretinsă să prezinte caracter cert, lichid și exigibil și, în fine, creanța să rezulte dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, care este însușit de părți prin semnătură ori printr-un alt mod admis de lege.

În ce privește cauza de față, instanța constată că pârâta debitoare contestă însăși existența creanței deduse judecății, astfel aceasta arătă că suma de bani, constând în prețul contractului a fost deja reținută și încasată de către creditoare.

Instanța constată de asemenea că debitoare contest însăși existenta creanței, arătând că nu datorează comision de succes având în vedere că nu a primit finanțarea proiectului realizat prin intermediul societății creditoare.

Un aspect care nu poate fi clarificat în lipsa administrării probei cu martori respectiv a probei cu interogatoriul pârâtei este chiar motivul pentru care s-a blocat alocarea fondurilor. Instanța constată că potrivit art. 3 cap.VII din contract(f.11) “ prestatorul este îndreptățit la încasarea comisionului de success și în cazul în care, deși autoritatea de finanțare în urma evaluării declară Cererea de Finanțare câstigatoare. Alocarea fondurilor se blochează datorită culpei Beneficiarului” or în această situație instanța pentru stabilirea temeiniciei pretențiilor trebuie să stabilească o culpă în sarcina beneficiarului. Reținem că pârâta-debitoare invoca apărări pertinente în ceea ce privește inexistența în sarcina sa a vreunei culpe, apărări care necesită probațiune în procedura de drept comun.

Față de aceste aspecte reținute, în temeiul art. 1020 alin. 1 din codul de procedură civilă va respinge cererea privind emiterea unei ordonanțe de plată ca neîntemeiată.

În temeiul art. 543 C.pr.civ. va obliga creditoarea să achite debitoarei cheltuieli de judecată în cuantum de 3.327,61 lei reprezentând onorariu avocațial achitat cu chitanța . 41 din 04.04.2014 .

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea formulata de creditoarea . SRL cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, J_, CUI RO_ în contradictoriu cu debitoarea . cu sediul în Cluj-N., . F, Vila 4, jud. Cluj, J_ CUI RO_.

Obliga creditoarea sa achite debitoarei cheltuieli de judecata în cuantum de 3.327,61 lei onorariu avocațial.

Cu drept de a formula cerere în anulare în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica din 19 mai 2014.

JUDECATOR, GREFIER,

C. M. C. N. E. N.

C.C., 2014-07-04, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 19-05-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA