Somaţie de plată. Hotărâre din 25-09-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 18158/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ORDONANȚA CIVILĂ Nr. 9614/2014

Ședința publică de la 25 Septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. M.

Grefier E. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile formulată de creditoarea S.C. P. S.A. în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul creditoarei, avocat D. Ș., cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta debitoarei, administrator P. C. E., cu împuternicire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Verificându-și competența, în temeiul art.131 N.c.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța constată că la data de 01.09.2014, prin fax și prin registratura instanței debitoarea a depus la dosar întâmpinare.

Reprezentantul creditoarei arată că nu i-a fost comunicată întâmpinarea, dar a studiat-o și are cunoștință despre conținutul acesteia.

Reprezentanta debitoarei depune la dosar împuternicire de reprezentare și o adresă prin care învederează faptul că a achitat către creditoare suma totală de 11.500 lei cu titlu de contravaloare facturi medicamente.

Reprezentantul creditoarei solicită în probațiune încuviințarea probațiunii din cererea formulată și, față de faptul că debitoarea a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității cererii, solicită instanței să pună în discuție excepția invocată.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii invocată de către debitoare prin întâmpinare.

Reprezentanta debitoarei arată că își susține excepția inadmisibilității cererii creditoarei.

Reprezentantul creditoarei depune la dosar originalul somației emise debitoarei, trimisă cu conformare de primire, iar în ceea ce privește excepția invocată de către creditoare, solicită respingerea acestei excepții ca neîntemeiată.

Instanța, după deliberare, respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii creditorului invocată de către debitoare prin întâmpinare și încuviințează cererile în probațiune menționate în cererea de chemare în judecată.

Întrebate fiind de către instanță, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat, sau probe de administrat.

Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat, ori excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul creditoarei solicită admiterea cererii de ordonanță de plată, arătând că debitorul a achitat suma de 11.500 lei, astfel că își menține cererea pentru diferența neachitată, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Reprezentanta debitoarei solicită respingerea cererii creditorului, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:

Prin cererea înregistrată la data de 14 august 2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, creditoarea S.C. P. S.A. în contradictoriu cu debitoarea ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige debitorii la plata sumei de 187.221,41 lei reprezentând contravaloarea produselor farmaceutice care i-au fost livrate în cursul anilor 2013-2014, în baza facturilor indicate în anexă, penalități de întârziere în cuantum de 0,15%/zi calculate asupra sumei neachitate aferente fiecărei facturi, de la data scadenței acesteia și până la data plății creanței principale și obligarea societății debitoare la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, în cadrul relațiilor comerciale curente, a livrat debitoarei produse farmaceutice de uz uman, în cursul anilor 2013-2014, așa cum rezultă din facturile acceptate de debitoare.

În cursul ultimelor luni, au fost purtate discuții repetate cu privire la plata contravalorii acestor sume, care de altfel nu au fost contestate de debitoare.

Mai mult decât atât, la data de 31.12.2013 a solicitat debitoarei să confirme soldul obligațiilor față de ea, iar aceasta a confirmat în mod expres existența unei creanțe certe în cuantum de 333.955,55 lei.

Ea a urmărit recuperarea creanței pe cale amiabila, astfel că in data de 27.06.201 a expediat societății debitoare o somație prin care i-a pus în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să efectueze plata sumei datorate și a penalităților de întârziere aferente fiecărei facturi, în caz contrar ne vom adresa instanței de judecată pentru recuperarea acestora. Cu toate acestea, aceasta nu a dat curs solicitării subscrisei.

În consecință, solicită să emită o ordonanță de plată către debitoare pentru suma sus-menționată reprezentând rest de preț neachitat, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

Penalitățile de întârziere sunt datorate de debitoare în temeiul mențiunilor de pe facturile fiscale care au fost emise cu ocazia fiecărei livrări si care au fost acceptate fără obiecțiuni de către debitoare, precum și în temeiul dispozițiilor art.5.2 cap. V din contractul-cadru de furnizare produse farmaceutice nr.224/27.02.2013 încheiat cu societatea debitoare.

În drept: art. 1013-1015,1017,1021 C.pr.civ., 292,309,330 C.pr.civ., art. 1523 alin 2, art. 1489, art. 1650 și urm. C.civ., art. 223 C pr. Civ.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Prin întâmpinarea formulată debitoarea ., a arătat că:

Prin cererea adresată instanței de către reclamantei P. SA se solicită emiterea unei ordonanțe de plată, în termen de 10 zile, pentru suma de 187.221,41 lei-contravaloare produse farmaceutice care ar fi fost livrate subscrisei în perioada 2013-2014 și penalități de întârziere în cuantum de 0,15 % zi calculate asupra sumei neachitate aferente fiecărei facturi, de la data scadenței acesteia și până la data plății creanței principale; Cererea a fost întemeiată în drept în baza dispozițiilor care reglementează ordonanța de plată, reglementate de art. 1013 si următoarele Cproc.civ.

Documentele de la Judecătoria Cluj-N., i-au fost comunicate prin poștă, luni 25.08.2014.

Reprezentantul legal al ei, în calitate de administrator este P. C.-E., aceasta având calitatea de administrator și la data încheierii Contractului-cadru de Furnizare de produse farmaceutice 224/27.02.2013, avea aceeași calitate, potrivit certificatului eliberat de ONRC.

Precizează că anterior promovării acestei acțiuni, nu i s-a comunicat de către creditoare vreun document legat de aceste pretenții și că obligațiile de plată a contravalorii produselor livrate au fost achitate lunar. A observat în documentele comunicate de către Judecătoria Cluj-N..

Astfel, pe copia plicului depus de reclamant, există mențiunea destinatar lipsa de la domiciliu; însă reclamanta nu face dovada că scrisoarea trimisă ei, a fost cu conținut declarat, așa cum cer imperativ dispozițiile art. 1014 Cproc.civ, în sensul că somația înregistrată la reclamantă cu nr.._".06.2014 a fost trimisă în acel plic. (a luat cunoștință despre somație și copia plicului, în urma comunicării de către instanță a ordonanței de plată și a actelor atașate).

Ori, dispozițiile art. 1014 NCPC, pe care reclamanta își întemeiază acțiunea prevăd: „creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată, în termen de 15 zile de la primire" In aceste condiții considerăm că nerespectarea de către reclamantă a acestei dispoziții imperative este sancționată cu nulitatea actului întocmit; procedând în această modalitate i s-a adus o gravă vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității actului încheiat în aceste condiții.

Deci, nefiind îndeplinite condițiile cerute imperativ de dispozițiile art. 1013 si următoarele C. proc. civ., consideră inadmisibilă cererea reclamantei în această formă; în aceste condiții solicităm să admiteți excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei formulată în baza procedurii ordonanței de plată.

În apărare înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În fapt, reclamanta a livrat debitoarei produse farmaceutice de uz uman, în cursul anilor 2013-2014, potrivit facturilor acceptate de debitoare depuse în probațiune.

La data de 31.12.2013, petenta a solicitat debitoarei să confirme soldul obligațiilor față de ea, iar aceasta a confirmat în mod expres existența unei creanțe certe în cuantum de 333.955,55 lei.

În data de 27.06.2013 a expediat societății debitoare o somație prin care i-a pus în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să efectueze plata sumei datorate și a penalităților de întârziere aferente fiecărei facturi,

În cuprinsul facturilor se prevede termenul de plată a mărfii livrate, pe care debitoarea nu a înțeles să îl respecte.

Deși pârâta debitoare a fost legal citată, aceasta nu s-a prezentat în fața instanței și nu a contestat în nici un alt mod concret existența și întinderea creanței pretinse de către reclamantă.

Prin urmare, instanța, în conformitate cu art. 1169 C. civ., constată că reclamanta a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de lei 187.221,41 lei reprezentând contravaloarea produselor farmaceutice care i-au fost livrate în cursul anilor 2013-2014 din care se va scădea suma de_ lei plată ulterioară.

În ce privește pretențiile accesorii, care se referă la obligarea pârâtei debitoare și la plata penalităților aferente debitului principal, instanța apreciază că acestea sunt fondate, ele fiind convenite de părți în cuprinsul facturilor.

Întrucât pârâta nu a achitat prețul produselor livrate, în cauză devin incidente dispozițiile art. 43 din C. . datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânzi de drept din ziua când devin exigibile. În temeiul acestor dispoziții legale, în toate cazurile în care beneficiarul întârzie plata prețului, este sancționat de drept cu dobânzi, care se datorează de la data scadenței și până la plata prețului, chiar și în situația în care, între părțile raportului juridic, nu s-a încheiat un contract în formă scrisă, fără a fi necesară o punere în întârziere formală, în speță fiind vorba despre penalitățile contractuale convenite.

Deoarece atât factura de livrare servicii, cât și contractul aferent cuprind datele de identificare ale pârâtului, au fost însușite și semnate de acesta, in cauză sunt aplicabile disp. art. 969 C.civ.: conform cărora„ Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante”.

Pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile legale (art. 969 C.civ., art.1361 C.civ., art.1363 C.-civ., art.43 C.. îi reveneau, neachitând prețul serviciilor achiziționate și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.

Deși pârâtul debitor a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat în fața instanței, nu a depus întâmpinare și nu a contestat în nici un alt mod existența și întinderea creanței pretinse de către reclamant, aspect apreciat de instanță ca o recunoaștere a pretențiilor deduse judecății, ci doar a invocat excepția inadmisibilității respinsă de instanță.

Pentru considerentele ce preced, cererea de față se circumscrie ipotezei legale redate anterior, ea va fi admisa ca atare.

In temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga debitoarea la cheltuieli de judecată de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamanta-creditoare S.C. P. S.A cu sediul social în Cluj-N., ..2, județul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, cu nr. J_, Cod fiscal RO_, in contradictoriu cu pârâta-debitoare . având sediul social in loc. C., ., ., având Cod Unic de înregistrare_, Nr. de înregistrare la Registrul Comerțului, J_ .

Obligă pârâta-debitoare sa plătească reclamantei-creditoare, în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, suma de_,41 lei, penalități de întârziere în cuantum de 0,15%/zi calculate asupra sumei neachitate aferente fiecărei facturi, de la data scadenței acesteia și până la data plății creanței principale.

Obligă debitoarea la cheltuieli de judecată de 200 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Specializat Cluj.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2014.

JUDECATOR GREFIER

S. M. E. M.

Red/ dact SM/ 03.11.2014/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 25-09-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA