Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 16077/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința Publică din data de 10 noiembrie 2014
Completul compus din:
JUDECĂTOR M. I.
Grefier C. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe petentul M. I. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că la data 08 septembrie 2014, prin serviciul registratură, petentul M. I. a depus la dosar cerere de retragere a plângerii contravenționale (f.20), iar la data de 30 octombrie 2014, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a depus la dosar un înscris (f.27) prin care a arătat că nu se opune cererii de renunțare la judecată formulată de petentul M. I. N..
De asemenea, se constată că prin rezoluția instanței de la fila 25 s-a pus în vedere petentului ca până la acest termen de judecată să își precizeze cererea de renunțare la judecată, respectiv dacă înțelege să renunțe în totalitate la cererile formulate, însă până în prezent nu s-a depus la dosar niciun răspuns din partea petentului cu privire la solicitarea instanței, deși petentul a fost legal citat în acest sens (f.28).
În temeiul art. 406 C., instanța reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de renunțare la judecatǎ formulată de petent.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin plângerea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 18.07.2014 sub nr._, petentul M. I. N., cu dom. în Cluj N., ., ., jud. Cluj, CNP_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, sǎ constate nulitatea procesului verbal . nr._, încheiat la data de 09.07.2014, iar în susbsidiar să dispună anularea sa și, în consecință, exonerarea de la plata amenzii și înlăturarea măsurii suspendării dreptului de a conduce.
În motivarea plângerii sale, petentul a indicat, în esențǎ, cǎ a fost sancționat contravențional întrucât nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton la ieșirea din municipiul Timișoara, însă a apreciat că procesul verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu descrie toate împrejurările care pot servi la examinarea gravității faptei reținute în sarcina sa. Pe de altă parte, s-a învederat că organului constatator îi revine sarcina de a proba aspectele consemnate în actul dresat, situația reală fiind diferită de cea efectiv reținută, câtă vreme, cel mai probabil, pietonul s-a angajat în traversarea străzii pe când semaforul său nu mai indica culoarea verde, acesta fiind motivul pentru care se afla în fugă pe trecerea pentru pietoni și, oricum, agentul de poliție nu avea posibilitatea de a observa, din poziția în care se afla, culoarea semaforului. Raportat la sancțiunea complementară aplicată, s-a considerat că nu a existat o stare de pericol care să o justifice, ținând seama de prevederile art. 96 alin. (1) din O. U. G nr. 195/2002. În fine, s-a arătat că, pentru ipoteza în care s-ar constata o culpă în sarcina sa, aceasta se înfățișează la un nivel extrem de scăzut, astfel că este posibilă înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertismentul.
În drept, s-au invocat prevederile O. U. G. nr. 195/2002, ale regulamentului său de aplicare, respectiv dispozițiile art. 194 din C. proc. civ.
În susținerea plângerii, petentul a anexat, în copie, procesul verbal contestat ( f. 5 ).
Plângerea a fost legal timbrată, fiind depusă la dosarul cauzei chitanța ce atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei ( f. 4 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimatul a formulat la 25.08.2014 întâmpinare ( f. 17 ), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de împrejurarea că procesul verbal a fost încheiat de un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean T..
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 - 206, 249, 223 alin. (3) și 315 alin. (1) din C. proc. civ. și prevederile O. G. nr. 2/2001.
Deși petentului i-a fost comunicată întâmpinarea intimatului ( f. 18 - 19 și 23 ), totuși acesta nu a depus răspuns la întâmpinare.
La data de 08.09.2014, anterior primului termen fixat pentru ziua de 10.11.2014 ( f. 25 ), petentul a formulat o cerere prin care a învederat că solicită retragerea plângerii contravenționale formulate ( f. 20 ), anexând un înscris ( f. 21 ), iar la 30.10.2014 s-a primit din partea intimatului o precizare în sensul cǎ nu se opune cererii de renunțare la judecată formulată de petent ( f. 27 ).
Analizând actele și lucrǎrile dosarului, instanța reține urmǎtoarele:
Potrivit ar. 47 din O. G. nr. 2/2001, Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz, iar conform art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, această manifestare de voință urmând a fi constatată de instanță prin hotărâre supusă recursului, potrivit art. 406 alin. (6) din C. proc. civ. Așadar, legiuitorul oferă reclamantului posibilitatea de a renunța la judecată, în condițiile pe care le stabilește în cuprinsul art. 406 din C. proc. civ., ca o manifestare concretă a dreptului de dispoziție al părților în procesul civil, conform art. 9 alin. (3) din C. proc. civ., pentru ipoteza în care cererea de renunțare este formulată la primul termen de judecată sau ulterior fiind necesar acordul pârâtului, potrivit art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., lipsa unei poziții din partea acestuia până la termenul stabilit de instanță în acest sens fiind considerat acord tacit la renunțare, conform art. 406 alin. (4) teza finală din C. proc. civ.
În ce privește cauza de față, instanța observă că, anterior primului termen de judecată fixat pentru data de 10.11.2014 ( f. 25 ), respectiv la 08.09.2014, petentul a formulat o cerere prin care a învederat că solicită retragerea plângerii ce formeazǎ obiectul acestui dosar ( f. 20 ).
În consecințǎ, ținând seama de manifestarea de voință a petentului, potrivit art. 47 din O. G. nr. 2/2001 raportat la prevederile art. 406 alin. (1), (2) și (6) din C. proc. civ., instanța urmează a lua act de renunțarea sa la judecarea plângerii contravenționale formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea petentului M. I. N., cu dom. în Cluj N., ., ., jud. Cluj, CNP_, la judecarea plângerii formulate împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 09.07.2014 de cǎtre Inspectoratul de Poliție Județean T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. C. M.
Red. / Tehn. CM/MI
12.11.2014 - 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








