Somaţie de plată. Hotărâre din 29-10-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 21675/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ORDONANȚĂ CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică din 29 octombrie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C.-M. D.
Pe rol este pronunțarea asupra cererii de emitere a ordonanței de plată formulate de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . SRL.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta creditoarei, consilier juridic P. S., care depune la dosar împuternicire (f.25), lipsa fiind reprezentantul debitoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că, in temeiul art. 43 NCPC, în urma verificărilor făcute pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 din acelasi act normativ.
În temeiul disp. art. 131 alin 1 NCPC, instanța procedează la verificarea competenței sale, iar în baza disp. art. 1015 NCPC, constată că este competentă general și material pentru a soluționa prezenta cauză.
Instanța constată că societatea debitoare nu și-a exprimat pozitia procesuala raportat la cererea dedusa judecatii.
La interpelarea instanței, reprezentanta creditoarei arată că debitoarea nu a achitat până la acest moment nici o parte din debit. Acesta solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
În baza disp. art. 238 NCPC, instanța apreciază că prezenta cauza se poate soluționa la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, in temeiul art. 255 si art. 258 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinenta, concludenta și utila soluționării cauzei, încheie faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta creditoarei solicită instanței admiterea cererii, cu cheltuieli de judecată constand în taxa judiciară de timbru și contravaloarea procedurii prealabile, conform inscrisurilor depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art. 394 și art. 395 NCPC, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberand, retine ca prin cererea formulata creditoarea . a solicitat a se ordona debitoarei . SRL sa achite suma de 4389,60 lei, reprezentand contravaloarea facturii fiscale nr.AR14-_/01.04.2014 si suma de 706,72 lei, reprezentand penalitati de intarziere calculate de la data scadentei si pana la inregistrarea cererii de chemare in judecata, penalitati in cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere ce se solicita a se calcula, in continuare, pana la achitarea integrala a debitului, precum si obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii formulate se arata ca intre cele doua societati a fost incheiat un contract avand ca obiect publicarea inseratului publicitar al societatii debitoare in harta pliata a mun.Bucuresti. Pretul stabilit la momentul incheierii contractului trebuia esalonat in 2 rate egale, in cuantum de 1770 lei + TVA fiecare. Factura aferenta pretului a fost emisa in data de 01.04.2014, avand svadenta pentru prima rata data de 01.05.2014. Cu toate ca factura fiscala a fost acceptata la plata de societatea debitoare, aceasta nu si-a indeplinit obligatia de plata a debitului. Creditoarea a indeplinit procedura prealabila prevazuta de art.1014 alin.1 NCPC si a calculat penalitatile de intarziere, potrivit art.3 din contractul incheiat, solicitand, pe calea ordonantei de plata obligarea debitoarei la plata creantei pretinse (f.1-3).
Debitoarea, legal citata, nu a depus la dosar intampinare in termenul prevazut de art.1018 alin.1 NCPC si nu a fost reprezentata la termenul de judecata fixat in cauza.
Analizand inscrisurile depuse la dosar, instanta constata ca intre cele doua societati a fost incheiat contractul nr.108/09.12.2013 avand ca obiect publicarea, de catre creditoare, a inseratului in conformitate cu macheta furnizata de debitoare, in harta pliata a mun.Bucuresti, . de minim 100.000 bucati (f.6). Pretul stabilit la momentul incheierii contractului a fost de 3540 lei, la care se adauga TVA-ul, pret ce trebuia achitat astfel: 1770 lei + TVA in termen de 30 zile de la data emiterii facturii fiscale si 1770 lei + TVA in termen de 60 zile de la data emiterii facturii fiscale.
Societatea creditoare si-a indeplinit obligatia contractuala asumata, predand, in data de 28.03.2014, Municipiului Bucuresti, cele 100.000 exemplare de harti pliate (f.12) realizate potrivit machetei puse la dispozitie de societatea debitoare (f.13-15).
In data de 01.04.2014 creditoarea a emis factura fiscala AR14-_ pentru suma totala de 4.389,60 lei (incluzand TVA), suma ce trebuia achitata in cele doua transe la care am facut referire anterior (f.10).
Societatea debitoare nu si-a indeplinit obligatia de plata a sumei datorate, chiar daca a fost somata in acest sens, potrivit art.1014 alin.1 NCPC.
Avand in vedere ca in cauza este vorba despre o creanta certa, lichida si exigibila in conformitate cu dispozitiile art.662 alin.1 NCPC, instanta, in baza art.1021 alin.1 NCPC va admite cererea formulata si va ordona debitoarei sa achite in favoarea creditoarei suma de 4389,60 lei, reprezentand contravaloarea facturii fiscale nr.AR14-_/01.04.2014 si suma de 706,72 lei, reprezentand penalitati de intarziere calculate de la data scadentei si pana la inregistrarea cererii de chemare in judecata-09.10.2014-, penalitati in cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere calculate in continuare, pana la achitarea integrala debitului, in termen de 20 zile de la comunicare. Termenul de plata a fost stabilit in conformitate cu dispozitiile art.1021 alin.3 NCPC, iar penalitatile de intarziere au fost calculate potrivit art.3 teza finala din contractul incheiat intre parti.
In temeiul art.453 alin.1 rap. la art.451 alin.1 NCPC debitoarea va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata in favoarea creditoarei, in cuantum de 225 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru (f.4) si suma achitata pentru indeplinirea procedurii de notificare a debitoarei prin intermediul executorului judecatoresc (f.18).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
ORDONA:
Admite cererea formulata de creditoarea ., cu sediul in Cluj-N., ., jud.Cluj in contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul in Bucuresti, ..34, etj.I, . si in consecinta:
-ordona debitoarei sa achite in favoarea creditoarei suma de 4389,60 lei, reprezentand contravaloarea facturii fiscale nr.AR14-_/01.04.2014 si suma de 706,72 lei, reprezentand penalitati de intarziere calculate de la data scadentei si pana la inregistrarea cererii de chemare in judecata-09.10.2014-, penalitati in cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere calculate in continuare, pana la achitarea integrala debitului, in termen de 20 zile de la comunicare.
Obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecata in favoarea creditoarei, in cuantum de 225 lei.
Cu drept, pentru debitoare, de a formula cerere de reexaminare, in termen de 10 zile de la comunicare.
Calea de atac exercitata si motivele invocate se inregistreaza la Judecatoria Cluj-N..
Pronuntata in sedinta publica din 29 octombrie 2014.
JUDECATOR GREFIER
A. N. C.-M. D.
RED./DACT.-A.N/A.N
07.11.2014-4 EX.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 7903/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








