Somaţie de plată. Încheierea nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 8586/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._ /_
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR._/2014
Ședința Publică din 03.10.2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat în examinare pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de creditoarea A. DE S. FINANCIARĂ în contradictoriu cu debitoarea . N., în litigiul având ca obiect ordonanță de plată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de părți au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 17.09.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cerereade chemare în judecată introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2014 sub nr._, creditoarea A. de S. Financiară (A.S.F.) succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) a chemat în judecată pe debitoarea . N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 2.747,20 lei.
În fapt, s-a arătat că ASF exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra intermediarilor de operațiuni cu instrumente financiare; societăților de servicii de investitii financiare; organismelor de plasament colectiv; societatilor de administrare a investitiilor; consultantilor de investitii financiare; pietelor de instrumente financiare; operatorilor de piată și de sistem; depozitarilor centrali; caselor de compensare-decontare; contrapartilor centrale; operatiunilor de piată; emitenților de valori mobiliare; fondului de compensare a investitorilor; altor pesoane fizice sau juridice ce desfășoară activități conform Legii 297/2004; și asupra entităților, instituțiilor, operatorilor de piata și emitentilor de valori mobiliare, precum și operatiunilor si instrumentelor financiare reglementate de legislatia secundara emisa anterior intrarii in vigoare a OUG 93/2012 de către CNVM, Comisia de S. a Asigurarilor, Comisia de S. a sistemului de pensii private în sprijinul și pentru implementarea legislatiei primare aferente pietei financiare.
Potrivit art. 224 din Legea 297/2004 societățile admise la tranzacționare pe o piață reglementată sunt obligate să se înregistreze la ASF/CNVM si sa respecte cerintele de raportare stabilite prin reglementările ASF/CNVM si ale pietelor reglementate pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise de acestea. Potrivit art. 13 din statutul ASF/CNVM aprobat prin OUG 25/2002, ASF/CNVM se finanțează integral din venituri extrabugetare, iar conf. alin. 2 veniturile provin, printre altele, din tarife si cote pentru tranzactiile cu instrumente financiare derivate; tarife si cote percepute la activităti pentru care se emite de catre CNVM un act individual; tarife si cote percepute pentru prestarea de servicii catre entităti supravegheate sau terte persoane; activităti de editură, publicitate, multiplicare; si orice alte surse legale; etc. A.. 3 al art. 13 prevede că tarifele și cotele prevăzute la alin. 2 se stabilesc periodic prin regulament al ASF/CNVM.
Tarifele percepute de ASF/CNVM pentru mentinerea valorilor mobiliare emise de societatile comerciale și admise la tranzactionare sunt reglementate prin OUG 25/2002 si regulamentele privind veniturile ASF/CNVM, după caz: prin Regulamentul nr. 7/2006 modificat si completat prin Regulamentul 1/2010, 2/2010, 2/2012, pct. 6.5 din anexa – pentru tarifele de mentinere a valorilor mobiliare aferente anului 2013, acte normative care stabilesc faptul că aceste sume se calculează în functie de capitalul social al respectivelor societati, astfel cum este inregistrat in evidentele ASF/CNVM si se fac venit la bugetul ASF/CNVM.
Pentru plata acestor tarife, Regulamentele ASF/CNVM stabilesc la art. 10 alin. 11 termenul de plată –cel mai târziu in ultima luna a semestrului I al anului pentru care aceste sume se datorează. Conform art. 14 din Regulament în caz de nerespectare a termenului de plată se datorează penalitati de intarziere în conformitate cu legislația aplicată veniturilor bugetare.
Debitoarea este admisă la tranzacționare pe piata de capital, este inregistrata și figurează în evidențele ASF cu un capital social de 789.290 lei și, având un capital social/valoare emisiune de peste_ lei până la un milion lei inclusiv, rezultă că datorează către ASF 2.747,20 lei reprezentând tariful de menținere a valorilor mobiliare la ASF in valoare de 1000 lei/an (pentru anii 2011,2012, 2013), precum și accesoriile acestor sume.
Pentru toate aceste argumente creditoarea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1.013 si urm. C.p.c., pentru a-i fi admisă cererea de chemare în judecată, creanța dedusă judecății fiind certă, lichidă, exigibilă și izvorăște din statutul ASF/CNVM și regulamentele ASF/CNVM.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și urm C.p.c., Legea 297/2004, OUG 25/2002, Regulamentul 7/2006 aprobat prin Ordinul 30/27.03.2006, OUG 80/2013, Legea 500/2002.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG 80/2013.
În probațiune, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 8-12).
Debitoarea, deși legal citată nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru formularea poziției procesuale.
În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 1013 alin.1 din Noul Cod de procedura civila, procedura ordonanței de plată se aplică creantelor certe, lichide si exigibile constand in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege.
Raportat la aceste prevederi legale, rezultă că procedura specială a ordonanței de plată a fost instituită pentru a răspunde necesității executării cu celeritate a obligațiilor în vederea bunei desfășurări a activității creditorilor, persoane fizice sau juridice, în cadrul raporturilor civile, prin realizarea de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor, singurul mijloc de probă admisibil fiind înscrisurile.
Analizând condițiile prevăzute de textul normativ menționat raportat la împrejurările prezentei cauze, instanța constată că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.
Astfel, în cadrul procedurii reglementate de art. 1013 și urm. C.pr.civ., instanța învestită cu cererea având ca obiect emiterea ordonanței de plată ca și modalitate facilă de obținere a unui titlu executoriu, stabilește dreptul de plată al creditorului în considerarea unor înscrisuri a căror aparență este aptă să afirme fără îndoială raportul juridic existent între părți.
Potrivit art. 1 alin. (2) din OUG 93/2012 A. de S. Financiară, denumită în continuare A.S.F., se înființează ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanțată, care își exercită atribuțiile potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de S. a Asigurărilor (C.S.A.) și Comisiei de S. a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.). Potrivit art. 2 alin. (1) din acelasi act normativ, in sensul prezentei ordonanțe de urgență, A.S.F. exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra: a) emitenților de valori mobiliare, iar potrivit alin. (2) A.S.F. este autoritatea competentă din România în sensul art. 22 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit, cu modificările și completările ulterioare, și are atribuțiile și competențele stabilite prin acesta, exercitate în conformitate cu prevederile statutului propriu.
Potrivit art. 224 alin. 1 din Legea 297/2004 societățile admise la tranzacționare pe o piață reglementată sunt obligate să se înregistreze la C.N.V.M. și să respecte cerințele de raportare stabilite prin reglementările C.N.V.M. și ale piețelor reglementate pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise de acestea.
Tarifele percepute de ASF/CNVM pentru mentinerea valorilor mobiliare emise de societatile comerciale și admise la tranzactionare sunt reglementate prin OUG 25/2002 si regulamentele privind veniturile ASF/CNVM, după caz: prin Regulamentul nr. 7/2006 modificat si completat prin Regulamentul 1/2010, 2/2010, 2/2012, pct. 6.5 din anexa – pentru tarifele de mentinere a valorilor mobiliare aferente anului 2013, acte normative care stabilesc faptul că aceste sume se calculează în functie de capitalul social al respectivelor societati, astfel cum este inregistrat in evidentele ASF/CNVM si se fac venit la bugetul ASF/CNVM
Izvorul raportului juridic obligațional este un text de lege, astfel că instanța reține că reclamantei nu-i revine decât sarcina dovedirii existenței temeiului de drept pe care își întemeiază cererea urmată apoi de individualizarea concretă a sumei datorate prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor din care rezultă în mod exact cuantumul sumei datorate.
Legat de admisibilitatea cererii creditoarei, instanța constată că aceasta este supusă următoarelor condiții cumulative : 1. existența unei obligații care să aibă ca obiect plata unei sume de bani 2. născute dintr-un contract civil, 3. creanța având ca obiect plata unei sume de bani să fie certă, lichidă și exigibilă.
În ceea ce privește existența primei condiții respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somația de plată să aibă ca obiect o sumă de bani, instanța consideră că acest aspect se verifică prin analiza obiectului cererii așa cum acesta a fost formulat de creditoare. Analizând, așadar, obiectul somației de plată rezultă că prima condiție este îndeplinită deoarece creditoarea a solicitat obligarea debitorului la plata unei sume de bani.
În ceea ce privește cea de a doua condiție respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somație să fie născută dintr-un contract, instanța constată că aceasta nu este îndeplinită: în cauza de față, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține că între părți nu există un contract constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege,iar pe de altă parte creanța deținută de creditoare nu este individualizată printr-un alt înscris în care să fie specifact explicit obligația de plată, cuantumul sumelor datorate, termenul de plată.
Față de aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile ordonanței de plată - constatând lipsa unei obligații care să rezulte dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, instanța urmează să respingă cererea cu care a fost învestită ca inadmisibilă, creditoarea având la îndemână, conform art. 1021 C.p.c., posibilitatea de a introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 C.proc.civ., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. Potrivit art. 452 C.p.c. partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. În prezenta cauză, debitoarea nu a solicitat acordarea de cheltuielilor de judecată, motiv pentru care instața va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de către creditoarea A. DE S. FINANCIARĂ , C._, cu sediul în București, .. 15, sector 5, în contradictoriu cu debitoarea . N., J_, CUI_, cu sediul în C. N., .. 20, jud. C..
Ia act că debitoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/10.12.2014/Red.I.G.D./Tehnored.I.G.D.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5819/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1164/2014. Judecătoria... → |
|---|








